R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 633/2015

Ședința publică din data de 08 Octombrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : D____ E_______ L____

JUDECĂTOR: G_______ O____

GREFIER: M______ D_____ P______

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul P_____ V_____ A___ împotriva Sentinței civile nr. 946/06.02.2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectorul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, având ca obiect anulare proces verbal contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art. 131 și art. 95 pct. 2 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată apelul la prim termen de judecată, fiind declarat în termen, motivat și comunicat.

Se constată depusă la dosar întâmpinare formulată intimatul Inspectorul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud (filele 10-11), cu respectarea termenului stabilit de instanță prin raportare la art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului declarat.

În estimarea duratei cercetării procesului, tribunalul văzând că nu au fost solicitate probe noi prin cererea de apel și s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților, apreciază că nu se mai impune acordarea unui nou termen de judecată, cauza putând fi soluționată la acest termen.

Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri și incidente de soluționat, conform art. 244 NCPC, se socotește lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, reținând apelul în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând constată;

Prin sentința civilă nr.946/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă, ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul P_____ V_____ A___ împotriva procesului-verbal de contravenție ________, nr.xxxxxxx/21.06.2014, întocmit de intimatul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/21.06.2014, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 21.06.2014 la ora 18.32, petentul a conclus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul național DN 15 A, pe raza localității Viile Tecii, cu viteza de 110 km/h, înregistrat de aparatul radar în localitate pe sector de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h, aparat radar montat pe autospeciala cu numărul MAI xxxxx.

Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, aplicând sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal. pe care l-a semnat cu mențiunile că recunoaște fapta.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Referitor motivul de anulare a procesului-verbal, privitor la lipsa menționării în actul sancționator a obiecțiunilor petentului, instanța a reținut că potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Fiind vorba de o nulitate relativă, trebuie ca vătămarea să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. În acest sens, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 19.03.2007 s-a soluționat cererea de recurs în interesul legii și s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, care se constată în condițiile legii, decizia fiind obligatorie conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă.

Ca urmare, s-a decis că, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor, este necesar ca reclamantul contravenient să dovedească nu numai că agentul și-a încălcat obligația de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni ori a refuzat să consemneze aceste obiecțiuni, dar și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

Petentul nu a făcut dovada că prin ne consemnarea eventualelor obiecțiuni, în ipoteza în care ar fi existat obiecțiuni, i-a fost produsă o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal. Instanța constată că nu se impune anularea actului pentru acest motiv, vătămarea poate fi înlăturată și prin prezentarea obiecțiunilor în cadrul procesului civil de față, lucru care a fost făcut încă din momentul depunerii plângerii contravenționale, fiind analizate de instanța de judecată.

Totodată, petentul susține că descrierea faptei contravenționale ar fi fost făcută lapidar, cu nesocotirea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 care prevede că „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:... descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite...”.

Referitor la modul de descriere a faptei, instanța a reținut că procesul-verbal cuprinde suficiente informații pentru a rezulta în mod clar fapta contravențională reținută în sarcina sa, aserțiunile petentului pe aceasta temă ne fiind justificate.

Instanța a mai constatat că procesul-verbal de contravenție cuprinde datele privitoare la aparatul radar cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, respectiv faptul că viteza de deplasare a fost constatată cu ajutorul cinemometrului radar montat pe autovehiculul poliției rutiere cu nr. de înmatriculare MAI - xxxxx.

Mijloacele tehnice omologate și verificate metrologic sunt dispozitive destinate măsurării vitezei (art. 6 pct. 20 teza 2 din O.U.G. nr. 195/2002), iar conform pct. 3.5.1. din Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/23.11.2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05, astfel cum a fost modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/14 iulie 2009, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Din considerentele arătate mai sus, instanța a constatat faptul că cinemometrul radar utilizat de către reprezentantul intimatului la măsurarea vitezei și înregistrările efectuate cu ajutorul acestuia îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice, precum și cerințele de conținut prevăzute de normele legale care reglementează acest domeniu, aspect relevat de buletinul de verificare metrologică (f.38).

