Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:008.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE Nr. 43/A/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ F______
Judecător M_____ B_____ B___
Grefier M______ U____
Pe rol se află apelul formulat de petentul apelant M_______ I___ împotriva sentinței civile nr. 1241/2015, pronunțată de Judecătoria A___ I____, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A___, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat F__ Ș_____ pentru apelant , lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 21.01.2016 intimata a depus prin fax cerere de judecare a cauzei în lipsă în conformitate cu disp.art.411 pct.2 teza a II-a NCPC.
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție verificarea competenței.
Avocatul apelantului apreciază că prezenta instanță este competentă a soluționa apelul declarat în cauză.
Instanța, în baza disp. art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, în baza disp. art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pune în discuție durata estimativă necesară pentru cercetarea procesului.
Avocatul apelantului precizează că cercetarea judecătorească se poate încheia la termenul de judecată de astăzi.
Instanța, față de poziția părții, estimează durata necesară cercetării judecătorești ca fiind la termenul de astăzi.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Avocatul apelantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
În deliberare, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 254 și art. 255 Cod procedură civilă, apreciind că acestea sunt utile, pertinente și concludente soluționării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în baza disp. art. 482 coroborat cu art. 244 din Codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.
Instanța, în baza disp. art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul apelantului solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecând cauza, admiterea plângerii formulată în sensul de a dispune anularea procesului verbal atacat și exonerarea de la plata amenzii aplicate în sumă de 600 lei pentru următoarele considerente:
Procesul verbal încheiat de intimată este lovit de nulitate absolută astfel : medicul veterinar scrie numele în calitate de agent constatator ori în conformitate cu disp.art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal, nu oricine din cadrul DSV poate încheia procesul verbal.
De asemenea potrivit disp. art. 16 din OG nr.2/2001 prevăd clar că descrierea faptei contravenționale se face cu indicarea datei, orei și locul în care a fost săvârșită fapta, ori din procesul verbal încheiat lipsesc aceste mențiuni.
Martorul audiat în cauză a arătat că petentul este singurul locuitor al unui cătun, deși mai există câteva case însă toate sunt pustii și nelocuibile deținea mai mulți câini însă arată că aceștia au fost văzuți prin luna martie 2014 când își curăța pășunatul de spini. Este o mare diferență din luna martie până în luna octombrie - data încheierii procesului verbal iar susținerile martorului nu au fost susținute. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin Sentința civilă nr.1241/2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria A___ I____ a respins plângerea petentului M_______ I___, formulată în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A___.Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că :
În data de 09.10.2014 numiții N_____ F______, B____ V_____, C_______ D__ și A______ A__ au adresat o sesizare intimatei în care arătau că în satul Mătăcina unde locuiește petentul cetățenii nu mai pot circula normal pe drum din cauza celor aproximativ 50 de câini ai petentului și care în mai multe rânduri au pus în pericol persoanele care locuiesc în _______________________________________ intimată a întreprins un control în vederea soluționării petiției și în nota de inspecție încheiată la 20.10.2014 s-a constatat că, potrivit declarației petentului, acesta hrănește câinii cu subproduse de abator și s-a dispus sancționarea persoanei responsabile de încălcarea prev. legale, respectiv T___ V_____, cel care i-a furnizat petentului deșeurile în scopul hrănirii câinilor.
La aceeași dată s-a încheiat o altă notă de inspecție în care s-a constatat că și numitul S________ V_____, angajat la incineratorul aparținând ______________, îi furniza petentului subproduse de abator.
Potrivit declarației petentului acesta deține 24 de câini nedeclarați la Primăria V____ de Jos, iar pentru ceilalți câini declarați nu a putut prezenta carnete de sănătate, însă a susținut că sunt vaccinați din primăvara anului 2014, însă nu sunt identificați prin microcipare, operațiune pe care urma să o aducă la îndeplinire la sfârșitul anului 2014. S-a constatat că la data și ora controlului câinii erau ținuți liberi, nelegați și fără jujeu la gât.
