Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1022/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ C______ S_______
Judecător O___ G_______ P______
Grefier R_____ B______
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta _________________. împotriva Sentinței civile nr. 846/2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar nr. XXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B____ - S.I.C.E, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile din prezenta cauză.
Față de lipsa părților din cauza de față, la prima strigare a cauzei, instanța dispune lăsarea dosarului pentru a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, astfel încât părțile să aibă posibilitatea de a fi prezente în instanță la strigarea cauzei.
La a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra prezentei cauze de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătând că procedura este legal îndeplinită.
Față de actele depuse la dosar și față de faptul că nu au mai fost formulate alte cereri, instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
OBIECT: Prin sentința civilă nr 846/2.04.2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr XXXXXXXXXXX s-a respins plângerea formulată de S_____ în contradictoriu cu I__ B____ împotriva procesului verbal ________ nr xxxxxxx/17.12.2014.
CONSIDERENTELE SENTINȚEI CIVILE
„Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor PA nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.12.2014 de organul constatator I.P.J. B____ – S.I.C.E., petenta _________________. a fost sancționată amendă de 2000 lei, în temeiul art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 pentru săvârșirea la data de 17.12.2014, ora 10.50, la punctul de lucru din Slănic M______, ______________________ a contravenției constând în faptul că „a desfășurat acte de comerț cu amănuntul în regim de magazin mixt fără respectarea prevederilor legale în domeniu prin aceea că nu a avut verificarea metrologică pentru cântarul electronic utilizat pentru cântărirea produselor vândute”. La rubrica „obiecțiuni”, vânzătorul a menționat că „nu sunt obiecțiuni”.
Conform art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin procesul verbal de contravenție.
Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța reține că agentul de poliție care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art. 15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Sub acest aspect, petenta invocă mai multe motive de nulitate referitoare la elementele de identificare a contravenientei, datele de identificare ale persoanei care o reprezintă, încadrarea juridică incorectă și folosirea unui formular pentru persoane fizice și nu juridice.
Potrivit art. 16 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001„procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea”.
Din analiza procesului verbal de contravenție instanța constată că, sunt indicate datele de identificare la societății sancționate. Este adevărat că potrivit art. art. 16 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001 în situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul verbal se vor trece și numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal al acesteia, dar lipsa unuia dintre aceste elemente nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție atâta timp cât societatea poate fi identificată pe baza denumirii. În ce privește sediul societății, în procesul verbal s-a menționat adresa punctului de lucru unde a fost săvârșită contravenția.
Faptul că formularul folosit este pentru persoane fizice și nu juridice nu reprezintă un motiv de nulitate și, de altfel, Legea nr. 12/1990 nu prevede obligativitatea folosirii unui anumit formular în funcție de persoana sancționată.
Cu privire la indicarea incorectă a încadrării juridice a sancțiunii, instanța constată că articolul care prevede sancțiunea aplicabilă (deci nu descrierea contravenției) este chiar art. 2 alin. 1, astfel că încadrarea juridică a sancțiunii a fost corect efectuată.
Din punctul de vedere al temeiniciei, instanța constată că principiul legalității incriminării și al sancțiunii a fost respectat.
Astfel, potrivit art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 constituie contravenție „efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege”, faptă care se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 12/1990.
Instanța reține că în cauză agenții constatatori au procedat legal, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 12/1990 republ., constatarea faptei prevăzute de art. 1 lit. a făcându-se prin propriile simțuri. De altfel, petentul nu a indicat niciun motiv de netemeinicie a procesului verbal de contravenție solicitând doar anularea lui pentru aspecte de formă.
Din ansamblul reglementării cuprinse în OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rezultă că procesul-verbal beneficiază de o prezumție legală relativă de temeinicie și legalitate. Această prezumție poate fi răsturnată atunci când din probele administrate de către instanță rezultă anumite fapte sau împrejurări care să formeze convingerea instanței că la încheierea procesului-verbal nu au fost respectate toate cerințele prevăzute de lege.
