Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3266/2012
Ședința publică de la 13 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ D_________
Judecător R_____ T________
Judecător G_______ T______
Grefier M______ L___
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petenta ______________ împotriva sentinței civile nr. 5813/11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind G____ F_________ ARGES.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns consilier juridic D___ S_____ I_____ pentru recurenta petentă ______________, lipsă fiind intimata G____ F_________ ARGES. La a doua strigare a cauzei au răspuns: consilier juridic D___ S_____ I_____ pentru recurenta petentă ______________ și consilier juridic M_____ S_____ pentru intimata G____ F_________ ARGES.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 11.12.2012, întâmpinarea formulată de intimata G____ F_________ ARGES.
Prima strigare a cauzei - în cadrul amânărilor care nu provoacă dezbateri la solicitarea reprezentantului recurentei intimate .
Consilier juridic D___ S_____ I_____ depune la dosar delegație pentru recurenta petentă ______________.
Tribunalul comunică reprezentantului recurentei petente un exemplar al întâmpinării .
Reprezentantul recurentei petente solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării. Totodată, solicită proba cu înscrisuri .
Tribunalul reține că dosarul a fost strigat în cadrul amânărilor care nu provoacă dezbateri (la solicitarea reprezentantului recurentei intimate) și că proba cu înscrisuri nu poate fi pusă în discuție la acest moment, sens în care apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare, respectiv la ordinea din lista de ședință.
A doua strigare a cauzei, respectiv la ordinea din lista de ședință.
Reprezentantul recurentei petente învederează instanței că nu mai solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării. Totodată, solicită proba cu înscrisuri, respectiv relații de la _____________________ sau instanța să pună în vedere reprezentantului intimatei să comunice dacă și furnizorul a fost sancționat pentru aceeași faptă și dacă banii au fost confiscați. Totodată, depune la dosar un extras de pe site-ul Judecătoriei Pitești cu privire la dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, arătând că suma a fost confiscată de la ambele societăți. Mai arată că la instanța de fond, la ultimul termen de judecată, magistratul a trecut la judecata fără să facă referire la această probă .
Reprezentantul intimatei se opune probei solicitată de reprezentantul recurentei petente, arătând că nu are relevanță în cauza de față, fiind vorba de fapte diferite și sancțiuni diferite. Totodată, depune la dosar o planșă foto, un exemplar fiind comunicat reprezentantului recurentei petente .
Reprezentantul recurentei petente solicită instanței să pună în vedre reprezentantului intimatei să menționeze de unde provine planșa foto .
Tribunalul respinge cererea privind solicitarea de relații de la _____________________ formulata de reprezentantul recurentei petente, ca nefiind utila solutionarii cauzei.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat .
Tribunalul , în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei petente ______________ solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței în totalitate, iar pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbal contravenție. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentului și exonerarea de la confiscarea banilor. Învederează că sentința atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motiv prevăzut de art. 304 pct 7 cod proc civ și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc civ. În acest sens arată că instanța de fond a reținut aspecte ce nu au legătură cu susținerile petentei. Instanța de fond a arătat că petenta nu a contestat deținerea și comercializarea băuturii fermentate liniștite CETERA, aspect reținut în mod greșit, întrucât petenta a susținut pe parcursul procesului că a deținut și comercializat vin CETERA și nu băutură liniștită fermentată CETERA. Învederează că petenta a făcut dovada că nu a comercializat băutură liniștită fermentată CETERA, ci vin CETERA care nu este produs accizabil. Instanța de fond nu a înțeles faptul că societatea nu a știut și nici nu avea cum să știe că a comercializat un produs accizabil, din moment ce facturile de intrare nu erau prevăzute cu rubrica accize. Arată că a făcut dovada că facturile erau obișnuite, iar pe acestea nu era prevăzută rubrica accize. De asemenea, arată că societatea a plătit toate taxele aferente, mai puțin accizele pentru că nu a știut că în acele recipiente se afla altceva decât vin. Învederează că societății petente îi lipsește un element esențial al contravenției – vinovăția, întrucât nu a știut că în recipiente este altceva decât vin. Învederează că fotografia depusă la dosar de reprezentantul intimatei la acest termen de judecată nu este făcută la sediul societății petente. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței în totalitate, iar pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbale contravenție. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentului și anularea măsurii de confiscare a banilor .
