Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1486/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G_______ A_____
Judecător M____ M_______
Judecător L_______ G______
Grefier N_______ V_______ C_______
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent DIRECȚIA R_________ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI și pe intimat F____ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică , se prezintă pentru intimat avocat B___ Giurgiucanu N___, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:
Avocat B___ Giurgiucanu N___ pentru intimat arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Avocat B___ Giurgiucanu N___ pentru intimat având cuvântul solicită respingerea recursului, deoarece sentința recurată este temeinică și legală și consideră că în mod corect s-a admis plângerea și s-a înlocuit sancțiunea cu avertisment.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8385 din 29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea în parte privind pe petent F____ M_____ și pe intimat DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI, s-a modificat în parte procesul-verbal _________/20 nr. 106 din data de 03 mai 2012 încheiat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, în sensul că înlocuiește sancțiunea „amenzii contravenționale „ cu sancțiunea „avertisment„, s-a exonerat petentul de la plata amenzii.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:
Prin procesul-verbal _________/20 nr. xxxxxxx din 03.05.2012, încheiat de către Autoritatea Națională a Vămilor, petenta F____ M_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 30.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 221ind. 3 alin. 1 lit. e din Legea nr. 571/2003, întrucât la data de 03.05.2012, a fost identificată petenta oferind spre vânzare țigarete nemarcate, ce nu fusese introdu-se legal în sistemul de accizare.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei sale, instanța a reținut următoarele:
Potrivit Art. 1 din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege. Deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară, în concordanță cu Art. 34 din OG nr. 2/2001. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28; cauza Västberga Taxi Aktebolag și Vulic v.Suedia, paragraf 113, iulie 2002). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din data de 7 septembrie 1999). Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Conform art. 221ind 3 alin. 2 lit. b din Legea 571/2003 „constituie contravenție deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 296^1 alin. (1) lit. l) din titlul IX^1”.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, precum și susținerile petentei din plângerea formulată instanța a constatat că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și de sancționare a contravențiilor corespunde realității, nefiind răsturnată de către petentă prezumția de legalitate și de temeinicie a acestuia. Martorul Ș_____ G___, audiat în cauză, a arătat că petenta a cumpărat tigările de la moldoveni în scopul de a le duce la tară.
Sub aspectul sancțiunii aplicate însă, în raport de conduita generală a petentei, aceasta fiind la prima abatere de acest gen, instanța a apreciat că pentru realizarea rolului educativ al sancțiunii contravenționale, avertismentul este suficient.
Instanța a avut în vedere și dispozițiilor art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care prevăd că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că a constatat că sancțiunea contravențională aplicată excede pericolului social concret.
Având în vedere dispozițiile Art. 7 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, care prevăd că avertismentul se poate aplica dacă fapta este de o gravitate redusă, inclusiv în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune, instanța a admis plângerea formulată și, în consecință a înlocuit cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata care a arătat că este nefondată aprecierea instanței de fond că fapta petentei nu reprezintă o încălcare sancționabilă cu amendă din moment ce textul de lege prevede această sancțiune, iar agentul constatator a făcut o corectă încadrare a faptei și a aplicat în mod legal sancțiunea amenzii în limitele prevăzute de textul de lege.
În conformitate cu art. 7 al. 2 din OG 2/2001m, avertismentul se aplica doar dacă fapta este de gravitate redusă, or, fapta săvârșită în speță prezintă o gravitate majoră, aspect reflectat de limitele amenzii stabilite de legiuitor, precum și de faptul că legiuitorul nu a prevăzut în actul normativ ce sancționează fapta cu posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat agentul constatator a sancționat contravenienta cu amendă minimă prevăzută de actul normativ sancționator în cuantum de 30.000 lei și cu măsura complementară de reține în vederea confiscării a produselor (țigări de proveniență extracomunitară) pentru încălcarea prevederilor art. 206 ind. 61, al. 3 Legea 571/2003 Cod fiscal- contravenția fiind prevăzută de art. 221 ind. 3 al. 3 lit. b din lege.
În sarcina petentei a fost stabilită sancțiunea amenzii contravenționale pentru fapta reținută în procesul verbal de contravenție întrucât aceasta exista, a fost săvârșită cu vinovăție și constituie contravenție potrivit textului de lege, iar reținerea instanței că amenda aplicată nu este justificată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite este greșită.
Potrivit art. 206 ind. 61 al. 3 din Codul fiscal aprobat prin Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare „produsele accizabile prev. la al. 1 lit. b tutunul prelucrat pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prezentei secțiuni”, iar prevederile art. 206 ind. 21 al. 10 din Codul fiscal aprobat prin Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, stipulează în mod expres că: „este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută”.
Legiuitorul a prevăzut sancțiuni mai aspre pentru a descuraja activitatea ilicită cu astfel de produse, tocmai ca urmare a regimului special
Aplicabil produselor accizabile, cât și a pericolului social ridicat al traficului, având ca obiect astfel de produse.
Astfel că, în cauză nu se impunea reindividualizarea în sensul aplicării sancțiunii de natură morală în condițiile în care asupra petentei au fost găsite țigările neintroduse în sistemul de accizare conform Codului fiscal, deținute în scopul comercializării, fapta reținută fiind săvârșită cu forma vinovăției- a culpei cu previziune, element de structură a contravenției.
În consecință, având în vedere motivele arătate, instanța va admite recursul, va dispune modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________/20 nr. xxxxxxx emis de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bacău - organ constatator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul formulat de recurenta DIRECȚIA R_________ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE IAȘI cu sediul în Iași, _____________________. 10C jud. Iași în contradictoriu cu intimata F____ M_____ cu domiciliul în Bacău __________________ ___________ jud. Bacău.
Modifică în tot sentința recurată și pe fondul cauzei respinge plângerea contravențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Președinte, G_______ A_____ |
Judecător, M____ M_______ |
Judecător, L_______ G______ |
|
Grefier, N_______ V_______ C_______ |
|
Red. Sent.civ.C______ M.
Red.dec.civ.A_____ G.
Ex.2/03-23.12.2013