În ce privește sancțiunea aplicată, instanța constată că amenda aplicată este aproape de minim iar faptul că deficiențele constatate au fost remediate ulterior nu prezintă relevanță atâta timp cât petenta nu a depus la dosar dovada remedierii acestor deficiențe respectiv verificarea metrologică a cântarului respectiv. De altfel, în plângere petenta nu invocă acest aspect și nici nu a contestat fapta reținută potrivit răspunsului la întâmpinare depus la dosar fila 22-23. Se observă, astfel că petenta a funcționat fără a avea verificarea metrologică a cântarului nefiind respectate dispozițiile legii referitoare la protejarea intereselor consumatorilor. Din acest motiv instanța consideră că sancțiunea amenzii era necesară în vederea conștientizării petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite.
În cauză instanța reține că petenta a semnat procesul verbal cu mențiunea că nu sunt obiecțiuni. Astfel, instanța reține că semnarea procesului verbal semnifică acordul contravenientei cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Semnarea procesului-verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persona sancționată are obligația de a justifica atitudinea diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerea la cunoștință a faptei imputate de către agentul constatator. În lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni (în prezenta cauză nefiind făcută o asemenea dovadă), simpla negare a situației de fapt în astfel de condiții nu poate conduce la admiterea plângerii contravenționale.
În concluzie, probele administrate relevă veridicitatea situației de fapt ce a fost reținută în procesul verbal contestat, iar în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 instanța constată că sancțiunea aplicată petentului, respectiv sancțiunea amenzii, a fost în mod corect aplicată și individualizată de agentul constatator, urmând să respingă ca nefondată plângerea formulată de petentă.”
APELANT: Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta S_____ Sa, solicitând admiterea apelului și admiterea plângerii contravenționale
MOTIVE DE APEL: În motivarea cererii de apel s-a arătat că soluția este greșită, bazându-se pe o analiză superficială și pe o argumentare confuză și contrară evidenței, cu precădere în privința viciilor de formă ale procesului verbal de contravenție. Apelanta a indicat că procesul verbal, pentru a fi valid, trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege. Apelanta a invocat dispozițiile articolului 16 alineat 6 din OG 2/2001 și ale articolului 17, arătând că lipsește denumirea, sediul, numărul de înmatriculare a persoanei, datele de identificare a persoanei care o reprezintă, lipsa denumirii, lipsa sediului, a faptei săvârșite, a semnăturii. În ceea ce privește considerentele sentinței referitoare la semnarea procesului fără obiecțiuni, s-a indicat că procesul verbal a fost semnat de vânzătoarea M_______ Anișoara, aceasta nefiind subiectul activ al contravenției. Apelanta a invocat și încălcarea articolului 19 din OG 2/2001. S-a mai subliniat că neindicarea organului la care se achită amenda determină nulitatea procesului verbal, întrucât Direcția de taxe și Impozite din cadrul Primăriei Slănic M______ a invocat la data la care s-au prezentat să achite amenda că amenzile nu se fac venit la bugetele locale. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei s-a considerat că agentul constatator și-a depășit atribuțiile legale având în vedere că potrivit dispozițiilor legale constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către personalul din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală.
APĂRĂRILE INTIMATULUI: Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului, motivele de apel fiind de altfel motivele invocate în cadrul plângerii contravenționale, analizate de prima instanță.
ANALIZA INSTANȚEI DE APEL:
Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, Tribunalul apreciază că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica referitoare la netemeinicia sentinței, Tribunalul apreciază că nu este fondată, soluția pronunțată fiind corect argumentată, iar situația de fapt fiind stabilită după o judicioasă apreciere a probelor și interpretare a legii. Din analiza considerentelor hotărârii apelate rezultă că au fost examinate apărările petentului, acestea fiind înlăturate motivat, prin raportare la probele administrate și la conținutul procesului verbal.
În drept potrivit dispozițiilor articolului 16 din OG 2/2001
„Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”
ale dispozițiilor articolului 17 din OG 2/2001
„ Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.” ,
iar ale dispozițiilor articolului 19
„(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”
Prin decizia nr 27/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, pentru interpretarea dispozițiilor articolului 16 alineat 7 din OG 2/2001 s-a statuat că
„În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”
Din analiza conținutului procesului verbal contestat de către apelantă Tribunalul observă faptul că actul conține elemente de identificare a persoanei juridice sancționate, respectiv, denumirea și sediul societății, fiind semnat de reprezentantul în fapt al societății, aceasta fiind informată în mod corespunzător, din simpla lecturare a actului având posibilitatea de a cunoaște cine este subiectul activ al contravenției, fapta imputată și sancțiunea aplicată.