Potrivit adeverinței nr. 21/10.02.2015 emisă de Cabinet Medical Veterinar Dr. S______ N______ I___ din V____ de Jos petentul deține 24 de câini vaccinați antirabic în anii 2011, 2012 și 2013, nu însă și pentru anul 2014, menționându-se că în acest scop se desfășoară o acțiune specifică în această perioadă.
Potrivit declarațiilor martorilor petentul deține cel puțin 40 de câini care însoțesc turma de oi și de capre, însă numărul mult prea mare al câinilor și posibilitatea redusă de supraveghere a acestora, precum și locurile prin care circulă turma și câinii au dus la incidente între ceilalți locuitori ai satului Mătăcina, ajungându-se în situația în care viața acestora este pusă în pericol de câinii petentului, acest risc fiind mult mai mare în cazul femeilor și al copiilor.
În drept, potrivit art. 3 lit. a pct. 5 din HG 984/2005 permiterea accesului câinilor în exploatațiile de animale și în unitățile care prelucrează, depozitează sau valorifică produse de origine animală, în piețe, în târguri și în alte locuri publice, cu excepția câinilor de serviciu ai MAI și MAPN, a câinilor însoțitori pentru persoane cu handicap, precum și a câinilor de vânătoare prevăzuți cu botniță și conduși în lesă de persoane autorizate constituie contravenție la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și altor produse de uz veterinar și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1200 lei în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice.
În procesul verbal nr. 652/20.10.2014 s-a reținut în sarcina petentului că la data de 20.10.2014 s-a constatat că acesta deține câini liberi pe drumul public, ceea ce constituie contravenție la dispozițiile legale sus menționate și i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 600 lei.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001.
Câinii deținuți de petent nu pot fi încadrați în categoria celor cu privire la care legea a instituit excepția prevăzută în art. 3 lit. a pct. 5 din HG 984/2005, deoarece nu sunt câini însoțitori pentru persoane cu handicap, nu sunt câini de serviciu ai MAI ori MAPN și nici câini de vânătoare, astfel că prezența lor pe drumul public nu este permisă cu atât mai mult cu cât numărul lor este foarte mare.
Drumul public pe care se aflau câinii petentului este cuprins în noțiunea „alte locuri publice” utilizată în norma legală de mai sus, deoarece este un spațiu în care, în mod neîngrădit, este permis accesul oricărei persoane și la orice oră, dată fiind destinația, aceea de cale de comunicație.
Enumerarea în cuprinsul dispozițiilor legale a târgurilor, piețelor, exploatărilor de animale, etc., are caracter exemplificativ și nu exhaustiv, dovadă fiind utilizarea sintagmei „alte locuri publice”, adică prin indicarea târgurilor, piețelor, etc., nu s-a epuizat enumerarea locurilor publice în care nu se permite accesul câinilor.
Sancțiunea aplicată petentului a fost orientată spre minimul prevăzut de lege și proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de petent, pericol care constă în aceea ce astfel de fapte constituie premisa unor incidente care pot avea urmări dintre cele mai grave și mai tragice în privința dreptului la viață și integritate corporală al persoanei, realitățile sociale ale ultimilor ani dovedind că lăsarea nesupravegheată a câinilor poate avea ca urmare pierderea de vieți omenești.
A constatat că în mod corect a fost reținută în sarcina petentului săvârșirea contravenției de nerespectare a dispozițiilor art. 3 lit. a pct. 5 din HG 984/2005, motiv pentru care va dispune respingerea plângerii petentului ca nefondată. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul M________ I___ solicitând : admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecând cauza, admiterea plângerii formulată în sensul de a dispune anularea procesului verbal atacat și exonerarea sa mea de plata amenzii aplicate în sumă de 600 lei.
Consideră sentința civilă atacată ca netemeinică și nelegală pentru urătoarele considerente.
