R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

D___, ______________________ nr. 35

Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx, e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3245/2015

Ședința publica din data de: 21 decembrie 2015

Instanța constituita din :

PREȘEDINTE: U___ G_______ M____ – judecător

Grefier: M_______ G_______

Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă formulată de formulată de petentul O____ G_______ M______ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, având ca obiect plângere civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 21.12.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra plângerii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 10.02.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul O____ G_______ M______ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, anularea, ca nelegal și netemeinic, a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/03.02.2015.

În motivare petentul arată în esență că la data de 03.02.2015, în jurul orelor 07.30, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 7, a fost oprit de către un echipaj de poliție și sancționat reținându-se în sarcina sa faptul că ar fi depășit limita legală de viteză, circulând cu 108 km/h în localitate. Petentul susține că nu se afla în interiorul localității în momentul în care a fost depistat de aparatul radar, că ploua și că în acel moment se deplasau simultan mai multe autovehicule astfel că numărul autoturismului vizat nu era pus clar în evidență. A mai arătat că intimatul trebuie să facă dovada susținerilor sale și a faptului că aparatul radar a fost verificat metrologic.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Atașat plângerii, a fost depus în copie procesul verbal contestat (f. 7).

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale solicitând declinarea cauzei către Judecătoria D___, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii formulate de petent.

În motivarea întâmpinării, în esență a arătat că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate întrucât din probele existente la dosar rezultă fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realității. În fapt, a arătat că petentul a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 7 în localitatea I___, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 108 km/h față de viteza de 50 km/h maxim admisă.

A mai arătat că procesul-verbal întocmit se bucură de o prezumție relativă și rezonabilă de legalitate, veridicitate și executare din oficiu dat fiind faptul că acesta conține constatările personale ale agentului cu privire la care petentul nu a produs probe care să ridice dubii serioase de lipsă de obiectivitate. În acest sens a opinat că aceste împrejurări sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple și rezonabile că situația de fapt reținută în procesul-verbal corespunde adevărului. Tot astfel, a apreciat că simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta vreme cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a fi răsturnată prezumția născută.

Sub aspectul legalității, intimatul a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod de procedură civilă și prevederile OG 2/2001.

În probațiune, intimatul a anexat întâmpinării: înregistrarea video realizată cu aparatura din dotare și copia verificării metrologice a aparatului radar.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin.1 din OG 2/2001, modificată și a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Prin sentința civilă nr. 6614/23 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate și s-a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei D___.

Cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 30 octombrie 2015.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și înregistrarea video.

Analizând plângerea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 03.02.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,50 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 - reținându-se în sarcina acestuia că în data de 03.02.2015, ora 07,35 pe DN 7 în localitatea I___ a fost înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxxx, HDD 12 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 108 km/h.

În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Criticile de nulitate ale actului sancționator invocate de petent nu pot fi primite. Astfel, instanța constată că atât starea de fapt cât și detaliile tehnice ale aparatului radar folosit pentru înregistrarea vitezei cu care circula autovehiculul condus de petent, precum și numele, prenumele și calitatea agentului constatator au fost descrise în mod clar de în cuprinsul procesului-verbal întocmit. Mai mult, anularea procesului-verbal pentru nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 (privind neindicarea tuturor împrejurărilor ce por servi la aprecierea gravității faptei) intervine doar în cazul în care petentului i s-ar fi cauzat vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel. Însă, în speță, acesta s-a mărginit doar a invoca pretinsele vicii fără a preciza în concret în ce a constat vătămarea pe care a suferit-o. Prin urmare, se constată că nu s-a produs petentului vreo vătămare prin modul de întocmire a procesului-verbal atâta timp cât prin actul încheiat nu s-a lăsat loc de arbitrariu și s-a acordat posibilitatea instanței să facă aprecieri cu privire la existența faptelor, iar contravenientul a avut posibilitatea într-o procedură judiciară să combată cele constatate.

În mod similar și pentru neindicarea ocupației și locului de muncă al contravenientului, anularea actului sancționator intervine doar în situația existenței unei vătămări. Ori, atâta timp cât în cuprinsul procesului-verbal de contravenție au fost menționate corect CNP-ul, numele și prenumele și adresa de domiciliu a petentului, instanța constată că au fost respectate dispozițiile art. 17 din OG 2/2001.

Pentru privarea petentului de dreptul de a face obiecțiuni, art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 prevede sancțiunea nulității exprese relative, cu consecința anulării procesului-verbal numai în cazul în care vătămarea prezumată nu poate fi înlăturată în altă modalitate. Or, în condițiile în care petentul are posibilitatea de a arăta, în mod direct, în fața instanței, obiecțiunile pe care ar fi dorit să le formuleze în fața agentului constatator, vătămarea prezumată de lege este înlăturată în această modalitate și nu este necesară anularea actului sancționator.

