Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1214/2015 din 09 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - plângere contravențională –

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A NR. 1214

Ședința publică din 09 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte : B____ C_________

Judecători: B_____ I___ D___

Grefier : I_____ A___ O___



Pe rol, judecarea apelului formulat de intimatul I____________ T_________ de Muncă Suceava împotriva sentinței civile nr. 924 din data de 08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta _______________.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit părțile, situație în care, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reținând că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, că probatoriul este epuizat, iar cauza în stare de judecată, reține cauza spre soluționare.

După deliberare,


T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 924 din data de 08.10.2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Gura Humorului a admis plângerea, în parte, formulată de petentul _______________., în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă Suceava și în consecință a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale, aplicată prin procesul verbal ________ nr. xxxxx din data de 13.05.2014 încheiat de intimată, cu sancțiunea „avertisment”.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.xxxxx din data de 13.05.2014 ___________, cu sediul în _______________________ fost sancționată de către intimatul I____________ T_________ de Muncă Suceava, cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei

S-a avut în vedere că, urmare a controlului efectuat de către intimat, s-a constatat că petenta a primit la muncă pe numita R____ B_____, fără a-i încheia contract individual de muncă în formă scrisă, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art.260 alin.1, lit. e, rap. la art.16 alin.1 din Lg.53/2003, republicată,

Petentei i s-a comunicat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, conform prevederilor art. 26 alin.3 și 27 din O.G nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În termenul prevăzut de art.31 din O.G nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, petenta a formulat prezenta plângere contravențională, pe care a depus-o la instanță, pentru motivele mai sus arătate.

Intimatul, potrivit celor arătate în întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

Analizând legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța a constatat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale corespunzătoare, respectiv, ale art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de aceste texte de lege, sub sancțiunea nulității absolute.

În același timp, instanța a reținut că nu sunt date cauze de nulitate absolută, ce ar putea fi invocate și din oficiu.

Potrivit art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003, republicată, constituie contravenție „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.16 alin.1, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată.

În speță, la sediul petentei – în data de 13.05.2014 – a fost identificat martorul R____ B_____, care a declarat – conform fișei de identificare depuse la dosar – la data controlului – că prestează muncă în calitate de muncitor necalificat, din 01 mai 2014, cu normă integrală, între orele 9,00-20,00 fără a semna un contract de muncă, declarația scrisă și semnat personal de martor.

Controlul a fost finalizat la data de 15 mai 2014 administratorului petentei, prezentând – la acea dată – contract de muncă pentru numita R____ B_____, încheiat cu data de 14 05. 2014.

Ulterior, în fața instanței, martorul F_________ V_____ a încercat să releve o altă situație de fapt, decât cea prezentată de numita R____ B_____, declarație ce este contrazisă de probele existente la dosar și nominalizate mai sus.

Față de întregul probatoriu aflat la dosar, instanța a apreciat că subzistă contravenția reținută în sarcina petentei.

Instanța a avut în vedere declarația dată de martor la data controlului, care se coroborează cu ulterioare demersuri făcute de administratorul petentei, constând în încheierea ulterioară a contractului de muncă pentru același martor și transmiterea lui în Registrul Electronic de Evidență al salariaților.

Sub aspectul individualizării sancțiunii instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este prea severă față de împrejurările și gravitatea faptei comise.

Potrivit art.7 alin.3 din O.G nr. 2/2001, instanța poate înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă aceste circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta în concret este de gravitate redusă, mai ales că petenta a remediat situația la data controlului.

Conform prevederilor art. 21 alin.1 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și trebuie să fie în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările comiterii faptei, scopul urmărit, urmările produse și circumstanțele personale ale petentei.

Instanța a apreciat că aspectele puse în discuție fac referire la împrejurări care relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite și căreia, potrivit prev.art.5 alin.5 din O.G nr.2/2001, trebuie să îi corespundă o măsură echivalentă pe plan sancționator, că petenta nu a mai fost sancționată contravențional, cuantumul sancțiunii, scopul faptei, urmările produse, drept pentru care instanța urmează a admite, în parte, plângerea contravențională, în sensul anulării parțiale a procesului verbal de constatare a contravenției, și înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de constatare a contravenției.

Instanța a avut în vedere și scopul sancțiunii juridice, care trebuie privită și ca o măsură de preîntâmpinare a încălcării prevederilor legii, de formare a unui spirit de responsabilitate, apreciind că, față de situația de fapt existentă, petenta a conștientizat asupra gravității faptei sale și nu o va mai repeta.

