JUDECĂTORIA B___, JUDEȚUL HUNEDOARA
B___, ___________________________ 36, cod poștal xxxxxx,județul Hunedoara
Telefon : 0254-xxxxxx ; Fax : 0254-xxxxxx
email : xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.xxxxx (Legea nr.677/2001)
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX SENTINȚA CIVILĂ NR. 618/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.11.2015
Președinte: P___ C_____ D______ - judecător
D____ L____ E________ - grefier
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent M____ V_____ D___, împotriva intimatului I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat martorul B_______ I___ M_____, lipsind părțile.
Procedura este completă.
S-au citit actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța procedează la audierea martorului, sub prestare de jurământ, declarațiile acestuia fiind consemnate și atașate la dosar.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
JUDECĂTORIA,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea civilă înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXX/2015, timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 11), petentul M____ V_____ D___ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 14.10.2014 de către Poliția municipiului B___ și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 14.10.2014 se deplasa din direcția B___ spre C________, împreună cu C___ P____ T_______, când în localitatea Luncoiu de Sus, pe o porțiune de drum în lucru, semaforizată la ambele capete s-a angajat pe sectorul de drum, la apariția culorii verde a semaforului, că în fața sa era și o ambulanță care nu circula cu semnalele acustice și optice aprinse, că sectorul de drum era acoperit cu pietriș, că atât ambulanța cât și autoturismul condus de el s-au pus în mișcare cu o viteză mai mare decât cea a coloanei din urma lor, că drumul respectiv pe acel sector are o configurație de curbă ușoară la dreapta, în pantă lină, iar spre celălalt capăt al sectorului, unde se afla amplasat celălalt semafor, pe partea dreaptă se află case, autospeciala de poliție fiind amplasată cu fața perpendicular pe șosea, între două case, astfel că din poziția în care se aflau agenții nu puteau vedea semaforul de unde a pornit el și nici culoarea semaforului, că în momentul în care a fost oprit coloana de mașini era la circa 100 de m. de el, dar ambulanța era chiar în fața sa și probabil din această cauză agenții de poliție au presupus că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, că dacă el a trecut pe culoarea roșie atunci și ambulanța care se afla în fața sa a trecut tot pe culoarea roșie și trebuia oprită.
În drept au fost invocate prev. art. 6 din CEDO, OG nr.2/2001 și OUG nr.195/2002.
Intimatul a formulat întâmpinare (f. 19) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca netemeinică și nelegală, motivând că petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina lui faptul că la data de 14.10.2014 a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 76, pe raza localității Luncoiu de Jos și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric temporar care reglementează circulația pe un segment de drum, acesta fiind amplasat între km.22 și 23, că procesul verbal de constatare este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG nr. 2/2001, neexistând cauze de anulare prevăzute de art.17 din OG nr. 2/2001 și face dovada deplină a celor înscrise în acesta, până la proba contrară iar sarcina probei revine petentului, conform principiului„cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.”
În drept au fost invocate prevederile C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 14.10.2014 de către Poliția municipiului B___, petentului i-a fost aplicată amenda în sumă de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52/1 din HGR nr. 1391/2006, sancționată de art. 100/3/D din OUG nr. 195/2002 și s-a dispus măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
La descrierea stării de fapt, în cuprinsul procesului verbal s-a menționat că, la data de 14.10.2014, ora 16:43, petentul a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 76 Luncoiu de Sus, din direcția D___-B___ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului temporar situat la km. 22 , pentru reglementarea circulației pe un segment de drum în lucru.
Procesul verbal a fost semnat de petent și de martorul asistent B_______ I___ M_____ (f, 8,20)
Din raportul agentului constatator rezultă că la data de 14.10.2014, în jurul orei 16:43, fiind de serviciu cu autospeciala MAI xxxxx, pe DN 76 Luncoiu de Sus a depistat autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care se deplasa din direcția D___-B___ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric temporar, care reglementa circulația pe un segment de drum, acesta fiind amplasat între km.22 și 23, că a procedat la oprirea acestuia și sancționarea petentului, cu amendă în sumă de 360 lei și s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile și că a fost oprit și un martor în persoana numitului B_______ I___ M_____, care se afla în coloana oprită la semaforul menționat și a văzut când petentul conducând auto marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a trecut la culoarea roșie a semaforului electric. (f.21)
Petentul a achitat jumătate din cuantumul amenzii aplicate, respectiv suma de 180 lei, cu chitanța nr. CT XWM xxxxxxx PJ/16.10.2014 (f.7)
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, doar în situația în care probele administrate de organul constatator nu pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Prin urmare, în practica judiciară s-a statuat că, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Se reține că potrivit art. 52 din HG nr. 1391/2006
(1) Semnalul de culoare roșie interzice trecerea.
Potrivit art. 100 din OUG nr.195/2002
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
Petentul a propus în probațiune audierea martorului C___ P____ T_______, dar ulterior a renunțat la această probă. (f. 45)
Martorul asistent B_______ I___ M_____, fiind audiat în instanță a confirmat faptul că petentul nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.(f.49)
Ca atare, raportat la starea de fapt descrisă mai sus, confirmată și de martorul asistent se va reține că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa în procesul verbal de contravenție, că sancțiunea aplicată a fost proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și văzând și dispozițiile art. 31 și următoarele din OG nr.2/2001, se va respinge prezenta plângere civilă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea civilă formulată de petentul M____ V_____ D___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în C________, _________________, ______________, ________________________ și domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat P___ R_____ A_____ O_____ din C________, _____________________, _____________, județul C________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al județului Hunedoara, cu sediul în D___, _______________________.130, județul Hunedoara împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/14.10.2014, întocmit de Poliția municipiului B___, județul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria B___.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P___ C_____ D______ D____ L____ E________
P.C.D./D.L.E. – 5 ex.
18.11.2015