Reprezentantul intimatei G____ F_________ ARGES solicită respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, învederând că au existat înțelegeri între societăți si că au fost sancționate pentru comercializarea de produse accizabile, că sunt fapte distincte, iar sumele confiscate sunt și ele distincte. Arată că nu au fost plătite accizele și că produsul a fost găsit în urma controlului.
Reprezentantul recurentei petente arată că societatea nu a avut abateri privind regimul accizelor. Mai arată că nu pot fi reținute susținerile intimatei cu privire la înțelegerile dintre furnizori.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30.06.2011, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petenta ______________ a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu intimatul G____ F_________ Argeș, să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr.xxxxxxx/15.06.2011 sau sa se dispuna inlocuirea sanctiunilor cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a susținut că, in urma controlului efectuat în data de 25.01.2011, s-a stabilit că ______________ s-a aprovizionat de la _____________________ in perioada 09.10.2010-15.xxxxxx cu o cantitate de 6570 l bautura fermentata linistita cum a fost gresit consemnat in procesul verbal de contraventie sau bautura alcoolica Cetera, cum s-a consemnat in nota de constatare, iar pe documentele fiscale de provenienta, marfa comercializata apare ca vin Cetera, societatea fiind sanctionata pentru contraventia prev de art. 220 alin 1 lit a din OG 92/2003. Se arata ca petenta nu se face vinovata de contraventia retinuta in sarcina sa, intrucat documentele verificate, ce au stat la baza comercializarii bauturii, au fost facturile fiscale ale furnizorului _____________________, ce au respectat prevederile art. 155 C fiscal, fara a avea mentionate acciza de plata, cum este in cazul produselor accizabile, iar obligatia de a inscrie in facturi codul de accize, la rubrica aferenta datelor de identificare, revine antrepozitarilor autorizati, destinatarilor inregistrati sau al expeditorilor inregistrati si anume furnizorului, conform art. 107 alin 1 din HG 44/2004. Societatea petenta respecta disp. art. 206 ind 69 alin 2 C fiscal, iar potrivit art. 206 ind 69 alin 3 C fiscal, bautura alcoolica a fost insotita si de o copie a certificatului de marca al producatorului, din care sa rezulte ca marca ii apartine.
Petenta contesta si aplicarea sanctiunii complementare a confiscarii sumei de xxxxx lei, intrucat in procesul verbal de contraventie nu se preciazeaza tememiul legal corect, astfel incat se apreciaza ca sanctiunea este gresit aplicata, intrucat se confisca valoarea marfii vandute sub denumirea de vin ceterea, care nu figureaza ca produs accizabil in Codul fiscal.
Totodata se arata ca sanctiunea de confiscare a marfii comercializate a fost aplicata de 2 ori, in conditiile in care si furnizorului marfii, _____________________, i-a fost confiscata valoarea marfurilor vin Cetera, desi art. 208 alin 7 C fiscal precizeaza cu privire la accize ca se calculeaza o singura data.
Se mai invoca faptul ca potrivit art 107 alin 4 din HG 44/2004, in cazul produselor accizabile, la transportul acestora de la antrepozitul fiscale catre alte locuri proprii de depozitare se va utiliza avizul de insotire, in care se va inscrie si valoarea accizei aferente cantitatilor de produse accizabile transportate, insa aceste aspecte nu au fost prezentate in cazul livrarilor de bautura Cetera ce a facut obiectul controlului.
Se apreciaza ca pentru băutura comercializata vin Cetera, nu se datoreaza acciza la bugetul de stat, intrucat potrivit art. 120 alin 2 din HG 44/2004 intra sub incidenta prev art. 206 ind 69 alin 3 C fiscal toate bauturile alcoolice, respectiv bere, vinuri, bauturi fermentate altele decat bere si vinuri, produse intermediare, bauturi alcoolice din grupa alcoolului etilic, iar pentru bauturile alcoolice realizate de operatori economici care detin certificat de marca sau adeverinta eliberata de OSIM livrarile vor fi insotite de o copie a acestor documente.