Împotriva acestei sentințe, la data de 19.11.2014, a declarat apel intimata I____________ T_________ de Muncă Suceava, În motivare a arătat că instanța de fond în mod greșit a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate înlocuind amenda cu avertisment, fără a avea în vedere dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, care prevede că această sancțiune se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă, iar potrivit art. 21 alin. 3, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta,d e modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmare produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.

În cauză instanța de fond a înlocuit amenda contravențională cu avertisment având în vedere că intimata a încheiat contract de muncă salariatei R____ B_____, fără însă a avea în vedere faptul că acest contract a fost încheiat ulterior controlului din partea I.T.M., în speranța exonerării de răspundere contravențională și că în caz contrar intimata ar fi folosit munca fără forme legale o perioadă nedeterminată de timp. Consideră că petenta a cunoscut riscul la care se expunea prin încălcarea legislației contravenționale în materia dreptului muncii, iar instanța de fond în mod greșit a procedat la reindividualizarea sancțiunii amenzii prin înlocuirea acesteia cu avertisment motivat de faptul că salariatului i s-a încheiat contract de muncă.

Atrage atenția asupra faptului că amenda aplicată a fost în cuantum minim, aspect care nu a fost luat în considerare de instanța de fond, în condițiile în care existența contractului de muncă previne comportamentul abuziv al angajatorului dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor, iar fapta de primire la muncă fără forme legale de angajare are urmări grave ce aduc atingeri conduitei, siguranței și stabilității raporturilor de muncă.

Apreciază că în speță sancțiunea amenzii a fost aplicată cu respectarea principiului proporționalității sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, consacrat de art. 7 alin.2 și avându-se în vedere criteriile de individualizare cuprinse în art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, prin fapta sa petenta aducând atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, așa cum sunt cele privind relațiile de muncă, menite a asigura protecția salariaților împotriva abuzurilor săvârșite de angajatori.

Având în vedere cele expuse solicită admiterea apelului cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul respingerii plângerii ca nefondată.

Intimata _______________., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat în cauză ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond în mod corect a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate, înlocuind amenda cu avertisment, apreciind că aspectele puse în discuție de agentul constatator, fac referire la împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite și căreia potrivit art. 5 alin 5 din OG nr. 2/2001, trebuia să-i corespundă o măsură echivalentă pe plan sancționator.

Apreciază că instanța de fond în mod corect a avut în vedere și dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 și a apreciat că sancțiunea aplicată este prea severă în raport cu împrejurările și gravitatea faptei comise.

Solicită petenta a se avea în vedere faptul că se află la prima abatere, iar societatea nu a mai fost sancționată pentru alte fapte contravenționale, astfel încât sancțiunea aplicată este disproporționată de pericolul social concret al faptei contravenționale.

Față de cele arătate solicită respingerea apelului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, I____________ T_________ de Muncă Suceava a solicitat admiterea apelului cu consecința schimbării sentinței civile apelate în sensul respingerii plângerea contravențională ca nefondată.

Apreciază că fapta intimatei prezintă un grad de pericol social ridicat, doar o sancțiune pecuniară fiind susceptibilă a determina conformarea conduitei contravenientei în sensul respectării legislației muncii, sancțiunea aplicată prin procesul – verbal de contravenție spre minimul special al acesteia fiind justificată.

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, și în raport de întregul complex probator, ca și de dispozițiile aplicabile și criticile aduse instanței de fond, Tribunalul expune următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.xxxxx din data de 13.05.2014 ___________, cu sediul în _______________________ fost sancționată de către intimatul I____________ T_________ de Muncă Suceava, cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei

S-a avut în vedere că, urmare a controlului efectuat de către intimat, s-a constatat că petenta a primit la muncă pe numita R____ B_____, fără a-i încheia contract individual de muncă în formă scrisă, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art.260 alin.1, lit. e, rap. la art.16 alin.1 din Lg.53/2003, republicată,

Fapta petentei așa cum a fost reținută în procesul-verbal contestat, întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționată.

Potrivit art.21 alin. 3 din O.G.nr. 2 / 2001, ” Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.

În speța de față, tribunalul ca și prima instanță apreciază că scopul preventiv al sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii ” avertisment ”, pentru motivele reținute de instanța de fond.

Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că hotărârea apelată este temeinică și legală, motiv pentru care, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:


Respinge apelul, declarat de intimatul I____________ T_________ de Muncă Suceava, cu sediul în mun. Suceava, _____________________, J____, împotriva sentinței civile nr. 924 din data de 08.10.2014 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta _______________., cu sediul în _______________________. 515E, J____ Suceava, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09 septembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

B____ C_________ B_____ I___ D___ I_____ A___ O___




Red. B. I.D..

Jud. fond. M______ O___

Tehnored. I.A.

Ex. 2/07.10.2015





































Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025