Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 11/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S_____ N_______ C__________
Judecător L_______ B_________
Grefier A____ C____
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanta C_______ Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România - Centru De Studii Rutiere Și Informatică Cestrin împotriva sentinței civile nr. 1289 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ____________________, având ca obiect,anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat administrator N_____ C_______ pentru intimata petentă ____________________, lipsind apelanta intimată C_______ Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România - Centru De Studii Rutiere Și Informatică Cestrin.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatei petente, administrator N_____ C_______ a depus la dosar adresa răspuns emisă de CNADNR.
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei, potrivit art.131 alin.1 Cod procedură civilă, a constatat că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a trecut la soluționarea apelului acordând cuvântul asupra acestuia.
Administrator N_____ C_______ pentru intimata petentă ____________________ având cuvântul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului:
Prin sentința civilă nr. 1289 din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. S_______ P___ S.R.L., cu sediul în comuna Scoarța, ________________, județul Gorj, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Cestrin, cu sediul în București, _________________ M____ nr. 401 A, sector 6.
A fost anulat procesul-verbal _________ nr.xxxxxx, încheiat la data de 06.02.2013 de CNADNR.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea adresată Judecătoriei Tg-Cărbunești la data de 01.03.2013 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX, petenta S.C. S_______ P___ SRL, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Cestrin, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 06. 02.2013, emis de către intimată, solicitând, în principal, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție și, în subsidiar, anularea procesului verbal iar într-o altă teză, în baza art. 7 alin 3 din OG2/2001, înlocuirea amenzii contravenționale.
În motivarea plângerii a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu poartă semnătura agentului constatator V_____ C______ Raduca, deși în subsolul procesului verbal de contravenție se face referire la faptul că acest document ar fi fost semnat electronic, în cuprinsul O.G. nr.2/2001 nu există nici o referire la această modalitate de semnătură electronică a proceselor verbale de contravenție, lipsa semnăturii agentului constatator atrăgând nulitatea procesului verbal de contravenție.
A mai arătat că starea de fapt reținută în procesul verbal contestat nu este reală întrucât la data de 15.11.2012, dată la care se susține că petentul a circulat fără a fi achitată taxa pentru rovinietă aceasta era achitată conform bonului fiscal nr.8 din 15.11. 202 orele 00:14 emis de OMV Petrom Marchet SRL, aceasta fiind achitată de conducătorul auto în timp se afla în traseu, dar, în momentul în care a fost achitată, a fost greșit numărul de înmatriculare al mașinii în sensul că a fost trecut XXXXXXXXXX în loc de XXXXXXXXXXX, însă taxa a fost încasată pentru camionul categoria E, iar numărul de înmatriculare XXXXXXXXX este un autoturism Dacia 1300 care este înmatriculat în județul D___ și faptul că s-a strecurat eroarea materială în bonul fiscal nu-i poate fi imputat.
În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art.31 din OG nr.2/2001 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Petenta a depus, în copie: procesul verbal de constatare a contravenției contestat, foaia de parcurs din perioada 14.11.xxxxxxxxxxxxxx12 , bonul fiscal nr. 8 din data de 15.11. 2012, bonmuri fiscale din luna noiembrie 2012 , sentințele civile nr.1267/24.04.2012 pronunțată de Judecătoria Găești și nr.xxxxx/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J__..
Cereea de chemare în judecată și înscrisurile atașate au fost comunicate intimatei cu mențiunea de a depune întâmpinare, însă aceasta nu a depus întâmpinare în termenul acordat, iar la solicitarea instanței, cu adresa nr. xxxxx/15.04.2013 a depus planșe foto, certificat calificat – autorizație de control.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele ;
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 13 nr.xxxxxxx din 06. 02.2013 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, a fost sancționată contravențional petenta S_______ P___ SRL, cu amendă în cuantum de 2750,00 lei, potrivit art.8 alin.(2) din O.G.nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se că în data de 06.02.2013, ora 16, vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX, aparținând petentei a circulat pe autostrada A1 km70+460 m, localitatea P_______, fără a deține rovinietă valabilă.
În termen legal, împotriva procesului-verbal de sancționare a contravențiilor s-a formulat plângere de către petentă.
Procedând potrivit art.34 alineat 1 din OG nr.2/2001 la verificarea legalității procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și nu există cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu, conform art.17 din O.G. nr.2/2001.
În privința motivelor de nulitate invocate de petentă, referitoare la lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul-verbal de contravenție, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție nu conține semnătura olografă a agentului constatator, dar conține semnătura electronică a acestuia, procesul-verbal de contravenție fiind generat electronic, iar conform art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică care sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, în timp ce semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Potrivit art. 9 al. 2 din Legea nr. 455/2005, semnătura electronică bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este prezumată a îndeplini toate condițiile de valabilitate
În cauză, valabilitatea semnăturii electronice este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator, certificat care confirmă dreptul acestuia să semneze electronic procesele-verbale de contravenție pe care le întocmește, motivele de nulitate invocate nefiind întemeiate, întrucât O.G. nr.2/2001 nu stabilește ca semnătura să fie olografă.
Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că O.G nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, însă din economia textului de lege rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt constată personal de agentul constatator și a încadrării în drept până la proba contrară, iar conform dispozițiilor art. 9 alineat 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, „începând cu data de 01.10.2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției și conform alineatului 3 ”în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini”.
În cauză procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în baza înregistrării unor astfel de mijloace, însă petenta a făcut dovada în cauză că, la data reținută în procesul-verbal de contravenție, achitase tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, conform bonului fiscal nr.8/15.11.2012 în care a fost înscris eronat numărul de înmatriculare al vehiculului – XXXXXXXXX, în loc de XXXXXXXXX, eroare ce a fost sesizată CNADNR, fiind efectuată modificarea în baza de date, conform adresei nr.xxxxx/21.02.2013 depusă în copie la dosar de către reprezentantul petentei.
Cum petenta nu a pus în circulație vehiculul fără achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, rovinieta, bonul fiscal și adresa nr.xxxxx/21.02.2013 atestând achitarea acestuia, instanța, văzând și dispozițiile prevăzute de art. 34 și următoarele din O.G. nr.2/2001, a admis plângerea și a anulat procesul-verbal _________ nr.xxxxxx, încheiat la data de 06.02.2013 de CNADNR.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -Centru De Studii Rutiere Și Informatică Cestrin.
În motivarea apelului, apelanta intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si informatica - CESTRIN, a arătat că instanța de fond a admis plângerea contravențională și pe cale de consecință a dispus anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx, a exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire .
A susținut apelanta că vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXX, aparținând petentului S_______ P___ SRL, a fost surprins de mijloacele tehnice circulând la data 15.11.2012, fără a deține rovinietă valabilă, pe A1 Km70+46m; Localitatea: Petresti jud DB, faptă ce a fost constatată în data de 06.02.2013, de către agentul constatator, dată la care ,s-a întocmit procesul verbal _________ nr. xxxxxxx și comunicat contravenientului respectându-se dispozițiile legale.
A arătat că intimata S.C.S_______ P___ SRL a susținut că numărul înscris pe rovinietă a fost greșit notat de distribuitor, deși aceasta avea obligația să verifice și să constate la acel moment eventualele neconcordanțe, după cum prevede art. 5 alin. 3 lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. De asemenea. S_______ P___ SRL a semnat pe copia partener, pentru a confirma corectitudinea datelor.
De asemenea, apelanta a susținut că intimata ____________________ a ajuns în situația de a fi sancționată contravențional datorită culpei sale, deoarece nu a efectuat demersurile necesare pentru modificarea și corectarea numărului de înmatriculare înscris pe rovinietă în baza de date a C.N.A.D.N.R. S.A. Se poate observa din extrasul anexat că cererea de corectare a numărului pe rovinietă a avut loc în data de 18.02.2013, după emiterea procesului verbal contestat.
A solicitat instanței să observe că nu poate fi reținută culpa procesuală a C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIM. deoarece autovehiculul petentei fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovigniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovinietă.
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea apelul astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii și menținerea amenzii aplicate prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx.
În drept, cerere de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele NCPC, OG. 15/2002, O.G. 2/2001.
În temeiul art. 411 N. C. Pr. Civ., a solicitat judecarea în lipsă a prezentei cauze.
La data de 16.07.2013 intimata petentă ____________________, a formulat întâmpinare la cererea de apel formulata de intimata C_______ d Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania-SA prin subunitatea CESTRIN , prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
A susținut intimata petentă că, prin procesul-verbal nr. nr. xxxxxxx din data de 06.02.2013, întocmit de către agentul constatator al Companiei Naționale de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S A a reținut că ar fi circulat fără a deține rovinieta valabilă la data de 15.11.2012 ora 16:00, pe Autostrada A1 km 70+460m.
Prin sentința civila nr. 1289/24.04.2013 pronunțata de Judecătoria Tg-J__ in dosarul nr.XXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională și anulat procesul verbal de contravenție _________ nr.r.xxxxxx din data de 06.02.2012 de CNADNR.
A arătat că, susținerea apelantei din motivele de apel, în sensul ca vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând societății petente ar fi fost surprins în data de 15.11.2012 fără a deține rovinieta valabila în localitatea Petresti, este nefondată și în totală contradicție cu adresa nr.92/xxxxx/18.02.2013 emisa de CNADNR-Direcția Comerciala Serviciul Roviniete prin care i s-a răspuns la solicitarea sa, că „.... s-a făcut modificarea în baza de date astfel încât rovinieta cu seria xxxxxxxxxx cu perioada valabilitate 1 zi -15.11.2012-( 00:10-23:59) să apară în baza de date centralizată ca fiind valabilă pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX si număr de identificare YV2A4DAA31A521609 ".
