Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din 27 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - U________ M______

JUDECĂTOR - R_____ M______

GREFIER - U________ G_______

D E C I Z I A N R. 344

La ordine judecarea apelului având ca obiect plângere contravențională, formulat de apelantul I____________ de Poliție Județean B_______ – Poliția mun. B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________. 57, jud. B_______, împotriva sentinței civile nr. 4622 din 23.04.2014 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ Puiuța B_____, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S_____ A___ din în mun. B_______, __________________. 10, ____________________.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic G____ G______ pentru intimatului I____________ de Poliție Județean B_______ și avocat S_____ A___ pentru intimatul lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța stabilește că, potrivit disp. art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă competența de soluționare a apelului revine tribunalului.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra apelului și acordă părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Consilier juridic G____ G______ pentru intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului – verbal cu toate măsurile dispuse prin acesta.

Avocat S_____ A___ pentru intimatul M____ Puiuța B_____ solicită respingerea apelului formulat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Consideră că nu se impune suspendarea dreptului de a conduce.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față,

Prin sentința nr. 4622 din 23.04.2014, Judecătoria B_______ a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul M____ Puiuța B_____, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S_____ A___ din în mun. B_______, __________________. 10, ____________________, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 08.05.2013, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ – Poliția mun. B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________. 57, jud. B_______ și pe cale de consecință a înlăturat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Totodată, s-a menținut sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei, aplicată prin procesul verbal contestat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 08.05.2013 întocmit de către intimatul I____________ Județean de Poliție B_______, petentul M____ Puița B_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei, aplicându-i-se și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, în baza art. 100 al. 3, lit. b, din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa că, în ziua de 08.05.2013, agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor care priveau controlul și supravegherea traficului rutier și acționa conform planificării pe Calea Națională din mun. B_______, în zona magazinului Romarta. În jurul orei 18,31, a observat direct momentul în care petentul, conducând autoturismul marca Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe sensul său de mers. Abaterea comisă de cea în cauză a fost înregistrată cu aparatul radar marca pe autospecializata cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx.

S-a reținut că procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 08.05.2013 a fost semnat de către petent, aceasta menționând că petentul nu se afla pe trecerea de pietoni.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului M____ Puița B_____ a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

De asemenea, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În drept, instanța de fond a reținut că potrivit art. 135 al. 1 lit. h din HG nr. 1391/2006, „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”

Totodată, conform art. 100 al. 3 lit. b din OUG 195/2002, „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.

În fapt, în cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că petentul M____ Puița B_____ nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție și raportul agentului constatator, deși acestuia i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța de fond nu a propus probe pentru a dovedi inexistența faptei contravenționale reținute în sarcina sa, limitându-se în a indica că, din înregistrarea video depusă la dosarul cauzei nu rezultă că se afla vreun pieton pe marcajul pietonal.

În acest sens apare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I___ P__ contra României în care Curtea a apreciat ca fiind esențial faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Prin urmare, Curtea a constat că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanța de fond a constat că, în speță, contravenția reținută este dovedită și cu înregistrarea video din care rezultă încălcarea normelor de circulație de către con ducătorul autoturismului marca Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX care nu a cordat prioritate pietonului aflat în traversarea străzii, cu toate că simpla constatare a agentului rutier era suficientă, înregistrarea cu aparatul radar fiind obligatorie doar pentru contravențiile la regimul legal de viteză.

În consecință, cu toate că petentul a contestat prin prezenta plângere situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către agentul constatator, instanța de fond a considerat că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța de fond a apreciat că petentul M____ Puița B_____ se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ, instanța de fond a apreciat că se impune o reindividualizare a sancțiunilor aplicate petentului.

Opinia instanței de fond s-a fundamentat, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

La individualizarea sancțiunii, instanța de fond a ținut cont de înregistrarea video depusă la dosar din care rezultă că poziționarea pietonului, la marginea marcajului, în momentul în care petentul s-a apropiat de trecerea de pietoni, coroborată cu viteza mică a autoturismului, care evidențiază faptul că pentru persoana aflată în traversarea străzii era exclus orice pericol.

Față de aceste împrejurări, cu privire la sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, instanța de fond a reținut că sancțiunile complementare trebuie supuse controlului judecătoresc conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare care pot fi aplicate în materie contravențională are caracter ”penal” în sensul art. 6 din Convenție (cauza Malige c. Franței, hotărârea din 23 septembrie 1998). Astfel, Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal, atât timp cât acumularea unui anumit număr de puncte poate să ducă la pierderea dreptului de a mai conduce. Or, dreptul de a conduce este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.

