Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
85/2013 din 15 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 85/2013

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ O_________

Judecător D___ S_________

Judecător L_____ H_____

Grefier M_____ L_____ S____

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent I____________ T_________ DE MUNCĂ BACĂU și pe intimat S.C. U____ O_____ SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare cu părțile.

Nemaifiind probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și trece la deliberare.

INSTANȚA

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.7099/27.09.2011, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX,s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta ___________________, cu sediul în ______________________, jud.Bacău în contradictoriu cu intimata I____________ T_________ de Muncă Bacău, cu sediul în Bacău, _______________________, nr.63.

S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxx/20.01.2011 cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:

Prin procesul-verbal _________ nr.xxxxxx/20.01.2011 (fila 3), încheiat de intimata I____________ T_________ de Muncă Bacău, s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.276 alin 1 lit.e din Legea nr.53/2003, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de 18.01.2011, la punctul de lucru al acesteia din Bacău, ________________, s-a constatat că a primit la muncă pe numita P_______ G_________ fără a fi încheiat anterior contract individual de muncă în formă scrisă.

Fiind investită, potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată urmatoarele:

Sub aspectul legalitatii procesului-verbal, instanta reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevazute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.276 alin 1 lit. e din Legea nr.53/2003, potrivit căreia constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1).

Din mențiunile existente în procesul verbal de contravenție coroborate cu susținerile petentei din cuprinsul plângerii contravenționale, instanța reține că la data de 18.01.2011 a fost efectuat un control la punctul de lucru al petentei din Bacău, ________________, ocazie cu care a fost găsită în incinta magazinului numita P_______ G_________.

Din declarația susnumitei, audiată ca martor în cadrul prezentei cauze, instanța reține că în ziua efectuării controlului, aceasta a stat aproximativ o oră la raft cu șefa sa. Susnumita a arătat în cuprinsul declarației sale că această perioadă de aprox.o oră a fost considerată ca un fel de probă, ceea ce conduce la concluzia că în acest interval de timp numita P_______ G_________ a desfășurat activitate specifică postului pe care susține că urma să fie angajată.

În consecință, instanța reține că la data de 18.01.2011 numita P_______ G_________ se afla în incinta punctului de lucru aparținând petentei și a desfășurat activitate de vânzător comercial, deși nu avea contract individual de muncă încheiat în formă scrisă.

Aspectul referitor la lipsa contractului individual de muncă încheiat în formă scrisă rezultă atât din declarația martorei, care a arătat că inspectorii de muncă au venit atunci când șefa era plecată să aducă contractul de muncă, cât și din susținerile petentei, care arată că în ziua controlului susnumita se prezentase cu documentele necesare încheierii contractului de muncă.

Fapta petentei care la data de 18.01.2011 a primit la muncă pe numita P_______ G_________ fără a încheia contract individual de muncă anterior începerii activității constituie contravenție potrivit art.276 alin 1 lit.e din Legea nr.53/2003 și a fost săvârșită de petentă cu vinovăție.

În consecință, instanța reține că petenta nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrarii celei reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, contractele de muncă depuse la dosar nefăcând dovada faptului că la data de 18.01.2011 data efectuării controlului, exista contract individual de muncă încheiat în formă scrisă pentru numita P_______ G_________.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța apreciază că, față de împrejurarea relevată de martorul D_____ R_____, că numita P_______ G_________ nu a mai fost prezentă la punctul de lucru al petentei anterior datei controlului, și are în prezent încheiat contract individual de muncă încheiat de petentă, este suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului, aceasta fiind aptă de a-și atinge scopul preventiv educativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs agentul constatator.

In motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, modificând amenda contravențională în avertisment, întrucât fapta contravențională a constat în primirea la lucru a unei persoane care lucra fără a avea încheiat contract individual de muncă, faptă care prezintă un grad ridicat de pericol social întrucât arată în mod evident intenția angajatorului de eludare a legii.

Menționează că, procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de către Ordonanța nr.2/2001 cu completările și modificările ulterioare, iar inspectoratul de muncă a aplicat amenda contravențională în baza declarației date de către persoana găsită prestând activitate fără a avea întocmite forme legale de angajare, instanța de fond apreciind că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa. Cu atât mai mult consideră justificată aplicarea amenzii contravenționale, întrucât au fost atinse drepturi rezultate din raporturi de muncă, raporturi care sunt în mod deosebit ocrotite de societate, legiuitorul instituind prin modificările la Codul Muncii, creșteri ale amenzilor pentru „ munca la negru”, ca o măsură a scăderii incidentei acesteia și a evaziunii fiscale. Motivele contravenției nu sunt de natură a o exonera de răspunderea respectării prevederilor legislației muncii. Contravenienta a fost sancționată cu minim de amendă( conform art.276, alin.1, lit.e din Legea nr.53/2003.

Instanța analizând motivele de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate.

In mod legal și temeinic instanța de fond a făcut o analiză pertinentă a probelor administrate în cauză reținând săvârșirea contravenției de a primi la lucru o persoană fără a avea încheiat un contract individual de muncă, dar conform art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei de scopul urmărit și urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „ avertisment” s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și aprecierea probelor administrate în cauză.

Cum, din analiza motivelor de recurs, nu se poate retine o altă situație de fapt și de drept decât cea reținută de instanța de fond, urmează ca în baza art.312 Cod pr.civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurent I____________ T_________ DE MUNCĂ BACĂU în contradictoriu cu intimat S.C. U____ O_____ SRL- cu sediul în com.L_____, _______________________, împotriva sentinței civile nr.7099/27.09.2011, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, al Judecătoriei Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013

Președinte,

M____ O_________

Judecător,

D___ S_________

Judecător,

L_____ H_____

Grefier,

M_____ L_____ S____

Red. sent.DSA

Red.dec HL/12.02.2013

Tehn.MS/22.02.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025