Acesta este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. xxxxx/2015
Ședința publică de la 29.10.2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE L_______ G______
GREFIER L_____ B______
Pe rol judecarea cauzei decontencios administrativ și fiscal privind pe petent D_____ N_______ M______ și pe intimat POLIȚIE L_____ SECTOR 1 BUCUREȘTI - DIRECȚIA INSPECȚIE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _______ NR. xxxxxxx
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 29.10.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, petenta D_____ N_______ M______ a solicitat în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ SECTOR 1 BUCUREȘTI, DIRECȚIA INSPECȚIE anularea procesului-verbal _______ nr. xxxxxxx/09.04.2015, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii s-a învederat în esență faptul că a contractat în 16.03.2015 o echipă de muncitori pentru a efectua salubrizarea terenului, operațiune care a durat 2 zile, că după finalizarea procesului de curățire și salubrizare a trimis fotografii pe adresa de e-mail a intimatei, că agentul constatator nu a efectuat o ouă constatare la teren înainte de a încheia procesul-verbal de contravenție după expirarea termenului de 15 zile prevăzut în procesul-verbal de control xxxxxx/24.03.2015.
În drept, a invocat art. 31 ș.u. OG nr. 2/2001, art. 9 ș.u. HCGMB 120/2010.
În susținere a depus înscrisuri (f. 5-16).
La data de 17.06.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, motivat de faptul că petenta nu a salubrizat terenul așa cum rezultă din înscrisuri.
În susținere a depus înscrisuri (f. 29-41).
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul D_________ M____, declarația acestuia fiind consemnată la fila 49 dosar.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal _______ nr. xxxxxxx/09.04.2015, petenta a fost sancționată contravențional, reținându-se în sarcina acesteia că în data de 03.03.2015 la locul din ________________ nu a salubrizat și împrejmuit terenul pe care îl deține la adresa în coproprietate cu D_____ A__ M____ încălcând prev. art. 9 alin 2 lit h din Cap V din Anexa 1 la HCGMB 120/2010, faptă prevăzută de art. 9 alin 2 din HCGMB 120/2010 și sancționată de art. 42 lit e din HCGMB 120/2010 (f. 5).
Raportat la art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța reține că sunt respectate condițiile de legalitate formală ce pot fi analizate din oficiu de către instanță.
Petentul nu a invocat alte motive de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că termenul de 15 zile stabilit prin procesul-verbal de control xxxxxx/24.03.2015 s-a împlinit la sfârșitul zilei de 09.04.2015 calculat potrivit art. 181 alin 1 pct 2 C.pr.civ. s-a împlinit la sfârșitul zilei de 09.04.2015, ora 24,00, conform art. 182 alin 1 C.pr.civ. Procesul-verbal de control nr. xxxxxx/09.04.2015 (f. 39) s-a încheiat în ultima zi a termenului de conformare stabilit pentru petentă, la ora 11,00, înainte de împlinirea termenului acordat în acest sens, astfel că nu face probă pe situația de fapt după împlinirea termenului.
Cu toate acestea, la data de 09.04.2015 ora 11,00 agentul constatator a efectuat planșe fotografice la terenul din ________________, din care rezultă terenul era la data acestei constatări, împrejmuit în partea dreapta a planșei fotografice cu un gard din tablă, iar vegetația sălbatică se afla numai în partea din față a terenului, lângă linia de hotar cu trotuarul și calea publică, împreună cu o ________ bolovani și alte deșeuri, pe partea din planul îndepărtat al planșei fotografice se poate observa că se ridicase vegetația sălbatică. Prin comparație cu fotografiile depuse de intimată la fila 23 dosar, anexate procesului-verbal de control nr. xxxxxx/03.03.2015 (f. 32) rezultă că vegetația sălbatică la data de 09.04.2015 era mult redusă și situată numai la limita de hotar de lângă trotuar și calea publică și că se realizase în partea dreaptă a terenului o împrejmuire cu gard din tablă, comparație care permite concluzia că s-au efectuat lucrări la terenul din _______________ pana la data de 09.04.2015, lucrări care la data de 09.04.2015 nu erau complete. Prin compararea fotografiilor de la fila 41 cu fotografiile depuse de petentă la fila 8 rezultă o degajare totală a terenului de vegetația sălbatică. Fila 8 din dosar face probă și pe împrejurarea transmiterii către intimată la data de 16.04.2015 a fotografiilor cu situația terenului după terminarea lucrărilor de salubrizare și îngrădire.
Din compararea acestor înscrisuri (f. 8, 41 și 32) rezultă că petenta s-a conformat măsurilor dispuse de reprezentanții instituției publice și că procesul-verbal de control în baza căruia s-a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit înainte de împlinirea termenului de conformare din partea petentei la dispozițiile agenților forței publice privind măsurile de salubrizare a terenului.
Ca urmare, instanța reține că intimata nu a făcut proba situației terenului sub aspectul salubrizării și îngrădirii după împlinirea termenului acordat de conformare la normele sociale, cu consecința că instanța nu poate proceda la verificarea existenței faptei contravenționale la data de 10.04.2015.
Din declarația martorului D_________ M____ (f. 49) rezultă că petenta s-a conformat dispozițiilor agenților forței publice privind măsurile de salubrizare a terenului, activitatea de salubrizare finalizându-se în data de 10.04.2015, potrivit declarației acestui martor. De altfel, și din planșele fotografice depuse de intimată la fila 41 se pot observa urmele activităților de tăiere a vegetației sălbatice aflate în curs, putându-se observa resturi de crengi tăiate, de dimensiuni reduse aflate pe partea verde a trotuarului, de natură a permite concluzia că se efectuaseră lucrări de tăiere arbuști, garduri vii.
Declarația martorului se coroborează cu înscrisurile depuse de ambele părți, relevând prin coroborare împrejurarea că la terenul din ________________ s-au efectuat lucrări de salubrizare prin tăierea vegetației sălbatice, ridicarea deșeurilor de pe teren și îngrădire în perioada 27.03.2015 până la data de 10.04.2015 și transmiterea către intimată a fotografiilor la data de 16.04.2015.
Pentru aceste considerente, reținând că petenta s-a conformat dispozițiilor agenților forței publice de a salubriza terenul, că a efectuat în fapt aceste activități, că inclusiv la data controlului din 09.04.2015 se pot observa urmele activității de degajare a terenului de vegetația sălbatică de pe acesta, va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție pentru inexistența faptei contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulata de petent D_____ N_______ M______, cu domiciliul in sector 6, București, _________________________. 2, ____________. 5, ______________, in contradictoriu cu intimat POLIȚIE L_____ SECTOR 1 BUCUREȘTI - DIRECȚIA INSPECȚIE, cu sediul in sector 1, București, _____________________
Anulează procesul-verbal _______ nr. xxxxxxx/09.04.2015 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 5.000 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
P_________ GREFIER
RED. L.G/TEH:L.B
4EX/19.11.2015