Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
954/2015 din 08 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIA CIVILĂ Nr. 954/2015

Ședința publică de la 08 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G______ E____ V____

Judecător M_____-G______ S_______

Grefier C_______ P______


Pe rol fiind soluționarea apelului contraventional declarat de intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BUZAU cu sediul în Buzau ____________________-10 jud Buzau în contradictoriu cu petentul A______ M_____ domiciliat în _____________________ Seacă jud B____ împotriva sentinței civile nr.3833/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită după care :

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.


INSTANȚA


Deliberând asupra apelului contravențional de față constată următoarele :

Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei A____, sub nr.XXXXXXXXXXXXX petentul A______ M_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție B____ anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/05.07.2014.

Prin sentința civilă nr.1323/18.11.2014, judecătoria A____ și-a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea judecătoriei B____, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXX.

În motivarea plângerii petentul a învederat că, în data de 05.07.2014 conducea autoturismul cu număr de înmatricualre XXXXXXXXX pe raza localității Mărăcineni când a fost oprit de un echipaj de poliție pe motiv că a depășit viteza legală, depășind limita maximă cu 28 km/h. Totodată i s-a adus la cunoștință că o să fie sancționat și pentru neportul centurii de siguranță situație care l-a făcut să nu fie de acord cu această măsură. În momentul în care a citit conținutul procesului verbal a constatat că punctele de penalizare care i-au fost aplicate respectiv 6, sunt mai mult decât prevede legea pentru sancțiunea pe care a primit-o.

In conformitate cu prevederile art.205-208 cod proc. civilă,intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată motivat de faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor pentru care a fost sancționat.

Prin sentința civilă nr. nr.3833/17.02.2015 Judecătoria Buzau a admis plângerea contraventionala formulată de petentul A______ M_____, în contradictoriu cu intimatul IPJ B____ a dispus anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/05.07.2014 a sancțiunilor aplicate prin acesta și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele :

Prin procesul-verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/05.07.2014, petentul a fost sanctionat cu o amenda totala de 6 puncte amenda, in cuantm de 540 lei, in temeiul art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2, precum si al art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002, pentru incalcarea dispozitiilor art. 121 alin. 1 si ale art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, retinandu-se ca la data de 05.07.2014, ora 18:29, conducand autoturismul marca Audi pe DN 2 E85 in localitatea Maracineni din directia Ramnicu Sarat catre Buzau cu viteza de 78 km/h, fiind inregistrat de aparatul radar _________ 380 montat pe auto MAI xxxxx. De asemenea, nu purta centura de siguranta. Prin acelasi proces-verbal de contraventie, petentului i-a fost aplicata si sanctiunea complementara constand in 6 puncte de penalizare.

Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contraventie este supus controlului de legalitate si temeinicie al instantei.

Cat priveste controlul de legalitate, instanta a constatat ca procesul-verbal a respectat dispozitiile imperative ale legii, nefiind incidenta niciuna dintre cauzele de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie contine mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator. De asemenea, procesul-verbal contine semnatura petentului.

Potrivit art. 121 alin. 1 din ROUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea acestei obligatii legale constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit art. 100 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. b pct 2 din acelasi act normativ, cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni (4-5 puncte amenda) si 3 puncte penalizare, ca sanctiune complementara.

Conform art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament. Nerespectarea acestei dispozitii legale constituia contraventie, fiind sanctionata, in temeiul art. 99 alin. 2 coroborat cu art. 108, alin. 1, lit. a, pct. 3 din acelasi act normativ, cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sancțiuni (2-3 puncte amenda) și cu 2 puncte de penalizare, ca sanctiune complementara.

Potrivit art. 10 alin. 1 din OG nr. 2/2001, daca aceeasi persoana a savarsit mai multe contraventii, sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie. In cauza, s-a stabilit o sanctiune globala de 6 puncte amenda, in cuantum de 540 lei, fara a se individualiza sanctiunea pentru fiecare fapta in parte, ceea ce conduce la imposibilitatea instantei de a aprecia modul de individualizare a sanctiunilor conform gradului de pericol social al fiecarei fapte savarsite, respectiv corecta incadrare in limitele legale a sanctiunii aplicate.

Imprejurarea ca petentului i-a fost aplicata o sanctiune rezultata din insumarea minimelor speciale ale amenzilor prevazute de lege, nu este de natura sa inlature cauza de nulitate a procesului-verbal de contraventie, deoarece instanta nu poate aprecia, in acest caz, daca fiecare sanctiune in parte se incadreaza in limitele prevazute de lege.

Pentru aceste considerente, instanta a apreciat ca prezumtia de legalitate de care se bucura procesul-verbal de contraventie a fost inlaturata, a admis plangerea si a dispus anularea procesului-verbal de contraventie atacat, a exonerarat petentul de la plata amenzii, si a inlaturat sanctiunea complementaă constand in 6 puncte de penalizare.

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel intimatul IPJ Buzau criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,solicitând admiterea apelului,casarea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Buzau si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

Tribunalul constată că apelul este exercitat în termen,intimatul apelant IPJ Buzau solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanță.

Așa fiind,verificând sentința civilă atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie,statuiază următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 5.07.2014 ,petentul a fost sancționat pentru că la aceeași dată a condus un autoturism în localitatea Mărăcineni,fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 78 km/h și,totodată pentru că nu a purtat centura de siguranță.

Deși instanța de fond a constatat că agentul constatator nu a indicat fiecare sancțiune în parte,din copia procesului verbal de contravenție pe care însuși petentul a depus-o la dosarul cauzei,rezultă că agentul de poliție a individualizat sancțiunea pentru fiecare contravenție în parte astfel că motivarea judecătoriei nu subzistă : pentru fapta prevăzută la art.121 alin.1 din ROUG 195/2002 republicată ( viteză) a aplicat sancțiunea de 360 lei iar pentru fapta prevăzută de art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată (centură) a aplicat sancțiunea de 180 lei.

Pentru considerentele expuse Tribunalul va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fondul cauzei.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BUZAU cu sediul în Buzau ____________________-10 jud Buzau în contradictoriu cu petentul A______ M_____ domiciliat în _____________________ Seacă jud B____ împotriva sentinței civile nr.3833/7.03.2014 pronunțată de Judecătoria Buzau în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX

Anulează sentința si trimite cauza spre rejudecare la Judecatoria Buzau

Definitiva

Pronunțată în ședința publică de la 08 Septembrie 2015

Președinte,

G______ E____ V____

Judecător,

M_____-G______ S_______

Grefier,

C_______ P______


Red MGSJudecătoria Buzau

Tehnodact CPDosar f XXXXXXXXXXXX

4ex/16.09.2015jud f A E D____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025