În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat, fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul, în condițiile din O.G. nr. 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.

În prezenta cauză, instanța de fond a apreciat că aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce nu se impune, având în vedere situația de fapt reținută mai sus. La individualizarea sancțiunii, instanța aluat în calcul convingerea că sancțiunea amenzii contravenționale este suficientă pentru atenționarea petentului asupra necesității respectării regulilor de circulație.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul petentul M____ Puiuța B_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 08.05.2013, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ – Poliția mun. B_______, a înlăturat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile și a menținut sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei, aplicată prin procesul verbal contestat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul I____________ de Poliție Județean B_______ întemeiat pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului – verbal cu toate măsurile dispuse prin acesta.

În motivarea cererii de apel, apelantul a arătat că sentința primei instanțe este nelegală pentru următoarele motive:

Potrivit prevederilor art. 135 lit. h din H.G. nr.1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere "pieton ului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului", iar conform prevederilor art.100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

"b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului".

Conform prevederilor art. 34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii.

Consideră apelantul că instanța de fond nu poate înlătura măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce în condițiile în care menține procesul verbal de contravenție.

Mai arată apelantul că, în cazul în care instanța ar fi considerat că procesul verbal nu a fost întocmit legal, atunci îl putea anula, înlăturând și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce. Însă în condițiile în care este menținută sancțiunea principală, instanța nu poate dispune înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce, întrucât contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002 se sancționează cu sancțiunea principală "amendă" cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Prin urmare, neacordarea priorității pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului se sancționează cu o sancțiune principală și cu una complementară, cele două sancțiunii fiind obligatorii.

Intimatul legal citat nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând cererea de apel în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:

Astfel, deși, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, Curtea europeană a reamintit - în cauza H______ și alții contra României - că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului verbal cu realitatea, prezumție față de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulați rutieră, intrând în competența poliției, aceasta a subliniat însă că, ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.

Totodată, prin cauza N_______ G_______ contra României, Curtea a arătat că este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese verbale de contravenție, să acorde petenților, în mod efectiv, posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator, precum și posibilitatea de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. De asemenea, a arătat că: nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere articolului 6 din convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrariul.

În susținerea aceluiași raționament juridic s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin motivarea Deciziilor nr. 1353/2010 și nr. 70/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, reținând că deși procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură, caz în care instanța de judecată trebuie să administreze tot probatoriul necesar stabilirii adevărului, în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal.

În considerarea celor anterior menționate, instanța reține în speță următoarele:

Prin procesul verbal contestat, petentul-intimat a fost sancționat pentru faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal.

La momentul întocmirii actului constatator, contravenientul a formulat obiecțiuni, arătând că „pietonul nu se afla pe trecerea pentru pietoni”.

În susținerea procesului verbal, întocmit în urma constatării directe, la dosarul cauzei s-a depus dosar raportul întocmit de către agentul constatator, precum și înregistrarea video din momentul săvârșirii faptei.

Deși fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, iar prima instanță a considerat din vizionarea CD-ului atașat la dosarul cauzei că petentul a săvârșit fapta, însă a apreciat că circumstanțele în care aceasta a fost comisă sunt de natură a conduce la reindividualizarea sancțiunii, motivat de faptul că pietonul era poziționat la marginea marcajului, în momentul în care petentul s-a apropiat cu viteză mică de trecerea de pietoni, fiind exclus orice pericol pentru pieton, tribunalul constată – din vizionarea aceluiași CD – că petentul nu a împiedicat în nici un fel trecerea pietonului.

Ca urmare, tribunalul apreciază astfel că săvârșirea contravenției nu este confirmată de înregistrarea video a faptei contravenționale, motiv pentru care apreciază că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției sancționată prin procesul verbal.

Având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel doar de către I____________ Județean de Poliție B_______, pentru respectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac prevăzut de art. 481 Cod procedură civilă , tribunalul va păstra hotărârea primei instanțe, respingând ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respins ca nefondat apelul formulat de apelantul I____________ de Poliție Județean B_______ – Poliția mun. B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________. 57, jud. B_______, împotriva sentinței civile nr. 4622/23.04.2014 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ Puiuța B_____, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S_____ A___ din în mun. B_______, __________________. 10, ____________________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

U________ M______ R_____ M______ U________ G_______

Red. R.M.

Tehnored. UG/18.06.2016

Judecător fond: F______ S_____