R O M A N A
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 490/A/2014 DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 01.09.2014
Instanța compusă din :
PREȘEDINTE: S____ D_____ - judecător
IFTIMIȘ A____ C______ - președinte secție
SÎNA E____ D______ - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantul intimat I____________ de Poliție al Județului Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 3/2014 pronunțată de Judecătoria B___, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX (judecător fond R________ M_____).
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzelor nu se prezintă nici una din părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța raportat la actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3/2014 a Judecătoriei B___ s-a admis plângerea civilă formulată de petentul C______ I__-A___, domiciliat în ________________________, satul Seciurile, județul Gorj, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din data de 06.05.2013, întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA,cu sediul în D___, _______________________.130, jud. Hunedoara, și în consecință: s-a anulat parțial procesul verbal de contravenție menționat mai sus,în ce privește sancțiunea aplicată, și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei cu sancțiunea „Avertisment”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul verbal ________, numărul xxxxxxx, întocmit la data de 06.05.2013 de Poliția municipiului B___, petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în sumă de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3, pct. 24 din Legea nr.61/1991;
La descrierea stării de fapt, în cuprinsul procesului verbal s-a menționat că, la data de 06.05.2013, la ora 22,30, petentul fiind pe ______________________ municipiul B___, respectiv în zona Autogării, a participa la scandal, prin aceea că s-a lovit reciproc cu numitul O_____ G______ din B___, ________________________,_____________________.
La întocmirea procesului verbal de contravenție a fost avut în vedere raportul agentului constatator din data de 06.05.2013 din care rezultă că în timp ce exercita serviciul de patrulare schimbul III, între orele 22-06, a fost sesizat prin serviciul SNUAU 112 de către numitul C______ I__-A___, care reclama faptul că pe ____________________ municipiul B___, jud. Hunedoara, respectiv în apropierea intersecției semaforizate, a fost agresat de o persoană de sex masculin pe care nu o cunoaște, că deplasându-se la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, numitul C______ I__-A___ relatând verbal că fiind cu bicicleta pe trecerea de pietoni de la intersecția semaforizată de pe ___________________________ în zona autogării, a fost lovit cu pumnii și picioarele de o persoană pe care nu o cunoaște și care a părăsit zona.
De asemenea, s-a menționat că în urma investigațiilor și verificărilor efectuate în zonă a fost identificat agresorul, iar în urma legitimării s-a stabilit că se numește O_____ G______, domiciliat în B___, ________________________, _____________________, care a declarat verbal că numitul C______ I__-A___, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a căzut cu bicicleta în fața sa și al numitului A_____ F_____, domiciliat în B___, __________________________. 28, jud. Hunedoara, că numitul O_____ G______, încercând să ridice pe numitul C______ I__-A___, a fost împins și lovit în față, după care l-a lovit și el, că numitul C______ I__-A___ confirmă cele declarate de către O_____ G______, recunoscând că s-au lovit reciproc, fiind întocmit proces verbal de constatare la fața locului și proces verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 06.05.2013, conform Legii 61/1991 art. 3, pct. 24, pentru participarea la scandal pe numele lui C______ I__-A___, care nu a avut de făcut obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul verbal de constatare a contravenției, recunoscând fapta și scandalul.
În ce privește sancțiunea aplicată, se va avea în vedere însă că, potrivit art. 5 din OG nr.2/2001cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art.21, alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea (...) trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite,ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit; ; față de împrejurările concrete în care s-a săvârșit contravenția, instanța apreciază că, în cauză, aplicarea sancțiunii „Avertisment” este îndestulătoare pentru sancționarea corespunzătoare a petentului.
Având în vedere și dispozițiile art. 31 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, s-a admis prezenta plângere civilă și, în consecință, s-a anulat procesul verbal de contravenție sus menționat în ceea ce privește sancțiunea amenzii în sumă de 200 lei și s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională ,, Avertisment”.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen apelantul-intimat I____________ de Poliție al jud. Hunedoara, solicitând desființarea hotărârii, iar în rejudecarea cauzei să se dispună respingerea plângerii petentului.
În motivarea apelului s-a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă din următoarele motive:
Pericolul social al faptei rezultă din faptul că legiuitorul a încadrat-o în categoria contravențiilor. Mai mult, pericolul social rezultă și din circumstanțele producerii acesteia, respectiv pe stradă în zona autogării.
De asemenea, învederează instanței că nu a fost simplă altercație ci participanții la scandal au recunoscut că s-au lovit reciproc, intimatul solicitând și eliberarea unui certificat medico-legal. În aceste condiții considerăm că pericolul social al faptei este mare ținând cont de comportamentul intimatului, într-un loc public.
Având în vedere cele de mai sus și luând în considerare că, cuantumul amenzii aplicate reprezintă minimul special prev. de lege, considerăm că procesul verbal de constatare a contravenției este legal și temeinic.
Deși OG. 2/2001 nu cuprinde dispozițiile exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie. Or în cazul de față nu a fost depusă nici o probă contrarie celor consemnate în cuprinsul procesului verbal care să înlăture prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatarea contravenției.
Procesul-verbal se bucură de prezumția relativă că lucrările s-au întâmplat așa cum au fost descrise în conținutul acestuia, motiv pentru care sarcina probei incubă celui care-l contestă, așa cum este stipulat în art. 249 c.pr.civ. conform cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. De vreme ce prin art. 249 c.pr.civ. s-a prevăzut că sarcina probei incubă celui care sesizează instanța de judecată, înseamnă că dovada netemeiniciei procesului-verbal îi revine petentei drept pentru care, până la proba contrară, procesul-verbal se bucură de prezumția relativă că faptele s-au petrecut așa cum acestea sunt descrise în conținutul actului constatator, având în vedere aspectul că actul de constatator emană de la un organ care are competentă prin lege să constate și să aplice contravenții ( art. 26 pct. 10 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române).
În drept s-au invocat art. 299 rap.la art. 304 pct.9.c.pr.civ.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru în baza art. 30 și art.54 din OUG. 80/2013 coroborat cu art.26 al.2 din Ordinul 760/C/ 22.04.1999 al Ministerului Justiției.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de apel invocate,Tribunalul constată neîntemeiat apelul de față, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod just că procesul-verbal întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că nu există nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.
De asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția petentei cu privire la fapta reținută în sarcina acesteia, încadrarea juridică pentru contravenția săvârșită fiind legală, apreciind în mod corect întreg probatoriul administrat în cauză a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment făcând aplicarea art. 5 și 21 din OG nr. 2/2001.
Deși se formulează critici cu privire la faptul că instanța a reținut în mod eronat motive de reindividualizare a sancțiunii aplicate pentru fapta prevăzută de art.3 pct.24 din Legea nr. 61/1991, se constată că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie „proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar potrivit art.5 alineat 5 din același act normativ sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.
Tribunalul constată că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței civile apelate aceste dispoziții legale, ținând cont de împrejurările săvârșirii faptei, faptul că fapta săvârșită nu a avut consecințe grave și ireparabile, acestea constituind motive întemeiate de reindividualizare a sancțiunii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod proc.civ, văzând și dispozițiile art. 34 alineat 2 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța, găsind nefondat apelul formulat de către apelantul-intimat, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul introdus de către apelantul-intimat I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI HUNEDOARA, împotriva sentinței civile nr. 3/2014 pronunțată de Judecătoria B___,jud.Hunedoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 01.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
S____ D_____ IFTIMUȘ A____- C______
GREFIER,
SÎNA E____-D______
Red. SD/dact.DL/5ex.
08.10.2014
(judecător fond R________ M_____)