Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 257
Ședința publică din data de 31 Martie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C_______ I______
Judecător: N_____ G_______
Grefier: O____ D____
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul – petent D_______ N______, cu domiciliul în comuna B____, _______________________. 213, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2843/02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, ____________________. 60, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – petent D_______ N______ personal, identificat cu CI ________ nr. xxxxxx, având CNP xxxxxxxxxxxxx, lipsă fiind intimatul IJP PRAHOVA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este motivat, dosarul se află la primul termen de judecată a apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Apelantul arată că nu solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de încuviințat sau administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Apelantul arată că era în stație, la stop, în fața sa se afla o dubă, care a forțat mai tare, iar apelantul s-a dus după ea. Dar când aceasta a virat la dreapta, apelantul arată că s-a oprit, iar roșu s-a făcut după ce a trecut el.
La interpelarea instanței, apelantul arată că era în mers când s-a făcut din verde galben.
La interpelarea instanței cu privire la distanța la care se găsea față de semafor, apelantul arată că era în flux, la aproximativ 3-4 metri. Arată că nu a văzut, era duba în fața sa și a mers după ea.
La interpelarea instanței cu privire la faptul dacă a urmărit sau nu și semaforul în același timp, apelantul arată că era galben, dar nu a văzut schimbarea din verde în galben.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare pe soluționarea cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul D_______ A. N______ a contestat - în termen legal - procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 27.02.2014 de agentul constatator din cadrul intimatului I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând anularea actului sancționator și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că în ziua de 27.02.2014, în jurul orei 13.40, în timp ce conducea autoutilitara Peugeot cu nr. de înmatriculare 49-PH-PRG pe __________________________ Câmpina, la intersecția cu ________________________________ arăta culoarea galbenă pe relația M. K___________. În față se afla o autoutilitară al cărei număr nu l-a reținut. La aproximativ 200 de metri după intersecție, către turnătorie, a fost oprit de agentul de poliție care i-a adus la cunoștință că în intersecție a pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric, fapt neadevărat.
În drept nu a invocat niciun temei juridic, iar în susținerea cererii a atașat în copie procesul-verbal contestat și actul său de identitate (f. 6-7).
Prin precizarea depusă la 17.03.2014 (f. 12) petentul a indicat CNP-ul său, sediul intimatului și probele ce solicită a fi administrate în dovedirea cererii formulate.
Prin rezoluția din 21.03.2014, în baza disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., s-a dispus comunicarea plângerii contravenționale și a înscrisurilor atașate intimatului I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA în vederea formulării întâmpinării.
Astfel acesta la 28.04.2014 a depus la dosar întâmpinare (f. 21), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și potrivit disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.
În cuprinsul acestei cereri s-a subliniat că 27.02.2014 petentul a fost sancționat contravențional în condițiile legii, pentru săvârșirea faptelor sancționate de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data menționată a condus autoutilitara marca Peugeot Partener cu nr. de înmatriculare 49-PH-PRG pe _______________________ la intersecția cu __________________________ efectuat virajul dreapta pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune pentru direcția sa de deplasare. Abaterea a fost constatată în mod direct de polițistul rutier care a beneficiat și de aportul mijloacelor tehnice din dotare, înregistrând video, cu ajutorul aparatului radar Rom 188, montat pe autospeciala MAI xxxxx, fapta reținută în sarcina petentului și consemnată în procesul-verbal. Sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de natură contravențională reținută, sancțiunea aplicată fiind legală și temeinică. Imediat după săvârșirea faptei, cu ocazia aducerii la cunoștință a cuprinsului procesului-verbal, contravenientul a menționat că a crezut că semaforul era pe culoarea galbenă.
În drept a invocat disp. art. 205 și urm. C.pr.civ., iar la întâmpinare intimatul a anexat CD, cazierul contravențional al petentului și raportul agentului constatator întocmit la 7.04.2014 (f. 22-25).
La 9.05.2014, prin răspunsul la întâmpinarea intimatului (f. 28) petentul a subliniat că în lipsa depunerii la dosar a înregistrării video efectuată la 27.02.2014, ora 14.30, cu aparatul radar ROM 188, montat pe autospeciala MAI xxxxx, beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar invocarea de către intimat a aspectului privind neacordarea priorității pietonilor deja angajați în traversare, dedusă din înregistrarea video, excede cauzei, în condițiile în care sancțiunea contestată a fost dispusă exclusiv în temeiul disp. art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, rep., pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului. Întrucât a susținut agentului constatator că a intrat pe culoarea galbenă a semaforului, imediat după verde, aprecierea din raportul întocmit privind distanța de 10-15 m de semaforul aflat pe culoarea roșie o consideră nesusținută în cauză. În consecință, solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal contestat.
În ședința publică din 12.06.2014 s-a constatat că POLIȚIA MUNICIPIULUI CÂMPINA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, dispunându-se scoaterea acesteia din cauză.
