ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___ operator - 3207/2504

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 816 A

Ședința publică din data de 10 septembrie 2015

Președinte M______ M______

Judecător L______ M______ Ș___

Grefier I______ M_____

S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul petent S___ D______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, împotriva sentinței civile nr. 1764 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu 20 lei, conform chitanței ________ nr.xxxxxxxxx din 29.06.2015 aflată la fila 12 dosar.

S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată de Judecătoria A___ aflată în circumscripția acestui tribunal.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, la dosar existând suficiente probe pentru soluționarea apelului, având în vedere că intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 alin.3 coroborat cu art. 482 Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare în baza art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului,

Constată că prin sentința civilă nr. 1764 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul S___ D______, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___, împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională ________ nr. xxxxxxx/29.01.2015, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________. nr. xxxxxxx/29.01.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 390 lei pentru încălcarea art. 120 alin. 1 lit. h, i, j) din HG 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG 195/2002, aplicându-i-se totodată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

S-a reținut că petentul a condus autotractorul marca M__ cu nr. XXXXXXXXX în cuplu cu semiremorca cu nr. XXXXXXXXX și a efectuat o depășire neregulamentară a autoturismului de serviciu marca Dacia L____ cu nr. XXXXXXXXX, neinscripționat, care a fost obligat să frâneze pentru a permite petentului să reintre pe bandă, întrucât din sens opus venea un alt vehicul. Totodată, depășirea a fost efectuată în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, petentul trecând peste marcajul longitudinal continuu.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, prima instanță a reținut că din cuprinsul plângerii formulate reiese că petentul nu a criticat procesul-verbal sub aspectul legalității sale, ci doar în ceea ce privește temeinicia sa.

Instanța de fond verificând însă legalitatea procesului verbal de contravenție, a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, fără a lipsi mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, prima instanță a reținut că starea de fapt a fost constată personal de către agenții rutieri (ex proprii sensibus), petentul efectuând manevra de depășire neregulamentară a autoturismului de serviciu în care se aflau angajații intimatei, aceștia fiind în executarea atribuțiilor de serviciu.

Instanța de fond a stabilit că simpla contestare ulterioară a stării de fapt, în lipsa unor probe pertinente și credibile care să demonstreze susținerile petentului, nu poate conduce la anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că acesta nu corespunde realității, fiind cunoscut că, până la proba contrară, procesul-verbal constituie proba că persoana în cauză a comis fapta care îi este imputată, bucurându-se de prezumția relativă de adevăr și răspundere a contestatorului, fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea unor încălcări ale legislației în materia circulației rutiere ce intră în competența poliției.

În sensul acestor considerente instanța de fond a invocat jurisprudența C.E.D.O. referitor la prezumțiile și limitele rezonabile pe care acestea nu trebuie să le depășească, teză potrivit căreia, în situația în care fapta este constatată personal, procesul-verbal legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie și în absența unor probe propuse de petent pentru răsturnarea prezumției, plângerea se impune a fi respinsă.

Prima instanță a evidențiat că în cauză nu este vorba despre o contravenție rutieră ce se impune a fi constatată cu un mijloc tehnic, ci despre o faptă contravențională constatată de agentul rutier prin propriile simțuri, astfel că a concluzionat instanța de fond, nu pot fi primite nici criticile petentului care vizează lipsa probelor foto sau video sau vreo obligație a intimatei de a depune asemenea probe la dosar.

În opinia judecătorului fondului, apărările petentului care vizează marcajul longitudinal discontinuu nu prezintă relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale contravenției de față, întrucât sancțiunea s-a aplicat pentru depășirea în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” , unde există restricție totală în ceea ce privește efectuarea de depășiri, iar justificarea petentului cu privire la depășirea efectuată, raportat la faptul că autocamionul din fața sa i-a comunicat prin stația de emisie-recepție că-i îngăduie să efectueze depășirea nu este de natură a-l exonera de răspundere contravențională, în situația din cauză.

Instanța de fond a apreciat că este lipsit de semnificație faptul că în față circula un alt autovehicul, greu încărcat și cu viteză redusă, o asemenea împrejurare neputând servi ca temei pentru înlăturarea răspunderii, câtă vreme petentul era obligat inclusiv să oprească pe banda sa de circulație dacă situația o impunea, iar nu să inițieze depășirea într-o zonă în care această manevră era nepermisă.

