Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal nr.5695
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D________,JUDEȚUL V_____
SENTINȚA NR. 1516/C.A.F.
Ședința publică din 23 aprilie 2012
PREȘEDINTE : M____ N_______, judecător
GREFIER : S_____ S_____
Pe rol este pronunțarea asupra cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petentul D______ I__ C_____, domiciliat în Rm.V_____, ___________________ B, ______________. 21, județul V_____ și pe intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, cu sediul în municipiul Rm. V_____, Calea lui T_____, nr. 95, județul V_____ ,având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.12.xxxxx de Secția 4 Poliție Prundeni.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 9 aprilie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 23 aprilie 2012, la cererea apărătorului petentului pentru a depune la dosar concluzii scrise.
I N S T A N Ț A:
Deliberând,constată următoarele:
La data de 15.12.2011, sub nr.XXXXXXXXXXXXX s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petentul D______ I__ C_____ împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxxx întocmit la data de 9.12.2011 de IPJ V_____, solicitând admiterea plângerii, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal și pe cale de consecință să se dispună anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 268 lei și anularea celor patru puncte amendă pe considerentele:
Pe cale de excepție invocă excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție având în vedere temeiul juridic al sancțiunii aplicate, este nelegal având în vedere constatările de la rubrica descrierii faptei săvârșite coroborate cu temeiul juridic reținut în cadrul rubricii ”fapta săvârșită este prevăzută de „ conform mențiunii din procesul verbal, fapta reținută este prevăzută de art. 120 alin.1 lit.,h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și este sancționată de art. 100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002.
Pe fond, în dreptul localității Orlești a fost somat să oprească deoarece ulterior momentului va efectuat o depășire regulamentară a unui autovehicul aflat în circulație
în apropierea indicatorului ”depășire interzisă”, a oprit pe dreapta când a coborât din mașină ,cel care i-a solicitat actele era îmbrăcat în echipament de jandarm.
În momentul când a solicitat să i se comunice pentru ce a fost oprit i s-a adus la cunoștință de către agentul constatator care însoțea persoana care l-a oprit (jandarmul) i s-a comunicat că nu a respectat semnificația indicatorului”depășirea interzisă” și că a depășit un autovehicul în zona de acțiune a indicatorului încălcând marcajul longitudinal continuu.
A solicitat agentului constatator să-i prezinte legitimația de lucru, ordinul de serviciu, precum și înregistrarea abaterii, însă agentul constatator a refuzat să le prezinte.
A solicitat agentului constataor să menționeze în procesul verbal în calitate de martor pe colegul său T______ D__ L________ care se afla în autoturism însă a refuzat.
Martorul din procesul verbal a semnat procesul verbal în alb.
Se solicită judecarea în lipsă, s-a anexat procesul verbal contestat.
Propune ca probe: înscrisuri, martori și proba video.
În conformitate cu disp. art. 115 și urm. intimatul IPJ V_____ a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca nefondată pe considerentele:
Petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal serai CP Nr. xxxxxxx din 9.12.2011 pentru efectuarea unei depășiri nereglementare.
Nu există motiv de nulitate absolută a procesului verbal care a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prev. de O.G2/2001, modificată și completată.
În acest sens se invocă dispozițiile art. 17 din O.G.2/2001 care cuprinde singurele motive a căror lipsă atrage nulitatea absolută a procesului verbal.
Susținerile petentului sunt total nefondate.
Acesta, a fost sancționat pentru o faptă reală, susținerile sale fiind nefondate.
Sancțiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor legale conform art. 21 alin.3 din O.G.2/2001, procesul verbal de contrvenție în măsura în care conține propriile constatări directe și nemijlocite ale agentului de poliție, constituie ele însuși un mijloc de probă suficient sau altfel spus generează o prezumție relativă de adevăr până la proba contrară.
Solicită ca probă audierea martorului din acte și judecarea în lipsă în baza prevederilor art. 242 alin.2 din codul de procedură civilă.
