Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizie nr. 593/2015

Ședința publică de la 25 februarie 2015

Completul compus din:

Președinte: C_______ C____

Judecător: C______ B______

Grefier: R_____ C_________

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.219 din data de 12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent C____ G_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent personal, lipsă fiind apelantul intimat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 10.04.2014 și repartizat completului C__ A03 cu termen recomandat la 19.11.2014. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 19.11.2014 la data de 18.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Gorj nr.18/2014.

În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent C____ G_______, căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat I____________ de Poliție Județean Gorj, prin rezoluția din data de 15.12.2014 și luând la cunoștință de aceasta la data de 18.12.2014, în consecință, prin rezoluția din data de 07.01.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 25.02.2015, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 1² din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.

În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.236¹ și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta intimat și intimatul petent nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.

Intimatul petent solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.219 din 12.02.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul C____ G_______ în contradictoriu cu pârâtul I____________ Județean de Poliție Gorj împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit la 08.08.2013 de către Poliția Municipiului Motru, fiind anulat procesul-verbal de contravenție contestat ________ nr.xxxxxxx întocmit la 08.08.2013 de către Poliția municipiului Motru.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit la data de 08.08.2013 de Poliția municipiului Motru s-a aplicat reclamantului C____ G_______ o amendă contravențională în baza art.120 alin.1 lit.h din HG nr.1391/2006, în cuantum de 320 lei și i s-a reținut permisul de conducere. S-a reținut în sarcina reclamantului de către agentul constatator că, la data de 08.08.2013, în jurul orelor 7.45 pe DN67, în localitatea Ploștina, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a depășit autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX condus de N___ I__, în zona de acțiune a indicatorului ,,Depășirea interzisă,, și autoturismul cu număr de înmatriculare 2582BVG, condus de I_____ G_______, pe trecerea de pietoni semnalizată cu indicatoare.

Verificând din oficiu legalitatea introducerii plângerii la instanța de judecată, s-a constatat că procesul verbal de contravenție mai sus menționat a fost întocmit la data de 08.08.2013, iar plângerea contravențională a fost introdusă la instanța de judecată la data de 19.08.2013 cu respectarea dispozițiilor art.31 din OG nr.2/2001. Din oficiu, instanța de fond a verificat legalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție contestat și a reținut că, nu există motive de nulitate absolută a acestuia din cele prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 și care să poată fi invocate și din oficiu de către instanță. De altfel, în cererea introductivă de instanță reclamantul nu a invocat motive de nulitate a procesului-verbal de contravenție contestat, ci, doar de netemeinicie a acestuia.

Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța de fond a reținut că reclamantul C____ G_______ a arătat că a depășit o mașină de culoare Ford albastru care a efectuat un viraj brusc la dreapta, fără a-l semnaliza, astfel încât reclamantul a virat stânga pentru a evita o coliziune cu acest vehicul. Martorul B_______ G_______ D_____ a arătat că a observat când mașina din fața reclamantului a virat brusc dreapta cu intenția de a intra la service-ul auto, situat pe partea dreaptă a sensului de mers Motru - Tg. J__, fără a semnaliza intenția de a vira. Martorul N___ I__, care conducea autoturismul depășit în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă,, a arătat că în încercarea de a evita un câine aflat pe marginea drumului, a acționat frâna de serviciu, în zona situată înaintea service-ului auto pe partea dreaptă a sensului de mers Motru – Tg.J__. Coroborând depoziția reclamantului și a martorului sus amintit cu depoziția martorului N___ I__, s-a reținut că manevra de depășire efectuată de reclamant a fost făcută în scopul evitării unui impact cu autoturismul ce circula în fața sa.