Instanța de fond în mod corect a reținut că petenta a făcut dovada că la data reținută în procesul-verbal de contravenție achitase tariful de utilizare a rețelei de drum, în consecința rovinieta era valabilă, conform bonului fiscal nr.8 din 15.11.2012, iar pentru eroarea materială strecurata în cuprinsul acesteia nu se poate reține ca nu a fost achitată taxa de drum. Chiar apelanta a recunoscut acest aspect, cată vreme a făcut modificările de rigoare în baza națională de date cu privire la eroarea materiala strecurată, conform adresei mai sus menționată.
În momentul în care conducătorul a achitat taxa pentru rovinieta în peco, casiera a greșit nr. de înmatriculare al mașinii, trecând pe bon XXXXXXXXX, în loc de XXXXXXXXX, însă taxa a fost încasată complet pentru camionul categoria E.
A menționat faptul că auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX este o Dacia 1300 înmatriculată in județul D___.
A mai arătat că motivul invocat de apelantă în sensul că nu i se poate reține culpa procesuală, este străin de natura pricinii, întrucât petenta nu a invocat acest aspect și nici nu a fost obligată la cheltuieli de judecata.
Faptul că a fost strecurată o eroare materială în bonul fiscal emis, nu le poate fi imputabil întrucât nu este culpa petentei, întrucât nu aceasta emite bonul respectiv. Petenta fost de bună credință și a încercat tot timpul să respecte legea, iar pentru o greșeala de redactare a unui funcționar ce nu este în raporturi de subordonare cu societatea petentă, nu este corect să fie sancționată.
De altfel, în data de 15.11.2012 conducătorul auto N_____ C_______ se afla în cursă pe traseul respectiv, efectua cursa Bucuresti-Teiuși conform foii de parcurs din data respectivă.
A solicitat a se avea în vedere împrejurările în care a fost săvârșită așa zisa faptă, la emiterea bonului fiscal pentru achitarea taxei a fost trecut eronat D___ în loc de Gorj, neobservând că a fost făcută o greșeală.
De asemenea a solicitat a se reține că a fost achitată taxa de drum pentru data respectivă, gradul de pericol social scăzut al faptei, fapta nu a avut nici o urmare produsă și nu a prejudiciat interesele intimatei.
A solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
Analizând apelul conform prevederilor art. 479 NCPC și motivelor invocate de apelantă tribunalul constată că e nefondat.
În fapt intimata ____________________ a fost sancționată contravențional în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 întrucât autovehiculul ce-i aparține a circulat pe drumurile publice din România în data de 15.11.2012 fără a deține rovinietă valabilă .
Din probatoriul administrat la judecata pe fond a cauzei reiese că, intimata achitase contravaloarea rovinietei pentru data de 15.11.2012, dar din eroare nr. autovehiculului a fost trecut pe dovada eliberată XXXXXXXXX, în loc de XXXXXXXXX .
De altfel și apelanta recunoaște această eroare dar susține că, intimata este în culpă întrucât nu a verificat documentele la momentul întocmirii acestora, fapt prevăzut de art. 5 alin. 3 lit. a) din Ordinul MTI nr. 769/2010, ceea ce este adevărat . Dar intimata nu a fost sancționată pentru această faptă, respectiv pentru că nu a verificat documentele și de altfel legea nu prevede o sancțiune într-o atare situație .
Intimata a fost sancționată pentru neplata rovinietei și în cursul procesului a făcut dovada că la momentul controlului achitase contravaloarea rovinietei pentru data de 15.11.2012, fapt ce face ca aplicarea sancțiunii contravenționale să fie neîntemeiată așa cum a reținut instanța de fond în sentința civilă nr.1289 din 24 aprilie 2013 .
Faptul că rectificarea erorii în baza de date a fost făcută ulterior aplicării sancțiunii este fără relevanță întrucât intimata a făcut pe deplin dovada că taxa de drum pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX era achitată pentru data de 15.11.2012. Nici n-ar fi putut să obțină rectificarea anterior controlului întrucât rovinieta a fost eliberată pentru o singură zi , respectiv 15.11.2012, zi în care a și fost surprinsă de aparatura de detectare a apelantei .
Față de considerentele astfel expuse, tribunalul în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 NCPC va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta C_______ Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România - Centru De Studii Rutiere Și Informatică Cestrin împotriva sentinței civile nr. 1289 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta C_______ Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România - Centru De Studii Rutiere Și Informatică Cestrin împotriva sentinței civile nr. 1289 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ____________________, având ca obiect,anulare proces verbal de contravenție, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S_____ N_______ C__________ |
|
Judecător, L_______ B_________ |
|
Grefier, A____ C____ |
|
Red.C.S.N/tehnored AC
2 ex/10.10.2013
Jud. fond C_____ V_____