Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1298/2015 din 30 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIA NR. 1298

Ședința publică din data de 30.09.2015

Completul constituit din:

Președinte: I___ O_____

Judecător: P______ C_____ M______

Grefier: O____ D____

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul – petent M__________ I__, cu domiciliul în Băicoi, ____________________, jud. Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 3357/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, ____________________. 60, județul Prahova.

]Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 21.09.2015, ulterior la data de 30.09.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. XXXXXXXXXXXXX petiționarul M__________ I__ a contestat procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 10.03.2014 de către Poliția or. Băicoi prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 675 lei pentru fapta prev. de art 102/3/1 din OUG 195/2002 , solicitând anularea procesului verbal ca fiind nelegal și netemeinic și anularea punctelor de amendă și punctelor de penalizare .

In motivarea plângerii petentul a arătat că a condus autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________ _________________________. Lacului și în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 20,20.

Situația este nereală întrucât va demonstra cu martori că a consumat cu cca 15 minute înainte a se urca la volan o cantitate de 300 ml bere marca C_____ și întrucât nu mai consumase băuturi alcoolice ar fi fost imposibil să aibă o alcoolemie de 0,23 mg/l în aerul expirat.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 118 al.1 din OUG 105/2002.

In dovedire a depus la dosar procesul verbal contestat (f.5).

Intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a formulat Întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât în data de 10.03.2014 orele 20,20 petentul a condus autoturismul marca Mitsubish cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________ _________________________. Lacului și în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat .

Fapta a fost constată în condițiile art. 109 al. 2 din OUG xxxxxxxx cu ajutorul unor mijloace tehnice iar temeinicia celor reținute rezultă din aceea că polițistul este investit cu exercițiul autorității de stat aesta fiid expus unor sancțiuni de natură disciplinară sau penală, probele urmând regimul prevăzut de art 254 , 194 lit e C__ .

Cele reținute în procesul verbal de contravenție sunt susținute de înscrisurile anexate întâmpinării .

In ceea ce privește indicarea generică a probatoriului de către petent , intimatul a învederat instanței faptul că noile reglementări procesual civile instituie reguli stricte de propunerea probatoriului .

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.223 al.3 C__.

In dovedire a depus la dosar Raportul agentului constatator din 16.04.2014, buletin de calibrare ,procesul verbal de contravenție (f.13-17).

Prin sentința civilă nr. 3357/03.11.2014, Judecătoria Câmpina a respins plângerea formulată de petentul M__________ I__ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 10.03.2014 de către Poliția or. Băicoi în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, ca neîntemeiată, menținând procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 10.03.2014 de către Poliția or. Băicoi, ca temeinic și legal.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 10.03.2014 orele 20,20 petentul a condus autoturismul marca Mitsubish cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________ _________________________. Lacului și în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat .

Deși a solicitat termen pentru a-și angaja apărător și instanța a admis cererea în ședința publică din data de 29 09 2014, petentul nu s-a mai prezentat în instanță pentru a-și susține plângerea și nici nu a solicitat probe în dovedirea ei astfel că, în baza materialului probator, înscrisuri depus la dosar de intimată anexat întâmpinării instanța de fond a aconstatat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic îndeplinind condițiile de formă prevăzute de art 6-19 din OG 2/2001 rep sub sancțiunea nulității absolute, precum și cele de fond, respingând plângerea ca neîntemeiată și a menținând procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal, în baza art 34 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul M__________ I__, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, la data de 16.01.2015, solicitând anularea sentinței civile nr. 3357/03.11.2014, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

Nu a indicat motivele de nelegalitate sau netemeinicie.

Legal citat, intimatul IJP PRAHOVA a formulat întâmpinare, soliictând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Intimatul a subliniat faptul că apelantul nu a precizat care sunt motivele de netemeinicie și nelegalitate pentru care critică sentința atacată.

Examinând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:


Petentul a criticat prin plângerea formulată temeinicia constatării, arătând că nu putea avea alcoolemia respectivă; neindicând critici concrete ale sentinței, Tribunalul va reanaliza copnstatările privind temeinicia sancționării și dovedirea faptei contravenționale de către organul sancționator.

Cât privește temeinica constatărilor din procesul verbal, aceasta este dincolo de orice dubiu, față de materialul probator administrat.

Astfel, din probatoriul tehnic administrat rezultă că petentul avea, într-adevăr, alcoolemie de 0,23mg/l în aerul expirat (f. 16 rezultat etilotest coroborat cu f. 15 buletin calibrare etilotest valabil). De altfel, petentul a semnat atât procesul verbal, cât și rezultatul emis de aparatul etilotest marca Drager (fila 16 dosar fond), fără niciun fel de obiecțiuni; or, coroborând aceste aspecte cu faptul că nu a solicitat deplasarea pentru recoltarea de probe de sânge la spital, este evident că la momentul respectiv știa că rezultatul etilotestului era unul adevărat/plauzibil; în cazul contrar reacția firească a oricărei persoane ce consideră rezultatul greșit este să ceară contraproba, prin testul de sânge, ce se poate face doar atunci.

Față de toate aceste considerente, în condițiile art. 480 NCPC, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Respinge apelul formulat de apelantul – petent M__________ I__, cu domiciliul în Băicoi, ____________________, jud. Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 3357/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, ____________________. 60, județul Prahova, ca neîntemeiat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2015.




PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I___ O_____ P______ C_____ M______


GREFIER,

O____ D____




Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red. P.C.M./4 ex./04.01.2016

J.F. Negoiasă V_______ – Judecătoria Câmpina

d.f. XXXXXXXXXXXXX


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025