Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1020/2015
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M____ O____
Judecător D____ L_____ G____
Grefier A________ A_____ B___
Pe rol judecarea apelului formulat de petentul G________ Nicușor S____ împotriva sentinței nr. 1484 pronunțată la data de 05.02.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat C_______ Națională de Autostrăzi Si Drumuri Naționale Din România Sa, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _______ 14 NR. xxxxxxx/04.08.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință nu au răspuns părțile.
Instanța, având în vederea respectarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând dosarul în stare de judecată, a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr. 1484 pronunțată la data de 05.02.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea formulată de petentul G________ Nicușor S____, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 10.09.2014 petentul G________ Nicușor S____ a formulat în contradictoriu cu C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, plângere împotriva procesului-verbal _______ 14 nr. xxxxxxx/04.08.2014 care i-a fost comunicat la data de 26.08.2014.
În motivarea plângerii, a arătat că, prin procesul-verbal contestat a fost sancționat contravențional pe considerentul că ar fi circulat la data de 17.02.2014 pe DN 64 km 3+700 m Caracal fără rovinietă valabilă, mai exact că s-ar fi deplasat cu autovehiculul categoria B cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.
A mai arătat că este proprietarul acestui autoturism din data de 20.10.2011, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un autoturism folosit, mai exact a împuternicit cu procură autentică pe soția sa să se ocupe de vânzarea acestui autoturism .iar la data de 20.10.2011 soția sa l-a înstrăinat către M___ C_______ I______.
Ulterior, și-a îndeplinit toate obligațiile și a mers la Primăria mun. C______, iar în baza contractului s-a scăzut de la taxe și impozite cu acest autoturism.
Potrivit legii, cumpărătoarea M___ C_______ I______ avea obligația ca în termen de 30 de zile de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism să se prezinte atât la Serviciul Înmatriculări Vehicule cât și la organele fiscale pentru a se înregistra cu acest autoturism, lucru pe care probabil nu l-a făcut, iar intimata când a verificat după poze cui aparține autoturismul l-a găsit pe petent figurând ca proprietar, însă așa cum a arătat, nu mai deține mașina respectivă din data de 20.10.2011.
În consecință nu este el ,persoana care a circulat cu autoturismul respectiv ,în data de 17.02.2014 și pe cale de consecință, nu a săvârșit fapta prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr.15/2002.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001 coroborat cu art. 10 indice 1 din OG 15/2002, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 2/2013.
La data de 05.11.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că , la data de 17.02.2014, pe DN 64 km 3+700m, pe raza localitatii CARACAL, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând petentului N______ S____ G________, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 04.08.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale.
Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator V____ M____, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Din considerentele avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea soluției s-a reținut că,procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Având în vedere că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute in actul sancționator, s-a apreciat de instanța de fond că procesul verbal este temeinic și legal.
.Prin urmare, instanța de fond a constatat că forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată și întrucât în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, actul constatator se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege in favoarea sa.
Împotriva sentinței nr. 1484 pronunțată la data de 05.02.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a formulat apel petentul G________ Nicușor S____, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului a arătat că,într-o primă teză, în raport și de considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod netemeinic și nelegal, instanța a apreciat că ,procesul verbal de contravenție contestat nu ar fi lovit de nulitate absolută întrucât acesta nu a fost semnat de către agentul constatator.
Prin Decizia nr 6/16.02.2015 pronunțată în recurs în interesul legii RIL) Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că procesele-verbale de contravenție ce constată șt sancționează fapta de a circula pe drumurile naționale fără a deține rovinieta. transmise pe hârtie, sunt nule în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Dacă se va trece peste acest aspect de nelegalitate al procesului verbal, referitor la netemeinicia acestuia arată că ,în mod greșit a reținut instanța de fond că starea de fapt expusă în cadrul procesului verbal contestat ar corespunde adevărului.