În ce privește depășirea efectuată de reclamant în zona de acțiune a indicatorului ,,trecere de pietoni,, , martorul ascultat la fila 36 a arătat că reclamantul a încheiat manevra de depășire a autovehiculului din fața sa înainte de presemnalizarea trecerii de pietoni. Martorul ascultat la fila 39 din dosar a arătat că autoturismul condus de I_____ Gh. G_______ circula cu viteză redusă și că nu a observat că autoturismul cu însemne de taxi condus de reclamant să fi depășit autoturismul condus de fiul său în porțiunea de drum de la ieșirea din oraș și până la locul unde au fost opriți de poliție. Cum cele reținute de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat nu s-au coroborat cu depozițiile martorilor ascultați în cauză, s-a apreciat că plângerea contravențională formulată de reclamant a fost întemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea cererii de apel a susținut faptul că petentul a fost sancționat pentru efectuarea a două depășiri neregulamentare. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, faptele săvârșite de contravenient au fost constatate, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, este de părere că declarația martorului audiat la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, acesta fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul. În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

Intimatul petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. În fapt, prin sentința dată de instanța de fond, s-au administrat corect probele administrate în cauză, s-au audiat martorii B_______ G_______ D_____ și N___ I__, s-au luat în considerare depozițiile acestora și s-a apreciat faptul că cele reținute în procesul verbal de agentul constatator nu corespund realității. Mai mult decât atât, s-a demonstrat faptul că această manevră de depășire s-a efectuat în scopul evitării unui impact cu autoturismul ce circula în fața sa, și nu cu intenție.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatul petent, la data de 8 august 2013, ora 7,45 pe DN 67 în localitatea Ploștina, a fost surprins de agentul constatator în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L____, în regim de taxi, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția Motru – Tg.J__ ajungând în localitate Ploștina a depășit autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe zona de acțiune a indicatorului de circulație „depășirea interzisă” și autoturismul cu numărul de înmatriculare 2582 BVG pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător. Ca urmare a situației de fapt constatate s-a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.120 lit.h din HG nr.1391/2006, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale de 4 puncte amendă, în valoare de 320 lei conform art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, precum și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

La momentul întocmirii procesului verbal intimatul petent a menționat că are obiecțiuni dar nu a precizat în ce constă aceste obiecțiuni, iar din conținutul plângerii contravenționale nu rezultă care este situație de fapt pe care o invocă. În ședința publică din 6 noiembrie 2013 intimatul petent precizează că în realitate pe data de 8 august 2013 conducea autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în localitatea Ploștina pe DN67 din direcția Motru – Tg.J__. Cam la aproximativ 150 m de la stația Peco Lukoil de la ieșirea din municipiul Motru până în școala din Ploștina a depășit un Ford albastru care intra la un service situat pe partea dreaptă a sensului de mers spre Tg.J__. Se susține de reclamant că autoturismul Ford, fără să-și poată aminti numărul de înmatriculare, a efectuat un viraj brusc la dreapta fără a-l semnaliza, astfel încât a tras volan stânga ca să nu-l lovească și nu a depășit nici o mașină pe trecerea de pietoni. Reclamantul arată că nu știe dacă în zona în care a depășit autoturismul Ford se afla un indicator de depășire interzisă, chiar dacă s-ar fi aflat probabil manevra ar fi fostz aceeași pentru că trebuia să evite coliziunea. A fost oprit de către un echipaj de poliție care se afla după școală la intersecția cu drumul spre localitatea Miculești. Împreună cu reclamantul în mașină se afla și B_______ D_____.

În susținerea afirmațiilor sale intimatul petent a solicitat administrarea probei testimoniale propunând ca martor pe domnul B_______ G_______ D_____ care se afla în autoturism la momentul săvârșirii faptei contravenționale, fiind audiat în ședința publică din 15.01.2014 alături de martorul din oficiu N___ I__.

