Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ NR. 833/R/CA/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O_____ M_____ U____
Judecător D______ S_________
Judecător I____ O___
Grefier A______ F______ S___
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul R______ C_____ V_____ dom. în _______________________.75, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul I____________ JUD.DE POLITIE BIHOR cu sediul în Oradea, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3825 din 19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului, cons. jur. Alb N_______ A______ în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată în baza art.150 Cod procedură civilă, socotește cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3825 din data de 19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul R______ C_____ V_____ dom.in loc.Butani nr. 75,_____________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bihor, privind procesul procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat de către intimat la data de 25.08.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat de către intimat la data de 25.08.2012 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 603 lei și i s-a aplicat sancțiune complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce. În sarcina sa a fost reținută fapta de a conduce autoturismul cu o viteză ce excede vitezei legale cu cu mai mult de 50 km/h, respectiv cu viteza de 103 km/h. Această fapta contravențională e sancționată conform prevederilor art. 100, alin.3, lit.e din OUG 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că s-a făcut dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petent.
Planșele fotografice depuse la dosarul cauzei (f.19,20) și DVD-ul privind înregistrarea video radar(f.18), au atestat faptul că autoturismul petentului rula cu o viteză ce depășeste limita legală, cu mai mult de 50 km/h, respectiv circula cu viteza de 103 km/h, pe un sector de drum în care exista limitare de viteză la 50 km/h.
Relevant în speță a fost faptul că cinemetrul utilizat în operațiunea de înregistrarea video radar a fost verificat metrologic, astfel că s-a prezumat că funcționează exact, eroarea tolerată a cinemometrului fiind infirmată tocmai de buletinului de verificare metrologică a cinemometrului. D___ prin proba cu expertiză tehnică metrologică a cinemometrului în discuție s-ar fi putut dovedi contrariul iar petentul nu a solicitat o atare probă.
Constatând și existența atestatului de operator radar și a buletinului de verificare metrologică a cinemometrului, instanța de fond a concluzionat apreciind temeinicia procesului verbal atacat, petentul nefăcând dovada contrarie faptei dovedite prin planșele fotografice, reprezentând suportul operațiunii video-radar.
Întrucât am fost în prezența unei fapte ce prezintă gravitate, petentul punând în pericol viața și integritatea corporală a participanților la trafic, în speță a fost respectat și principiul proporționalității.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a respins plângerea formulată de către petent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant solicitând admiterea recursului, casarea/modificarea sentinței recurate și în consecință trimiterea dosarului la instanța de fond, admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată în sensul anulării procesului verbal de contravenție atacat.
În motivarea recursului, recurentul a motivat că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece, deși a semnat procesul verbal de contravenție contestat cu mențiuni, întrucât nu a condus cu viteza indicată, a solicitat ca instanța să facă o adresă la Biroul Român de Metrologie Legală care a emis Buletinul de verificare metrologică pentru cinemometrul cu care s-a înregistrat viteza vehiculului condus de el, însă instanța a respins cererea ca fiind inutilă.
În legătură cu acest aspect, recurentul a invocat dispozițiile NML 021-05/2005 precizând că cinemometrele vor fi admise pentru măsurarea vitezei vehiculelor în trafic dacă înregistrează viteza cu o anumită eroare și a redat dispozițiile în cauză, cu prezentarea unei ipoteze de calcul, concluzionând că înregistrările efectuate nu cuprind toate elementele precizate de normele în discuție.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006 și NML 021-05/2005.
La data de 30.08.2013, intimatul I____________ JUD. DE POLITIE BIHOR a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și implicit a procesului verbal de contravenție.
În motivare, intimatul a precizat că recurentul-petent nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de contravenție și că în mod corect a reținut instanța de fond că cinemometrul utilizat în operațiunea de înregistrare video radar a fost verificat metrologic, eroarea tolerată fiind infirmată tocmai de buletinul de verificare metrologică a cinemometrului.
În drept, intimatul a invocat dispoz. art. 115-118 din Codul de procedură civilă,OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002- modificată și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la starea de fapt judicios stabilită în baza probelor administrate în cauză.
În privința stării de fapt se constată că instanța de fond a reținut ca fiind corecte împrejurările reținute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravențiilor contestat.
Astfel, prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat de către intimat la data de 25.08.2012, recurentul-petent a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 603 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, reținându-se că în data respectivă a fost depistat în trafic conducând autoturismul XXXXXXXXX cu viteza de 130 km/h într-o zonă de limitare a vitezei de 50 km/h.
În conformitate cu dispoz. art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, se apreciază că probele administrate în cauză de instanța de fond, respectiv planșele fotografice și Buletinul de verificare metrologică a aparatului radar utilizat la înregistrarea vitezei, au făcut dovada faptei reținute în sarcina petentului de către agentul constatator, respectiv faptul că acesta a condus, într-o zonă de limitare a vitezei la 50 km/h cu o viteză de 103 km/h, iar sancțiunea aplicată corespunde întocmai gradului de pericol social indicat de faptă.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Tribunalul va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul R______ C_____ V_____ dom. în _______________________.75, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul I____________ JUD.DE POLITIE BIHOR cu sediul în Oradea, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3825 din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 octombrie 2013.
Președinte, O_____ M_____ U____ |
Judecător, D______ S_________ |
Judecător, I____ O___ |
|
Grefier, A______ F______ S___ |
|
Red.Jud. S.D./20.11.2013
Red.jud.fond. A.D.B.
Tehn.red.A.S./2 ex.