Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
5540/2015 din 21 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5540

Ședința publică din data de 21 octombrie 2015

Președinte : A____ - B______ V________

Grefier: N_______ – G_______ B______


S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul B________ I___ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/15.06.2015.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea contravențională este legal timbrată cu suma de 20 lei, în temeiul art. 19 din OUG 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care

În conformitate cu prevederile art. 131 Cod de proc.civ., instanța verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 101 din OG 15/2002 constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constată că a fost invocată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, de intimată și rămâne în pronunțare asupra excepției și asupra fondului cauzei.

I N S T A N Ț A


Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXX/15.07.2015, formulată de petentul B________ I___ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/15.06.2015, s-a solicitat în principal anularea procesului verbal și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională a sa, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivare, petentul a arătat că procesul verbal este prescris, având în vedere faptul că intimata a avea la dispoziție două luni de la data constatării, să îl întocmească, potrivit art. 9 alin. 8 din OG 15/2002.

Petentul a apreciat că procesul verbal este nul întrucât nu a fost semnat de agentul constatator, încălcându-se dispozițiile art. 17 din OG 2/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. 8 din OG 15/2002, art. 17 din OG 2/2001, Legea 455/2001 și decizia 6/16.02.2015 pronunțată în dosar 14/2014.

În probațiune a depus la dosar în copie, procesul verbal atacat, decizia 6/16.02.2015, plic,

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.09.2015, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii, întrucât potrivit art. 31 din OG 2/2001 plângerea contravențională se face în termen de 15 zile de la înmânare sau comunicare. Astfel a solicitat a se constata că procesul verbal i-a fost comunicat petentului la data de 26.06.2015, iar plângerea acestuia a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 15.07.2015.

În fapt, intimata a arătat că la data de 23.12.2014, pe DN 7 km 585 + 800 m, pe raza localității Nădlac, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care la data de 15.06.2015, s-a întocmit procesul verbal atacat.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din românia, pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Referitor la prescripția aplicării amenzii, intimata a arătat că potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar potrivit art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, procesul verbal se întocmește în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.

Intimata a învederat instanței faptul că fapta a fost constatată în intervalul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin 1 din OG 2/2001, iar procesul verbal i-a fost comunicat petentului în data de 26.06.2015, în mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii, respectiv 15.06.2015.

Intimata a solicitat a se constata că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea OG 15/2002 și a OG 2/2001.

S-a mai arătat că la data aplicării sancțiunii s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, în sensul că s-a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de anexa 2 din OG 15/2002.

Referitor la susținerile petentului cu privire la semnătura electronică, intimata a arătat că acestea nu sunt incidente, procesul verbal fiind semnat olograf de agentul constatator.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, iar în probațiune a anexat la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul autorizație de control 0.8.6 a agentului constatator, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, dovada de comunicare proces verbal.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/15.06.2015 petentul a fost sancționat în baza art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 și art.8 alin.2 din OG nr.15/2002 cu amendă contravențională în sumă de 250 de lei, deoarece în data de 23.12.2014 vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a circulat pe DN7 Km585+800m, Nădlac, jud.A___, fără a deține rovinietă valabilă.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimat, întrucât procesul verbal de contravenție a fost primit de petent în data de 26.06.2015 (f.7), iar plângerea contravențională a fost depusă la oficiul poștal în data de 10.07.2015 (plic de la fila 8), în condițiile în care termenul de 15 zile prevăzut de art.31 din OG nr.2/2001 expira în data de 12.07.2015, instanța va respinge excepția invocată.

Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG 2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, procesul verbal de contravenție fiind semnat olograf de către agentul constatator, astfel după cum reiese din conținutul său, nefiind incidente prevederile Deciziei ÎCCJ nr.6/16.02.2015.

În ceea ce privește starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, aceasta reiese din planșele foto depuse de intimată (f.23), iar petentul nu a probat că deținea în data de 23.12.2014 ora 15.11 rovinietă valabilă.

Motivele invocate de petent cu privire la intervenirea prescripției nu vor fi reținute, fiind respectat termenul de 6 luni prevăzut art.13 alin.1din OG nr.2/2001, care reglementează prescripția aplicării sancțiunii (fapta a fost săvârșită în data de 23.12.2014, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat în 15.06.2015), precum și termenul de o lună prevăzut de art.14 alin.1 din OG nr.2/2001, care reglementează prescripția executării sancțiunii (procesul verbal fiind întocmit în 15.06.2015 și comunicat în data de 26.06.2015), termenul reglementat de art.9 alin.8 din OG nr.15/2002 neavând natura unui termen de prescripție.

Ca urmare, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată, neimpunându-se reindividualizarea sancțiunii amenzii în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment în lipsa invocării și dovedirii de către petent a unor circumstanțe reale sau personale de natură a justifica acest lucru, neputând fi reținută din partea petentului nici o atitudine de regretare a acestei fapte.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B________ I___, cu domiciliul în Fântânele, nr. 174, jud. A___, având CNP xxxxxxxxxxxxx în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, Bulevardul I____ M____, nr. 401A, CUI xxxxxxxx, J40/552/15.01.2004, cont bancar RO 84RNCB xxxxxxxxxxxxxxxx deschis la BCR sector 1 împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/15.06.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, prin depunerea apelului la Judecătoria A___, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2015.


Președinte Grefier

A____ B______ V________ N_______ G_______ B______

ABV/NGB/19.11.2015

4 ex. din care 2 ex. se ________________________> - petentul B________ I___, cu domiciliul în Fântânele, nr. 174, jud. A___,

- intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, Bulevardul I____ M____, nr. 401A,



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025