Din declarația martorului B_______ G_______ D_____ rezultă că acesta îl cunoaște pe intimatul petent, deoarece este fostul său coleg de la firma de taximetrie la care lucra, iar în luna august 2013, în jurul orelor 7:30 mergea împreună cu acesta la sediul firmei situat în localitatea Ploștina, fiecare cu mașina ce i-a fost încredințată de către firmă, pe care lucra și nu în mașina condusă de reclamant, așa cum susține acesta în declarația menționată mai sus. Martorul precizează că se afla la o distanță de aproximativ 50 m în spatele mașinii condusă de reclamant, iar între ei se afla o altă mașină. Mașina din fața reclamantului a virat brusc la dreapta să intre la service-ul auto situat pe partea dreaptă a sensului de mers Motru – Tg.J__, mai sus de stația Peco Lukoil. Mașina care a efectuat virajul brusc la dreapta nu a semnalizat intenția de efectuare a acestei manevre, deși între martor și această mașină mai existau alte două autoturisme, astfel că este puțin probabil că acesta ar fi putut observa în mod direct dacă mașina din fața mașinii reclamantului a semnalizat sau nu intenția de efectuare a virajului la dreapta și dacă acest viraj a fost efectuat în condiții normale sau printr-o manevră bruscă așa cum se susține de intimatul petent. În continuarea declarației, martorul susține că pentru a evita impactul cu mașina din fața sa, fără a se menționa de ce ar fi fost iminent acest impact în raport de regulile de circulație pe care le are conducătorul auto aflat în trafic într-o coloană de mașini, reclamantul a efectuat o manevră de evitare și cu roțile stânga a trecut peste mijlocul drumului. Martorul apreciază că pe acel sector de drum nu este linie continuă, întrucât nu există un astfel de marcaj și nici indicatoare rutiere cu mențiunea „Depășirea interzisă”. L_ rândul său martorul a fost nevoit să facă aceeași manevră de evitare ca să nu-l lovească pe reclamant, deși la începutul declarației a menționat că între mașina sa și mașina reclamantului mai exista un alt autoturism. Ulterior a fost oprit reclamantul la aproximativ 250 m de locul manevrei de către poliție, însă martorul l-a așteptat pe reclamant până i s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției și a văzut că agentul de poliție a oprit un conducător auto pe care l-a pus să semneze procesul și care apreciază că acesta nu știe ce s-a întâmplat. La circa 100 m distanță de service-ul respectiv există un indicator de trecere de pietoni poziționat la ieșirea de la școala din Ploștina, apreciind că reclamantul nu a depășit în zona de acțiune a indicatorului de „Trecere de pietoni”, încheind manevra de evitare a vehiculului din fața sa mai înainte de presemnalizarea trecerii de pietoni.

Din declarația martorului N___ I__ rezultă că acesta l-a văzut prima oară pe reclamant atunci când a semnat procesul verbal de constatare a contravenției și își recunoaște semnătura de la rubrica „martor asistent” din cuprinsul actului contestat. Martorul precizează că circula pe DN 67 din direcția Motru în direcția Tg.J__ la volanul autoturismului marca VW Golf în localitatea Ploștina, iar în fața sa pe marginea drumului se afla un câine și i-a fost teamă că va sări în fața mașinii sale, astfel încât a acționat frâna de serviciu, moment în care mașina din spatele să l-a depășit. La momentul manevrei se afla la o distanță mică față de sevice-ul situat mai sus de stația Lukoil pe partea dreaptă a sensului de mers Motru – Tg.J__ și se aflau în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”. T_______ de pietoni este puțin mai sus în dreptul școlii din Ploștina, dar nu era pe trecerea de pietoni când a fost depășit de reclamant, ci la aproximativ 15-20 m mai înainte. Poliția i-a oprit pe el și pe reclamant chiar la intersecția cu drumul spre localitatea Miculești, a citit procesul verbal de constatare a contravenției și l-a semnat. Trecerea de pietoni era semnalizată cu indicator rutier, fără să-și poată aminti dacă era semnalizată cu vopsea pe carosabil, întrucât la un moment dat s-a pus criblură pe drum și nu cunoaște motivul pentru care reclamantul l-a depășit.

Din declarația martorului I_____ G_______ rezultă că acesta l-a văzut prima oară pe reclamant când a fost oprit de către echipajul de poliție, acesta aflându-se în autoturismul marca Skoda O______ condus de către fiul său I_____ Gh. G_______, care circula cu viteză redusă întrucât discutau. Au fost opriți de un echipaj de poliție în localitatea Ploștina în drum spre Tg.J__, unde reclamantul era deja oprit lângă o mașină cu însemne de taxi. Fiului său i s-au cerut actele și a fost controlat de extinctor și trusă medicală, fiind chemat în autoturismul poliției, unde i s-a cerut să semneze procesul verbal de contravenție. Cunoaște aceste aspecte din cele spuse de fiul său. Martorul precizează că nu a observat ca autoturismul cu însemne de taxi lângă care se afla reclamantul să fi depășit autoturismul condus de fiul său în porțiunea de drum de la ieșirea din oraș și până la locul unde au fost opriți de poliție, iar fiul său nu i-a spus acest lucru.

