Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ F____ M______

Judecător A____ D_____

Grefier S_____ C____

Pe rol fiind judecarea apelului în materia contencios administrativ și fiscal formulată de apelanta - reclamantă ___________________ PRIN ADMINISTRATORUL JUDICIAR EURO INSOLV SPRL cu sediul în Satu M___, _______________________. 36, jud. Satu M___ și apelanta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N_____, cu sediul în Cluj-N_____, P-ța A____ I____, nr. 19, jud. Cluj împotriva sentinței civile nr. 3782/09.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Satu M___, cu sediul în Satu M___, P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție VAMALA.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care.

Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 29.05.2015, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.

Când în urma deliberării.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3782/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. U___ C______ S.R.L. Satu M___ prin administratorul judiciar Euro Insolv SPRL Satu M___ în contradictoriu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N_____, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M___, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj.

S-a înlocuit amenda în cuantum de 20.000 lei, aplicată prin procesul-verbal nr.xxxxxxx/15.01.2014, cu sancțiunea avertismentului și s-a respins cererea de înlăturare a sancțiunii complementare a confiscării; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal nr. xxxxxxx/15.01.2014 (filele 8-9), întocmit de agentul constatator din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj – Biroul Vamal de Interior Satu M___, petenta S.C. U___ C______ S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 221³, alin. (2), lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, s-a reținut că, în data de 10.01.2014, ora 18:49, petenta a efectuat în aplicația EMCS acțiunea "anunț sosire pentru mișcare intracomunitara e_DA, ARC 14SKxxxxxxxxxxxx00675 pentru cantitatea de 29.932 litri (25.254 kg) la temperatura 15 grade, densitate 843,7 - motorină nemarcată"; ulterior, la ora 18:50, a fost efectuat și raportul de recepție, generând închiderea mișcării și trecerea e - DA în stare "livrat", cu încălcarea prevederilor art. 206³³, alin. (1), lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 64, alin. (1) și (2) lit. a) și b) din Ordinul nr. 3729/2011. Prin același proces-verbal, s-a dispus confiscarea cantității de 29.932 litri motorină nemarcată, în baza art. art. 221³, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Verificând, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G. nr.2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Conform art.221³, alin.(2), lit.j), raportat la alin.(3), lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize cu nerespectarea cerințelor prevăzute în prezentul titlu se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum și cu confiscarea produselor.

În ceea ce privește cerințele prevăzute pentru primirea produselor accizabile, instanța a reținut că, potrivit art. 206³³, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003, (1) La primirea de produse accizabile în România, în oricare dintre destinațiile prevăzute la art. 206^30 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 sau 4 ori la art. 206^30 alin. (3), destinatarul trebuie să respecte următoarele cerințe: a) să confirme că produsele accizabile au ajuns la destinație; b) să păstreze produsele primite în vederea verificării și certificării datelor din documentul administrativ electronic de către autoritatea competentă; c) să înainteze fără întârziere și nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la încheierea deplasării, cu excepția cazurilor justificate corespunzător autorităților competente potrivit precizărilor din normele metodologice, un raport privind primirea acestora, denumit în continuare raport de primire, utilizând sistemul informatizat. (2) Modalitățile de confirmare a faptului că produsele accizabile au ajuns la destinație și de trimitere a raportului de primire a produselor accizabile de către destinatarii menționați la art. 206^56 alin. (1), precum și termenul de păstrare a produselor accizabile primite sunt prevăzute prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Sub acest din urmă aspect, instanța a reținut că, potrivit art. 64, alin. (1) și (2) lit. a) și b) din Ordinul nr. 3729/2011 [pentru modificarea Instrucțiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) utilizând aplicația EMCS-RO de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.434/2010], (1) Ajungerea produselor la destinație este confirmată de către destinatar prin accesarea butonului "Anunță sosirea" din pagina "Detalii document", în vederea asigurării unui reprezentant al autorității vamale teritoriale care în maximum 48 de ore de la înștiințare poate verifica și certifica datele înscrise în documentul administrativ. În urma încheierii cu succes a acțiunii, sistemul va actualiza starea mișcării la "Mișcare sosită". (2) Dacă lucrătorul vamal nu efectuează controlul în termen de 48 de ore de la momentul înștiințării, destinatarul efectuează primirea și are obligația: a) completării în EMCS-RO a raportului de primire, în care înscrie rezultatul controlului la destinație: tipul și cantitatea fiecărui produs accizabil primit, precum și orice discrepanță între produsul accizabil primit și produsul accizabil înscris în e-DA; b) completării raportului de primire în procedură alternativă, în care înscrie rezultatul controlului la destinație: tipul și cantitatea fiecărui produs accizabil primit, precum și orice discrepanță între produsul accizabil primit și produsul accizabil înscris în DA, pe care îl prezintă la autoritatea vamală teritorială pentru certificare, dacă sistemul este indisponibil. Raportul de primire în procedură alternativă va fi încărcat în sistem, de îndată ce acesta este repus în funcțiune.

