Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1472/2015

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ M______ C______

Judecător G_______ N_______

Judecător M______ E__

Grefier M____ P______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent _____________________ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:

Tribunalul, ia act ca s-a solicitat solutionarea cauzei in lipsa, ca nu se solicita administrarea de probe noi in recurs si, fata de actele si lucrarile dosarului, retine cauza spre solutionare

INSTANȚA

Asupra cauzei de față :

Prin plângerea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei Cornetu, petenta _____________________ a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție _______ 11 nr.xxxxxxx/22.03.2011 încheiat de către intimata CNADNR-CESTRIN.

În dovedire a fost atașat în fotocopie procesul-verbal atacat.

La data de 18.06.2013 petenta și-a motivat în fapt și în drept plângerea arătând următoarele:

În primul rând a solicitat anularea procesului-verbal atacat având în vedere că nu au fost respectate dispozițiile OG nr. 2/2001, lipsind semnătura olografă a agentului constatator, iar OG nr. 2/2001 nu prevede modalitatea semnării electronice a proceselor-verbale de contravenție.

Mai mult, a arătat că sunt incidente disp. art. 16 alin. 1 și art. 17 din OG nr. 2/2001 în sensul că procesul-verbal nu cuprinde semnătura agentului constatator și nu asigură identificarea semnatarului, urmând a se dovedi că furnizorul de servicii de certificare este acreditat în acest sens.

În plus procesul-verbal contestat nu asigură identificarea semnatarului conform art. 4.4 din Legea nr. 455/2001.

D____ urmare nu funcționează prezumția de legalitate a actului atacat, fapta nefiind constatată personal de către agentul intimatei.

De asemenea petenta a mai arătat că procesul-verbal atacat nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 16 alin. 1 teza a III-a din OG nr. 2/2001, respectiv ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși există o obligație imperativă a agentului constatator în acest sens, sancțiunea fiind nulitatea absolută.

În privința temeiniciei arată petenta faptul că nu se poate reține o prezumție de legalitate, iar sarcina probei săvârșirii contravenției revine exclusiv și în primul rând intimatei, conform art. 6 din CEDO și a jurisprudenței adoptată în aplicarea acestuia.

În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În drept au fost invocate disp. OG Nr. 2/2001.

La solicitarea instanței intimata a depus planșa foto, certificatul calificat și dovada de comunicare a procesului-verbal atacat.

Deliberând asupra plângerii, față de susținerile petentei, a probelor administrate, a dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001 și a procesului-verbal contestat, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______ 11 nr. xxxxxxx/22.03.2011 întocmit de către agentul constatator al intimatei, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 29.10.2010, ora 14.16, pe A 2 km 12+450, Glina, Județul Ilfov, vehiculul categoria E, aparținând petentei, având nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat fără a deține o rovinietă valabilă, proba efectuându-se cu planșa foto atașată la dosarul cauzei în fotocopie.

Totodată față de petentă a fost luată și măsura obligării acesteia la plata sumei de 720 Euro, cu titlu de tarif de despăgubire conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.

Neîntemeiate sunt susținerile petentei privind nelegalitatea procesului-verbal urmare a lipsei semnăturii agentului constatator de pe procesul-verbal contestat conform disp. art. 17 din OG nr. 2/2001.

Astfel, se constată că simpla contestare a semnăturii, fără a contesta modalitatea de emitere a acestei semnături în formă electronică, respectiv certificatul deținut de către agentul constatator al intimatei-atașat în fotocopie la dosarul cauzei, nu poate conduce la constatarea nulității procesului-verbal atacat, dispozițiile OG nr. 15/2002 având caracter special și derogatoriu de la dispozițiile din OG nr. 2/2001 în privința aplicării semnăturii olografe a agentului constatator dat fiind specificul constatării unor astfel de contravenții, respectiv prin mijloace tehnice certificate și omologate, prin intermediul unui sistem informatic certificat.

Mai mult, instanța a reținut că în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).

Semnătura electronică in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.

Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitală furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul că mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașată, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.

Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original este cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.

În consecință, instanța reține că trebuie realizată distincția dintre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.

Există mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul să nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001.

Prin urmare, se constată că procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citită nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, pe suport de hârtie, iar faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărită pentru a fi comunicata ca atare, nu îi înlătură calitatea de înscris in forma electronica.

De asemenea, instanța a constatat că din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, rezultă regula constatării personale a contravenției de către agentul constatator, insă noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite, agentul constatator întocmind procesul-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.

Legea contravențională nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorată simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.

Prin urmare, in măsura în care încheierea procesului-verbal a avut la bază informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, se reține că petentul nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea.

In consecință, fapta imputată petentei, așa cum a fost descrisă in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002.

Sunt neîntemeiate susținerile privind nulitatea procesului-verbal derivând din nemenționarea în cuprinsul procesului-verbal de contravenție a ocupației și a locului de muncă ale petentei, având în vedere că aceste mențiuni nu pot constitui motive de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, conform art. 17 din OG nr. 2/2001, iar lipsa celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 din același act normativ determină nulitatea procesului-verbal de contravenție exclusiv în ipoteza în care petenta invocă și dovedește existența unei vătămări generată de această lipsă care să nu poată fi altfel înlăturată decât prin anularea actului contestat, probă care însă nu a fost realizată de către petentă în cadrul acestui demers procesual.