Se mai arata si ca reprezentantii organului constatator nu au pus la dispozitia petentei procesul verbal si buletinul de analiza in baza caruia s-a constatat ca bautura Cetera este produs accizabil si ca gresit petenta a fost sanctionata pentru detinerea in afara regimului suspensiv de plata a accizelor de produse accizabile, desi la momentul controlului petenta nu detinea produsul, produsul cumparat si vandut era potrivit documentelor insotitoare neaccizabil, si este posibil ca vinul comercializat sa nu fi avut aceleasi caracteristici ca cel verificat la _______________________.
Petenta apreciaza ca aplicarea unei sanctiuni in data de 15.06.2011, pentru o presupusa fapta comisa in perioada 25.07.xxxxxxxxxxxxx11, sanctiune intemeiata pe nota de constatare ulterioara perioadei pentru care a fost aplicata sanctiunea, incalca principiul de drept al neretroactivarii legii.
Totodata, potrivit art. 206.9 si 10 din Codul fiscal, obligatia de plata a posibilei accize revenea producatorului _______________________, iar suma de bani a fost confiscata de 4 ori, de la producator, de la distribuitorul acesteia, de la _____________________ si de la petenta, de la care putea fi confiscat cel mult adaosul comercial.
In final se invoca faptul ca sanctiunea amenzii aplicata nu respecta disp.art. 5 alin 5 din OG 2/2001, intrucat nu a existat intentia savarsirii contraventiei, petenta a fost de buna credinta, a inregistrat marfa in evidentele contabile, a verificat eticheta si caracteristicile produsului, nu s-a sustras de la plata obligatiilor si a colaborat cu organele de control.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16, 17 și 34 din OG nr.2/2001, disp. Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii contravenționale formulate de petentă.
În soluționarea cauzei, în baza art.167 alin.1 C. proc. civ., instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 5813/11.06.2012, Judecatoria P______ a respins plangerea.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 15.06.2011, a fost întocmit de către doi agenți constatatori din cadrul Gărzii Financiare Argeș, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr.xxxxxxx aflat la fila 5 din dosar, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 220 alin. 1 lit. a) din OG nr. 92/2003 Republicată. Astfel, ca urmare a controlului operativ și inopinat efectuat în data de 25.01.2011 la ______________, s-a întocmit nota unilaterală ________ nr.xxxxxx, în care organele de control au consemnat că, a aprovizionat de la _____________________, în perioada 09.10.xxxxxxxxxxxxx11, cantitatea de 6570 pet de 2 litri, băuturi fermentată liniștită CETERA, pe care a comercializat-o la diverși beneficiari – persoane fizice.
La data respectivă s-a indisponibilizat, conform notei de constatare suma de 12.190 lei reprezentând obligații de plată către furnizorul produsului SERVCOMEX G___ SRL.
La data de 09.07.2010, s-a aprovizionat de la _______________________ C______, cantitatea de 280 pet-uri a 2 l băutura fermentată liniștită CETERA, care a fost comercializată astfel: în perioada 09-24.07.2010 cantitatea de 432 pet-uri, iar în perioada 25-31-07.2010, cantitatea de 48 pet-uri, pentru care s-a încasat suma de 141,68 lei.
Prin adresa Comisariatului General al Gărzii Financiare nr.xxxxxx/09.06.2011 a fost comunicată finalizarea verificărilor la producătorul produsului în cauza, respectiv ______________, întocmindu-se în acest sens procesul verbal nr.2804/10.02.2011, prin care s-a constatat că, potrivit Titltului VII – Secțiunea Accize din Legea nr.571/2003, modifcat prin OUG nr.54/2010, băutura alcoolică CETERA constituie produs accizabil, care însă nu a fost introdusă în sistemul de accizare, astfel încât s-a dispus continuarea verificărilor la operatorii economici care au deținut și comercializat acest produs.