Referitor la individualizarea sancțiunii, prima instanță a stabilit că amenda a fost corect aplicată la minimum prevăzut de lege, fiind corelată cu gradul de pericol social concret al contravenției, iar față de pericolul sporit al faptei care vizează însăși siguranța circulației rutiere, considerând că fapta corespunde realității și constituie contravenție, potrivit textelor legale indicate, că sancțiunile au fost corect individualizată și aplicată, că nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment, că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce a fost dispusă conform art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, instanța de fond în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, a respins plângerea formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul S___ D______ solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii in totalitate și anularea procesului-verbal.

În motivarea apelului, petentul a susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.

Petentul a invocat dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. arătând că legiuitorul român a ales să depenalizeze anumite fapte privind circulația rutieră. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că pentru determinarea aplicabilității în cauză a prevederilor art. 6 din Convenție, în latura sa penală, esențială este analiza naturii faptei imputate precum și a sancțiunii corespunzătoare conform legislației naționale în vigoare.

Curtea a constatat că daca unei persoane i s-a aplicat o amendă și suspendarea permisului de conducere în baza unei dispoziții legale cu caracter general, adresate tuturor cetățenilor în calitatea lor de utilizatori ai drumurilor publice, acesta este evident un scop punitiv. Mai mult, norma legală incidență prescrie un anumit comportament și stabilește o sancțiune în cazul încălcării sale.

A susținut petentul că scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție.

Potrivit raționamentului Curții, lipsa de severitate sau absența unor consecințe importante a sancțiunilor aplicabile, nu sunt suficiente pentru a deroba contravenția de caracterul său de acuzație cu caracter penal.

În ce privește modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, referitor la echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională.

Consideră petentul că hotărârea este nelegală întrucât nu pot fi luate în considerare „Rapoartele" agenților constatatori, acestea fiind „pro causa” și în nici o situație agentul constatator nu își va infirma pretinsele constatări, deoarece este pasibil de săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu.

De asemenea, a arătat că, deși a solicitat depunerea înregistrărilor efectuate de cinemometrul rutier cu ajutorul căruia s-a făcut înregistrarea, fiind singurele probe care pot să clarifice situația, instanța de fond a respins solicitarea sa fiind astfel în imposibilitate să dovedească faptul că autoturismul era neinscriptionat, era dotat cu cinemometru de control rutier astfel de autovehicule conform NML 021-05, fiind destinate să supravegheze traficul rutier cu mijloace tehnice omologate, conform OUG 195/2002.

În combaterea considerentelor instanței de fond, petentul a susținut că NML 021-05 au legătură cu cauza având în vedere că atâta timp cât există înregistrări, acestea

exclud dubiul în ceea ce privește, subiectivismul agentului constatator și comportamentul rutier provocator al acestuia.

Petentul a invocat în susținerea motivelor de apel și dispozițiile art. 101 Cod procedură penală referitor la aplicarea principiului loialității administrării probelor în condițiile în care, activitatea agenților de poliție care au acționat cu scopul de a-l determina să săvârșească o faptă contravențională, prin rularea cu viteză excesiv de mică, obligând transportatorii rutieri sa încalce normele de circulație.

A mai învederat petentul că agenții constatatori au recunoscut faptul că au constatat ca autotrenul ce circula în spatele lor a depășit in zona indicatorului „depășirea interzisă”.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 466 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03.07.2015, intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefundamentat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, reținându-se că fapta petentului a existat și a fost corespunzător încadrată juridic, procesul-verbal fiind atât legal cât și temeinic întocmit.

În opinia intimatului, demersul judiciar al petentului este doar o formalitate menită să întârzie implementarea sancțiunilor în evidențele poliției rutiere.

Consideră intimatul că prima instanță a respins motivat susținerile petentului prin prisma prevederilor art. 175 alin.1 Cod procedură civilă, acesta neaflându-se în situația vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului întocmit, iar susținerile petentului referitor la modalitatea în care prima instanță a înțeles să administreze probatoriul la judecata în fond, nu pot fi un motiv de anulare a sentinței, deoarece acestea nu îndeplinesc condițiile art. 477 și urm. fin Legea nr. 134/2010.

