Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX anulare proces verbal de contravenție
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 797/2015
Ședința publică din data de 21.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B______ L_____
JUDECĂTOR: T________ C_______
GREFIER: S_____ M____
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent V______ P_____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 30.09.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, intimată fiind pârâta Poliția L_____ a Municipiului B_______.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent V______ P_____, lipsă fiind reprezentanții intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța procedează la verificarea identității apelantului V______ P_____ care se identifică cu ajutorul cărții de identitate, având Codul numeric personal xxxxxxxxxxxxx.
Întrebat fiind, apelantul arată că nu mai are de formulat alte cereri. Constatând că nu mai sunt alte solicitări, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.
Apelantul V______ P_____ solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție, arătând că nu mai are păsările pentru care a fost sancționat și că a mai fost anterior sancționat pentru aceleași motive.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din 30.09.2014, instanța a respins plângerea formulată de petentul V______ P_____ în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ B_______, a menținut ca fiind temeinic și legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxx din data de 19.09.2013 întocmit de intimatul Poliția L_____ B_______ și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că în ceea ce privește legalitatea, procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
Instanța a reținut că petentul nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxx din data de 19.09.2013, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța a constatat că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 82 din HCL 3/2008 și ale art. 125 lit. a din HCL 3/2008.
Astfel, potrivit art. 82 din HCL 3/2008, ”persoanele fizice și juridice care cresc sau au în întreținere animale și păsări sunt obligate să folosească numai locuri special amenajate, care să respecte normele sanitar-veterinare și al căror amplasament să fie aprobat de autoritățile teritoriale de protecția mediului și de direcțiile sanitare veterinare”, iar conform art. 125 lit. a din HCL 3/2008 ”constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 25 lei la 500 lei pentru persoanele fizice, nerespectarea dispozițiilor art. 82”.
Instanța a apreciat că situația de fapt reținută în cuprinsul actului constatator corespunde adevărului, întrucât din probatoriul administrat, reiese fără niciun dubiu că, petentul a folosit o bucată de teren, din cel concesionat, aproximativ 3,20 mp, pe care l-a amenajat ca adăpost pentru păsări, fără să respecte normele sanitar veterinare și fără să fie aprobat de autoritățile teritoriale.
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că are autorizație de construcție și proces verbal de concesiune pe 25 ani, pentru respectivul spațiu, instanța a reținut că, într-adevăr, înscrisurile depuse la dosar de către petent, respectiv autorizația de construcție nr. 138 din data de 16.04.1993 și contractul de concesiune nr. 227 din data de 26.04.1993, confirmă cele susținute, însă după cum se poate observa autorizația a fost emisă în vederea executării lucrărilor de construcție a unui garaj pentru autoturism și nu în vederea amenajării acestuia ca adăpost pentru păsări. Mai mult decât atât, și din contractul de concesiune nr. 227 din data de 26.04.1993, rezultă că obiectul contractului îl constituie construirea unui garaj auto, iar nu amenajarea unui adăpost pentru păsări.
Referitor la procesul verbal de constatare a condițiilor igienico sanitare depus la dosar de către petent, instanța a reținut că acesta datează din 01.08.2008, petentul nefăcând dovada faptului că, și la momentul sancționării sale, respectiv la data de 19.09.2013, îndeplinea condițiile igienico sanitare.
Totodată instanța a reținut că divergentele petentului cu numitul B____ V_____ exced obiectului prezentei cauze.
Față de argumentele prezentate mai sus, instanța a constatat că petentul, deși a susținut faptul că ține câte 2-3 păsări, o perioadă mică de timp, pentru consumul familiei, ulterior sacrificându-le, fără ca respectivul spațiu să fie amenajat ca adăpost pentru păsări, acesta nu a făcut dovada acestui fapt, și prin urmare nici dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, cu toate că îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța a apreciat că petentul V______ P_____ se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În consecință, întrucât contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de agentul constatator, situație în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de temeinicie și cum aceasta, prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt, instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxx/19.09.2013 a fost încheiat cu respectarea condiției temeiniciei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 500 lei aplicată petentului pentru fapta prevăzută de art. 82 din HCL 3/2008 și sancționată de art. 125 lit. a din HCL 3/2008, instanța a avut în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art. 5 alin. 5 OG nr. 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art. 7 alin. 2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată de agentul constatator, amenda contravențională fiind aplicată în limitele prevăzute de lege, iar amenajarea unui adăpost pentru păsări, fără respectarea normelor igienico sanitare și fără să fie aprobat de autoritățile teritoriale, prezintă un grad ridicat de pericol social, reprezentând un risc pentru sănătatea celorlalți vecini.
