Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 194/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L_______ B_________
Judecător A__ M____ N_________
Grefier L______ C____
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta intimată Direcția S______ Gorj împotriva sentinței civile nr. 3832 din 11.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent G__________ I__.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent G_______ I__ asistat de avocat G____ F_____, lipsă fiind reprezentanții apelantei petente.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul dedus judecății a fost declarat și motivat în termen și timbrat corespunzător.
În condițiile art. 131 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, în raport de dispozițiile art.95 pct.2 Cod de procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.3 4 alin.2 din OG nr.2/2001.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat G____ F_____ pentru intimatul petent, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Depune la dosarul cauzei, în copie,titlu de proprietate nr. 235 din 07.11.2003, avizul de însoțire primar nr. xxxxxxx din 12.10.2014 și o schiță cu amplasamentul terenului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3832 din 11.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională și anulat procesul verbal __________ nr.A2006 încheiat la data de 21.11.2013.
A fost respinsă excepția prescripției executării amenzii contravenționale, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție __________ nr.A2006 încheiat la data de 21.11.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 lit. a si b din Legea nr. 171/2010. Totodată, prin același proces verbal, petentul a fost obligat la plata sumei de 449,86 lei reprezentând despăgubiri civile.
Prin actul de constatare s-a reținut că, în data de 5.11.2013, petentul a tăiat și sustras un număr de 8 arbori de esență cer, după cum urmează:1 buc. cu diametru de 36 cm, 1 buc. cu diametru 28,3 cm,1buc.cu diametru 12 cm, 1 buc. cu diametru 18 cm, 1 buc. cu diametru 24 cm, din pădure privată în locul denumit Dealul Stolojanilor.
Pentru a verifica dacă plângerea a fost formulată în termen, instanța reține că la solicitarea instanței, intimata a precizat că procesul verbal și înștiințarea de plată au fost comunicate petentului prin afișare, în prezența martorului B_______ S_____ I____. Față de această precizare, instanța a pus în vedere intimatei să facă dovada comunicării procesului verbal prin poștă , dovadă pe care intimata nu a reușit să o facă.
În acest context, instanța a amintit că prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată în interesul legii, ÎCCJ a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cum intimata a recurs direct la afișarea procesului verbal, fără ca anterior să fi existat o imposibilitate, din diverse motive, de comunicare prin poștă, cu aviz de primire, comunicarea nu este valabilă, existând un dubiu asupra momentului când petentul a luat cunoștință de procesul verbal. Petentul susține că procesul verbal i-a fost comunicat de Primăria Bălești la data de 4.02.2014, conform ștampilei plic –fila 11 , dată în raport cu care plângerea este formulată în termen.
Data afișării procesului verbal nu poate fi considerată ca moment de începere a curgerii termenului de formulare a plângerii, în condițiile în care anterior nu s-a încercat comunicarea prin poștă, iar martorul menționat în procesul verbal de afișare a declarat că nu știe dacă procesul verbal de contravenție s-a afișat la domiciliul petentului.
Prin urmare, instanța a constatat că plângerea a fost formulată în termen.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Pentru stabilirea situației de fapt, instanța a reținut poziția procesuală a petentului, în sensul nerecunoașterii faptelor imputate.
De asemenea, s-a constatat că fapta reținută în sarcina petentului nu a fost percepută personal de agentul constatator, aspect ce reiese din depoziția martorului asistent.
Astfel, acesta a declarat că agentul constatator știa că petentul se afla în pădure pentru a-și lua lemnele marcate și, împreună cu martorul, agentul constatator s-a deplasat în pădure, moment în care a constat cioate fără marcă silvică. Același martor a declarat că este posibil ca o altă persoană să fi fost în pădure după ce petentul a plecat, care să fi tăiat și sustras materialul lemnos.
Astfel, martorul asistent, care l-a însoțit pe agentul constatator în pădure, deși confirmă că a observat în pădure cioate recent, fără marcă silvică, nu a putut preciza cine este autorul faptei.
Față de depoziția martorului, instanța a constatat că agentul constatator a întocmit procesul verbal petentului în baza unei prezumții, respectiv a prezumat că petentul ,care a fost în pădure pentru a-și ridica lemnele marcate, este și autorul faptei de tăiere a materialului lemnos fără marcă silvică.
Coroborând probele administrate în cauză, s-a constatat că intimata nu a probat acuzația adusă petentului pentru a forma convingerea instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contravenției.
