R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR.236
Ședința publică din data de 23.01.2015
Completul constituit din:
Președinte - P______ A___ D______
Judecător – C_______ I______
Judecător – ȘTEFUC L______
Grefier- D______ D_____ R_____
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-petentă ________________, cu sediul în com. Târgșoru Vechi, ___________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ____________________.22, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3067/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta petentă, reprezentată de avocat L___ A____, potrivit împuternicirii avocațiale ________ nr.xxxxxxx/14.05.2014, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei depune la dosarul cauzei dovada achitării amenzii aplicate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, prin reprezentant, învederează că s-a solicitat prin plângerea inițială și aplicarea măsurii de avertisment, în loc de amendă, iar banii au fost confiscați, amenda a fost plătită, dar suspendarea activității pe trei luni deja pare exagerată.
Având în vedere că este prima abatere de acest gen săvârșită de societate, reprezentantul acesteia apreciază că se poate aplica sancțiunea avertismentului și înlăturarea măsurii complementare de interdicție a exercitării activității pe trei luni.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cererea de recurs spre soluționare și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr.XXXXXXXXXXXXXX petenta ______________ a contestat, în contradictoriu cu intimatul G___ Financiară Prahova, procesul verbal de constatare a contravenției _______ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 09.05.2012 de reprezentantul intimatei, considerându-l nelegal și netemeinic.
Petenta a arătat în plângerea sa, că i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 8000 lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni motivat de faptul că un angajat care își desfășura activitatea la punctul de lucru al petentei nu a afișat prețul de vânzare și a încasat o sumă de 605,70 lei nefiscalizați și a susținut că salariata respectivă a fost sancționată contravențional cu ,, AVERTISMENT,, și societatea prin procesul verbal contestat a fost sancționată pentru aceeași faptă săvârșită de salariată.
Petenta a mai susținut că sancțiunea este nelegală deoarece fapta a fost constatată de inspectorii IPJ Prahova și sancțiunea a fost aplicată de Garda Financiară Prahova.
În dovedirea plângerii contravenționale, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei certificatul de înregistrare a societății și procesul verbal de contravenție. .
În drept, plângerea a fost întemeiată pe OG 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 alin 1 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata în temeiul disp. Art. 115 cod procedură civilă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și a depus la dosarul cauzei precizări privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care se arată că pentru litigiile aflate pe rolul instanței indiferent de faza de judecată Agenția se subrogă în toate drepturile și obligațiile Gărzii Financiare și dobândește calitatea procesuală a acesteia.
Intimata a susținut prin întâmpinare că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10, lit. b din OUG nr. 28/1999 respectiv neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale,, .
Intimata a arătat că petenta recunoaște fapta însă susține că nu poate fi sancționată deoarece a fost sancționată salariata care a săvârșit fapta și nu se poate aplica două sancțiuni pentru aceeași faptă.
Prin sentința nr. 3067/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost respinsă plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/09.05.2012, întocmit la data de 09.05.2012 de comisarii gărzii financiare petenta ______________ a fost sancționată contravențional pentru deoarece organele de poliție cu ocazia verificărilor la punctul de lucru al societății au descoperit că nu erau afișate prețuri la un produs iar din suma totală încasată, conform monetarului întocmit de vânzătoara N____ R_____ nu s-au emis bonuri fiscale pentru o sumă de 605,79 lei.
Pentru fapta de a nu afișa prețul la produse a fost sancționată cu avertisment salariata N____ R_____ prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/13.04.2012 în baza legii nr. 12/1990.
Societatea petentă a fost sancționată pentru fapta prev. de art.10 lit. B din OUG 28/1999 respectiv pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru marfa vândută.
Din economia prevederilor O.G. nr. 2/ 2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție este prezumat a fi legal și temeinic, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului. Astfel, procesul-verbal face dovada deplină asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei până la proba contrară ce incumbă petentului.
Având în vedere că petentul nu a solicitat administrarea niciunei probe care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție, și că nu sunt motive de nulitate, care pot fi invocate din oficiu, a acestui proces-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale în materie.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține, că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului, art.34 , rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Această prezumție de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată.
Petentul deși a solicitat administrarea probei cu înscrisuri a depus la dosarul numai certificat de înregistrare a societății și fișa postului, mai mult a recunoscut fapta.
Nu are relevanță faptul că salariatul său avea responsabilitatea și obligația de a emite bonuri fiscale pentru întreaga cantitate de marfă vândută deoarece pe linia dispozițiilor legale privind dreptul muncii , petentul are alte prerogative cu privire la salariați și răspunderea acestora.
Din analiza probatoriului administrat în cauză nu au fost produse dovezi de natură să infirme mențiunile din procesul verbal de contravenție.
Astfel din procesul verbal întocmit de organul de rezultă că la punctul de lucru al petentei nu s-au emis bonuri fiscale pentru toată marfa vândută astfel că devin incidente dispozițiile prevăzute de OUG 28/1999.
Instanța având în vedere susținerile petentului din cererea introductivă cât și documentația întocmită de agentul constatator apreciază că sancțiunea aplicată petentului este legală.