În prezentul litigiu s-a administrat proba cu înscrisuri, iar intimatul a depus la dosar CD cu înregistrarea abaterii reținută în sarcina petentului.
Prin Sentința civilă nr. 2843/02.10.2014, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D_______ A. N______ în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA și, pe cale de consecință, a menținut procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.02.2014, ca legal și temeinic.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx întocmit la 27.02.2014 de agentul constatator din cadrul intimatului, petentul D_______ A. N______ a fost sancționat cu 4 puncte-amendă în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În sarcina acestuia s-a reținut că la 27.02.2014, ora 13.40 în mun. Câmpina a condus autoutilitara Peugeot Partener cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ________________ ajuns la intersecția cu __________________________ efectuat viraj la dreapta pe această stradă, pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, în direcția sa de deplasare, contravenția fiind filmată cu camera video ROM 188, fapta fiind sancționată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Petentul a semnat actul sancționator, la rubrica „Alte mențiuni” fiind consemnat punctul acestuia de vedere în sensul că a crezut că semaforul era pe culoarea galbenă.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate care să fie invocate din oficiu.
Instanța a reținut că procesului-verbal, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, iar în acest sens se remarcă că în jurisprudența CEDO în mod constant s-a reținut că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Mai mult, s-a reținut că în cazul faptelor contravenționale constatate personal de agenții care întocmesc procesele-verbale – ca în cazul contravenției de față – funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie ale actelor sancționatoare, soluție care este în acord cu art. 6 din Convenție, din moment ce instanța verifică din oficiu legalitatea procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator în discuție s-a reținut că potrivit art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, rep., constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de nerespectare a semnificației culorii roșii a semaforului.
Deși petentul a contestat săvârșirea contravenției imputate, prin probele administrate, respectiv copia actului de identitate, a permisului de conducere și a procesului-verbal în discuție, acesta nu a conturat o altă situație de fapt față de cea reținută de agentul constatator și care e susținută de cele înregistrate video, astfel cum reiese din vizionarea CD-ului depus la dosar (f. 38).
Potrivit disp. art. 52 din H.G. 1391/2006, semnalul de culoare roșie interzice trecerea. La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, in lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat. Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunța apariția semnalului de culoare verde.
Conform disp. art. 53 din aceeași hotărâre anterior indicată, când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. 2, cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță. Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat să circule cu viteză redusă, să respecte semnificația semnalizării rutiere și a regulilor de circulație aplicabile în acel loc.
Chiar dacă petentul a susținut că nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, ci pe cea galbenă care l-a surprins în mers, instanța a constatat – din vizionarea CD-ului depus la dosar - că aceste susțineri nu se confirmă, din imaginile înregistrate rezultând că în momentul în care semaforul indica culoarea galbenă autovehiculul condus de petent se afla înaintea trecerii de pietoni, iar când s-a schimbat culoarea în roșu era chiar pe trecerea de pietoni.
Față de cele reținute, a admis ca neîntemeiată plângerea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul D_______ N______, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
În motivarea cererii de apel, susține apelantul petent că nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric ci pe culoarea galbenă. În opinia apelantului instanța de fond a pronunțat hotărârea luând în considerare doar susținerile agentului constatator, fără a avea în vedere înregistrarea video existentă la dosar din care rezultă că nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.
Susține apelantul că a văzut în ultimul moment culoarea galbenă și a intrat în intersecție pe această culoare întrucât nu mai putea opri autovehiculul în condiții de siguranță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C. pr. civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de apel raportat la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/27.02.2014, petentul D_______ A. N______ a fost sancționat cu 4 puncte-amendă în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, republicată constând în aceea că la data de 27.02.2014, ora 13.40 în mun. Câmpina a condus autoutilitara Peugeot Partener cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ________________ la intersecția cu __________________________ efectuat viraj la dreapta pe această stradă, pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, în direcția sa de deplasare, contravenția fiind filmată cu camera video ROM 188, fapta fiind sancționată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Din înregistrarea video existentă la dosar pe suport CD rezultă că în momentul în care semaforul indica culoarea galbenă autovehiculul condus de petent se afla înainte de trecerea de pietoni, iar când s-a schimbat culoarea în roșu era chiar pe trecerea de pietoni, astfel încât susținerea apelantului în sens contrar nu are suport real.
Față de considerentele mai sus analizate, tribunalul apreciază hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – petent D_______ N______ în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul formulat de apelantul – petent D_______ N______, cu domiciliul în _____________________________________. 213, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2843/02.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, ____________________. 60, județul Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C_______ I______ N_____ G_______ O____ D____
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. N.G./4 ex./18.05.2015
Red. practica OD/28.04.2015
J.F. S_______ E____ – Judecătoria Câmpina
d.f. XXXXXXXX/2013