Raportat la aceste prevederi, instanța a constatat că petenta nu a făcut dovada contrară a stării de fapt reținute prin procesul-verbal, proba testimonială administrată în cauză confirmând cele reținute în actul sancționator.

Astfel, instanța a reținut că, potrivit declarației martorului S__ I___ (fila 75), societatea petentă are atribuții cu privire la depozitarea și comerțul produselor petroliere, autorizate de vamă; în ziua respectivă, a fost adusă marfa, a fost depozitată în rezervoarele autorizate ale societății și a fost păstrată neatinsă timp de 48 de ore, însă a fost închis sistemul electronic. Martorul a mai menționat că marfa a sosit după-amiaza, în jurul orei 16, într-o zi de vineri, când cei de la Vamă nu lucrează; astfel, ei au închis sistemul electronic datorită furnizorului (trebuind să confirme recepția mărfii), iar organul constatator a spus că sistemul electronic nu trebuia închis, invocând în acest sens o modificare legislativă din 01.01.2014, iar fapta fiind reținută în 10.01.2014, la primul import al petentei. Totodată, martorul a declarat că agenții au constatat că marfa este în regulă, însă le-a reproșat că au închis sistemul electronic, cu toate că au recunoscut și ei faptul că nu au produs nici un prejudiciu bugetului de stat. Martorul S__ I___ a mai precizat că prima etapă constă în anunțarea sosirii mărfii, iar a doua etapă constă în recepția mărfii (când se constată că aceasta corespunde cantitativ și calitativ cu documentele însoțitoare), moment în care se închide aplicația prin apăsarea unui singur click (în acest moment furnizorul constatând și el în aplicație recepția mărfii). Martorul a arătat că ei au considerat că nu trebuie să aștepte 48 de ore pentru închiderea aplicației în contextul dat, deoarece aveau rezervoare autorizate unde să depoziteze marfa.

De asemenea, martora M____ S_____ (fila 77) a declarat, în legătură cu transportul sosit în data de 10.01.2014, în după-amiaza zilei de vineri, faptul că au procedat la închiderea sistemului electronic pentru a confirma recepția mărfii, știind că Vama nu are echipe de control la sfârșit de săptămână, marfa rămânând pe stoc pentru verificare. Martora a precizat că, pentru societatea petentă, acesta a fost primul import de motorină din anul 2014, iar cei de la Vamă le-au spus că în sistemul electronic EMCS a intervenit o modificare legislativă, însă nu i-a înștiințat despre aceasta decât abia în data de 17.01.2014, explicațiile fiind ambigue – în esență, referindu-se la faptul că nu pot proceda la închiderea sistemului electronic decât în termen de 48 de ore de la anunțarea sosirii mărfii.

Împrejurările evocate de petentă și confirmate de martorii audiați în cauză (privind lipsa intenției de a săvârși contravenția, respectiv nefamiliarizarea cu normele ce privesc importul produselor accizabile) nu pot conduce la concluzia nelegalității ori netemeiniciei procesului-verbal, aceste împrejurări putând prezenta relevanță doar sub aspectul individualizării sancțiunii. În acest sens, instanța a reținut că petenta nu se poate prevala de necunoașterea legii, iar răspunderea contravențională este antrenată indiferent de forma de vinovăție (intenție sau culpă), gradul mai redus al culpei sale neputând conduce la exonerarea sa de răspundere contravențională.

Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, însă, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că agentul constatator a aplicat amenda minimă prevăzută de lege pentru această faptă.

Conform art. 5, alin. (5) din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Totodată, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art.21, alin.(3) din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Sub aspectul individualizării sancțiunii raportat la criteriile prevăzute de art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că aceste criterii trebuie analizate coroborat, lipsa antecedentelor similare neputând conduce automat la aplicarea sancțiunii avertismentului. De asemenea, instanța a reținut ca fiind neîntemeiată aprecierea petentei privind lipsa stării de pericol create prin contravenția imputată datorită absenței unui prejudiciu, dat fiind că producerea unui prejudiciu putea atrage incidența legii penale, caz în care reținerea infracțiunii de evaziune fiscală excludea atragerea răspunderii contravenționale. Or, analiza pericolului social al contravenției se impune a fi făcută nu doar din perspectiva urmării produse, ci și din perspectiva urmării ce se putea produce, respectiv din perspectiva scopului normei juridice încălcate.