În consecință, în baza art. 34 din OG 2/2001, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal __________ nr.A2006 încheiat la data de 21.11.2013.
Având în vedere soluția dată de instanță plângerii contravenționale și de anulare a procesului verbal, instanța a respins excepția prescripției executării amenzii contravenționale, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Direcția S______ Gorj care a criticat pentru netemeinicie și nelegalitate sentința apelată.
În expunerea motivelor de apel a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că intimata nu a probat acuzația adusă petentului întrucât, deși OG 2/2001 nu reglementează în mod expres forța probatorie a procesului verbal de constatare în mod expres forța probatorie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
La dosarul cauzei nu există nici o probă care să infirme fapta consemnată în procesul verbal contestat, susține că în mod greșit a fost admisă plângerea.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a constatat că plângerea contravențională a fost formulată în termen.
Susține că actul atacat este temeinic cele consemnate în acesta corespunde realității, iar sentința civilă recurată încurajează fenomenul contravențional, drept pentru care solicită admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul de a respinge plângerea contravențională.
În subsidiar solicită a dispune admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul de a admite în parte plângerea și de a dispune înlocuirea amenzii cu avertisment, dar cu mențiunea celorlalte dispoziții ale procesului verbal.
În drept și-a întemeiat prezenta pe prevederile art. 466-480 C.pr.civ. și solicită judecarea în lipsă.
La data de 10.11.2014 intimatul petent G__________ I__ a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Arată că instanța de fond corect a analizat cauza dedusă judecății și a stabilit o corectă stare de fapt, cum că fapta reținută în sarcina petentului nu a fost percepută personal de agentul constatator aspect ce reiese din depoziția martorului.
Instanța de fond a audiat în cauză martorul asistent, indicat de agentul constatator în procesul verbal de contravenție din a cărui depoziție a reieșit clar faptul că acesta nu știe cine a tăiat lemnele și nu poate preciza că petentul ar fi cel care a tăiat lemnele nemarcate.
Chiar din depoziția martorului a reieșit faptul că procesul verbal a fost întocmit la domiciliul a acestuia și acesta nici măcar nu a participat la afișarea acestuia, procesul verbal fiind doar semnat iar agentul constatator urma să se deplaseze să îl afișeze fără a avea garanția că acesta l-a afișat.
Instanța de fond corect a reținut ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișarea la domiciliul său sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Pentru aceste considerente solicită respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală cu cheltuieli de judecată.
În baza art. 411 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Analizând temeinicia și legalitatea sentinței apelate, în raport de criticile formulate prin cererea de apel, tribunalul constată că apelul este nefondat urmând a fi respins din următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție __________ nr.A2006 încheiat la data de 21.11.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 lit. a si b din Legea nr. 171/2010.
Totodată, prin același proces verbal, petentul a fost obligat la plata sumei de 449,86 lei reprezentând despăgubiri civile.
În urma administrării probatoriului instanța de fond a admis plângerea contravențională, și a anulat procesul verbal de contravenție.
Susținerea apelantei în sensul că din probele administrate în cauză nu reiese că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității, este nefondată în contextul în care intimatul petent a reușit prin proba testimonială să dovedească o altă stare de fapt decât cea reținută prin actul constatator, martorul B_______ S_____ I____ audiat nemijlocit de către instanță a relatat fără putință de tăgadă că nu petentul este persoana care a tăiat lemnele din pădure.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond fapta reținută în sarcina petentului intimat nu a fost percepută personal de agentul constatator, aspect ce reiese din depoziția martorului care deși confirmă că a observat în pădure cioate recente fără marcă silvică nu a putut preciza cine este autorul faptei.
Având în vedere faptul că starea de fapt din procesul verbal de contravenție face dovada deplină a celor reținute până la proba contrară, probă pe care contestatorul a făcut-o, tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, motiv pentru care în temeiul art. 480 C.pr.civ. va fi respins ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată Direcția S______ Gorj, cu sediul în Tg-J__, _______________. P_______, nr.3, jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3832 din 11.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent G__________ I__, domiciliat în comuna Bălești, _________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2015,la Tribunalul Gorj.
Președinte, L_______ B_________ |
|
Judecător, A__ M____ N_________ |
|
Grefier, L______ C____ |
|
Red.L.B.
Tehnored.L.C.
J.fond.M.P_______
Ex.4/20.02. 2015