La data de 15.06.2011, s-a constatat că petenta ______________, în perioada 27.07.xxxxxxxxxxxxxx11, a deținut în afara regimului suspensiv de plată a accizelor și a comercializat cantitatea de 6.618 bucăți sticle pet a câte 2 litri, băutura fermentată liniștită CETERA în valoare de 19.152 lei fără TVA.
Pentru aceste motive, petentei i-a fost aplicată sancțiunea principală a avertismentului, în conformitate cu dispozițiile art. art.7 din OG nr.2/2001. Totodată, s-a dispus, ca sancțiunea complementară, conform art.220 alin.2 lit.a din OG nr. 92/2003 Republicată, confiscarea sumei de 19.152 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 6.618 pet-uri a 2 litri cu băutură fermentată liniștită CETERA deținută în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform Titlului VII din Codul Fiscal.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța a reținut că cei trei comisari ai Gărzii Financiare care au întocmit procesul-verbal aveau calitatea de agenți constatatori, potrivit art. 221 alin.3 din OG nr. 92/2003 raportat la art. 15 alin. 1 din O.G. 2/2001, iar procesul-verbal contestat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la susținerea petentei, referitoare la lipsa descrierii, în concret, a faptei contravenționale, instanța a constatat că aceasta a fost descrisă în mod corespunzător, prin indicarea împrejurărilor de fapt și a elementului temporal, precum și a acțiunii ce realizează elementul material al faptei contravenționale. Astfel, în cuprinsul actului constatator(f.7) au fost specificate marca băuturii alcoolice accizabile care a făcut obiectul aplicării sancțiunilor; cantitatea deținută și comercializată în perioada 27.07.xxxxxxxxxxxxxx11, valoarea acesteia, precum și actele normative încălcate, fiind, astfel, respectate prevederile art.16 alin.1 și ale art.17 din OG nr.2/2001.
De asemenea, instanța a constatat că nici motivul de nulitate constând în lipsa indicării locului în care fapta contravențională a fost săvârșită nu este incident în cauză, întrucât numai lipsa mențiunii privind fapta săvârșită este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 17 din OG 2/2001. Or, în speță, fapta comisă este indicată în mod suficient pentru a elimina orice dubiu cu privire la natura acestuia, iar încălcarea art. 16, ce impune menționarea locului săvârșirii faptei, atrage nulitatea relativă numai dacă s-ar produce petentei o vătămare care nu ar putea fi altfel înlăturată. Instanța constată că, sub acest aspect, nu s-a produs nicio vătămare petentei, mai ales că acesta nu a contestat deținerea ori comercializarea băuturii fermentată liniștită CETERA, astfel încât, se presupune în mod logic că fapta a fost săvârșită la sediul petentei.
Instanța a respins susținerea petentei, potrivit căreia organul de control și-a întemeiat constatările și măsurile aplicate pe adresa nr.xxxxxx/09.06.2011(f.76), document necunoscut de aceasta. Astfel, instanța a reținut că documentul menționat reprezintă o simplă adresă internă, ce are ca obiect identificarea și indisponibilizarea băuturii alcoolice marca Cetera, de către Secțiile Județene ale Gărzii Financiare, măsurile agenților constatatori nefiind dispuse în baza acestui document, ci în baza dispozițiilor O.U.G. nr.54/2010 și ale O.G. nr.92/2003.
Cu privire la necunoașterea documentului în baza căruia petenta a fost sancționată, instanța reține că băutura Cetera a fost inclusă în categoria produselor accizabile prin O.U.G. nr.54/2010, în vigoare de la data de 15.06.2010, prin care Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată, și nu prin procesul-verbal nr.2804/10.02.201, astfel cum susține petenta. Așadar, instanța a constatat că Anexa 1 a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată prin art. I pct.21 al O.U.G. nr.54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia „la titlul VII "Accize și alte taxe speciale", în anexa nr. 1, la nr. crt. 3 "Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri", subpunctul 3.1 "liniștite", nivelul accizei prevăzut în coloana 5 se modifică și va fi de 100 euro/hl de produs”.Or, nemo censetur ignorare legem(nimeni nu poate invoca necunoașterea legii).