Cu toate acestea și cu toate că fapta – in abstracto – prezintă un grad de pericol ridicat, coroborând împrejurările menționate (respectiv, nedovedirea unor antecedente anterioare, lipsa intenției de eludare a prevederilor legale), instanța a reținut că sancționarea petentei cu amendă în cuantum de 20.000 lei este disproporționată. Chiar dacă legiuitorul prevede o limită minimă a amenzii în cuantum de 20.000 lei pentru fapta în cauză, instanța a constatat că o asemenea împrejurare nu poate înlătura posibilitatea instanței de a aplica sancțiunea avertismentului deoarece, pentru ca sancțiunea avertismentului să fie inaplicabilă raportat la prevederile art. 7, alin. (3) din OG nr. 2/2001, era necesar ca în actul normativ special să se prevadă expres acest lucru.

În ceea ce privește măsura confiscării, instanța a constatat că aceasta a fost luată în temeiul legii. Raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale nu este îndrituită să „reindividualizeze” măsura confiscării ori a sancțiunii complementare, ea având atributul de a verifica doar legalitatea acestora. Sancțiunea avertismentului este o sancțiune principală, ea putând fi aplicată de instanță doar pentru reindividualizarea sancțiunii principale, însă aceasta neimplicând „înlăturarea” măsurii confiscării ori a sancțiunii complementare. Cu alte cuvinte, cât timp în actul normativ special nu se prevede expres posibilitatea înlăturării măsurii confiscării/sancțiunii complementare în situația reindividualizării sancțiunii principale, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale nu are căderea de a o înlătura.

Or, astfel cum reiese din prevederile art. 221³, alin. (2), lit. j), raportat la alin. (3), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, măsura confiscării se aplică în mod obligatoriu în situația reținerii contravenției imputate petentei. În același sens, instanța a reținut că, potrivit art.24, alin.(1) din OG nr. 2/2001, persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. Conform art. 41 din OG nr. 2/2001, (1) Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condițiile legii. (2) În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. (3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.

Așadar, condițiile de aplicare și de executare a măsurii confiscării, respectiv de revenire asupra măsurii confiscării, sunt extrem de clare, în sensul că aplicarea măsurii confiscării este obligatorie pentru organul constatator, iar restituirea bunurilor confiscate are loc doar în cazul bunurilor a căror deținere sau circulație nu este interzisă prin lege și doar în situația în care se anulează procesul-verbal ori se constată nulitatea absolută a acestuia, nu și în situația în care instanța reindividualizează sancțiunea principală a amenzii.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a admis în parte plângerea, a înlocuit sancțiunea amenzii cu aceea a avertismentului și a respins cererea de înlăturare a măsurii confiscării, în temeiul art.34, alin.(1) din OG. nr.2/2001, coroborate cu prevederile art.7 din același act normativ. D__ fiind că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată cu ocazia concluziilor pe fond, instanța a luat act de această împrejurare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen petenta și intimata.

Prin cererea de apel formulată, apelanta – intimată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N_____ a solicitat instanței admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii în tot a plângerii la contravenție.

În motivare apelanta – intimată arată că în mod eronat a constatat instanța de fond că fapta petentei ar reprezenta un pericol social redus, acesta fiind mai mult decât evident: utilizarea necorespunzătoare a aplicației EMCS-RO de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize aprobate prin Ordinul președintelui ANAF 2434/2010.

Deși petenta nu a făcut dovada contrară stării de fapt reținute prin procesul verbal, proba testimonială administrată în cauză confirmă cele reținute în actul sancționator. Or legiuitorul tocmai în considerarea acestei realități a stabilit o diferență atât de mare între cuantumul minim al amenzii de 20.000 lei și cel maxim de 100.000 lei, fără a prevedea însă aplicarea acestei sancțiuni alternativ cu cea a avertismentului.

Față de cele de mai sus, apelanta – intimată arată că, deși în considerentele sentinței pronunțate instanța de fond invocă dispozițiile 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, aceasta a procedat la o interpretare foarte sumară a dispozițiilor acestui articol.