Astfel, instanța apreciază că situația de fapt detaliată în cuprinsul actului constatator corespunde realității și sancționarea petentului pentru fapta reținută în sarcina sa a fost temeinică și legală.
În jurisprudența CEDO cauza A_____ & România și I___ P__ & România Curtea apreciază că amenda aplicată în temeiul OUG 195/2002 și suspendarea/reținerea permisului de conducere se include în sfera acuzației penale însă nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului verbal din procedura contravențională română ci, impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție și prezumția de legalitate și validitate a procesului verbal de contravenție.
De asemenea instanța apreciază că aplicarea prezumției de nevinovăție astfel cum se solicit în lumina jurisprudenței CEDO și a garanțiilor fundamentale prevăzute de art. 6 din CEDO, a fost respectată de instanță în prezenta cauză, deoarece petentei i s-a dat posibilitatea de a proba susținerile sale, dar mențiunile agentului constatator nu pot fi înlăturate din oficiu de către instanță ca un efect automat al prezumției de nevinovăție a petentului, ci trebuie analizate într-un context probatoriu de natură să respecte drepturile ambelor părți.
Împotriva acestei sentințe petenta __________________. cu sediul in ______________________, județ Prahova a formulat recurs invocând nelegalitatea si netemeinicia acesteia , solicitând ca instanța de recurs să modifice in tot sentinta să admita plangerea, iar in baza art. 5 din OG 2/2001 sa schimbe in totalitate sancțiunea aplicata , să o înlocuiască cu avertisment, inlaturand sancțiunea complementara.
l.În ceea ce privește netemeinicia, a arătat recurenta instanta de fond nu a retinut toate aspectele de fapt arătate prin plângere si conform actelor depuse la dosar din care rezulta ca fapta contraventionala savarsita de angajata, N____ R_____, s-a produs pe data de 13.04.2012, in vinerea Pastelui, cu doua zile inainte de Paste. In aceasta perioada, afluxul de cumpărători foarte mare, iar faptele retinute in sarcina angajatei s-au produs din culpa si nu este vorba de o fapta produsa cu intentie.
Totodata instanta, nu a retinut si faptul ca afișarea prețului la produsele de carne era îndeplinita, mai puțin la un singur produs respectiv la "sorici de porc", iar suma nefiscalizata a fost de 605,70 lei, din care TVA cuvenit statului ar fi rezultat suma de 146 lei (606 x 24% = 146 lei). Mai mult, pe parcursul judecății a avut o atitudine sincera, recunoscând fapta. Consideră recurenta că un asemenea prejudiciu de 146 lei TVA reprezintă un pericol social minor și coroborat cu atitudinea sincera ar fi impus o sancțiune contravenționala cu avertisment si nu o sancțiune contravenționala pecuniara. Mai mult, s-a aplicat sancțiunea complementara de suspendare a activitatii de la punctul de lucru Hale pe o perioada de 3 luni, aceasta însemnând paralizarea activitatii productive a firmei .
2.Sub aspectul legalitatii a solicitat recurenta in schimbarea sancțiunii aplicate din amenda in avertisment.
A solicitat recurenta ca toate actele de procedura sa fie comunicate la Cabinet de Avocatura din Ploiesti, ____________________, județ Prahova.
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Juridic - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a solicitat intimata să se constatate, ca recurenta revine cu aceleași argumente, care au facuț obiecul judecării fondului facand trimitere la considerentele pe baza carora au avut loc dezbaterile de fond. Motivele invocate in calea superioara de atac, au fost abordate si dezbătute de instanta de fond, drept pentru care le consideram neîntemeiate.
A adăugat intimata că instanta de fond s-a pronuntat, atat in ceea ce privește legalitatea cat si in ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție incheiat, si a retinut ca procesul- verbal de contravenție este legal si temeinic intocmit.
Comisarii Gărzii Financiare - Secția Prahova, pentru contravenția astfel constatata, au aplicat petentei, ca sancțiune principala, amenda in cuantumul minim prevăzut de actul normativ, iar ca sancțiune complementara confiscarea sumejor nefiscalizate și suspendarea activității petentei pe o perioada de 3 luni.
Procedând astfel, organul constatator a considerat ca aceasta sancțiune este legal și a făcut în mod corect individualizata fața de natura faptelor , fiind proporționala cu gradul de pericol social , norma incidentă urmărește îndeplinirea obligației legale a fiecărui contribuabil de a-si declara corect veniturile si a achita astfel obligațiile fiscale aferente .
În acest context, valoarea sumei neinregistrate reprezintă o împrejurare ce poate contribui la aprecierea gravitatii incalcarii normei, insa, vatamarea principala creata sistemului de relatii ce stau la baza raporturilor juridice aratate rezida, in principal, in starea de neincredere generata prin savarsirea faptei, in derularea acestor raporturi juridice.