Instanța a înlăturat susținerile petentei referitoare la faptul că textul de lege invocat de intimată prin întâmpinare, pentru a justifica legalitatea constatării faptei contravenționale, respectiv art.168 alin.2 din O.G. nr.109/2009 era abrogat la data constatării faptei, întrucât, din lecturarea procesului-verbal contestat (f.7), rezultă că dispozițiile legale, în baza cărora petenta a fost sancționată, sunt cele prev. de art. 220 alin.1 lit. a), respectiv art 220 alin.2 lit a) din O.G. 92/2003, în vigoare atât la data săvârșirii contravenției, cât și la data întocmirii actului constatator. Eventualele dispoziții abrogate, invocate de intimat prin întâmpinare nu au nicio relevanță în cauză, câtă vreme prevederile în baza cărora a fost reținută contravenția și aplicate sancțiunile sunt în vigoare.
Așadar, în ceea ce privește fapta contravențională reținută în sarcina petentei, instanța a constatat că aceasta a fost în mod corespunzător încadrată juridic, în conformitate cu prevederile art. 220 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, potrivit cărora constituie contravenție „deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal”. Sancțiunea principală, a avertismentului, a fost aplicată de agenții constatatori, dând eficiență prevederilor art 7 din O.G. nr.2/2001, conform căruia „(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Prin raportare la fapta reținută prin procesul-verbal contestat, sancțiunea complementară a confiscării a fost dispusă avându-se în vedere dispozițiile art. 220 alineat 2 lit. a) din OG nr. 92/2003, potrivit căruia „Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum și cu: a) confiscarea produselor, iar în situația în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) și y)”
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Petenta, la data de 09.07.2010, s-a aprovizionat de la _______________________ C______, cu cantitatea de 280 pet-uri a 2 l băutura fermentată liniștită CETERA, care a fost comercializată astfel: în perioada 09-24.07.2010 cantitatea de 432 pet-uri, iar în perioada 25-31-07.2010, cantitatea de 48 pet-uri, pentru care s-a încasat suma de 141,68 lei.
Petenta nu a contestat faptul achiziționării produsului accizabil, ci doar obligația achitării accizelor aferente acestuia.
Potrivit art.220 alin(1) O.G. nr. 92/2003, constituie contravenții următoarele fapte: a) deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că elementul material al contravenției este deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv. Prin urmare, calitatea de subiect activ al acestei contravenții o are cel care deține un astfel de produs, neprezentând relevanță juridică împrejurările invocate de petentă, respectiv că produsele nu au fost însoțite de niciun document care să ateste că acestea sunt accizabile, că agenții din amonte au plătit sau nu acciza, ori că obligația de plată a accizelor revine antrepozitarului autorizat, calitate pe care petenta nu o deține, din moment ce produsele s-au aflat în deținerea spațiului comercial aparținând petentei.
Astfel cum rezultă din Anexa 1 pct. 3.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, băutura liniștită Cetera este un produs accizabil. Așadar, întrucât băutura fermentată Cetera a fost deținută și comercializată de petentă în perioada 27.07.xxxxxxxxxxxxxx11, în mod legal s-a reținut, potrivit art. 220 alin. 1 lit. a din O.G. 92/2003, fapta contravențională în sarcina acesteia.
Potrivit art.. 206^6 din Legea 571/2003 (1) Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, iar art. 206^7 prevede, la alin. (1) În înțelesul prezentului capitol, eliberarea pentru consum reprezintă: b) deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol.
Așadar, potrivit art 206^6 din Codul fiscal, accizele trebuie plătite în momentul eliberării produselor deținute pentru consum, iar eliberarea pentru consum semnifică orice deținere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare. De asemenea, conform art. 206^3 punctul 11 din același act normativ, regimul suspensiv este regimul fiscal potrivit căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii, transformării, deținerii și deplasării produselor.