Referitor la dovada calificării agentului constatator pentru a utiliza aparatul radar, instanța constată că această cerință nu mai este necesară față de dispozițiile Ordinului MAI nr. 167/14 iulie 2009 prin care s-a modificat Ordinul 301/2005 care prevedea această obligativitate. În ce privește existența unui ordin de serviciul al agentului constatator, se va reține că nu există temei legal pentru emiterea unui astfel de ordin atâta timp cât lucrătorul de poliție își îndeplinește atribuțiile de serviciu în zona de competență a inspectoratului.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, în prealabil, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care ar fi circulat cu o viteză mai mică de 108 km/h în localitate, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.

Din contră, instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, din înregistrarea video depusă la dosar se poate observa, la timpul 07:36:32 că petentul a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în localitatea I___ cu viteza de 108 km/h, la timpul 07:36:49 fiind vizibil și numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Nici susținerile petentului referitor la locul comiterii abaterii nu pot fi primite. Din verificările efectuate de instanță pe site-ul Google Earth, raportat la coordonatele GPS ale aparatului radar menționate pe planșele foto (45 55.890’N, 022 39.373’E) rezultă fără dubii că înregistrarea s-a efectuat în localitatea I___.

Totodată, se reține că, după modificarea NML 021-05 prin Ordinul nr. 187 din 2009 s-a abrogat, în întregime, punctul 4, invocat de petent. Așadar, petentul și-a întemeiat critica pe un text abrogat (punctul 4.4. din NML 021-05), care se referea la calitatea înregistrărilor, iar nu la influența factorilor atmosferici asupra valorii vitezei de circulație.

Instanța nu va reține nici susținerile petentului privind faptul că în momentul măsurării, în raza de acțiune aparatului radar circulau simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență, întrucât prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009 a fost modificat Ordinului nr. 301/2005 privind aprobarea potrivit Normei de metrologie legală NML 021-05, fiind abrogat în mod expres art. 4 care prevedea și faptul că măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență.

Mai mult, din planșele foto existente la dosarul cauzei rezultă fără dubiu faptul că aparatul radar avea activată funcția de focalizare și înregistrare în funcțiune.

Prin urmare, se va reține că, în speță, petentul nu a înțeles să facă dovada contrară celor reținute, invocând doar în favoarea sa existența unei prezumții de nevinovăție. Însă cu privire la aceasta, în cauza H______ contra României, Curtea EDO a reamintit (paragraful 12) că în materie de circulație rutieră, art. 6 paragraful 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră. În acest sens, Curtea a subliniat că prezumția de răspundere stabilită prin procesul-verbal de contravenție este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoana sancționată prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională. Cu toate acestea, în prezentul litigiu, petentul nu a înțeles să răstoarne prezumția de răspundere contravențională stabilită prin actul sancționator încheiat.

Sub aspectul vinovăției, întrucât art. 1 din OG 2/2001 nu distinge între formele acesteia, rezultă că acțiunea sau inacțiunea prevăzută de norma contravențională este sancționată indiferent dacă se comite cu intenție sau din culpă, astfel încât, pentru existența unei contravenții este suficientă existenței culpei, respectiv a imprudenței sau neglijenței, din partea persoanei care realizează conținutul laturii obiective a unei contravenții.

Potrivit art. 50 alin. 1 lit. a din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități unde a fost surprins petentul circulând cu 108 km/h este de 50 km/h, iar în conformitate cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În concordanță cu art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege – sancțiune apreciată de instanță ca fiind legală, întemeiată și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.

Cum în cauză nu au fost dovedite asemenea circumstanțe, petentul aflându-se într-o situație identică cu a oricărui alt contravenient care nu respectă dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestei contravenții. O soluție contrară ar genera o situație de inegalitate între petent, care ar ajunge astfel să circule cu o viteză mult mai mare decât cea maxim admisă fără a fi sancționat, și alți conducători auto care respectă regulile de conduită în trafic.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, precum și faptul că, prin plângerea formulată, petentul a urmărit în special exonerarea sa de la executarea sancțiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă determinată.

De asemenea, instanța are în vedere și pericolul social sporit al faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză deosebit de mare, de 108 km /h, în localitate și recomandă petentului ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie.

Pentru cele ce preced, instanța apreciază că, respectând principiul proporționalității, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Văzând și dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG 2/2001,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul O____ G_______ M______, domiciliat în mun. P______, ________________________. 15, jud. Argeș în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, _______________________. 130, județul Hunedoara, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 03 februarie 2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D___.

Pronunțarea soluției s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi data de 21.12.2015.

Președinte,Grefier,

U___ G_______ M____ M_______ G_______

UGM/MG

4 ex./13.01.2016