Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_____
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7570/2015
Ședința publică de la 26 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S____ J_____
Grefier D______ B_____
La ordine fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect anulare proces verbal de contravenție formulată de petent G___ T____ SRL, cu sediul în B_____, ______________________.9, JXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata I.T.M. B_____, cu sediul în B_____, ______________________________.7.
Dezbaterile orale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.10.2015 care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea, la data de azi 26.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta S.C. G___ T____ S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014 încheiat de intimatul I____________ T_________ de Muncă B_____.
În motivare a arătat în esență că procesul verbal a fost întocmit de doi agenți constatatori ce nu au participat efectiv la constatarea faptelor, măsurile ce trebuiau îndeplinite și pentru care s-a dispus amendarea nu au fost stabilite legal, iar societatea a mai fost sancționată anterior, pentru aceeași faptă, cu avertisment. Fapta de a nu fi achitate drepturile salariale nu constituie contravenție, aceste fapte neputând fi constatate decât de instanța de judecată specializată în litigiile de muncă – tribunalul.
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivare intimata a arătat în esență că după o ________ controale efectuate la sesizarea angajaților și a foștilor angajați ai petentei, s-a întocmit procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014. Petenta nu înțelege să se conformeze măsurilor dispuse de agenții ITM, deși a fost sancționată și anterior cu avertisment.
La termenul din 08.09. 2015 petenta a formulat excepția de nelegalitate a actelor administrative - procesele verbale de control nr. 8553/11.06.2014 și nr. 8290/08.08.2014.
În motivarea excepției a arătat în esență că agenții constatatori au stabilit măsuri nelegale în contextul în care pentru plata salariilor, salariații au deschisă calea în justiție la instanța competentă de litigii de muncă.
În cauză părțile au depus înscrisuri, ce au fost administrate ca probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014 încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă de 5.000 de lei pentru faptul că nu a îndeplinit măsura dispusă prin procesul verbal de control nr. 8553/11.06.2014, respectiv de a achita salariile restante înaintea altor obligații financiare ale angajatorului.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului contravenientului, acesta formulând în termen legal prezenta plângere.
Cu privire la excepția de nelegalitate:
Prin procesele verbale de control nr. 8553/11.06.2014 și nr. 8290/08.08.2014 s-au dispus în sarcina petentei, în urma controlului documentelor puse la dispoziție de aceasta, măsuri cu caracter obligatoriu în privința achitării drepturilor salariale restante și scadente aferente unor salariați și foști salariați.
Potrivit art. 6 alin. 1 din L. nr. 108/1999, Inspecția Muncii are următoarele atribuții generale a) controlul aplicării prevederilor legale, generale și speciale, în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței; b) furnizarea de informații angajatorilor și salariaților cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale în domeniile de competență; c) informarea autorităților competente despre deficiențele sau abuzurile legate de aplicarea dispozițiilor legale în vigoare; d) prestarea de servicii specifice domeniului său de activitate; e) inițierea de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniile sale de activitate, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale
Potrivit art. 6 alin. 2 din L. nr. 108/1999, Inspecția Muncii are următoarele atribuții specifice: A. în domeniul relațiilor de muncă: a) controlează aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă; b) controlează stabilirea și acordarea drepturilor cuvenite salariaților ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă; c) controlează aplicarea măsurilor de respectare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați; d) asigură la nivel național evidența muncii prestate în baza contractelor individuale de muncă, prin registrul general de evidență al salariaților, precum și evidența zilierilor și a beneficiarilor prestațiilor acestora; e) controlează folosirea forței de muncă, în scopul identificării cazurilor de muncă nedeclarată; f) primește și transmite în sistem informatic, prin inspectoratele teritoriale de muncă, datele depuse de angajatori și beneficiari referitoare la salariați și la zilieri; g) asigură înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de unități și verifică prevederile acestora, potrivit procedurii aprobate de inspectorul general de stat, și conciliază conflictele de muncă declanșate la nivelul unităților
Se constată astfel, că, în domeniul relațiilor de muncă, inspectorul ITM controlează aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.
Instanța reține că din nicio prevedere legală nu rezultă că inspectorul ITM ar avea, cu privire la executarea contractului individual de muncă, competența de a controla aplicarea prevederilor contractuale (respectiv modul de calcul al drepturilor bănești).
