Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
901/2013 din 12 septembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 901/R/2013

Ședința publică de la 12 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ M_____ C_____-judecător

Judecător F______ Ș______

Judecător C_____ L___

Grefier D____ M_____

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent ___________________ împotriva sentinței civile nr. 1150/2013 pronunțată de Judecătoria A___ I____ și intimat I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță dl. avocat S_____ G_______ pentru recurentă , lipsind intimatul..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

La data de 12.09.2013 recurenta a depus la dosar motivele de recurs.

Instanța constată că nu este utilă soluționării cauzei comunicarea motivelor de recurs.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocatul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulate , cu consecința anulării procesului verbal de constatare a contravențiilor pentru argumentele invocate în motivele de recurs pe care le susține și le dezvoltă. În esență invocă nerespectarea dispoz. imperative ale OG nr. 2/2001. De asemenea susține că , procesul verbal a fost încheiat în lipsa unui martor asistent iar lipsa din procesul verbal a obiecțiilor contravenientului atrage după sine nulitatea procesului verbal. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin plângerea înregistrată la JUDECATORIA A___ I____ la data de 10.08.2012 sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX petenta ___________________ SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/26.07.2012 ca nelegal și netemeinic întocmit.

În motivarea plângerii s-a arătat, în esență, că la începutul lunii martie 2012 petenta a solicitat ARR A___ eliberarea unei licențe de transport marfă, licență care a fost eliberată la data de 13.03.2013; că pentru eliberarea acestei licențe petenta a depus la sediul ARR A___ certificatul de competență profesională aparținând numitei P____ A____, certificat care a rămas la sediul acestei unități; că sancțiunea aplicată este ilegală, netemeinică și abuzivă, faptele imputate neexistând.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În probațiune petenta a depus la dosar, în copie: procesul verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/26.07.2012 (f 4-5), licența de transport mărfuri nr. xxxxxxx/14.03.2013 (f 6), balanțe de verificare (f 39-42).

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, însă a depus la dosar întâmpinare (f 9-12) prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă ca netemeinică și nelegală , cu menținerea procesului verbal de contravenție atacat.

În susținerea întâmpinării s-a arătat, în esență, că aplicarea sancțiunii contravenționale s-a efectuat pentru momentul reținerii faptei contravenționale întrucât la sediul operatorului de transport nu se aflau documente din care să reiasă că managerul de transport era angajat în condiții legale sau că era apt din punct de vedere medical și psihologic să desfășoare o astfel de activitate; că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 21 al 3 din OG nr. 2/2001, fiind îndreptată spre minimul prevăzut de art. 59 din OUG nr. 195/2005; că fapta pentru care a fost sancționată petenta este individualizată clar de art. 4 pct. 56.6 din HG nr. 69/2012.

În drept au fost invocate dispozițiile HG nr. 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 2/2001, art. 115, art. 242 Cod pr.civ.

A fost încuviințată proba testimonială cu numita P____ A____, aceasta fiind audiată la termenul din data de 16.01.2013, depoziția sa fiind consemnată și atașată la dosar (f 51).

La cererea instanței, intimatul a depus la dosar nota de constatare nr. ISCTR – IT4 2450/12.06.2012 cu înscrisuri anexă și declarația administratorului N_____ A______ T______ (f 28-36) iar ARR – Agenția A___ a comunicat prin adresa nr. 3117/28.02.2013 că la data de 13.06.2012 la sediul agenției nu a fost înregistrată nicio cerere de eliberare a licenței comunitare de transport din partea ___________________ SRL sau altfel de solicitări din partea acestei societăți (f 54).

Prin sentința civilă nr. 1150/2013 JUDECATORIA A___ I____ a dispus respingerea plângerii formulate de petenta ___________________ SRL cu sediul în A___ I____, ____________________, județul A___ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. cu sediul în București, _______________________. 38, sector 1 și sediul procesual ales în Cluj N_____, _________________________. 41, județul Cluj pentru anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/26.07.2012.Fără cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța aceasta soluție prima , instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/26.07.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei pentru încălcarea dispozițiior art. 4 pct. 56 din HG nr. 69/2012.

În fapt s-a reținut în sarcina petentei că urmare controlului efectuat la sediul acesteia în data de 13.06.2012 s-a constatat că, în calitate de operator de transport, nu a putut prezenta avizele medicale și psihologice și a înscrisurilor care se dovedească angajarea coordonatorului de transport în persoana d-nei P____ A____.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 , instanța are obligația legală să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat și să hotărască asupra sancțiunii aplicate.

Analizând legalitatea procesului verbal prin prisma dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că acesta este legal întocmit , cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că , deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției , din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a stării de fapt până la proba contrară.