La momentul întocmirii procesului verbal, fiul martorului I_____ G_______, domnul I_____ Gh. G_______ a dat o declarație olografă, ce se află la fila 18 din dosarul instanței de fond, din care rezultă că în dimineața zile de 8 august 2013 în jurul orelor 7:45 în timp ce conducea autoturismul cu nr.2582 BVG pe DN 67 Ploștina din direcția Motru către Tg.J__, în localitatea Ploștina în fața școlii generale a fost depășit de taxiul cu nr.XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” și pe trecerea de pietoni.

Din raportul din 17.09.2013 întocmit de agentul constatator I_____ M_____ rezultă că la data 08.08.2013, în jurul orelor 7:45, aflându-se în timpul serviciului pe DN 67 în localitatea Ploștina a observat autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX care a depășit autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” și autoturismul cu numărul de înmatriculare 2582 BVG pe trecerea de pietoni semnalizată cu indicatoare. Agentul constatator arată că a procedat la oprirea celor trei autoturisme, s-a prezentat, i-a legitimat pe conducătorii auto și a stabilit că cel care a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX se numește C____ G_______, cel care a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX se numește N___ I__, cel care a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare 2582 BVG se numește I_____ G_______. A luat măsura sancționării contravenționale a intimatului petent prin întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției conform art.120 alin.1 lit.h din HG nr.1391/2006, cu amendă de 320 lei și a fost reținut permisul de conducere. Martorul N___ I__ a înscris pe procesul verbal: „Am fost depășit de aut XXXXXXXXX pe DN 67 Ploștina în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.”.

Din toate probele administrate instanța de fond în mod greșit a reținut că nu se confirmă situația de fapt menționată de agentul constatator în procesul verbal, întrucât din coroborarea declarațiilor rezultă cu certitudine efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, cu atât mai mult cu cât petentul nu contestă această manevră ci doar sectorul de drum în care s-a realizat, invocând totodată o situație de fapt pe care acesta o asimilează unui caz fortuit, apreciere ce a fost însușită și de prima instanța, așa cum rezultă din considerentele hotărârii.

Dispozițiile art.11 din OG nr.2/2001 reglementează cauzele care înlătură răspunderea contravențională printre care și cazul fortuit, care nu este definit în dispozițiile ordonanței, astfel că se va face aplicarea dispozițiilor prevăzute în normele de procedură penală, raportat la garanțiile procesuale penale ce urmează să fie avute în vedere în cazul faptelor contravenționale. Cazul fortuit este întâlnit în situația în care o persoană săvârșește o contravenție datorită unei întâmplări sau unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută sau înlăturată. Această cauză constă deci, în intervenția unui eveniment sau a unei întâmplări imprevizibile care determină producerea rezultatului socialmente periculos. Cazul fortuit se referă la situația, starea, împrejurarea în care acțiunea sau inacțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput și nici nu a urmărit ca el să se producă, rezultat ce se datorează unei energii a cărei intervenție nu putea fi prevăzută.

Întâlnim această cauză atunci când peste o faptă a omului, social utilă, se suprapune o întâmplare, o împrejurare imprevizibilă care deviază rezultatul firesc al faptei inițiale a persoanei, comițându-se o contravenție. Sursele împrejurărilor fortuite pot fi și fenomene ale naturii, ori o stare de boală, precum și o defecțiune tehnică ce nu a putut fi prevăzută. Caracterul contravențional al faptei respective este înlăturat tocmai pentru că făptuitorul a fost în imposibilitatea să prevadă intervenția forței exterioare a acelei împrejurări, care s-a suprapus peste activitatea sa și rezultatul ce a survenit acestei suprapuneri. Deci se presupune că a lipsit factorul intelectiv. Pe de altă parte, fapta nu poate fi considerată contravenție – dacă întâmplarea nu poate fi înlăturată – ceea ce înseamnă că deși există factorul intelectiv, lipsește cel volitiv. Lipsind unul din acești factori ai vinovăției se înlătură caracterul ilicit al faptei.

Afirmația intimatului petent în sensul faptului că autoturismul din fața a efectuat un viraj brusc la dreapta fără a-l semnaliza, astfel încât a tras volan stânga ca să nu-l lovească, ca fiind existența unui caz fortuit este o afirmație ce nu poate fi luată în considerare și caracterizată unei întâmplări sau unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută sau înlăturată de către acesta, raportat la dispozițiile legale în vigoare. Astfel conform dispozițiilor art.51 din OUG nr.195/2002: „Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii.”; în această situație manevra de depășire neregulamentară s-a produs ca urmare a nerespectării unor dispoziții legale, iar nu a unei împrejurări ce nu putea să fie prevăzută, este exclusă existența cazului fortuit invocat de recurentul petent, cu atât mai mult cu cât există și cei doi factori ai laturii subiective privind manifestarea de voință.