S-a înaintat raportul de reținerea permisului, procesul verbal de contravenție contestat, adresa IPJ ,prin care i s-a comunicat suspendarea dreptului de a conduce pe timp de 30 zile și borderoul cu data comunicării actelor.
În cauză s-a administrat proba cu acte și martori din care rezultă următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit la data de 9.12.2001, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 268 lei, patru puncte amendă și reținerea permisului de conducere deoarece în ziua respectivă a circulat cu autoturismul proprietate personală marc SKODA cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 64 din direcți D________ - Rm.V_____, fiind depistat în localitate
Orlești, jud.V_____ că a efectuat manevra de depășire autoutilitarei cu nr. XXXXXXXXXX, în zona de activitate a indicatorului ”depășirea interzisă” peste marcajul longitudinală continuu, fapta săvârșită fiind prev. de art. 120 alin.1 lit.h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin.3, lit. e din OUG 195/2002.
Prin plângere, petentul a ridicat excepția nulității absolute a procesului verbal deoarece descrierea faptei săvârșite coroborate cu temeiul juridic nu corespund.
În conformitate cu disp. art. 137 cod.pr.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea fondului pricinii.
Va fi respinsă excepția nulității procesului verbal întrucât singurele motive de constarea nulității sunt cele prevăzute în art. 17 din OG 2/2001, motive a căror lipsă atrage nulitatea absolută a procesului verbal, în speță, se constată că nu se regăsesc aceste motive în conținutul procesului verbal, de asemeni, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 22/2007 a stabilit că în cazul existenței unei nulități relative pentru a se dispune anularea procesului verbal este necesar ca reclamantul contravenient să dovedească nu numai că s-au încălcat anumite prevederi legale ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea procesului verbal.
În cauză, petentul nu a dovedit că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată.
Din depoziția martorului din acte: D____ N______ V______ (f.44 dosar) conducătorul auto de pe autoutilitara XXXXXXXXX care e deplasa din direcți C______-Rm.V_____ pe DN 64 a precizat că într-adevăr în localitatea Orlești a fost depășit pe linia contiunuu în zona indicatorului”depășire interzisă” că a fost oprit de echipajul mixt format din polițiști și jandarmi d, de asemenea și conducătorul auto sancționat a fost oprit pentru a i se explica ce greșeală a făcut.
Martorul precizează că a semnat procesul verbal și l-a recunoscut pe petent în sala de judecată că el a fost la volan și că a efectuat depășirea.
Din poziția în care s-a aflat echipajul avea posibilitatea și vizibilitatea de a observa depășirea făcută de asemenea, înainte de a fi depășit l-a avertizat cu semnale luminoase pe petentul sancționat că în față se află un echipaj al poliției, însă nu a ținut cont și a efectuat depășirea.
De asemenea, din depoziția martorului petentului (f.45 dosar), rezultă că petentul a depășit o autoutilitară pe linia continuu și că în zonă se afla indicatorul „depășire interzisă”.
Vând în vedere depozițiilor martorilor, instanța va respinge plângerea contravențională ca nefondată și nedovedită, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea disp. art. prev. de OG 2/2001, iar sancțiunea a fost aplicată cu respectarea disp. art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută.
Având în vedere dop. art. 274 cod. pr.civilă, contravenientul va fi obligat la plata sumei de 689 lei către martorul D____ N______ V______, respectiv, c/valoarea combustibilului consumat cu deplasarea din localitatea Alești, județul Bihor conform bonurilor de benzină atașate
PENTRU CESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepția nulității absolute a procesului verbal.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D______ I__ C_____, domiciliat în Rm.V_____, ___________________ B, __________________________________ și pe intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, cu sediul în municipiul Rm. V_____, Calea lui T_____, nr. 95, județul V_____, prin care a solicitat anulare proces verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.12.xxxxx de Secția 4 Poliție Prundeni, ca nefondată și nedovedită.
Obligă contestatorul la plata sumei de 689 lei, reprezentând cheltuielile suportate de către martorul D____ N______ V_______.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23 aprilie 2012 la sediul Judecătoriei D________.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.M.N.
Tehnored.M.L.
Ex.3
30.05.2012