Prin urmare, organele constatatoare au considerat in mod corect ca vatamarea adusa valorilor sociale ocrotite este una profunda.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/09.05.2012, întocmit la data de 09.05.2012 de comisari din cadrul intimatei MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Juridic - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, petenta ______________ a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 litera b) din OUG nr. 28/1999 constând în neîndeplinirea obligației de a emite bonuri fiscale pentru toate mărfurile livrate, astfel din suma totală încasată, conform monetarului întocmit de vânzătoara N____ R_____ nu s-au emis bonuri fiscale pentru o sumă de 605,79 lei. Totodată, prin procesul verbal de contravenție s-au aplicat sancțiunile complementare prevăzute de art. 11 alin.3 din OUG nr. 28/1999 constând în confiscarea sumei de 605, 79 lei și art. 14 alin.2 din același act normativ constâns în suspendarea activității pentru o perioadă de 3 luni a punctului de lucru din incinta Halelor Centrale Ploiești .
Prin sentința recurată petentei i s-a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Criticile petentei recurente asupra sentinței civile pronunțate de instanța de fond sunt nefondate.
Verificând actul constatator din punct de vedere al legalității instanța de fond a reținut în mod corect că potrivit art.17 din OG nr.2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal, nulitatea se constată și din oficiu. În speță, din probatoriul cu înscrisuri administrat instanța a constatat că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din OG nr.2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei actului contestat tribunalul reține că potrivit art. 10 litera b) din OUG nr. 28/1999 neîndeplinirea obligației de a emite bonuri fiscale pentru toate mărfurile livrate este contravenție. În speță, din motivarea plângerii contravenționale rezultă că petenta , prin reprezentanții săi legali , a recunoscut săvârșirea faptei , susținând că aceasta s-a produs pe data de 13.04.2012, in vinerea Pastelui, cu doua zile inainte de Paste. In aceasta perioada, fluxul de cumpărători foarte mare, iar faptele retinute in sarcina angajatei s-au produs din culpa si nu este vorba de o fapta produsa cu intentie. Tribunalul observă că în materie contravențională aspectul subiectiv al conduitei contravenționale este desemnat prin termenul vinovăție – atitudinea psihică a persoanei ce comite fapta contravențională, care se manifestă fără constrângere pe planul relațiilor sociale, de prevedere a rezultatului faptei sale ori de posibilitate a reprezentării acestuia. Si în plan contravențional vinovăția se prezintă în ambele forme ale sale : intenție și culpă. Așadar, susținerea petentei că fapta a fost săvârșită din culpă nu are relevanță sub aspectul caracterizării faptei săvârșite drept contravenție.
Mergând mai departe în ceea ce privește temeinicia actului constatator instanța constată că pe parcursul judecății petenta nu a dovedit cu nicio probă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal de constatare si sancționare a contraventiei , iar fapta sa reprezintă contravenția prevăzută de art.10 alin. 1 lit.b din OUG nr.28/1999 întrucât s-a constatat ca acesta nu a utilizat aparatul de marcat aflat în dotarea sa, în sensul ca nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 605,79 lei, reprezentând încasari .
Fapta descrisa întruneste continutul constitutiv al contraventiei prevazute de art. 10, lit. b, din OUG nr. 28/1999 si sanctionată de art. 11, alin. 1, lit. b, din acelasi act normativ. Masura confiscarii, precum si sanctiunea complementara a suspendarii activitatii au fost de asemenea aplicate conform legii (art. 11, alin. 3, si respectiv art. 14, alin. 2, din OUG nr. 28/1999).
Motivul invocat de petenta în sensul că fluxul de clienți era mare și nu avea timp să emită bonuri fiscale nu este de natura a înlatura sau atenua raspunderea contraventionala a acesteia. În acest sens dispozițiile art. 1 din OUG nr.28/1999 prevăd că în situația defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligați ca în momentul constatării defecțiunii să anunțe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat. Până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, agenții economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită facturi fiscale pentru respectivele operațiuni, la cererea clientului. De altfel, prin plângerea contraventionala introdusa, petenta recunoaste savârsirea faptei, aratând ca acestea reprezinta consecinta unor greseli involuntare .
Referitor la sanctiunile complementare a suspendarii activitatii societății petente și confiscarea sumei de bani potrivit art. 11, alin. 3, si respectiv art. 14, alin. 2 din OUG nr. 28/1999). , tribunalul reține ca înlaturarea acestora nu este posibila, întrucât aplicarea lor are caracter imperativ, agentul constatator neavând posibilitatea de optiune între aplicarea si neaplicarea acesteia.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C__ urmează ca instanța să respingă recursul formulat de recurenta-petentă ________________, cu sediul în com. Târgșoru Vechi, ___________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ____________________.22, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3067/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de recurenta-petentă ________________, cu sediul în com. Târgșoru Vechi, ___________________, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ____________________.22, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3067/05.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2015.
P_________ JUDECATORI
P______ A___ DANIELACÎMPEANU I______
ȘTEFUC L______
Grefier
D______ D_____ R_____
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. C.I./Tehnored.D.D.R..
J.F. T_____ A__
d.f. XXXXXXXXXXXXXX
2 ex./ 03.03.2015