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Procesul-verbal de constatare a contravenției, având valoarea unui act autentic, acesta, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului XXXXXXXXX s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul tip R____ AUTOVISION, fabricație TSS Anglia, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video _________ 458, fiind îndeplinite cerințele art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002. Din buletinul de verificare metrologică (f.38), rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Procesul-verbal de constatare a contravenției care cuprinde constatări personale ale polițistului rutier atestat ca operator radar, se coroborează cu cele reținute și consemnate în procesul-verbal de vizionare al CD-ului cu înregistrarea video (f.42), transmis de intimat, din imaginile reținute se identifică la ora 18:32:10 din data de 21.06.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, rula cu viteza de 110 km/h, în interiorul localității.

Înregistrarea este fluidă și continuă, fără ieșiri din cadru a autovehiculului, făcând dovada că autovehiculul care a fost înregistrat rulând cu viteza de 110 km/h în zona în care viteza maximă admisă este de 50 km/h este cel cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.

Astfel, întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, pe baza probelor aflate la dosar, instanța a reținut că acțiunea petentului, constând în depășirea vitezei maxime, în localitatea Viile Tecii, constituie contravenție și se sancționează conform art. l02 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu este la prima abatere de acest gen, având în vedere cazierul auto al petentului (f. 23), din care rezultă că acesta a mai fost sancționat pentru depășirea limitei maxime de viteză.

Totodată, referitor la solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, cu sancțiunea avertismentului, instanța a reținut că o sancțiune contravențională principală nu poate fi aplicată în locul unei sancțiuni contravenționale complementare. Referitor la sancțiunile complementare aplicabile, legiuitorul nu a lăsat la latitudinea agentului constatator aplicarea acestora ci a prevăzut-o în mod imperativ, în toate cazurile în care se constată că fapta contravențională subzistă.

Astfel, față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât s-a respins plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul P_____ V_____ A___, solicitând admiterea apelului, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC și schimbarea în totalitate a hotărârii atacată și, în consecință: anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 21.06.2014 emis de IPJ Bistrița-Năsăud; înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în valoare de 765 lei cu avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile.

În motivare s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

În sprijinul solicitării de respectare a dreptului la apărare înțelege să invoce pe lângă cele arătate prin plângerea contravențională și jurisprudența europeană relevantă a Curții de Justiție Europene: hotărârea din 18 decembrie 2008, afacerea C-349/07, Sopropâ -Organizacoes de Calcado Lda c. Fazenda Publica, cu participarea Ministario Publico.

Astfel, așa cum subliniau judecătorii europeni în hotărârea amintită, rezultă din jurisprudența Curții că principiul respectării dreptului la apărare impune ca orice persoană împotriva căreia se intenționează să se adopte o decizie care îi cauzează prejudicii sa fie în măsură să își expună în mod util punctul de vedere.

Regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante. Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei vizate, aceasta are ca obiect, printre altele, ca persoana sau întreprinderea respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația lor personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut.

In aceste condiții, pentru a se putea considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administrația să ia cunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate, fapt ce nu s-a petrecut în speța de față.

O altă hotărârea de referință în care a fost sancționată nerespectarea dreptului la apărare este hotărârea pronunțată la data de 25 octombrie 2011 în afacerea C-109/10 P, Solvay SA c. Comisia Europeană.

Curtea a sancționat Comisia Europeană pentru faptul că nu a procedat la audierea unei întreprinderi anterior emiterii unei decizii privitoare la această întreprindere. Astfel, se consideră că următoarele considerații ale instanței europene merită cu siguranță reținute:

- prima facie, nu trebuie ignorat faptul că dreptul la apărare se încadrează în drepturile fundamentale care fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de către Curte (Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/00 P, C-217/00 P și C-219/00 P, R__, p. M23, punctul 64).