Astfel, este de observat că prevederile art. 21 alin. 3 din actul normativ mai sus indicat obligă instanța să cerceteze fapta săvârșită din mai multe puncte de vedere: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientei și celelalte date înscrise în procesul verbal, cu alte cuvinte instanța de fond era obligată să țină seama nu doar de circumstanțele personale ale petentei, cum a făcut în cauza de față, ci să observe că fapta acesteia face parte dintr-un adevărat fenomen social, care are grave urmări în economia națională.

Astfel, apelanta – intimată consideră dispoziția instanței de fond de a înlocui măsura sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, că este neîntemeiată, având în vedere că natura faptei, modul de săvârșire al acesteia, precum și amploarea pe care a luat-o acest gen de faptă contravențională, denotă evident pericolul social ridicat.

Procesul verbal de contravenție este legal întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzută de O.G. 2/2001, petenta fiind sancționată cu amenda contravențională minimă, în cuantum de 20.000 lei, prevăzută de art. 221³ alin. 3 lit. a, din Legea nr. 571/2003.

Prin urmare, apelanta – intimată arată că este evident faptul că prin sentința pronunțată instanța de fond a tratat mult prea lejer o faptă care poate deveni un adevărat fenomen social, luând o amploare tot mai mare.

Învederează că sancțiunile contravenționale nu au un simplu caracter sancționator ci în principal au un pronunțat caracter preventiv.

Or, cu privire la speța de față, prin sentința pronunțată, Judecătoria Satu M___ împiedică orice încercare a legiuitorului de a limita acest fenomen social care poate aduce grave prejudicii nu doar bugetului de stat ci în principal economiei naționale.

În drept, invocă dispozițiile legale la care a făcut referire.

Prin cererea de apel formulată, apelanta – petentă ___________________ a solicitat instanței admiterea apelului, în principal, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii plângerii la contravenție și al constatării nulității absolute a procesului verbal atacat, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul înlăturării sancțiunii complementare a confiscării.

În motivare, apelanta-petentă arată că așa cum a precizat cu prilejul judecății de fond, societatea a fost sancționată de o manieră extrem de drastică pentru o presupusă faptă contravențională fără niciun fel de consecințe, săvârșită prin apăsarea unui buton într-o aplicație informatică. Amenda aplicată a fost de 20.000 lei, iar sancțiunea complementară a confiscării motorinei a produs un prejudiciu material de peste 90.000 lei societății noastre.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, motiv pentru care nu mai insistă asupra ei, însă, în acesteia, în mod eronat a decis că situația nu impune înlăturarea măsurii complementare, deși aceasta are un conținut si consecințe pecuniare mult mai grave decât sancțiunea principală, aflându-se în disproporție vădită atât față de fapta concretă comisă, cât si față de însăși sancțiunea amenzii.

În acest context, sancțiunea complementară își depășește rolul, ea devenind în fapt un factor coercitiv mai puternic decât sancțiunea principală. Arată că instanța de fond analizând starea de fapt, a conchis că societatea nu a avut intenția de eludare a prevederilor legale, precum si că nu are antecedente contravenționale, schimbând reindividualizând sancțiunea amenzii în cea a avertismentului.

Așadar, în opinia judecătorului fondului, amenda de 20.000 lei a apărut ca fiind o sancțiune disproporționata față de fapta concretă sancționată.

Raportat la această împrejurare, menținerea sancțiunii complementare, ce produce un efect patrimonial de aproximativ 5 ori mai puternic decât amenda, apare ca fiind lipsită de sens si cu evidență depășire a principiului proporționalității sancțiunii cu valoarea socială ocrotită.

În acest sens s-a pronunțat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în cauzele Moon c Franței si Grifhosrt c. Franței au statuat că în situația în care sancțiunea impusă (în ambele spețe a fost vorba de o sancțiune a confiscării alăturate unei sancțiuni principale cu amenda) este disproporționată față de pericolul social al faptei, se încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1.

Așadar, confiscarea prin adeverită de reținere a bunurilor nr.21 din 15 ianuarie 2014 de către intimată a cantității de 29.932 litri motorina în valoare de aproximativ 90.000 lei, se prezintă a fi o măsură excesivă, față de norma încălcată de societatea apelantă-petentă, de forma de vinovăție precum si de valoarea socială ocrotită de norma de incriminare.

Față de aceste considerente, apreciază că reapreciind starea de fapt dedusă judecății si probatoriul administrat în cauză, se impune admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă dispozițiile art.460 si urm. NCPC, jurisprudența CEDO Moon c. Franța, Grifhorst c. Franța.

Intimata – apelantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N_____ a formulat în termenul legal întâmpinare la cererea de apel a petentei prin care a solicitat respingerea apelului.