Potrivit art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator ... atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Or, în procesul verbal de contravenție nr. 652/20.10.2014 se menționează numitul M____ H____ în calitate de agent constatator din cadrul DSV A___.
Textul de lege arată clar că numitul M____ H____ trebuia să își menționeze calitatea de agent constatator în cadrul Direcției S______ Veterinare A___. împrejurarea că în josul paginii apare parafa ca medic veterinar nu acoperă această nulitate având în vedere că nu orice medic veterinar poate aplica amenzi, această calitate fiind stabilită în mod legal de către conducerea unității în care agentul constatator își desfășoară activitatea.
Hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală întrucât se referă la o faptă generală petrecută într-o perioadă oarecare de timp. Procesul verbal atacat arată că la data de 20.10.2014, când s-a efectuat o verificare la locuința domnului M________ I___
s-ar constatat că deținea câini liberi pe drum ul public.
Din actele depuse la dosar nu s-a făcut cu nimic dovada că la acea dată câini petentului erau liberi pe drumul public. De altfel art. 16 din OG 2/2001 menționează clar în sensul că descrierea faptei contravenționale se face cu indicarea datei, orei și locul în care a fost săvârșită fapta.
Martorii audiați în cauză au arătat că petentul deține mai mulți câini însă arată că aceștia au fost văzuți prin luna martie 2014 când aceștia își curățau pășunatul de spini. Este o mare diferență din luna martie până în luna octombrie - data încheierii procesului verbal. Tot martorii audiați^în cauză arată că locuința petentului de Mătăcina este situată la o distanță de peste 15 km de ___________________ iar pentru a se ajunge la aceasta se parcurge un drum forestier și apoi o potecă până la domiciliul său. In acest cătun este singurul locuitor, deși mai există câteva case însă toate sunt pustii și nelocuibile.
Apreciază că în mod greșit atât instanța cât și organul constatator au apreciat că este vorba despre un drum public așa cum se prevede în lege, în speța de față fiind vorba despre un cătun izolat unde nu circulă decât foarte rar alte persoane. Așa cum rezultă din adresa eliberată de medicul veterinar S______ N______ I___, petentul deține un nr. de 24 de câini vaccinați antirabic în anul 2011, 2012, 2013 iar pentru anul 2014, acțiunea este în curs de desfășurare.
Precizează că în prezent câinii sunt vaccinați.
Apreciază că în calitatea sa de cioban cu o turmă mare de oi îi este necesar un număr mare de câini pentru paza acestora mai ales că sunt în vârful muntelui izolat de comună și cetățeni.
Apelul a fost legal timbrat cu taxa de timbru de 20 lei.
Prin întâmpinarea formulată intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ Șl PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A___ a solicitat respingerea apelului formulat în cauză, ca neîntemeiat si nefondat, si menținerea sentinței criticate ca temeinica si legala având in vedere următoarele motive :
În fapt:
În mod corect instanța de fond a reținut ca fapta contravenționala a fost probata si prin audierile efectuate in cauza, si este reala.
În ceea ce privește criticile formulate în cauză arătă: Ordonanța 2/2001 are in vedere calitatea acestora ( agenților constatatori), adică funcția/meseria pe care o dețin în cadrul instituției . Ori agentul constatator și-a declinat meseria respectiv aceea de medic veterinar, prin parafa aplicată procesului verbal de contravenție criticat, astfel încât nu se poate reține argumentul potrivit căruia agentul lor constatator nu și-ar fi declinat calitatea. Este suficient de analizat subsolul procesului verbal de contravenție criticat pentru a se observa parafa aplicată de către medical veterinar în cauză. Argumentul potrivit căruia aplicarea parafei de medic veterinar nu acoperă nulitatea invocată intrucat nu orice medic veterinar poate aplica amenzi, nu poate fi primit. Astfel dispozițiile OG nr. 2/2001 privind declinarea calității, argumentata de către doctrina si jurisprudenta in sensul necesitații declinării calității funcției/meseriei deținute nu face referire la împuternicirea de aplicare a amenzii. Aceasta este data de atribuțiile stabilite prin fisa postului /deciziei agentului constatator. Ori petentul prin plângerea contravenționala formulată in cauza nu a contestat dreptul agentului constatator de a aplica amenzi ci faptul ca acesta nu si-a declinat calitatea. Insa, asa cum a mai menționat acesta si-a declinat aceasta calitate, nulitate acoperita cu atat mai mult cu cat in domeniul sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor este logic ca poate aplica amenda un medic veterinar din cadrul DSVSA A___ care are astfel de atribuții stabilite conform fisei postului.