- secunda facie, respectarea dreptului la apărare în cadrul unei proceduri desfășurate în fața Comisiei având ca obiect aplicarea în privința unei întreprinderi a unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență impune ca întreprinderii în cauză să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod eficient punctul de vedere asupra caracterului veridic și pertinent al faptelor și circumstanțelor invocate, precum și asupra înscrisurilor reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări a tratatului (a se vedea Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, citată anterior, punctul 66). Aceste drepturi sunt prevăzute la art. 41 alin. (2) lit. (a) și (b) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În contextul în care apelantului nu i s-a dat dreptul să facă precizări în ceea ce privește obiecțiunile, se apreciază că este în prezența unui motiv ce conduce instanța la anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 2, art. 470,476 din NCPC, OUG nr.195/2002, OG 2/2001.

Intimatul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că așa cum a reținut instanța de fond, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este legal și temeinic.

Se arată că prin procesul verbal atacat, apelantul-petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 21.06.2014 la ora 18.32, a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul național DN 15 A, pe raza localității Viile Tecii, cu viteza de 110 km/h, înregistrat de aparatul radar în localitate, pe sector de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h, fapta fiind înregistrată de aparatul radar montat pe autospeciala cu numărul MAI xxxxx.

Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, aplicând sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Apelantul-petent a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat cu mențiunile că recunoaște fapta.

Ulterior, apelantul-petent a formulat plângerea contravențională care a făcut obiectul judecății în fond a prezentei cauze, plângerea fiind respinsă ca neîntemeiată de instanța de judecată.

În cererea de apel formulată, apelantul-petent arată că sentința civilă pronunțată de instanța de fond ar fi nelegală și netemeinică și își motivează susținerea arătând că la încheierea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție nu i s-ar fi dat posibilitatea să facă obiecțiuni.

Apelul nu este întemeiat.

În speță, fapta contravențională reținută în procesul verbal a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, aspect constatat în mod corect de către instanța de fond. De asemenea, s-a stabilit că procesul verbal întocmit îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de lege și că starea de fapt reținută în procesul verbal este temeinică, astfel că, în mod just, instanța de fond a menținut ca legal și temeinic procesul verbal. Temeinicia procesului verbal rezultă fără dubiu din înregistrarea video existentă la dosarul cauzei ca și din fotogramele radar.

Susținerile apelantului-petent nu sunt temeinice din următoarele motive:

Pe de o parte, în actul sancționator a fost consemnată poziția contravenientului la momentul încheierii actului, respectiv faptul că recunoaște săvârșirea contravenției, sub semnătură distinctă în procesul verbal, la rubrica „Alte mențiuni". În aceste condiții, susținerea apelantului petent că nu i s-ar fi dat dreptul să facă precizări este neîntemeiată în mod evident.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat și în întâmpinarea formulată la plângerea apelantului-petent, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007.

Astfel, I.C.C.J. a statuat că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor poate atrage cel mult o nulitate relativă a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, care se constată în condițiile legii. Ca urmare, s-a decis că, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor, este necesar ca reclamantul contravenient să dovedească nu numai că agentul și-a încălcat obligația de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni ori a refuzat să consemneze aceste obiecțiuni, dar și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

In cauza pendinte, apelantul-petent nu a făcut dovada că prin neconsemnarea eventualelor obiecțiuni, în ipoteza nedovedită că au existat obiecțiuni, i-a fost produsă o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal. Această vătămare nu există pentru că apelantul-petent a putut formula pe larg obiecțiunile în plângerea contravențională, ceea ce a și tăcut.

Astfel, dreptul de apărare al apelantulu-petent a fost respectat, acesta putând formula obiecțiunile sale în procesul verbal. Apoi, chiar dacă în procesul verbal nu a inserat obiecțiuni sau precizări, acesta a avut posibilitatea să supună actul sancționator controlului instanțelor de judecată, ceea ce oferă garanția că litigiul este soluționat cu respectarea tuturor drepturilor oferite de lege. Faptul că instanța de fond a respins apărările apelantului-petent nu înseamnă o încălcare a dreptului de apărare al acestuia.