Intimata – petentă nu a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de petentă.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și a dispozițiilor art. 479 Cod.pr.civ., instanța a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin sentința supusă apelului, prima instanță a admis în parte plângerea formulată de petenta ___________________, în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal atacat cu sancțiunea avertisment, respingând cererea de înlăturare a sancțiunii confiscării.

Criticile apelantei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N_____ sub aspectul greșitei aprecieri a gradului de pericol social al faptei de către instanța de fond se prezintă a fi nefondate, tribunalul apreciind că soluția primei instanțe este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 5 alin.5, art. 7 alin.2 și art.21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în sensul că sancțiunea contravențională aplicată ca urmare a săvârșirii unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel, în speță, în mod corect prima instanță a apreciat că fapta contravențională reținută în sarcina petentei prezintă un grad de pericol social redus, determinat de împrejurările da fapt în care a fost săvârșită contravenția și de circumstanțele personale ale contravenientei.

Gradul de pericol social al faptei se determină în raport de circumstanțele concrete ale speței, iar nu de amploarea socială a faptei, astfel că motivele de netemeinicie formulate prin cererea de apel se rețin a fi nefondate, tribunalul apreciind ca legală și temeinică soluția primei instanțe în ceea ce privește statuarea asupra sancțiunii principale aplicate petentei.

Tribunalul a apreciat a fi nefondat și apelul declarat de petentă.

Deși aceasta solicită în principal constatarea nulității absolute a procesului verbal atacat, prin cererea de apel nu invocă niciun motiv de nulitate a actului de sancționare.

Instanța de apel reține că actul de constatare a contravenției contestat îndeplinește exigențele de formă și de fond prevăzute sub sancțiunea nulității de O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, se reține că prima instanță a coroborat în mod temeinic probele administrate în cauză și a apreciat că starea de fapt constatată de către agentul constatator nu a fost răsturnată.

Referitor la solicitarea apelantei – petentei de a se dispune înlăturarea sancțiunii complementare a confiscării, tribunalul constată că această cerere este lipsită de fundament juridic.

Astfel, tribunalul reține că din dispozițiile cuprinse de OG nr. 2/2001, respectiv art.5, art.7, art.21 rezultă neechivoc faptul că sancțiunile contravenționale principale și cele complementare sunt sancțiuni distincte, cu un regim juridic diferit care, deși se aplică fiecare proporțional cu gravitatea faptei și cu gradul de pericol social concret, datorită regimului juridic diferit al acestora nu pot fi înlocuite unele cu altele, respectiv nu poate fi înlăturată aplicarea acestora în cazul în care acestea sunt expres prevăzute de lege.

În măsura în care actul normativ de contravenționalizare prevede că pentru săvârșirea contravenției reglementată de acesta se aplică alături de o sancțiune principală și una sau mai multe sancțiuni complementare, aplicarea sancțiunii/sancțiunilor complementare este obligatorie indiferent de împrejurările de fapt și situația personală a contravenientului, stabilirea graduală a unei sancțiuni complementare de către agentul constatator fiind posibilă doar în cazul în care prin natura acesteia sancțiunea complementară are stabilite limite minime și maxime sau aceasta a fost stabilită alternativ și nu cumulativ prin actul de contravenționalizare cu o altă sau alte sancțiuni complementare de natură diferită.

În contextul acestor dispoziții legale se constată ca nelegală solicitarea apelantei de înlocuire a sancțiunii complementare aplicată prin procesul verbal de contravenție contestat întrucât sancțiunea complementară a confiscării este expres prevăzută de art. 221 ind.3 alin. 3 lit.a) din Legea nr.571/2003.

Față de considerentele de mai sus, constatând că cererile de apel sunt neîntemeiate, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, în temeiul art.480 alin.1, art.453 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile declarate de apelanta - petentă ___________________, înregistrată la ORC sub nr.JXXXXXXXXXXXX, C__ xxxxxxxx, prin administrator judiciar EURO INSOLV SPRL, cu sediul în Satu M___, _______________________. 36, jud. Satu M___ și apelanta-intimată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N_____, cu sediul în Cluj-N_____, P-ța A____ I____, nr. 19, jud. Cluj, CUI xxxxxxx, împotriva sentinței civile nr. 3782/09.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.proc.civ. la data de 03.06.2015.

Red.A.D./19.06.2015.

Tehnored_VD /19.06.2015.

4 ex. – _____________.cu: ___________________ prin admin.judiciar Euro Insolv SPRL Satu M___, DGRFP Cluj N_____ prin AJFP Satu M___

Jud.fond: A_______ P____