Pe cale de consecință, nefiind suspendată plata accizelor pe durata deținerii produselor accizabile de către petenta ______________, rezultă că neintroducerea în sistemul de accizare a acestor produse, în conformitate cu dispozițiile titlului VII din Codul fiscal, reprezintă fapta reținută în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției _______ nr. xxxxxxx/16.06.2011 și prevăzută de art. art.220 alin.1 lit.a din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța a reținut că, în conformitate cu prev.art.220 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003 (1) Constituie contravenții următoarele fapte: a) deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal. În cauză, sancțiunea principală aplicată petentei este cea a avertismentului, agenții constatatori dând eficiență prevederilor art 7 din O.G. nr.2/2001.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională complementară a confiscării sumei de 19.152 lei, rezultată din vânzarea, în perioada 27.07.xxxxxxxxxxxxxx11 celor 6618 sticle pet la 2 litri de băutură fermentată liniștită Cetera, alcoolice, individualizate în cuprinsul procesului verbal _______ nr. xxxxxxx/15.06.2011, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în mod corect de agenții constatatori din cadrul Gărzii financiare, față de disp. art.220 alin.2 lit.a din OG nr.92/2003, potrivit căruia „contravențiile prevăzute la alin.1 se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei , precum și cu confiscarea produselor iar în situația în care acestea au fost vândute cu confiscarea sumelor rezultate din această vânzare” .
Cu privire la suma de 19.152 lei, rezultată din vânzarea, în perioada 27.07.xxxxxxxxxxxxx11 a produsului băutură fermentată Cetera și confiscată de agentul constatator, petenta a învederat instanței că nu s-a arătat modalitatea de calcul utilizată în vederea obținerii acestei valori. De asemenea, s-a arătat că, în măsura în care o parte din cantitatea de produs Cetera a fost produsă anterior datei 15.06.2010 (data publicării în Monitorul Oficial al României a O.U.G. nr. 54/2010), în privința acestora nu putea fi dispusă confiscarea bunurilor sau a sumelor obținute din vânzarea acestora.
Instanța a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar de însăși petenta, rezultă atât cantitatea de băutură fermentată liniștită Cetera, deținută și vândută în perioada 27.07.xxxxxxxxxxxxxx11, cât și prețul fiecărei sticle, în funcție de tipul respectivului produs.
Cu privire la împrejurarea invocată de petentă, potrivit căreia, în măsura în care o parte din cantitatea de produs Cetera a fost produsă anterior datei de 15.06.2010(data publicării în Monitorul Oficial al României a O.U.G. nr. 54/2010), în privința acesteia nu putea fi dispusă confiscarea bunurilor sau a sumelor obținute din vânzarea acestora, instanța a respins această susținere, întrucât legea sancționează deținerea produselor accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare, fără a distinge după cum acestea au fost produse anterior ori ulterior datei intrării în vigoare a O.U.G. nr.54/2010, ce a inclus acest tip de băutură în categoria produselor accizabile. Or, „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”- Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta ______________, împotriva procesului-verbal _______ nr. xxxxxxx/15.06.2011, încheiat de intimata G____ FINANCIARĂ ARGEȘ.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta, criticând soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, după cum urmează:
Sentința cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motiv de recurs incadrat in disp. art. 304 pct. 7 C.p.c., in dezvoltarea caruia se arata ca in mod gresit prima instanta a retinut ca societatii i-a fost aplicata sanctiunea avertismentului, desi a primit amenda in cuantum de 30.000 lei. Instanta face vorbire de sustineri pe care petenta nu le-a invocat niciodata, ca de exemplu nulitatea procesului pentru lipsa descrierii in concret a faptei contraventionale sau a locului in care a fost savarsita contraventia.
Instanța a retinut gresit ca petenta nu a contestat detinerea si comercializarea bauturii linistite Cetera, intrucat petenta a sustinut constant ca a comercializat vin Cetera.
