Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1092/2013 din 04 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.1092

Ședința publică din data de 04.06.2013

Președinte: N______ C______

Judecător: G______ G______

Judecător: C_____ A_______

Grefier: D_____ A__ O_____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-petent R____ F_______, cu domiciliul în T____ M_______, ______________________, ____________, jud. Teleorman, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B____, cu sediul în B____, ____________________. 2, jud. B____, cu privire la sentința civilă nr. 8150/2012 pronunțată de Judecătoria B____ în data de 23 octombrie 2012, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimat doamna consilier juridic T________ O___ L_______, care depune delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.

Intimatul solicită respingerea recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 30.07.2012 petentul R____ F_______ a chemat în judecată intimatul I__ B____, formulând plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare ___________ nr. xxxxxxx din data de 16.07.2012, solicitând anularea acestuia și exonerarea sa de obligația de plată a amenzii aplicate.

În motivare, arată că a fost sancționat pentru că ar fi comis contravenția descrisă în HG 69/2012, însă nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, procesul-verbal nu cuprinde o descriere completă a faptei contravenționale, sancțiunea nu e proporțională gradului de pericol social al faptei săvârșite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și ale Legii 319/2006.

Cererii nu i-a fost atașat procesul-verbal contestat.

II. Prin sentința civilă nr. 8150/2012 din data de 23 octombrie 2012 Judecătoria B____ a admis excepția nulității și a declarat nulă plângerea contravențională.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, deși a fost citat în acest sens, petentul nu a indicat denumirea și sediul intimatei, astfel încât devin aplicabile dispozițiile art. 133 C.proc.civ.

III. Împotriva acestei hotărâri petentul R____ F_______ a declarat recurs solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței atacate, apoi anularea procesului verbal.

În motivarea cererii de recurs recurentul arata ca hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii. Susține că instanța de fond, printr-o argumentare inexactă, a considerat că procesul-verbal este legal și temeinic, iar sancțiunea este corect individualizată, dând dovadă de subiectivism și reținând că procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de adevăr până la proba contrarie. Afirmă că instanța de fond a făcut o analiză sumară a speței. Susține că prin plângerea contravențională a indicat sediul ISCTR în București, _______________________. 38, sect. 1, și în mod eronat nu a fost citată intimata. Afirmă că procesul-verbal nu cuprinde ocupația și locul de muncă al contravenientului, descrierea faptei este generică, susține că beneficiază de prezumția de nevinovăție.

IV. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, tribunalul constată din lectura motivelor de recurs, că majoritatea criticilor formulate de parte nu au nicio legătură cu motivul pentru care instanța a anulat plângerea contravențională. Astfel, cererea introductivă a fost anulată pentru că partea a omis să-și îndeplinească obligația legală de a indica în cuprinsul său denumirea sau sediul intimatului, respectiv a persoanei cu care înțelege să se judece, iar în cererea de recurs criticile formulate de parte vizează o presupusă analiză a cauzei pe fond care nu a fost făcută de către prima instanță.

Susținerea recurentului că ar fi indicat în cuprinsul plângerii sediul ISCTR din București este total lipsită de fundament, întrucât din simpla analiză a conținutului plângerii contravenționale formulate se poate observa cu claritate faptul că aceasta nu cuprinde nici măcar denumirea intimatului, cu atât mai puțin sediul acestuia. Singura referire făcută de petent în cuprinsul plângerii este la ______________ și data întocmirii procesului-verbal contestat. O astfel de referire nu este suficientă pentru identificarea intimatului, respectiv a organului din care face parte agentul constatator, iar în lipsa atașării procesului-verbal contestat la plângerea contravențională formulată este imposibil pentru instanță să stabilească ce instituție i-a aplicat petentului sancțiunea, pentru a stabili corect cadrul procesual.

Tribunalul constată că potrivit art. 33 alin. 1 din OG 2/2001 instanța va dispune citarea contravenientului și a organului care a aplicat sancțiunea, însă în lipsa oricăror indicii oferite de parte cu privire la denumirea acestuia din urmă sau în lipsa atașării unei copii de pe procesul-verbal contestat la plângere, instanța nu are nicio posibilitate de a identifica organul care a aplicat sancțiunea, astfel încât în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. 1 C.proc.civ de către instanța de fond.