În realitate petentul nu a respectat restricțiile de circulație reglementate nu numai prin indicatorul de interzicere a manevrei de depășire, chiar dacă pe carosabil nu se mai observa marcajul liniei continue întrucât la un moment dat s-a pus criblură pe drum, cu atât mai mult cu cât în zona în care s-a realizat efectiv manevra de depășire exista și o trecere de pietoni, astfel că atitudinea intimatului petent este o atitudine nepotrivită pentru un participant la trafic, având în vedere că a depășit cele două autoturisme într-un sector de drum unde manevra respectivă era prohibită, cu atât mai mult cu cât acesta desfășoară și a activitate de conducător auto profesionist, respectiv activitatea de taximetrie.

Conform dispozițiilor art.118-120 din HG nr.1391/2006:

ART. 118 Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure ca acela care îl urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare si ca poate depăși fără a pune in pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.

ART. 119 Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: a) să nu mărească viteza de deplasare; b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează.

ART. 120 (1) Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată; b) în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m; c) în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m; e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea; g) în dreptul stației pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar stația nu este prevăzuta cu refugiu pentru pietoni; h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"; i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere; j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat sa efectueze manevre de evitare a coliziunii; k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în așteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulație. (2) Se interzice depășirea coloanei oficiale.

Tribunalul constată că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției nu a putut fi infirmată prin probele administrate, iar în ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii contravenționale, în sensul aplicării avertismentului nu poate fi reținută raportat la împrejurările de fapt în care a fost săvârșită fapta, cât și la circumstanțele personale ale contravenientului care deși a recunoscut manevra de depășire, a considerat că în porțiunea de drum în care a fost realizată a reprezentat o manevră regulamentară, deși din probele administrate rezultă că acea zonă este semnalizată în mod corespunzător în sensul obligării intimatului petent la respectarea dispozițiilor prevăzute de HG nr.1391/2002.

Nu are relevanță faptul că această depășire neregulamentară nu a fost înregistrată cu mijloacele tehnice specifice poliției rutiere, întrucât manevra efectuată de intimatul petent a fost percepută în mod direct de agentul constatator și în consecință, în astfel de situații, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură atât de prezumția de legalitate, cât și de prezumția de veridicitate, fiind considerat un mijloc de probă care putea fi răsturnat cu mijloace de probă care să înlăture aceste prezumții relative.

În consecință, se poate reține faptul că instanța de fond nu a ținut seama de întreg probatoriu administrat, întrucât în cauza de față nu are relevanță dacă pe porțiunea de drum în care s-a efectuat depășirea neregulamentară ar fi existat o dublă semnalizare, deoarece este suficientă o singură semnalizare, fie ea verticală în situația indicatorului de interdicție „depășirea interzisă”, fie ea orizontală prin marcajul longitudinal al liniei continue specific părții carosabile a drumului așa cum rezultă din cele menționate mai sus.

Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

În situația de față este vorba de o faptă comisivă, în sensul că intimatul petent deși a observat că drumul național este marcat cu semnele de circulație de interzicere a manevrei de depășire, cu toate acestea nu a înțeles să respecte prevederea legală privind interzicerea depășirii de vehicule în zona respectivă, s-a efectuat de acesta manevra de depășire neregulamentară, manevră observată în mod direct de agentul constatator.

Acest aspect dovedește o situație de fapt care a dus la încheierea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, întrucât în zona respectivă este interzisă manevra de depășire și care a constatat personal această faptă, conducând în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Încă de la data întocmirii procesului verbal intimatul petent a avut o atitudine nesinceră, întrucât așa cum rezultă din capitolul obiecțiuni nu a recunoscut fapta de efectuare a manevrei de depășire în zona de acțiune a indicatorului de interzicere, pentru ca în motivarea plângerii contravenționale să nu prezinte aspectele de fapt ce au determinat această manevră, pentru ca ulterior să prezinte motivarea în fapt prin precizările din ședința publică, așa cum au fost menționate mai sus.