Pe de altă parte, analizând potrivit disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului-verbal întocmit, instanța a reținut că motivele de netemeinicie, invocate de către petentă sunt neîntemeiate după cum urmează:

În drept, instanța a constatat că deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din, 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vâstberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113,23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În speța de față, în ceea ce privește temeinicia procesului verbal se constată că petenta a fost sancționată potrivit art. 8 alin. 1, 2 din OG nr. 15/200.2 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.

Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului’’.

Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul OG 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ în înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. în acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit OG nr. 15/2002(0rdinul 769/01.10.2010).

Având în vedere aceste aspecte, instanța a constatat că petenta avea obligația de plată a rovinietei, fiind imputabilă petentei săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată, conform planșei foto atașată la dosarul cauzei, necontestată de către petentă din care rezultă că la data și ora menționate în cuprinsul procesului-verbal contestat autovehiculul aparținând acesteia a fost surprins circulând pe A 2 fără a deține o rovinietă valabilă, aspect necontestat de către pârâtă, astfel încât se constată că prezumția de valabilitate rezultată din planșa foto atașată cauzei nu a fost înlăturată prin probatoriul administrat de către petentă.

În privința modului de individualizare a sancțiunii amenzii, instanța constată că în mod corect intimata a dat eficiență criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, dar și de limitele legale ale sancțiunii amenzii stabilită în raport de categoria din care face parte autovehiculul aparținând petentei, considerente față de care va fi menținută sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentei.

Cu privire la aplicarea tarifului de despăgubire în privința petentei, instanța constată că se impune înlăturarea acesteia urmare a incidenței dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, precum și față de data introducerii plângerii contravenționale, această măsură urmând a fi înlăturată prin admiterea în parte a plângerii și anularea în parte a procesului-verbal, cu privire la această măsură.

Impotriva acestei sentinte, recurentul _____________________ a formulat recurs, solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei recurate.

In motivare se arata ca instanta de fond nu a luat in considerare factura nr. COMR0000365/ 16.03.2010 care atesta plata rovinieti, ci s-a raportat la faptul ca acesta nu a contestat in nici un fel plasa foto depusa de intimata care ar atesta faptul ca aceasta nu avea rovinieta valabila la data de 29.10.2010.

Mai arata ca presupusa fapta care a fost retinuta in sarcina petentei, nu prezinta un grad ridicat de pericol social, intrucat acesta nu exista.

Analizând Sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:

Prin procesul verbal contestat, recurenta-petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002. Sub aspectul legalității, tribunalul constată că procesel verbal a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la semnarea acestora de către agentul constatator.

Tribunalul apreciaza că aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea acestei legi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1259/2001 este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Astfel, fără a exclude de plano utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor de drept public, atunci când această posibilitate este permisă printr-o dispoziție expresă a legii, pentru a asigura compatibilitatea cu modalitatea în care actul este cunoscut de către destinatarul său, prin raportare la suportul de transmitere a informației, se observă că, în procedura contravențională, reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 (lege specială), care se completează sub aspectele nereglementate expres și distinct cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (dreptul comun în materie contravențională), de lege lata, o atare posibilitate nu există.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dispoziții aplicabile, cu titlu de normă generală, în lipsa unor norme speciale, derogatorii în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, procesul – verbal de constatare și sancționarea a contravenției, încheiat de agentul constatator în lipsa persoanei sancționate, precum și înștiințarea de plată se comunică acesteia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Această modalitate de comunicare prin care conținutul informațional al actului emis ajunge la cunoștința destinatarului său presupune eo ipso utilizarea formei scrise clasice, pe suportul de hârtie.

În plus, sfera de aplicare a semnăturii electronice, indiferent de forma acesteia, simplă sau extinsă, rezultă cu evidență dintr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 4 pct. 1 – 4, art. 5, art. 7 din Legea nr. 455/2001, republicată.

Astfel, art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, republicată, definește înscrisul în formă elctronică ca fiind o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificația inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Totodată, pe baza definiției legale conținute de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, republicată, literatura de specialitate a decelat elementele definitorii ale actului juridic în formă electronică, pe baza cărora acestea sunt distinse de forma scrisă, clasică, pe suport de hârtie, printre aceste elemente fiind indicat modul diferit, de acces, la manifestarea de voință.

Astfel, s-a arătat că: Având o formă de exprimare specifică - electronica - atunci și modul de acces la această manifestare de voință este diferit: în timp ce înscrisurile clasice sunt citite de oameni în mod direct, înscrisurile electronice sunt „citite” prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar>

Totodată, s-a observat că definiția legală a înscrisului electronic nu distinge între mijloacele tehnice care permit citirea înscrisului în formă electronică și că acesta poate fi, deopotrivă conținut, de unitățile de stocare a memoriei din calculatoarele personale ori telefoanele mobile, putând fi astfel de înscrisuri documentele electronice în format doc, pdf, txt, jpg, etc., mesajele email, mesajele sms, mesajele instantanee.