Este de asemenea adevărat că, în lipsa acordului, cuantumul drepturilor salariale nu ar putea fi constatate decât de instanța de judecată specializată în litigiile de muncă – respectiv tribunalul.
Cu toate acestea, prin procesele verbale de control nr. 8553/11.06.2014 și nr. 8290/08.08.2014 nu se stabilesc drepturi salariale potrivit contractului individual de muncă ci se stabilește obligația de plată a drepturilor salariale ce deja au fost evidențiate și calculate de angajator, prin ștatele de plată existente la dosar. De asemenea drepturile salariale calculate sunt scadente, acest aspect nefiind contestat de petentă.
Obligația de plată a salariului nu decurge numai din contractul individual de muncă, ci și din prevederile legale, respectiv: art. 161 din L. nr. 53/2003 „Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”, și art. 168 din aceeași lege.
Pentru aceste motive se constată că inspectorii ITM au acționat în exercitarea prerogativelor acordate de lege la momentul întocmirii actelor de constatare.
Cu privire la cuantumul drepturilor bănești ce se cuvin salariaților, petenta nici nu a formulat apărări, chiar din anexele la procesele verbale de constatare rezultând că măsurile și constatările inspectorului ITM au fost efectuate pe baza foilor colective de prezență și a statelor de plată.
Este adevărat că salariații au și dreptul de a se adresa instanței de judecată în vederea achitării de către angajator a salariilor restante, însă agentul ITM are de asemenea dreptul de a stabili în sarcina angajatorului obligația legală de a achita salariile restante cu prioritate față de celelalte obligații.
Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția de nelegalitate a actelor administrative - procesele verbale de control nr. 8553/11.06.2014 și nr. 8290/08.08.2014.
Pe fondul cauzei:
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Față de apărările invocate de petentă împotriva procesului verbal de contravenție, următoarele:
Este nerelevant a se stabili dacă agentul care a constatat fapta contravențională s-a deplasat sau nu la sediul contravenientei, atâta timp cât fapta contravențională a fost constatată doar pe seama faptului că petenta nu a îndeplinit obligațiile impuse prin procesul verbal de control. În acest caz, petenta avea sarcina probei – așa cum reiese din procesul verbal de control – de a face dovada achitării drepturilor salariale, în temeiul art. 168 din Codul Muncii.
Societatea nu a fost sancționată cu avertisment pentru aceeași faptă întrucât prin ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014 s-a avut în vedere nerespectarea măsurilor stabilite prin - procesul verbal de control nr. 8553/11.06.2014, iar avertismentul a fost aplicat prin procesul verbal de contravenție din data de 11.06.2014 pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin alt proces verbal de control, respectiv nr. 5435/12.03.2014.
Este nerelevant că măsura dispusă prin ambele procese verbale de control este aceeași, atâta timp cât petenta nu a înțeles să se conformeze măsurii nici după aplicarea primei sancțiuni, iar faptele se referă la intervale distincte de timp.
Cu privire la nelegalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, invocată de petentă se constată că sancțiunea a fost dată în temeiul art. 23 alin. 1 lit. b din L. nr. 108/1999, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin procesul verbal de control.
Este adevărat că fapta de a nu fi achitate drepturile salariale nu constituie contravenție, însă nu pentru această faptă a fost sancționată contravenienta.
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că, înainte sau după aplicarea sancțiunii amenzii, petenta s-ar fi conformat obligațiilor impuse prin procesul verbal de control nr. 8553/11.06.2014.
Din acest motiv și având în vedere comportamentul petentei care, deși a fost sancționată anterior contravențional cu avertisment, nu s-a conformat prevederilor legale, nici înlocuirea sancțiunii avertismentului nu va fi dispusă.
Pentru toate aceste motive, plângerea contravențională va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate a actelor administrative - procesele verbale de control nr. 8553/11.06.2014 și nr. 8290/08.08.2014.
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. G___ T____ S.R.L., cu sediul în B_____, ______________________.9, JXXXXXXXXXXX împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.08.2014 în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de muncă B_____, cu sediul în B_____, ______________________________.7.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.
Președinte, Grefier,
S____ J_____ D______ B_____
SJ/DB/4 ex./28.10.2015