Având în vedere regimul juridic al nulității, în lumina dispozițiilor articolului 178 Cod procedură civilă, Tribunalul apreciază că neregularitățile invocate de apelant nu constituie o cauză de desființare a actului de constatare. Nulitatea apare ca sancțiunea legală ce lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Față de dispozițiile legale din materia nulității, și față de regulile speciale privind nulitatea procesului verbal de contravenție, instanța apreciază faptul că nulitatea actului administrativ emis cu încălcarea prevederilor articolului 16 alineat 6, ale articolului 19 din OG 2/2001 devine incidentă numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lui, vătămarea trebuind să fie dovedită de persoana interesată, aspect care nu se verifică în speța de față.
Nerespectarea cerinței de indicare a reprezentantului legal, a numărului de înmatriculare în registrul comerțului, a codului fiscal, nu constituie cauză de nulitate absolută, nefiind expres determinată prin dispozițiile articolului 17, apărările apelantei nefiind astfel întemeiate, având în vedere și Decizia nr 22/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de circumstanțele cauzei instanța apreciază că petentul contravenient are posibilitatea exercitării dreptului la apărare prin formularea plângerii contravenționale, în speța de față vătămarea neatrăgând în mod necesar anularea procesului verbal, având dreptul de a formula probatorii în combaterea celor inserate de agentul constatator și în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, procesul civil conferind garanții suficiente pentru respectarea drepturilor contravenientului.
În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant legal a semnatarului procesului verbal, Tribunalul apreciază că nici acest element nu determină nulitatea actului întrucât scopul semnării este acela de luare la cunoștință a conținutului procesului verbal, societatea formulând plângere contravențională, ceea ce presupune informarea contravenientului cu privire la acuzația adusă. De asemenea, semnătura martorului reprezintă un element pe care trebuie să îl conțină procesul verbal în situația în care contravenientul nu se află de față sau refuză semnarea, scopul impunerii acestei cerințe fiind acela de confirmare a aspectelor constatate și consemnate în cadrul actului administrativ, fiind o probă cu privire la încheierea procesului verbal.
Susținerile legate de subiectul activ al contravenției și la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu au legătură cu prezenta cauză, întrucât sancțiunea a fost aplicată persoanei juridice, vânzătorul fiind indicat doar în calitate de reprezentant în fapt al societății, fără a i se imputa acesteia nerespectarea vreunei neregularități.
Tribunalul va înlătura și critica referitoare la incidența nulității procesului verbal pentru neindicarea autorității publice la care se achită amenda, elementul indicat de parte nefiind stabilit de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, partea neputând invoca necunoașterea legii.
În ceea ce privește critica referitoare la nulitatea procesului verbal pentru încălcarea normei de competență de către agentul constatator, Tribunalul reține că nu este fondată, articolul 2 alineatul 2 din Legea 12/1990 reglementând în mod expres atribuțiile Poliției Române în constatarea și sancționarea contravențiilor, apelanta făcând trimitere la un text de lege care nu este incident în cauză, partea fiind sancționată pentru fapta definită de articolul 1 litera a din Șegea 12/1990.
Tribunalul observă faptul că partea nu a formulat apărări în ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa, criticile vizând doar nerespectarea condițiilor de formă.
Având în vedere aceste aspecte, față de dispozițiile articolului 480 Cod pr cv va respinge apelul ca nefondat, sentința civilă nr 846/2.04.2015 pronunțată de Judecătoria Onești fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta _________________. CUI xxxxxxxx cu sediul în Slănic – M______, ______________________, jud. B____ împotriva Sentinței civile nr. 846/2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar nr. XXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B____ - S.I.C.E. cu sediul în B____, ____________________. 2, jud. B____.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.
Președinte, C_______ C______ S_______ |
|
Judecător, O___ G_______ P______ |
|
Grefier, R_____ B______ |
|
Red. Sent. Civ. L______ B____
Red./Tehnored. Dec. O.P./ 08 Decembrie 2015
Tehnored. R.B./4 ex.