R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 01.07.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A___ M_____- judecător
GREFIER: C_______ D____
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, când instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei potrivit încheierii de ședință din data de 10.06.2014., încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 17.06.2014, 24.06.2014 până la data de astăzi, 01.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța , în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos :
JUDECĂTORIA
Constată că, prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXX , petentul M______ I___ a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.12.2013 de intimatul I.P.J. B_____ – Serviciul Rutier, iar în subsidiar , înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În expunerea în fapt a motivelor , petentul a arătat că a fost sancționat contravențional întrucât în data de 29.12.2013 ,în timp ce conducea autovehiculul marca „ Mercedes Vito „ nu a purtat centura de siguranță.
Petentul a învederat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției întrucât centura de siguranță a fost cuplată pe toată durata deplasării . A decuplat centura în momentul în care a tras autoutilitara pe partea dreaptă a drumului pentru a avea acces la portofel unde se aflau actele și care se află în buzunarul drept spate de la pantaloni. Întrucât autoutilitară era mai înaltă decât un autoturism nu avea cum să observe agentul constatator dacă purta centura de siguranța.
În opinia petentului , în mod abuziv a fost sancționat contravențional de către agentul constatator . Apreciază petentul că procesul verbal trebuie anulat pe motiv că agentul constatator nu a menționat faptul că a fost „ depistat în trafic „ că circula fără purtarea centurii de siguranță , ci a consemnat faptul că „ a condus „ care nu este același lucru cu depistarea în trafic .
A arătat petentul că sancțiunea aplicată este prea drastică în raport de împrejurările comiterii faptei și urmările produse . Consideră că nu a nesocotit dispoziția legală privind purtarea centurii de siguranță , că nu se aduce atingere normei rutiere care să aibă implicații majore în planul urmărilor produse , astfel că sancțiunea aplicată este disproporționată din punct de vedere a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Apreciază petentul că atâta timp cât în procesul verbal s-a menționat că nu recunoaște fapta sunt aplicabile dispozițiile art. 6 paragraf 1 din CEDO privitoare la beneficiul garanției procedurale specifică în domeniul penal referitoare la prezumția de nevinovăție care îi profită.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 1 , art. 16 alin. 1 și 7, art. 17, art. 36 și art. 21 din OG nr. 2/2001 , art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție , ca fiind legal și temeinic încheiat
În fapt, s-a reținut în sarcina petentului , că în data de 29.12.2013 a condus autoutilitara marca „ Mercedes Vito „ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXXX , pe DN 11 , dinspre C______ spre B_____ , fără a purta centura de siguranță.
A mai arătat intimatul că procesul verbal respectă întrutotul prevederile O.G. nr. 2/2001 iar la pronunțarea sentinței să se ia în considerare prezumția de temeinicie a procesului verbal , deoarece fapta a fost constatată în mod direct de către agent , astfel încât sarcina de a proba netemeinicia procesului verbal îi revine petentului .
Intimatul a depus la dosarul cauzei , raportul agentului constatator întocmit cu ocazia reținerii faptei contravenționale în sarcina petentului și cazierul rutier al petentului.
În drept,întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205-208 din NCPC ; OG nr. 2/2001 ; OUG nr. 195/2002 republicată.
Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a arătat că agentul constatator care a întocmit raportul după aproape o lună de la săvârșirea faptei contravenționale este de rea - credință . Consideră că fapta reținută în sarcina sa nu există.
În opinia petentului nu pot fi avute în vedere argumentele din întâmpinare cătă vreme intimatul face referire la jurisprudența CEDO referitoare la faptul că sarcina probei revine petentului iar nu intimatului.
În probațiune, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.12.2013 de intimatul I.P.J. B_____ – Serviciul Rutier , s-a reținut în sarcina petentului că în ziua de de 29.12.2013 a condus autoutilitara marca „ Mercedes Vito „ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXXX , pe DN 11 , dinspre C______ spre B_____ , fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării.
Pe considerentul că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 36 alin.1 din OUG nr. 195/2002 i s-a aplicat acesteia o amendă contravențională în cuantum de 160 lei și sancțiunea complementară de 2 puncte de penalizare.
Împotriva respectivului proces verbal petentul a formulat plângere în termenul legal prevăzut de lege .
Examinând procesul verbal sub aspectul legalității , instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptei i s-a dat o corecta încadrare juridică, sancțiunea aplicată fiind în limitele prevăzute de lege.
Cu privire la temeinicia procesului verbal , instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta beneficiind de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care prin ea însăși, nu este contrară art. 6 par. 2 din CEDO.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În speță , petentul nu a administrat în cauză nicio probă pentru a răsturna prezumția relativă de legalitate, de autenticitate și de veridicitate de care bucură procesul verbal. Avea obligația , conform art. 249 din NCPC , să dovedească că a purtat centura de siguranță pe timpul deplasării , centură pe care a decuplat-o după ce a oprit autoutilitara.
Contrar susținerii petentului , fiind în sensul giratoriu și circulând cu viteză redusă , agentul constatator avea cum să observe că petentul nu purta centura de siguranța.
Nu are relevanță că în descrierea faptei nu s-a menționat sintagma „ depistat în trafic „ ci s-a menționat faptul că a condus fără a purta centura de siguranță, cât timp legiuitorul a stabilit obligativitatea purtării centurii de siguranță în timpul deplasării cu un autovehicul.
Prin urmare , contrar afirmațiilor petentului nu se poate reține netemeinicia procesului verbal contestat.
Dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare prevăd că « sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite,ținâdu-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia,de scopul urmărit,de urmarea produsă,precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, precum și de celelalte date înscrise în procesul – verbal « .
Examinând procesul-verbal în conformitate cu competența oferită de art.34 alin.1 teza finală din O.G. nr.2/2001, de a aprecia asupra sancțiunii stabilite, instanța consideră că, față de persoana contravenientului , de atitudinea acestuia care denotă ignorarea cu bună-știință a legislației în materie ( cazierul rutier al petentului atestă încălcarea repetată a legislației rutiere ) , sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei , astfel că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. De altfel, petentul nu a administrat nicio probă pentru a dovedi că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Pentru considerentele expuse , instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.12.2013 de intimatul I.P.J. B_____ – Serviciul Rutier a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenția prevăzută art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 , iar sancțiunea aplicată a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile legale , motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M______ I___ și va menține dispozițiile procesului verbal întocmit acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul M______ I___ ,domiciliat în mun. B_____ , ____________________. 50 împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.12.2013 de intimatul I.P.J. B_____ – Serviciul Rutier ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile procesului verbal mai sus identificat întocmit petentului .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A___ M_____ C_______ D____
Red/ Dact. A.M. – 4 ex.