Prin urmare intimata își menține apărările formulate în fața instanței de fond și solicită instanței de apel să constate că sentința civilă atacată este temeinică și legală și să se respingă ca neîntemeiat apelul formulat în cauză.

Tribunalul examinând, conform dispozițiilor art. 476 - 478 Cod procedură civilă, hotărârea atacată, constată că aceasta este temeinică și legală, instanța de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, se constată că în mod pertinent prima instanță a reținut legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat de petentul apelant, statuând totodată în sensul că fapta imputată a fost săvârșită cu vinovăție, din cuprinsul actului sancționator coroborat cu planșele foto și înregistrarea video reieșind cu claritate depășirea vitezei legale, autoturismul condus de acesta fiind surprins de aparatul radar, în localitate, rulând cu viteza de 110 km/h, probele depuse la dosarul cauzei susținând pe deplin existența faptei și corecta constatare a acesteia prin folosirea unui mijloc tehnic certificat, criticile petentului fiind pur speculative, în condițiile în care viteza a fost măsurată cu cinemometrul radar montat pe autovehiculul poliției rutiere cu nr. de înmatriculare auto MAI xxxxx, pentru care există buletinul de verificare metrologică emis la data de 25.04.2014 și care indică că este în discuție aparatul cu aprobare de model nr.012/2009. Mai mult, apelantul a fost de față la întocmirea actului sancționator pe care ulterior l-a contestat, semnându-l cu mențiunea că „recunoaște fapta”, deși avea posibilitatea, în considerarea art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, să consemneze că nu i se putea reține în sarcină săvârșirea contravenției.

Apoi, deși în materie contravențională operează prezumția de nevinovăție, se impune a se sublinia că are caracter relativ, iar organul constatator nu poate și nu trebuie să suporte în întregime sarcina probei cu atât mai mult cu cât, aspectul esențial în incidența art. 6 din CEDO, este acela că instanțele de judecată au obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii ce se derulează în fața acesteia, iar instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei nu sunt incompatibile de plano cu respectarea acestei prezumții.

De aceea, în analizarea procedurii de judecată a plângerilor contravenționale nu trebuie pornit de la ideea ca procesul verbal de contravenție nu are nici o valoare probantă și că revine organului constatator sarcina de a dovedi realitatea celor reținute de agentul constatator, cu atât mai mult cu cât analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, iar aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar avea ca efect nepedepsirea multor contravenții și impunerea în sarcina autorităților care aplică astfel de sancțiuni a unei poveri excesive și nejustificate.

În speță, este vorba despre o contravenție dovedită cu rezultatul evidențiat de un mijloc tehnic certificat și care nu a fost combătută prin probe, ci prin simple afirmații.

Constatând că prima instanță în mod justificat a procedat la respingerea plângerii contravenționale, în condițiile în care procesul verbal de contravenție, semnat de petent, are el însuși valoare probantă și se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie ca orice alt act administrativ( fiind un act administrativ de autoritate cu caracter individual întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale), criticile de ordin formal fiind înlăturate argumentat de judecătorul fondului prin prisma dispozițiilor art.16 alin.1 și 7 din OG nr. 2/2001, dar și a statuărilor ÎCCJ din Decizia nr. XXII/2007, , sancțiunea fiind corect raportată la criteriile oferite de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001( a se vedea cazierul depus la fila 23 dosar fond, dar și viteza mare cu care petentul a fost surprins circulând în localitate, cu consecințe previzibile asupra siguranței celorlalți participanți la trafic), tribunalul, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul P_____ V_____ A___ împotriva sentinței civile nr. 946/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul P_____ V_____ A___, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Năsăud, ______________________. A3, ____________, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.946/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, _________________________. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

D____ E_______ L____ G_______ O____ M______ D_____ P______

Red/dact:

DEL/HVA

19.10.2015/2 ex

Jud. fond: BV