R O M Â N I A
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.905
Ședința publică din 02 decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : R_____-I_____ T____
JUDECĂTOR : S____ R_____-M____
JUDECĂTOR: D______ C______
GREFIER : S_____ C____- G___
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul ANPC- C___________ REGIONAL pentru PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B_____), C___________ JUDEȚEAN pentru PROTECȚIA CONSUMATORILOR M____, împotriva sentinței civile nr.3358 din 15.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2014, care face pare integrantă din prezenta decizie, când pronunțarea s-a amânat pentru datele de 11.11.2014, 18.11.2014, 25.11.2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3358 din 15.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în Dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B____ R_________ S.A. – Membră a Grupului N_______ Bank of Greece, și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din 02.04.2012 încheiat de intimatul ANPC – CJPC M____.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut, în ceea ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând niciun motiv de nulitate absolută dintre cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanță, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut că, prin Sentința civila nr. 7932/04.06.2010, Judecătoria București a stabilit clauzele privind dobânda ca fiind abuzive, sentința rămânând definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2337/16.09.2011 pronunțată de Tribunalul București.
S-a apreciat că prin sentința civila menționata mai sus banca nu a fost obligata la modificarea clauzei referitoare la dobândă în sensul de a aplica pe toata durata de creditare dobânda fixa de 6.9% prevăzuta pentru primul an din perioada de creditare, nu a fost obligată la determinarea și restituirea către împrumutată a sumelor de bani plătite cu titlu de rată de dobândă curentă contractuală variabilă datorată după expirarea perioadei de dobândă fixă și nici nu a fost obligată la radierea din evidența debitorilor restanțieri.
Totodată, s-a reținut că prin actul adițional la contractul de credit bancar nr. xxxxxxxx/03.09.2007, act adițional comunicat petentei Maxin I_____ cu adresa nr.2006/02.09.2010, B____ R_________ SA a adus la îndeplinire dispozitivul Sentinței civile nr. 7932/04.06.2010, prin modificarea prevederilor contractului de credit încheiat cu petenta, în sensul că s-a asigurat conformitatea acestor prevederi contractuale cu prevederile Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.50/2010.
Instanța de fond a constatat astfel că, față de aducerea la conformitate a contractului de credit cu dispozițiile OUG nr. 50/2010, petenta și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, având un comportament leal în relațiile cu consumatorii, iar faptul că petenta nu a restituit sumele solicitate de către persoana care a sesizat CJPC nu înseamnă automat că a avut un comportament abuziv în relațiile cu consumatorii, în condițiile în care instanța nu a dispus restituirea vreunei sume de bani către aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, intimatul.
Recurentul C___________ Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și menținerea procesului verbal de contravenție contestat, arătând în motivare că prin dispozitivul Sentinței civile nr. 7932/04.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, banca a fost obligată la modificarea clauzei privind dobânda, în sensul indicării criteriilor care justifică creșterea sau scăderea cuantumului dobânzii contractuale, deoarece nu rezultă cu claritate de unde s-a ajuns la diferențele de dobândă luate în plus de bancă.
În întâmpinarea formulată, intimata petentă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor __________ nr.xxxxxxx/02.04.2012, s-a reținut nerespectarea Sentinței civile nr.7932/04.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.2337/16.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, petenta fiind sancționată potrivit art. 9 din OG nr. 21/1992.
Tribunalul reține că prima instanță, în mod corect a reținut că prin Sentința civilă nr.7932/04.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.2337/16.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, nu s-a dispus în sarcina băncii să restituie vreo sumă de bani petiționarei M____ I_____. Astfel, atitudinea petentei de a nu restitui sumele de bani reclamate ca fiind datorate petiționarei, nu poate constitui o încălcare a dispozițiilor art. 9 din OG 21/1992, întrucât fapta de a restitui o sumă de bani fără a avea un temei, nu se circumscrie acestui text legal, care este dealtfel temeiul de drept al sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție atacat.
În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că prin actul adițional la contractul de credit bancar nr. xxxxxxxx/03.09.2007, act adițional comunicat petentei Maxin I_____ cu adresa nr.2006/02.09.2010, petenta B____ R_________ S.A. a adus la îndeplinire dispozitivul Sentinței civile nr. 7932/04.06.2010, prin modificarea prevederilor contractului de credit încheiat cu petenta, în sensul ca s-a asigurat conformitatea acestor prevederi contractuale cu prevederile OUG nr.50/2010.
Pentru considerentele expuse, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, nefiind incident nici un motiv de modificare sau casare a sentinței recurate, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de ANPC- C___________ REGIONAL pentru PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B_____), C___________ JUDEȚEAN pentru PROTECȚIA CONSUMATORILOR M____ (cu sediul în Tg M____, __________________, jud.M____), împotriva sentinței civile nr.3358/15.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R_____-I_____ T____ S____ R_____-M____ D______ C______
GREFIER,
S_____ C____- G___
Red.D.C.
Tehnored.S.C.G./22.04.2015/2 ex.
Jud.fond: A____-M.L____