Tribunalul reține totodată și faptul că instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, limitându-se la a constata că nu poate stabili cadrul procesual datorită neîndeplinirii de către persoana reclamantă a obligației legale de a indica denumirea persoanei chemate în judecată, fapt ce impunea anularea cererii, înainte de orice analiză a fondului cauzei. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ, instanța avea obligația de a analiza cu prioritate excepțiile de procedură sau de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea pe fond a pricinii, excepția nulității cererii pentru lipsa denumirii persoanei chemate în judecată fiind o excepție procesuală de procedură, absolută, peremptorie.

Potrivit art. 133 alin. 1 C.proc.civ, „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.

Conform art. 105 alin. 2 C.proc.civ, „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Numele, obiectul și semnătura sunt elemente esențiale ale cererii de chemare în judecată, iar în lipsa lor, vătămarea este prezumată. Prin identificarea părților se poate verifica respectarea condițiilor de exercițiu a dreptului la acțiune, sunt stabilite limitele cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la părți. În principiu, elementele cererii de chemare în judecată sunt prevăzute în interesul pârâtului, astfel că normele care le reglementează au caracter dispozitiv, lipsa acestora putând fi de regulă invocată numai de către pârât. Cu toate acestea, elemente esențiale precum obiectul și numele tuturor părților depășesc interesul privat al pârâtului și țin de interesul general al bunei administrări a justiției, fiind de neconceput ca instanțele să nu poată invoca din oficiu imposibilitatea soluționării unei cereri tocmai datorită faptului că îi lipsesc elemente esențiale ce fac imposibilă soluționarea cauzei. Întrucât cererii formulate în speță îi lipsea un element esențial al unei cereri de chemare în judecată, vătămarea (constând în imposibilitatea clarificării cadrului procesual și a limitelor învestirii prin determinarea părților) fiind prezumată deoarece sancțiunea nulității este prevăzută expres, iar înlăturarea acesteia nu este posibilă altfel decât prin anularea cererii, tribunalul constată că excepția invocată din oficiu de instanța de fond a fost corect admisă.

Este de observat de asemenea și faptul că instanța de fond a adus la cunoștința petentului prin citație obligația de a indica denumirea intimatului și sediul acestuia, precum și sancțiunea ce intervenea în cazul nerespectării obligației, acordând un nou termen de judecată tocmai pentru ca petentul să complinească lipsurile. În aceste condiții, tribunalul constată că instanța de fond a dat dovadă de rol activ, solicitând părții să complinească lipsurile, iar partea a ignorat în totalitate solicitarea instanței.

Faptul că în recurs partea a indicat acronimul persoanei chemate în judecată (mențiune oricum insuficientă, deoarece este necesară indicarea denumirii complete a persoanei chemate în judecată) și sediul este lipsit de orice relevanță, întrucât obligația îi incumba în fața primei instanțe, conform art. 112 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ, neputând fi complinită în calea de atac.

Celelalte critici formulate de petent în recurs, vizând motive de nelegalitate a procesului-verbal sau netemeinicie a acestuia, nu pot forma obiect de analiză în recurs, în condițiile în care hotărârea instanței de fond nu conține o analiză a fondului pretențiilor, cauza fiind soluționată în baza unei excepții peremptorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ, pentru motivele expuse mai sus, reținând că instanța de fond a procedat în mod corect anulând cererea pentru imposibilitatea stabilirii cadrului procesual, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat.

Prezenta decizie este irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. 2 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-petent R____ F_______, cu domiciliul în T____ M_______, ______________________, ____________, jud. Teleorman, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B____, cu sediul în B____, ____________________. 2, jud. B____, cu privire la sentința civilă nr. 8150/2012 pronunțată de Judecătoria B____ în data de 23 octombrie 2012, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect „plângere contravențională”.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

N______ C______ G______ G______ C_____ A_______

Grefier,

D_____ A__ O_____

Tehnored. 2 ex, C.A., 01.07.2013

Jud. fond. C______ C_________ Țimiraș

A.D-2 ex-01.07.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025