Prin urmare, pentru că un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001, republicată trebuie ca manifestarea de voință a celui de la care actul emană să îmbrace forma electronică și, totodată, să ajungă la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.

Această specificitate distinge înscrisul electronic, de înscrisurile „clasice”, pe suport de hârtie.

În caz contrar, atunci când manifestarea de voință a emitentului actului este expediată și ajunge la destinatarul său pe suport de hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, republicată, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Art. 4 pct. 3 din aceeași lege definește semnătura electronică ca reprezentând date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din aceeași lege ca reprezentând semnătura electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează, în așa fel încât orice modificare ulterioară acestora este identificabilă.

Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că, logic și juridic semnătura electronică se atașează unor date în formă electronică, fiind improprie primirii, de către destinatar, a informațiilor pe suport de hârtie.

În aceste condiții, actul original ce cuprinde ori căruia i s-a atașat semnătura electronică a autorului său este stocat pe un suport informatic și beneficiază de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care se referă doar la „existența unor garanții suficient de serioase” de credibilitate a documentului și funcționează, atunci când înscrierea este efectuată de un profesionist, doar în favoarea terților, nu împotriva lor.

Înscrisul comunicat celeilalte părți pe suport de hârtie, fără semnătura originală a celui de la care emană, are doar valoarea unei copii a înscrisului electronic original.

Aplicând aceste considerații de principiu în privința proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, acte administrative unilaterale care, în principiu, se bucură de prezumția de autenticitate, se observă că, în soluționarea problemei de drept generată de practica administrativă prezentată în precedent se justifică, pentru acest punct al analizei, următoarele concluzii:

a) Procesul – verbal întocmit în format electronic, având atașată/asociată o semnătură electronică extinsă care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Însă, această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie atașată actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

b) Procesului – verbal imprimat pe suport de hârtie, comunicat persoanei sancționate în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, nu i se poate asocia, logic și juridic, o semnătură electronică extinsă.

Raportat la forma de emitere și comunicare a actului, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

Acest act nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, în mod normal, însoțește actele administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă impuse în acest scop.

Cel de-al doilea aspect de analiză vizează aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată, potrivit cărora lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal, iar nulitatea se constată din oficiu.

Textul consacră un caz de nulitate absolută a procesului – verbal determinat de lipsa unui element procedural esențial care, astfel cum s-a aratat în precedent, vizează autenticitatea actului administrativ.

Sancțiunea nulității intervine, în această situație pentru lipsa unui element esențial al actului constatator, indiferent de existența sau nu a unei vătămări.

Inserarea în cuprinsul procesului – verbal transmis persoanei sancționate contravențional pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a mențiunii că procesul – verbal a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare nu pot avea semnificația acoperirii nulității absolute care intervine în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, întrucât, de principiu aceste nulități nu pot fi acoperite.

Pe de altă parte o atare mențiune nu are nici semnificația juridică a înlăturării prezumției de vătămare a petentului instituită de legea contravențională în cazul nulităților exprese, întrucât, în cazul nulităților absolute exprese o atare probă nu poate fi făcuta

Tribunalul apreciaza că nu poate fi reținut argumentul de interpretare potrivit căruia art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate, semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât potrivit principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi semnat și prin aplicarea semnăturii electronice.

În primul rând, argumentul de interpretare extensivă a legii contravenționale (lex dixit minus quam voluit) nu poate funcționa în plenitudinea sa în fața principiului legalității care impune o interpretare strictă a acestei legi, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului.

În al doilea rând, astfel cum s-a aratat, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, republicată, voința legiuitorului a fost aceea ca procesul – verbal de constatare și sancționare contravențională să fie comunicat persoanei sancționate pe suport de hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată și în privința proceselor – verbale încheiate în condițiile art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluție similară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6). Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii și ștampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerințe legale aplicabile în materie.

Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport de hârtie și, în plus aduce garanții suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său, însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.

În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport de hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (In solemnibus forma dat esse rei).

Nu in ultimul rand tribunalul retine ca in acelasi sens sunt si dispozitiile Deciziei 16/16 februarie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii

Asa stand lucrurile, observand ca procesul verbal contestat nu este semnat, lipsa semnaturii atragand, potrivit art. 19 din OG 2/2001 nulitatea acestuia, tribunalul urmeaza ca, pentru considerentele mai sus invocate, tinand cont si de motivele invocate de instanta de fond, va admite recursul, va modifica in tot sentinta civila recurata in sensul ca va admite plangerea contraventionala, va anula pvcsc _________ nr. xxxxxxx/22.03.2011 si va exonera pe petent de executarea sanctiunilor contraventionale aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite recursul formulat de _____________________ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA

Modifica in tot sentinta civila recurata in sensul ca

Admite plangerea contraventionala

Anuleaza pvcsc _________ nr. xxxxxxx/22.03.2011 si exonereaza pe petent de executarea sanctiunilor contraventionale aplicate prin acesta

Irevocabila

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Președinte, A___ M______ C______	Judecător, G_______ N_______	Judecător, M______ E__
	Grefier, M____ P______

M.P. 01 Noiembrie 2015