Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:030.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 24/A/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B______
Judecător R_____ N___
Grefier A_______ I______ C____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta S.C. S-L__ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 22.09.2015, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Direcția de S_______ Publica a Judetului T____, având ca obiect – plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru intimat se prezintă avocat G____ A____ în substituirea avocatului A_____ P___, lipsește apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C.pr.civ., verificându-și competența, constată că potrivit dispozițiilor 95 pct.2 coroborat cu art. 34. alin 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material, teritorial și funcțional să soluționeze prezentul apel.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în apel.
Ulterior, instanța constatând că apelul nu este timbrat, invocă din oficiu excepția netimbrării și acordă cuvântul reprezentantei intimatului.
Reprezentanta intimatul solicită admiterea excepției invocate și anulare cererii de apel. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din data de 22.09.2015 pronunțată in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria Timișoara a respins plangerea contraventionala formulata de petenta S.C. S-L__ S.R.L., impotriva intimatei Direcția de S_______ Publica a Judetului T____.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul I___ D_____ I__, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii apelată, în sensul admiterii plângerii contravenționale.
Pentru termenul de judecată din data de 13.01.2016, petentul apelanta a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.
Analizând cu precădere excepția, care prevalează față de orice alte cereri sau excepții, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art.1 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta lege, iar potrivit art.19 din același act normativ „în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei”.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013). Instanța a stabilit prin rezoluție, în sarcina apelantului, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 20 lei conform art.19 menționat anterior.
Deși apelantul a fost citat pentru termenul de judecată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 20 lei, sub sancțiunea anulării cererii de apel ca netimbrată, totuși aceasta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.33 alin.2 din OUG nr.80/2013 coroborat cu art. 200 C.pr.civ. și art. 480 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, instanța va admite excepția netimbrării și va anula ca netimbrat apelul, luând act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul formulat de către apelanta S.C. S-L__ S.R.L. cu sediul ales la C__. Av. J______ E______ din Timișoara, __________________. 3, __________.I. xxxxxxxx, nr. înmatriculare O.R.C. JXXXXXXXXXXXX, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din data de 22.09.2015, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata Direcția de S_______ Publica a Judetului T____, cu sediul in Timisoara, _________________, C.U.I. xxxxxxxx. având ca obiect – plângere contravențională.
Definitivă.
Pronunțată azi, 13.01.2016, în ședință publică.
Președinte, G_______ B______ |
|
Judecător, R_____ N___ |
|
Grefier, A_______ I______ C____ |
|
Red. GB/21.01.2016
Tehnored. AC./15.01.2016,
Inst. Fond Judecătoria Timișoara –Jud. C_______ F____ N___
4 ex/2 ex se comunica