Neîntemeiat se susține ca fapta contravenționala nu a fost probata fiind făcuta referire la o fapta generala petrecuta ________________________ de timp, cata vreme atat prin NI ( nota de inspecție nr. 6635) depusa la dosar cat si prin audierea martorului in cauza si petiția depusa la sediul DSVSA A___ s-a constatat săvârșirea contravenției atat la data efectuării controlului cat si in alte perioade de timp anterioare efectuării acestui control. Din declarațiile de martor rezulta fara tăgada, ca petentul deținea un număr mare de câini care erau lasati liber si circulau in zone accesibile publicului cu un pericol real pentru persoanele din _____________________ copii. Nu este de neglijat conduita petentului care a refuzat sa dea curs solicitării efectuate de către săteni in sensul de a anunța perioada in care se deplasează cu acești câini prin ______________ de adăpat a animalelor, tocmai pentru ca aceștia sa se poată proteja de aceste animale. Chiar daca se face referire la un cătun izolat , fapta contravenționala este săvârșita, intrucat si un cătun este accesibil publicului, si drumul forestier, dar mai ales centrul satului.Faptul ca acești câini au fost vaccinați nu inlatura caracterul contravențional al faptei, respectiv de a lasa câinii liberi in locuri accesibile publicului.
Astfel corect a reținut instanța de fond ca procesul verbal criticat a fost legal si temeinic încheiat, câinii deținuți de către apelant neputand fi incadrati in categoria celor cu privire la care legea a instituit excepția prevăzuta la art. 3 lit. a pct. 5 din HG nr. 984/2005 deoarece nu sunt câini însoțitori pentru persoane cu handicap , nu sunt câini de serviciu ai MAPN/ MAI si nici câini de vânătoare, astfel ca prezenta lor pe drumul public nu este permisa cu atat mai mult cu cat numărul lor este foarte mare.Astfel instanța de fond a mai reținut ca drumul public pe care se aflau câinii petentului este cuprins în noțiunea de locuri publice. De asemenea s-a apreciat ca sancțiunea aplicata este orientata spre minimul prevăzut de lege, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
La întâmpinare a anexat fisa postului agentului constatator care a aplicat amenda contravenționala.
In drept: art.205 si urmat art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Prc Civilă.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și din oficiu instanța constată că :
Apelantul critică procesul verbal sub aspectul lipsei calității de agent constatator în cadrul Direcției S______ Veterinare A___ și face trimitere la prev. art.17 din OG 2/2001.
Potrivit acestui articol, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.
În speță, procesul verbal atacat aflat la fila 6 dosar de fond, poartă mențiunea ,,M____ H____ – în calitate de agent constatator ,, în cadrul DSV SA A___.
Așadar, mențiunea este corect făcută, indicându-se – conform textului de lege – numele, prenumele și calitatea agentului constatator.
Așadar, Procesul verbal mai sus menționat a fost încheiat cu respectarea cerințelor de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, procesul verbal cuprinde mențiunile referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele petentului, , descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator.
Aplicarea ștampilei pe procesul verbal, confirmă încă o dată calitatea celui care a întocmit actul , fiind încă o dovadă a apartenenței la organul constatator.