Conform dispozițiilor art.45 din OUG nr.195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație în care s-a aflat inițial. Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure ca vehiculului care circulă în fața sa nu a inițiat o asemenea manevră.

Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligație să revină după efectuarea manevrei de depășire. De asemenea, depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit.

Conform art.46 din OUG nr.195/2002 se reglementează obligațiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depășirea și ale conducătorilor vehiculelor care sunt depășite, precum și cazurile în care depășirea este interzisă se stabilesc prin regulament.

În art.118 din regulament se stabilesc obligațiile fiecărui conducător auto, astfel conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure ca acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; să păstreze în timpul depășirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depășit; să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în condiții de siguranța pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.

În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a legalității și temeiniciei, iar situația de fapt reținută nu a putut fi infirmată prin probele administrate de intimatul petent, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă, raportat și la dispozițiile art.327 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.

Este adevărat că de regulă contravențiile din domeniul circulației rutiere par să fie constatate de către agenții rutieri doar cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă acest aspect nu impietează și nu interzice posibilitatea ca agenții rutieri să constate în mod direct faptele contravenționale din momentul circulației, cum ar fi și fapta prevăzută de art.118 din OUG nr.195/2002 și care este descrisă ca fiind: „efectuarea depășirii neregulamentare în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă”, întrucât depășirea autoturismului poate fi observat și cu ochiul liber de către agentul constatator, cu atât mai mult cu cât prin această manevră apelantul petent a continuat manevra de depășire și pe trecerea de pietoni semnalizată tot prin indicator rutier, trecere care se află în fața școlii generale din localitatea Ploștina, jud.Gorj, zonă în care de regulă conducătorii auto au obligația de a avea o atenție mărită raportat la traficul intens.

Din motivarea plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent a contestat obiectivitatea agentului constatator și a martorilor prezenți la locul constatării faptei, în sensul că cele menționate în procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea, deoarece la momentul în care a efectuat manevra de depășire nu se afla sub acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”.

Din interpretarea teleologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că intimatul petent în calitatea sa de conducător auto nu a respectat obligația de a nu efectua manevra de depășire atunci când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere sau în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod eronat a motivat că poate nu fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost confirmată de declarațiile martorilor prezentați mai sus. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce nu a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A_____/c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil.

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de apel a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.

Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană.

Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce a privit forța probantă a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.

Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Se constată că prin raportul întocmit agentul constatator nu se prezintă o situație de fapt diferită față de cea prezentată în procesul verbal de constatare a contravenției, iar din declarațiile martorilor audiați rezultă împrejurările și aspectele de fapt în care s-a realizat manevra de depășire neregulamentară efectuată de intimatul petent. De altfel, declarația extrajudiciară a putut fi folosită în condițiile art.310 NCPC ca început de dovadă scrisă și reținută ca mijloc de probă, având în vedere că a fost confirmată de proba testimonială administrată de instanța de fond.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 nu și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.

Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul reține că acesta reprezintă un act administrativ prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată se bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Instanța de apel va avea în vedere și principiul in dubio pro reo care nu profită intimatului petent, întrucât apelantul intimat a făcut dovada certitudinii, situației de fapt dincolo de orice îndoială, în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.120 alin.1 lit.h din HG nr.1391/2206, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.

Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul urmează să admită apelul, să schimbe în totalitate sentința, în sensul că se va respinge plângerea formulată de petentul R_____ I__ împotriva procesului verbal, ________ nr.xxxxxxx din 26.04.2013, întocmit de Postul de Poliție Bălești, județul Gorj, instanța de fond interpretând în mod eronat probatoriul administrat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, fără a cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a sprijinit soluția dată, existând motive contradictorii și străine de natura pricinii, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate, raportat și la dispozițiile art.478 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.480 alin.2 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj cu sediul în Tg-J__, _________________, județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 219 din data de 12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent C____ G_______ cu domiciliu în municipiul Motru, ___________________, __________.2, __________, jud. Gorj, schimbă în tot sentința și respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit la 08.08.2013 de către Poliția Municipiului Motru.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte, C_______ C____		Judecător, C______ B______
	Grefier, R_____ C_________

Red.B.C./Tehnored.C.R.

j.f. B_____ D.C.

4 ex./25 Martie 2015