Plângerea înaintată de către petentă a fost respinsă, neavând relevanță în cauză faptul că petenta a desfășurat sau nu activități de transport.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 pct. 56.3 și 56.6 din HG nr. 69/2012 operatorul de transport răspunde contravențional dacă nu deține avizele medicale și psihologice valabile pentru persoane cu funcții care concură la siguranța circulației, precum și documentele doveditoare din care să rezulte angajarea persoanelor care răspund de siguranța circulației.

Instanța de fond a reținut că, petenta nu contestă faptul că nu a fost în măsură de a prezenta documentele mai sus arătate, ci apreciază că devreme ce nu a desfășurat activități efective de transport , nu mai era obligată să aibă un coordonator de transport cu contract de muncă. S-a mai susținut că certificatul de competență profesională al d-nei P____ A____ ar fi fost reținut de către ARR.

La cererea instanței, ARR București a comunicat că petentei i s-a eliberat licența comunitară de transport la data de 13.03.2012 cu perioada de valabilitate 14.03.2012 – 13.03.-2022 și că la data respectivă era desemnată pentru a conduce permanent și efectiv activitatea de transport d-na P____ A____ care poseda certificatul de competență profesională cu valabilitate până la data de 20.07.2012.

A fost audiată în calitate de martoră d-na P____ A____ (f 51) care a arătat că în luna martie 2012 administratorul societății petente , d-na N_____ A______, a rugat-o să îndeplinească funcția de coordonator de transport. A mai arătat martora că împreună cu sus-numita s-au deplasat la ARR pentru întocmirea formalităților în vederea obținerii licenței de transport, unde desigur a fost lăsat și certificatul de competență profesională. Cu privire la acest ultim document, ARR București prin adresa nr. xxxxx/27.11.2012 a comunicat că i-a fost eliberat d-nei P____ A____ certificatul de competență profesională (f 54).

De asemenea, martora a explicat că nu a mai fost chemată de către reprezentanta legală a societății nici pentru a-și reînnoi certificatul de competență profesională și nici pentru a angajare.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale de mai sus arătate, petenta avea obligația ca după obținerea licenței de transport să se ocupe de întocmirea documentației privind coordonatorul de transport desemnat și să încheie contract de muncă cu acesta, precum și obligația de a obține avizele medicale și psihologice, acestea fiind necesare pentru toată perioada de valabilitate a licenței de transport.

Că petenta a fost neglijentă se poate deduce din atitudinea acesteia, care după data de 13.03.2012, când a obținut licența de transport nu a mai întreprins nimic, deși până la data controlului au trecut mai multe de trei luni.

Instanța de fond a reținut că, nici apărarea pe care petenta a formulat-o în concluziile scrise nu se va putea lua în considerare, aceea că nu are calitatea de operator de transport, apărarea fiind contrazisă de însăși existența ca valabilă a licenței de transport nr. xxxxxxx/13.03.2012 cu valabilitate timp de 10 ani, petenta nefăcând dovada că a renunțat sau că a solicitat retragerea licenței respective.

Față de cele de mai sus arătate, s-a constatat ca fiind neîntemeiată plângerea , motiv pentru care a fost respinsă, cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție.

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Impotriva sentintei civile nr 1150/2013 pronunțată in acest dosar a declarat recurs petenta _____________________ SRL criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate , solicitând admiterea recursului , modificarea in totalitate a sentinței in sensul admiterii plângerii contravenționale .

In motivarea recursului se arată următoarele:

În fapt, la data de 13.03.2012 la solicitarea _______________________ s-a eliberat licența de transport în scopul de a putea folosi în mod legal o autobetonieră pentru transport beton fiind singurul auto din dotare. Întrucât nu s-a obținut contract pentru prestări cu autobetoniera aceasta nu a fost folosită așa cum rezultă și din declarația martorului motiv pentru care nu s-au făcut angajări de personal.

În data de 13.06.2013 s-a efectuat un control de către ISCTR împrejurare în care în calitatea de administrator pe care o avea a declarat scris că nu a desfășurat activități de transport, motiv pentru care nu s-au făcut angajări. Faptul că la data controlului efectuat nu s-a luat în considerare declarația administratorului, nu s-a dat nici un termen pentru corectarea deficiențelor, nu a fost semnat actul de constatare, nu s-a întocmit procesul verbal la locul faptei, nu a fost semnat procesul verbal întrucât s-a întocmit în alt loc și la altă dată 26.07.2012, consideră că sancțiunea este exagerată și că nu s-a urmărit îndreptarea situației ci obținerea unor comisioane din sancțiunea aplicată

Solicită să se constare că la data efectuării controlului ______________________ avea coordonator de transport iar certificatul de competență profesională era în termenul de valabilitate.

Intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR a depus întimpinare la recurs fila 9 prin care solicită respingerea recursului .

In motivarea întimpinării se arată următoarele:

Instanța de fond în urma analizării motivelor invocate de petenta – recurentă prin plângerea contravențională a apreciat că procesul verbal este legal și temeinic întocmit și ca atare se impune respingerea plângerii contravenționale.