Petenta nu a invocat faptul ca bautura linistita fermentata nu este produs accizabil, ci a aratat ca nu a comercializat bautura linistita, ci vin Cetera, care nu este produs accizabil, iar bautura nu a fost gasita in stoc, astfle incat nu se poate face dovada ca petenta a comercializat altceva decat vin.
Petenta nu a cunoscut ca a comercializat un produs accizabil, intrucat facturile de intrare nu erau prevazute cu rubrica accize.
Cu privire la capatul de cerere privind sanctiunea complementara, instanta de fond nu a motivat sentinta in concordanta cu sustinerile petentei, ci in raport de alte sustineri, care nu au legatura cu plangerea de fata.
Instanta a incalcat disp. art. 172 Cp civila, intrucat petenta a solicitat depunerea la dosarul a procesului verbal intocmit furnizorului si instanta a respins cererea,d esi se incerca a se dovedi dubla confiscare a sumei de bani
Instanta nu a analizat cererile si sustinerile petentei, astfel incat se solicita admiterea recursului si anularea procesului verbal sau inlocuirea amenzii cu avertismentul.
In drept au fost invocate disp. art. 299, 304 pct. 7 si 9 C.p.c.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor aduse, tribunalul constata ca recursul este fondat, in limita urmatoarelor considerente:
Critica referitoare la nepronuntarea primei instanței asupra motivelor invocate in plangerea formulata este intemeiata.
Astfel, in ceea ce priveste sanctiunea principala, petenta a contestat faptul ca a comercializat bautura linistita Cetera, afirmand ca a comercializat vin Cetera, aratand si ca aplicarea sanctiunii in data de 15.06.2011, pentru o presupusa fapta comisa in perioada 25.07.xxxxxxxxxxxxx11, sanctiune intemeiata pe nota de constatare ulterioara perioadei pentru care a fost aplicata sanctiunea, incalca principiul de drept al neretroactivitatii legii. Prima instanta nu a analizat in nici un fel aceste aspecte, ci a analizat alte aspecte privind nulitate procesului verbal de contraventie (pentru lipsa descrierii in concret a faptei contraventionale sau a locului in care a fost savarsita contraventia), aspecte neinvocate de catre petenta.
La fel, in ceea ce priveste sanctiunea complementara a confiscarii sumei de bani, petenta a invocat faptul ca in procesul verbal de contraventie nu se precizeaza temeiul legal corect si ca aceeasi suma a fost confiscata de 4 ori, in conditiile in care de la recurenta putea fi confiscata cel mult suma reprezentand adaos comercial.
Prima instanta nu a analizat aceste aspecte, ci alte aspecte neinvocate in plangere.
Totodată, in mod greșit prima instanța a reținut ca petentei i-a fost aplicata prin procesul verbal contestat sancțiunea avertismentului, in condițiile in care chiar se solicita inlocuirea sanctiunilor cu avertismentul, aspect ce nu a fost analizat de catre instanta.
În drept, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară.
In cauza se constata, asa cum am precizat, ca prima instanta nu a analizat aspectele invocate in plangerea contraventionala, ci alte aspecte, astfel incat nu se poate exercita controlul judiciar, nefiind cunoscute argumentele care au stat la baza pronunțării soluției de către prima instanta, ceea ce atrage casarea cu rejudecare.
In caz contrar, ar insemna ca instanta de recurs sa analizeze pentru prima oara motivele invocate in plangere, in conditiile in care nu au fost analizate de instanta de fond, rapind partilor un grad de jurisdictie.
F___ de toate considerentele expuse anterior, in baza art. 312 C.p.c., tribunalul va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza in rejudecare la aceeasi instanta de fond, pentru ca aceasta sa se pronunte in limitele in care a fost investita si sa analizeze plangerea in raport de motivele invocate de petenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta ______________ împotriva sentinței civile nr. 5813/11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind G____ F_________ ARGES
Caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Decembrie 2012
Președinte, C_______ D_________ |
Judecător, R_____ T________ |
Judecător, G_______ T______ |
|
Grefier, M______ L___ |
|
Red., tehn RT
11.01.2013/3 ex.
Jud fond F V_______