A susținut intimatul că judecătorul fondului printr-o corectă și completă apreciere a probelor, a analizat punctual toate probele și în concret toate cererile petentei și justificat a respins acțiunea în principal, motivat pe lipsa probatoriului adecvat cauzei, sentința cuprinzând în mod complet, convingător și sintetizat argumentele respingerii plângerii.

Fapta sancționată a fost constatată direct de către agentul constatator conform disp. art. 52 alin.2 și art. 147 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 republicată pentru aprobarea R.A. a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel că în cauză nu interesează alegațiile apelantului ci doar eventuale înscrisuri sau probe pertinente cauzei care să dovedească pretinsa nelegalitate și netemeinicie a hotărârii pronunțată de judecătorul fondului.

Examinând apelul prin prisma probelor existente la dosarul cauzei, a criticilor invocate și a prevederilor art. 476 Noul Cod pr.civilă, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins pentru următoarele considerente :

Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Tribunalul apreciază că procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001, starea de fapt fiind corect și suficient descrisă .

Cu privire la criticile formulate de apelantul petentului, Tribunalul analizând temeinicia acestora urmează a le înlătura.

Tribunalul apreciază că starea de fapt menționată în cuprinsul procesului-verbal este conformă realității, fiind percepută direct, nemijlocit de agentul constatator, astfel încât nu se impune depunerea înregistrărilor video; petentul apreciind eronat că aceasta probă este singura care ar „clarifica (s.n.doved)i situația”.

Prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravențiilor, nu este contrară dispozițiilor art.6 paragraful 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța urmând a analiza de la caz la caz, dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce privește dreptul la apărare al petentului.

Este adevărat că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar intimatul nu a adus dovezi în susținerea stării de fapt descrisă în procesul verbal contestat, însă principiul in dubio pro reo nu trebuie înțeles în sensul că există dubiu ori de câte ori se contestă starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, în caz contrar, s-ar înlătura definitiv și discreționar prezumția de legalitate a acestuia.

De altfel, nu se poate reține că ar exista un dubiu cu privire la săvârșirea faptei contestate atâta timp cât însuși petentul a arătat în cuprinsul procesului-verbal că în fața sa circula un camionul foarte încet recunoscând astfel că a efectuat manevra de depășire interzisă.

Potrivit art. 109 alin. 1 din OUG nr. 192/2003, „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier”, iar alin. 2 al aceluiași articol prescrie posibilitatea constatării contravenției și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, condiționat de consemnarea acestui fapt în procesul-verbal de constatare a contravenției.

De aici rezultă puterea doveditoare a procesului verbal de contravenție care se bucură de prezumția de adevăr, în condițiile în care fapta a fost constatată direct de agentul constatator și nu a fost contestată în mod obiectiv, real la momentul întocmirii procesului verbal.

Instanța va avea în vedere și jurisprudența CEDO în materie contravențională, respectiv hotărârile pronunțate în cauza I___ P__ contra României și H______ și alții c. României, în aceasta din urmă Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.

Așadar, reținând că petentul s-a rezumat doar la a contesta procesul verbal de contravenție, fără a răsturna prezumția relativă de adevăr de care acesta se bucură și că formularea unei apărări, bazată pe o stare de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator, nu poate conduce la anularea procesului-verbal, Tribunalul apreciază neîntemeiate criticile formulate de apelantul petent.

Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciind legală și temeinică hotărârea primei instanțe și având în vedere dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelantul petent S___ Dumitu în contradictoriu cu I____________ de Poliție al Județului A___ împotriva sentinței civile nr. 1764 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

Pe cale de consecință va păstra hotărârea atacată.

Se constată că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul declarat de apelantul petent S___ Dumitu în contradictoriu cu I____________ de Poliție al Județului A___ împotriva sentinței civile nr. 1764 din 06.04.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2015.

Președinte Judecător

M______ M______ L______ M______ Ș___

Grefier

I______ M_____

Red. L.M.S. / 05.10.2015

Thred. I M / Ex. 4/

prima instanță – judecător P____-M_________ B.

se comunică hotărârea cu

petentul S___ D______ – loc.Curtea de Argeș, ___________________ B, jud. Argeș

intimatul - I____________ de Poliție al Județului A___ - A___, __________________ nr. 17-21, jud. A___

2 _______________