Din probatoriul administrat în cauză respectiv înscrisurile depuse a rezultat faptul că ,el nu mai aveam calitatea de proprietar al autoturismului din anul 2011, când a înstrăinat mașina și a radiat-o de la Seviciul Taxe și Impozite.
Chiar instanța de fond reține că potrivit art. 8 alin.(l) din OG 15/2002, fapta de a circula tară a deține rovignetă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Intimata avea obligația să efectueze o adresă către el pentru a se verificări și a comunica cine a condus la data și ora respectivă pe sectorul de drum autoturismul.
In dovedirea motivelor de apel înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile aflate la dosarul de fond.
In temeiul art. 41 I alin. (1), pct. 2 din NCPC a solicitat judecarea cauze și în lipsa sa.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului .
În motivare a arătat că, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din O.G. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR. iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat în interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Autovehiculul apelantului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile si s-a constatat ,în mod corect ,că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovignieta.
În concluzie, față de toate aceste aspecte, a solicitat să se respingă apelul ca neîntemeiat și pe fond să se mențină sentința instanței de fond ca temeinică și legală.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 04.08.2014 de către intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, petentul G________ Nicușor S____ a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantum de 750 de lei.
Prin procesul verbal sus menționat s-a reținut că la data de 17.02.2014, ora 06:57, DN 64 km 3+700 m pe raza localității Caracal, jud. O__, a circulat autovehiculul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXX, fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel, este indubitabil faptul că autovehiculul având numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat în data de 17.02.2014, ora 06:57, DN 64 km 3+700 m pe raza localității Caracal, jud. O__, fără a deține rovinietă valabilă,așa cum reiese din planșa foto depusă la fila 25.
Revenind la criticile formulate ,instanța de apel urmează să analizeze cu prioritate aspectele ce țin de legalitatea întocmirii actului constatator.
În acest sens,potrivit dispozițiilor speciale în materie contravențională O.G.2/2001 instanței îi revine obligația de a administra orice probe prevăzute de lege pentru a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul ce țin de condițiile de formă urmează se observe că procesul verbal contestat a fost generat și semnat electronic de către numita A_____ S_____– într-o formă reglementată de Legea nr. 455/2001.
Potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 "înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar", în timp art. 7 din același act normativ statuează că: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".
Față de aceste aspecte instanța de control judiciar,raportat la interpretările instanței supremă,date prin decizia nr 6/2015 într-un recurs în interesul legii în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art 17 din O.G2/2001,rap.la art.4 pct 1-4 și art 7 din Lg455/2001 urmează să constate că se impune revenirea asupra practicii judiciare constante,până la această dată.
Ca atare se va aprecia că , lipsa semnăturii olografe a agentului constatator va atrage nulitatea procesului verbal contestat.
Față de modul de rezolvare dat pe aspectul de legalitate instanța de control judiciar urmează să observe că nu se mai impune analiza criticilor privind temeinicia procesului verbal,în situația în care analiza acestora este de prisos în raport de soluția data ,prin verificarea ,cu prioritate a aspectelor de legalitate.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 2 N. C.pr.civ. și va admite apelul formulat, de petent,împotriva sentinței nr. 1484 pronunțată la data de 05.02.2015 de Judecătoria C______,și va schimba în tot sentința apelata în sensul că va admite plângerea și va constata nulitatea procesului verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de petentul G________ Nicușor S____, C______, Aleea Ghețișoarei, _____________. 1, _________________, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi Si Drumuri Naționale din România SA, sector 6, București, _____________________. 401 A, împotriva sentinței nr. 1484 pronunțată la data de 05.02.2015 de Judecătoria C______, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Schimbă în tot sentința apelata în sensul ca admite plângerea și anulează procesul verbal de contravenție contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015.
Președinte, M____ O____ |
|
Judecător, D____ L_____ G____ |
|
Grefier, A________ A_____ B___ |
|
RED.JUD. D.L.G.29.09.2015
TEHNORED 4ex/ A.B. 22 Septembrie 2015
REDJUDFOND F.D.