Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
5016/2015 din 02 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5016

Ședința publică din 2 octombrie 2015

Președinte: C______ L____ D______

Grefier: S_____ B_____ F_____

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta D________ E______ Internațional SRL în contradictoriu cu C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, privind procesul verbal ______________ nr. xxxxxxxxxx din data de 18.02.2015.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

Grefierul expune referatul cauzei, după care, instanța constată că intimata a invocat două excepții, respectiv excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei A___ și excepția de litispendență, în legătură cu dosarul XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei A___, care a fost declinat către Judecătoria Topoloveni. Din ECRIS rezultă că acest dosar are termen de judecată la Judecătoria Topoloveni la data de 09.10.2015. Instanța arată că în dosarul XXXXXXXXXXXX a fost atacat același proces-verbal de contravenție.

Ținând cont de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate de către intimată.

I N S T A N Ț A


Prin plângerea înregistrată sub nr. de dosar XXXXXXX/25.05.2015, petenta D________ E______ Internațional SRL a chemat în judecată intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, solicitând anularea procesului verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx din 18.02.2015.

În motivare, petenta arată că, prin procesul verbal de contravenție contestat, comunicat la data de 26.02.2015, a fost sancționată cu suma de 3000 lei, întrucât la data de 18.02.2015, autocamionul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Nădlac, fără a deține rovinietă.

Susține că, deși deținea rovinietă valabilă, achiziționată la data de 17.02.2015, cu ocazia controlului efectuat în punctul de trecere a frontierei Nădlac – 18.02.2015, a fost obligată să achiziționeze o nouă rovinietă și cu toate acestea i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție.

Intimata a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ și excepția de litispendență, în temeiul art. 138 alin. 1 Cod procedură civilă, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal de contravenție.

Susține că, petenta a mai formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx din 18.02.2015, plângere care a format obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei A___.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ în soluționarea plângerii, intimata solicită declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei Topoloveni, în temeiul disp. art, 10din OG nr. 15/2002, întrucât sediul societății petente este în _____________________________, jud. Argeș.

Referitor la excepția de litispendență, intimata arată că petenta a mai formulat o plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx din 18.02.2015, plângere care a format obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei A___ și a cărei soluționare a fost declinată în favoarea Judecătoriei Topoloveni, având termen de judecată la 19.06.2015.

Cu privire la fondul cauzei, intimata arată că își menține poziția formulată în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Topoloveni, cu termen de judecată la data de 19.06.2015.

În drept invocă disp. art. 138 alin. 1 Cod procedură civilă, OG 15/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva excepției de necompetență teritorială instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal contestat, petenta D________ E______ Internațional SRL, cu sediul în Călinești, ____________________ jud. Argeș a fost sancționată contravențional de către intimată în baza art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În materie contravențională, competența teritorială stabilită prin O.G. nr.2/2001 are un caracter exclusiv, în măsura în care printr-o normă specială cu valoare cel puțin egală cu a ordonanței-cadru nu se stabilește competența teritorială în favoarea altei instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță.

În cauză sunt incidente dispozițiile art.10^1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, conform cărora,

Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.

Astfel, instanța constată că petenta D________ E______ Internațional SRL are sediul în Călinești, ____________________ jud. Argeș, iar această localitate se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Topoloveni, jud. Argeș , după cum rezultă din coroborarea dispozițiilor Legii nr.2/1968, republicată, cu ale H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

În această situație, competența de soluționare a prezentei cauze aparține judecătoriei Topoloveni, jud. Argeș, ca instanță pe raza teritorială a căreia contravenienta își are sediul.

Pentru aceste considerente, în baza art.10^1 din OG nr. 15/2002 raportat la art.248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A___ și va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea judecătoriei Topoloveni, jud. Argeș, instanță competentă teritorial în soluționarea cauzei, conform dispozitivului.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE



Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei A___ invocată de intimată și în consecință:

Declină competența de soluționare a plângerii exercitate de petenta D________ E______ Internațional SRL, cu sediul în Călinești, _____________________ jud. Argeș, privind procesul verbal de contravenție ______________, NR. xxxxxxxxxx , încheiat la data de 18.02.2015 de Intimata CNADNR SA , în favoarea Judecătoriei Topoloveni, jud. Argeș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 02.10.2015.


Președinte, Grefier,

C______ L____ D______ S_____ B_____ F_____

Red./dacxt/CLD/MB

4 ex. /2 ______________

Se comunică cu:

petenta - D________ E______ Internațional SRL, cu sediul în Călinești, _____________________ jud. Argeș

intimata - C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA cu sediul în sector 1, București, _______________________. 38




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025