Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
562/2014 din 19 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 562/2014

Ședința publică din 19 Martie 2014

Completul compus din:

Președinte: V_____ B____

Judecător: B_____ G_____ Z________

Judecător: A__________ R________

Grefier: R_____ P__


S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul I____________ DE P______ JUDETEAN CLUJ, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx din 04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C______ I____ S____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

În temeiul art. 159 ind.1 (4), art. 2 pct.3 C.pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.

Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 pct.2 Cod proc. civilă, astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.


INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul C______ I____ S____ în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj și s-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.03.2011

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în esență următoarele: prin procesul-verbal menționat anterior, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 268 lei, aferentă celor patru puncte-amenda, dispunându-se și reținerea permisului de conducere, pentru că a depășit neregulamentar autotractorul marca DAF având numărul de înmatriculare XXXXXXXX, fapta fiind încadrată juridic ca o încălcare a dispozițiilor art. 120 din ROUG 195/2002; instanța de fond a constatat că mașina pe care petentul a depășit-o staționa și că acesta s-a aflat în stare de necesitate la momentul depășirii neregulamentare, iar răspunderea contravențională în acest caz este înlăturată, motiv pentru care s-a dispus admiterea plângerii contravenționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs I____________ de Poliție al Județului Cluj, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesul verbal. În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea judecătoriei este netemeinică și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere interdicția de a fi ascultat soțul în calitate de martor, conform prevederilor art. 189 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Recurentul a mai arătat că, la fel ca și în cadrul întâmpinării formulate la judecarea pe fond a cauzei, se opune administrării probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 189 C.pr.civ. și că prezumția de legalitate a procesului-verbal nu a fost înlăturată de către petent iar măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul C______ I____ S____, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, iar în subsidiar, prin rejudecare, admiterea plângerii contravenționale în sensul înlocuiri sancțiunilor aplicate cu cea a avertismentului.

În motivare, intimatul a arătat că judecătoria în mod corect a apreciat că în speță caracterul contravențional al faptei este înlăturat de starea de necesitate în care se afla în momentul depășirii neregulamentare și că fapta nu a fost înregistrată cu vreun mijloc tehnic iar audierea martorei, care este soția sa, s-a făcut abia la al patrulea termen de judecată, după ce martorul semnatar al procesului-verbal nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Tribunalul apreciază că în speță în mod corect a reținut prima instanță că se impune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că starea de fapt reținută în cuprinsului acestuia nu corespunde realității.

Referitor la susținerea recurentului conform căreia în mod greșit judecătoria a procedat la ascultarea ca martor a soției petentului tribunalul constată următoarele: este adevărat că art. 189 alin.1 pct.2 C. pr. civ. interzice ascultarea ca martor a soțului sau a rudelor apropiate; cu toate acestea tribunalul apreciază că această regulă contravine dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului național; aceasta deoarece după cum rezultă din toate hotărârile CEDO în materie contravențională (de exemplu cauza I___ P__ c. României decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) aplicarea prezumției de valabilitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este conformă standardelor impuse de Convenție sub rezerva de a se ține cont de miza litigiului și de a se respecta dreptul la apărare al petentului; or, având în vedere că în cea marea majoritate a situațiilor pasagerii aflați în mașină alături de șofer sunt soțul sau rudele acestuia, interdicția de a asculta aceste persoane ca martori anihilează practic dreptul la apărare al petentului. În consecință, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a considerat admisibilă proba și a procedat la audierea ca martor a soției petentului.

Tribunalul observă, în primul rând, că deși procesul verbal reprezintă o probă împotriva petentului aceasta nu este în speță susținută de nicio altă probă. Astfel, după cum în mod corect a reținut judecătoria în speță contravenția nu a fost constatată cu niciun mijloc tehnic. Mai mult în prezenta cauză nu s-a putut administra nici măcar o probă care în mod uzual se administrează pentru a se susține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției respectiv audierea martorului asistent.

Dimpotrivă în speță s-a administrat o probă care demonstrează faptul că depășirea camionului a fost efectuată de către petent din cauza faptului că altfel nu ar fi putut să se deplaseze mai departe, respectiv deoarece camionul se afla staționat pe marginea drumului. Tribunalul observă că această depoziție a martorului se află în concordanță și cu obiecțiunile petentului consemnate în cuprinsul procesului-verbal.

Tribunalul observă și faptul că nici procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției și nici raportul agentului constatator nu precizează nimic referitor la situația în care se afla autocamionul depășit, respectiv dacă se afla în deplasare sau dacă se afla în staționare din cauza unei pane.

Tribunalul reține în consecință că în prezenta cauză s-a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei consemnate în procesul verbal și că în mod corect s-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției urmând să se respingă recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de I____________ de Poliție al Județului Cluj împotriva sentinței civile nr. xxxxx/04.12.2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cluj-N_____, pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2014.

Președinte,

V_____ B____

Judecător,

B_____ G_____ Z________

Judecător,

A__________ R________

Grefier,

R_____ P__

Red.BGZ/MG/RP, 2 ex. 24 Martie 2014,

Jud. fond C_______ R_____



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1113/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 918/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1598/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2295/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 967/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 2134/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 26/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 431/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1057/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 404/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 839/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 565/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1853/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 350/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1185/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 374/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 7041/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 811/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 798/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 942/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 17/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025