Precizează că, pentru a ajunge la această soluție instanța de fond a respins motivat fiecare susținere invocată de petenta – recurentă în apărarea sa . Pe cale de consecință solicită respingerea recursului ca netemeinic.

Mai susține că apărările petentei sunt nefondate și solicită să se aibă în vedere că a depus la dosarul cauzei toate actele completate în cadrul controlului la sediul recurentei iar din Nota de constatare nr. ISCTR 2450/12.06.2013 rezultă fără tăgadă că petenta a luat cunoștință de faptele contravenționale care au fost reținute în sarcina sa chiar dacă procesul verbal a fost încheiat ulterior, iar întocmirea acestuia ulterior constatării faptei nu este de natură a atrage nulitatea acestuia câtă vreme dispoz. OG nr. 2/2001 permit ca întocmirea acestuia să se facă în termen de 6 luni de la data constatări faptei.

Pe fondul cauzei , arată că recursul este nefondat deoarece instanța de fond în mod judicios a reținut că petenta trebuia să mențină condițiile privind competența profesională pe toată durata deținerii licenței de transport, indiferent de desfășurarea vreunei activități de transport..

La data de 12 09 2013 recurenta își precizează motivele de recurs cu următorul conținut :

Amenda aplicată de organul constatator , în sumă de 8000 lei este de fapt compusă din două amenzi: 2400 lei și 5600 lei, dar organul constatator nu menționează cum sunt ele prevăzute.

Conform art. 16 , alin. 7 din OG nr. 2/2001 , lipsa din procesul verbal a obiecțiilor contravenientului atrage după sine nulitatea procesului verbal.

Arată că, subiectul acestei contravenții este unul calificat , anume, un operator de transport rutier , neîndeplinind această condiție. Din probele administrate , aflate la dosarul cauzei, rezultă fără nici un dubiu faptul că societatea nu a desfășurat nici un fel de activitate de transport. Prin urmare solicită să se constate că nu a putut săvârși această contravenție, nefiind calificat pentru aceasta, respectiv nefiind operatori de transport rutier.

Analizând actele si lucrările recursului declarat de petenta ________________________________ constată că acesta este nefondat justificat de următoarele motive :

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, Tribunalul reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Nu se pot reține nici cazurile nulitații relative invocate de catre recurentă în sensul lipsei indicării distincte a celor două amenzi aplicate ,întrucât la pct. 4. 1. din pocesul verbal de contraventie sunt legal individualizate sanctiunile aplicate , respectiv amenda de 2400 lei și cea de 5600 lei , cu precizarea exactă pentru care fapta este aplicată pentru fiecare amenda .

De asemenea nu se poate retine că au fost încalcate disp. art 16 alin 7 din OG 2/2001 prin faptul că recurentei i-a fost încălcat dreptul la obiectiuni, întrucât atât cu ocazia întocmirii notei de constatare când aceasta a fost de față prin reprezentanta - administrator N_____ A______ T______ fila 28 a dosarului de fond- , cât si ulterior , recurenta a avut posibilitatea legală de a ridica obiecțiuni ,fiind fără putință de tăgadă că a luat la cunostintă de cele stabilite in sarcina sa.

Sub aspectul temeniciei procesului verbal contestat , se constată că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional .

Prin urmare, procesul - verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În concret, se constată că starea de fapt reținută prin hotărârea instanței de fond s-a întemeiat pe materialul probator aflat la dosarul cauzei respectiv în mod corect s-a stabilit la fond că în data de 13.06.2012, în calitate de operator de transport, nu a putut prezenta avizele medicale și psihologice, precum și înscrisurile care să dovedească angajarea coordonatorului de transport în persoana d-nei P____ A____ , încălcând astfel dispozițiile art. 4 pct. 56 din HG nr. 69/2012.

Nu se confirmă susținerea recurentei că nu avea calitatea de operator de transport , întrucât în persoana sa sunt îndeplinite cerințele art. 3 din OG 27/2011, așa justificându-se si că recurenta era deținătoarea unei licențe de transport nr. xxxxxxx/13.03.2012 cu valabilitate pe .timp de 10 ani

Ori legea obligă recurenta ca pe toata durata deținerii acestei licențe de transport, indiferent că presta sau nu efectiv activitatea de transport , să mențină condițiile privind competența profesională .

Așa fiind, , Tribunalul retine ca nefondat recursul declarat de recurenta-petenta ________________________, urmând a-l respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-petenta ________________________ împotriva sentintei civile nr 1150/2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei A___ I____ .

F___ cheltuieli de judecata

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.09.2013.

Președinte,

C_______ M_____ C_____

Judecător,

F______ Ș______

Judecător,

C_____ L___

Grefier,

D____ M_____

Red. Ș.F.

Dact.M.D.

Ex.2/08.10.2013

Jud.fond. C____ M____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025