Astfel că susținerile apelantului sunt neîntemeiate sub acest aspect.
În ce privește afirmația apelantului că hotărârea se referă la o faptă generală petrecută într-o perioadă oarecare de timp, nefăcându-se dovada că la data întocmirii procesului verbal câinii erau liberi. Se face trimitere la art.16 din OG 2/2001.
Analizând procesul verbal de contravenție, se constată că acesta a fost întocmit și cu respectarea acestui text de lege, reținându-se de agentul constatator că ,,la data de 20.10.2014 am efectuat o verificare la locuința d-lui M________ I___ iar în antet se indică și ora – 11,15.
Astfel, că și aceste susțineri sunt neîntemeiate.
Referitor la nedovedirea faptului că ,, la acea dată câinii erau liberi pe drumul public,,
Face trimitere apoi la declarațiile martorilor și apreciază că este o diferență mare între luna martie și octombrie – dată la care a fost efectuat controlul.
Arată că este o distanță mare între locuința contraveninentului și V____ de Jos .
Declarațiile martorilor au confirmat faptul consemnat și în procesul verbal de contravenție
Potrivit declarațiilor martorilor petentul deține cel puțin 40 de câini care însoțesc turma de oi și de capre, însă numărul mult prea mare al câinilor și posibilitatea redusă de supraveghere a acestora, precum și locurile prin care circulă turma și câinii au dus la incidente între ceilalți locuitori ai satului Mătăcina, ajungându-se în situația în care viața acestora este pusă în pericol de câinii petentului, acest risc fiind mult mai mare în cazul femeilor și al copiilor.
Chiar dacă aceștia au fost vaccinați antirabic, nu înseamnă că pericolul provocării de leziuni locuitorilor satului a fost îndepărtat.
Potrivit declarației petentului acesta deține 24 de câini nedeclarați la Primăria V____ de Jos, iar pentru ceilalți câini declarați nu a putut prezenta carnete de sănătate, însă a susținut că sunt vaccinați din primăvara anului 2014, însă nu sunt identificați prin microcipare, operațiune pe care urma să o aducă la îndeplinire la sfârșitul anului 2014. S-a constatat că la data și ora controlului câinii erau ținuți liberi, nelegați și fără jujeu la gât.
Potrivit adeverinței nr. 21/10.02.2015 emisă de Cabinet Medical Veterinar Dr. S______ N______ I___ din V____ de Jos petentul deține 24 de câini vaccinați antirabic în anii 2011, 2012 și 2013, nu însă și pentru anul 2014, menționându-se că în acest scop se desfășoară o acțiune specifică în această perioadă.
Faptul că în cătun există un singur locuitor nu a fost probat de apelant și aceasta nu înlătură obligația petentului de a asigura paza lor.
Referitor la faptul că instanța în mod greșit a reținut faptul că este vorba de un drum public, este infirmată de declarația martorului B____ V_____ care a afirmat că ,, petentul lasă câinii liberi și pe drumul public ,, și ,, câinii pleacă din gospodăria acestuia odată cu turma de oi și capre; a mai arătat martorul că s-a ajuns la situația în care femei sau copii nu mai pot circula pe drum pentru că riscă să fie mușcați de câini.
De asemenea, martorul a arătat că ,,petentul coboară zilnic cu animalele la adăpat în Valea Vințului și trece pe drumul public cu oile, caprele și câinii,, .
Pentru aceste considerente, instanța de apel apreciază că apelul este neîntemeiat, drept pentru care se va respinge.
În speță nu sunt aplicabile prev. art.453 cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul M________ I___ împotriva Sentinței civile nr. 1241/2015, pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosar nr. XXXXXXXX/2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică, azi 21.01.2016.
Președinte, C______ F______ |
|
Judecător, M_____ B_____ B___ |
|
Grefier, M______ U____ |
|
Red.FC
Tehnored.UM/4 ex./
25.02.2016
Judecător de primă instanță C______ H.D.