Operator de date cu caracter personal nr.3727
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G______
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 16/C__/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ M________ B_______
Judecător G_______ T________
Judecător I__ C_____-M____
Grefier N_______ I_____ B____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE G______ și pe intimat LEPUȘ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal și asistat de avocat, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este motivat în termen.
Se învederează de către apărătorul intimatului că nu mai are acte de depus, cereri de formulat.
Nemaifiind acte de depus, cereri de formulat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimatului având cuvântul solicită respingerea recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Prin sentința civilă nr.7001/08.10.2013 Judecătoria G______ a admis plângerea contravențională formulată de contestatorul Lepus M_____, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G______ și a anulat procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.08.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit de intimata la data de 28.08.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de xxxxx de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 55 pct. 5 lit. a din Legea 38/2003 cu referire la art. 7 din același act normativ, deoarece, în data de 28.08.2012 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX pe DN5 în localitatea Frătești efectuând transport rutier public de persoane pe ruta Băneasa-G______ transportând un număr de patru persoane, fără a deține autorizație de transport.
În drept, potrivit art.34, alin.1 din O.G.nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție contestat a fost supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Având în vedere că, procesul-verbal de contravenție a fost semnat de contravenient în data de 28.08.2012 iar plângerea a fost depusă la registratura instanței în data de 29.08.2012, instanța a constatat că prezenta plângere a fost formulată în termenul legal de 15 zile prev. de art. 31 din OG 2/2001.
Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de legalitate prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art. 1169 din Codul civil, contestatorului. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
Examinând modul de încheiere a procesului verbal de contravenție, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 OG 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, în sarcina petentului a fost reținută săvârșirea contravenției prevăzută de art. 55 pct. 5 lit. a din Legea 38/2003 cu referire la art. 7 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, potrivit căruia, a constituit contravenție și se va sancționa cu amenda între xxxxx și xxxxx de lei transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere de către transportatori neautorizați.
Instanța a reținut că, sub aspectul temeiniciei, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta beneficiind de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care prin ea însăși nu este contrară art. 6 par. 2 CEDO.
Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că petentul a fost oprit de către agentul constatator în timp ce transporta spre municipiul G______ un număr de patru persoane. Prin urmare, agentul constatator a apreciat că petentul efectua transport public de persoane în regim taxi.
Instanța a apreciat netemeinic procesul-verbal de contravenție, deoarece, agentul constatator a încheiat procesul-verbal în baza unor simple supoziții.
Pentru a efectua activitatea de taximetrie fără a deține autorizație de transport, în sensul Legii 38/2003 petentul trebuia să dețină un autovehicul inscripționat TAXI prevăzut cu turelă specifică, ce poate lăsa impresia că este un TAXI veritabil ce deține autorizație de transport. De asemenea, petentul trebuia să dețină aparat de taxat cu ajutorul căruia urma să stabilească prețul unei curse și, nu în ultimul rând, petentul trebuia să efectueze în mod repetat curse specifice activității de taximetrie, adică să efectueze curse la comanda clienților. Cu alte cuvinte, e necesar ca petentul să desfășoare o activitate comercială de transport public de persoane, pentru a se putea încadra în noțiunea de transportator în sensul art. 7 din Legea 38/2003.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a constatat că petentul, în drum spre municipiul G______, a luat în autovehicul un număr de patru persoane ce se îndreptau spre aceiași destinație. Din declarațiile petentului, confirmate și de declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că pasagerii nu au oferit bani pentru călătorie și nici petentul nu a pretins sume de bani în acest scop.
Așadar, împrejurarea că în dimineața zilei de 28.02.2012 petentul a transportat un număr de patru persoane cu autoturismul propriu spre municipiul G______, fără a să le perceapă sume de bani, nu reprezintă desfășurarea activității de taximetrie pentru care este necesară deținerea unei autorizații de transport public de persoane în regim TAXI.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție.
Împotriva sentinței civile nr.7001/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria G______ a formulat recurs recurenta-intimată I____________ de Poliție al Județului G______ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că în conformitate art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 procesul - verbal de constatare a contravenției este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței de judecata; sub aspectul legalității, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 si 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității; situația de fapt reținuta de agentul constatator in procesul verbal este conforma cu realitatea, petentul luând in autoturismul propriu patru persoane care se deplasau in municipiul G______, fără a deține autorizație de transport persoane in regim de taxi.
Pentru considerentele arătate a solicitat admiterea recursului, analizarea cauzei sub toate aspectele, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, rejudecând, să se dispună casarea sentinței civile nr. 7001/08.10.2013 a Judecătoriei G______, si pe cale de consecință, să se mențină integral ca legal și temeinic procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/28.08.2012 întocmit de IPJ G______.
În drept au fost invocate disp.O.G. nr.2/2001, Codul de procedură civilă .
Intimatul petent nu a solicitat administrarea de probe noi și nici întâmpinare nu a formulat.
Analizând motivele de recurs, probele administrate în cauză și apărările intimatului Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reține Tribunalul că fapta reținută în sarcina intimatului petent prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/ 28.08.2013, de a conduce autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX pe DN5 în localitatea Frătești efectuând transport rutier public de persoane pe ruta Băneasa-G______ transportând un număr de patru persoane, fără a deține autorizație de transport presupune că activitatea desfășurată de către acesta are caracter de obișnuință și pentru prestația sa ar fi trebuit să primească unele beneficii materiale –
Însă, constată Tribunalul că martorii N____ F_____ și N___ G_______ I_____ care se aflau în autoturismul petentului la momentul sancționării acestuia de către organele de poliție au declara în fața instanței de fond că acesta nu le-a cerut pentru transport bani și nici nu cunosc dacă face curse ilegale.
În consecință, Tribunalul constată că instanța de fond în mod justificat a apreciat că procesul verbal de contravenție este netemeinic, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale faptei prev. de disp.art.55 alin5 alin.5 lit.a din L.nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și pentru aceste considerente, în baza art.312 C.pr.civ,. va respinge ca nefondat recursul declarat de I____________ Județean de Poliție G______ împotriva sentinței civile nr.7001/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimatul Lepuș M_____.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.312 c.pr.civilă respinge ca nefondat recursul declarat de I____________ Județean de Poliție G______ împotriva sentinței civile nr.7001/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimatul Lepuș M_____, domiciliat în ______________________________.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, M______ M________ B_______ |
Judecător, G_______ T________ |
Judecător, I__ C_____-M____ |
|
Grefier, N_______ I_____ B____ |
|
tehnored.jud.Gh.T.
jud.fond A,G.
ex.2
09.04.2014