Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
12229/2013 din 30 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI


SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx/2013

Ședința publică de la 30 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : M_____ P__

GREFIER : C_______ I______ C_______



Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta B______ L____ G_______ și pe intimata D____ -B______ RUTIERA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns petenta personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea relațiilor solicitate, precum și că, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare însoțită de înscrisuri, după care :

Instanța procedează la legitimarea petentei B______ L____ G_______ posesoare a CI ________ nr. xxxxxx CNP xxxxxxxxxxxxx, comunică acesteia un exemplar al întâmpinării depuse de intimata și pentru a da posibilitatea petentei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petenta personal, lipsă fiind intimata.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Petenta arată că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art.167 C.p.c. încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și acordă cuvântul asupra fondului.

Petenta solicită admiterea acțiunii, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului motivând că are permis de conducere din anul 1980, de atunci și până în prezent nefiind niciodată amendată, neconstituind un pericol pentru trafic. Mai arată petenta că, în timp ce se deplasa fără să depășească viteza, a fost oprită de agentul constatator căruia i-a solicitat probe care să dovedească comiterea contravenției, însă acesta nu i-a arătat nici o dovadă în acest sens, că a refuzat să plătească pe loc jumătate din amenda aplicată și că, văzând fotografiile depuse la dosar de intimată își amintește că, a fost obligată de un alt autoturism să treacă pe a doua bandă a carosabilului, acela fiind momentul în care crede că s-a constatat contravenția.


INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. xxxxx/299/2013, petenta B______ L____ G_______ a solicitat, in contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI- BPR, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr xxxxxxx/06.01.2013, emis de intimată.

În motivarea plângerii, petenta a aratat că, la data de 06.01.2013, deplasându-se pe _____________________________ Victoriei împreună cu un prieten de familie, după ce a ajuns în dreptul semaforului, un agent de politie i-a făcut semn să oprească, informând-o că a depășit viteza legală de 50 km/h, așa cum a constatat un alt agent rutier aflat într-un autoturism dotat cu aparat radar amplasat pe ____________________________ susținut că procesul verbal a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece agentul nu a constatat personal săvârșirea pretinsei fapte.

Plangerea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile OG 2/2001.

În dovedire, s-a depus fotocopie de pe procesul verbal de constatare a contraventiei (f 3).

Intimata a depus întampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii, arătând că simpla negare a petentei, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu o exonerează de răspundere.

În sustinere, s-au depus planse foto si buletinul de verificare metrologica a aparatului radar, atestatul operatorului radar, fila din registrul radar.

Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 06.01.2013 a fost încheiat de intimată procesul-verbal de contravenție ________ nr xxxxxxx, prin care s-a reținut în sarcina petentei B______ L____ G_______ săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin 1 din R OUG nr 195/2002 și sancționate de art. 100 alin 2 si 108 alin 1 din OUG nr 195/2002, constand in aceea ca, la data de 06.01.2013, ora 16.39, pe ______________________, a condus autovehiculul cu nr XXXXXXXX și a fost înregistrată video cu aparatul radar _________ 549, montat pe auto MAI34810, având viteza de 71 km/h (+21) pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.

A fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 280 lei si sanctiunea complementara de 3 puncte penalizare, petenta semnand procesul-verbal, cu mențiunea că nu recunoaște viteza.

Avand in vedere ca s-a invocat si un motiv de nelegalitate, instanta il va examina cu prioritate.

Astfel, sustinerea petentei, în sensul ca procesul verbal este nul, întrucat a fost încheiat de un alt agent decat cel care a constatat fapta, nu poate fi primită. Potrivit art 109 alin 2 din OUG nr 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. In speta, fapta a fost inregistrata cu aparatul radar, aspect mentionat in cuprinsul actului sanctionator. Faptul ca agentul care a intocmit procesul verbal nu este si persoana care a efectuat masurarea vitezei nu poate conduce la anularea acestuia, atat timp cat aceasta s-a facut cu mijloace tehnice prevazute de lege, fiind de bun simt ca operatiunea de constatare sa se realizeze de un agent ( respectiv cel care se afla in autovehiculul dotat cu aparat radar), iar incheierea procesului verbal sa se faca de alt agent ( care supravegheaza traficul in zona ).

În privinta celorlalte elemente de forma ale procesului verbal prevazute de art 16 din OG 2/2001, instanta observa ca acesta indeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conf art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului.

Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, potrivit art 121 alin 1 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr 195/2002, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare, iar art 49 alin 1 din OUG nr 195/2002 stabileste ca limita de viteza in localitati este de 50 km/h.

Din analiza planselor foto, rezulta ca petenta a fost inregistrată, la data de 06.01.2013, ora 16.39, circuland cu viteza de 71 km/h, iar buletinul de verificare metrologica atesta faptul ca aparatul radar cu care s-a efectuat inregistrarea, este admis din punct de vedere tehnic.

Din coroborarea acestor probe rezulta ca petenta a depasit viteza maxima admisa cu mai mult de 20 km/h, astfel incat sanctiunea aplicata este legala si temeinica.

Versiunea petentei (susținută în cadrul concluziilor pe fond) in sensul ca incalcarea vitezei legale s-ar datora faptului că un alt autoturism a obligat-o să treacă pe a doua bandă a carosabilului, fiind nevoită sa accelereze, chair daca ar fi reala, nu constituie o cauza exoneratoare, dat fiind ca aceasta manevra trebuie efectuata in conditii de siguranta, fara a se aduce atingere normei care reglementeaza viteza legala masima admisa.

În privinta sanctiunii, se apreciaza ca sanctiunea amenzii este proportionala cu gradul de pericol social al faptei, dat fiind ca exista in mod evident riscul, ca in urma neatentiei sau a unei imprejurari imprevizibile sa fie vatamate nu numai bunuri, ci si persoane.

In aceste conditii, avand in vedere ca forta probanta a procesului verbal nu a fost inlaturata, el bucurandu-se in continuare de prezumtia de legalitate si temeinicie instituita de lege in favoarea sa, instanta va respinge plangerea, ca neintemeiata.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE



Respinge plângerea contravențională formulată de petenta B______ L____ G_______ cu domiciliul în București, _______________________. 1, ______________, ________________ în contradictoriu cu intimata D____ -B______ RUTIERA cu sediul în București, ________________________. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.


PRESEDINTEGREFIER





Red M.P

4 ex/21.06.2013









































..





















Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025