Instanța a mai reținut că petentul a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut și regretat săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și nici nu a propus probe în susținerea plângerii formulate, de natură să combată situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat. Mai mult decât atât, a constatat instanța că, deși în urma sesizărilor Asociației de proprietari nr. 13, precum și a cetățenilor care locuiesc în zona, adresate atât Poliției Locale B_______, cât și Primăriei municipiului B_______ (filele 23-25 dosar fond), s-a dispus sancționarea contravențională cu avertisment a petentului pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4 lit. i din H.C.L. nr. 355/2011, stabilindu-se totodată termen pentru dezafectarea adăpostului improvizat, 15.06.2013, astfel cum rezultă din procesul verbal ________, nr. xxxxxx din data de 06.06.2013, petentul nu s-a conformat și nu a luat măsurile necesare pentru igienizarea și dezafectarea adăpostului improvizat. Pentru aceste motive, ca urmare a unor noi sesizări transmise către Primăria municipiului B_______ (fila 26 doar fond), s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în cuantum de 500 lei, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare a contravenției contestat.
Prin urmare, pentru a permite petentului să înțeleagă dispozițiile legale în materie necesitatea nu numai legală, dar si morală de a respecta aceste reguli, instanța a menținat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxx din data de 19.09.2013, așa cum a fost întocmit de organul constatator, reținând legalitatea și temeinicia sa în privința faptelor contravenționale reținute, sancțiunea aplicată fiind corect individualizată.
În baza tuturor acestor considerente, instanța a apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de petentul V______ P_____, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ B_______ și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul V______ P_____ care a solicitat solicitat schimbarea sentinței apelate in sensul anulării procesului verbal de contravenție.
In susținerea acestei soluții, după reiterarea situației de fapt prezentată și la prima instanță a susținut că amenda contravențională este prea mare in raport cu fapta săvârșită și cu veniturile pe care le realizează.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile apelate.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că aspectele privind disconfortul creat de petent au făcut obiectul mai multor sesizări ale Asociației de proprietari nr. 13, dar și a cetățenilor ce locuiesc în zonă. In plus, sancțiunea este corect individualizată in contextul in care petentul a mai fost sancționat contravențional și cu toate acestea nu a luat măsuri pentru igienizarea și dezafectarea adăpostului improvizat
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține că fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator iar in lipsa unor dovezi contrare, prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a putut fi înlăturată.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii Tribunalul retine in acord cu susținerile primei instanțe ca fapta nu este lipsită de pericol social. Dimpotrivă amenajarea unui adăpost pentru păsări, fără respectarea normelor igienico sanitare și fără să fie aprobat de autoritățile teritoriale, prezintă un grad ridicat de pericol social, reprezentând un risc pentru sănătatea celorlalți vecini.
Având în vedere si faptul că petentul a mai fost sanționat contravențional și, in urma aplicării sanctiunii cu avertisment nu a luat măsuri pentru igienizarea și dezafectarea adăpostului improvizat, nu se mai justifică înlocuirea sacțiunii aplicate, cu avertisment.
Avand in vedere că, potrivit susținerilor petentului, până la data judecării prezentei căi de atac, a intrat in legalitate, dar și faptul că amenda aplicată ar putea fi împovărătoare față de veniturile reduse pe care susține că le realizează, instanța va reduce cuantumul amenzii aplicate, de la suma de 500 lei, la suma de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul petent V______ P_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în B_______, _____________________, ______________, ap15, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 30.09.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, intimată fiind pârâta Poliția L_____ a Municipiului B_______, cu sediul în B_______, ___________________________, județ B_______.
Schimbă sentința primei instanțe în sensul că:
Admite în parte plângerea contravențională. Reduce cuantumul amenzii de la suma de 500 lei, la suma de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21.09.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
B______ L_____ T________ C_______ S_____ M____
Red. B.L.
Tehnored. S.M/__________________________ ex./ 25.01.2016
Jud. fond Z____ A___ A______