Cod ECLI ECLI:RO:JDBZO:2016:001.xxxxxx
ROMÂNIA
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
JUDECĂTORIA B_____, JUDEȚUL V_____
Operator de date cu caracter personal nr. 4120
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 61/2016
Ședința publică de la 13 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ C_________
Grefier M______ L____-C_______
Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petentul B_____ C_________, în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, din partea intimatului, s-a înaintat la dosar dovada comunicării cu petentul a procesului-verbal de contravenție contestat, solicitată prin adresă de instanță, împreună cu un set de înscrisuri și concluzii scrise, toate în dublu exemplar, după care.
Se verifică identitatea petentului, care se legitimează cu C.I., datele fiind consemnate în caietul grefierului.
La interpelarea instanței, petentul confirmă că a primit personal procesul-verbal de contravenție la data de 07.08.2015, astfel cum rezultă din cuprinsul dovezii de comunicare depuse la dosar.
Având în vedere obligația instanței de a verifica, potrivit disp. art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, dacă plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat, din oficiu, instanța invocă excepția tardivității formulării plângerii, pe considerentul că, raportat la data formulării plângerii contravenționale - 24.08.2015 și data comunicării procesului-verbal de contravenție cu petentul - 07.08.2015, aceasta nu a fost formulată în termenul legal, după care o pune în discuția petentului:
Petentul având cuvântul, apreciază că a formulat prezenta plângere în termenul legal și solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu de instanță.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 24.08.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul B_____ C_________, în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL B_____, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 99, încheiat la data de 4 august 2015 de agentul constatator din cadrul Primăriei Orașului B_____, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 7 august 2015, Primăria Orașului B_____ i-a comunicat procesul-verbal contestat, din cuprinsul căruia rezultă faptul că, la data de 02 august 2015, orele 10,00, ar fi „lăsat caii în liberate, nesupravegheați, pe DN 7A, în zona „Miniera" fiind un pericol pentru circulația rutieră".
Consideră petentul că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, iar pe fond este netemeinic și nelegal, pentru următoarele motive: nu este de semnat de Primarul Orașului B_____; posibilele fapte contravenționale săvârșite pe drumurile publice deschise circulației rutiere(DN 7A) pot fi constatate și sancționate doar de către agenții de politie rutiere, nu de către funcționari din cadrul unei primării; deține în proprietate un singur cal; iar din cuprinsul procesului-verbal nu rezultă rasa, culoarea și sexul calului și nici CIP-ul montat potrivit dispozițiilor legale, toate aceste mențiuni fiind obligatorii pentru a se putea pretinde de către intimat că îi aparține calul identificat la acea dată pe calea publică.
A mai precizat petentul că organul constatator, în aceeași zi și pentru aceeași pretinsă faptă contravențională, săvârșită în același loc și la aceeași oră, a aplicat o sancțiune contravențională și fratelui său, B____ I___, prin procesul-verbal nr. 98 din 04 august 2015, imputându-i acestuia că a lăsat în liberate caii, fără să precizeze numărul lor.
Or, tocmai de aici rezultă echivocul: faptul că pe calea publică au fost ori mai mulți cai, ori doar doi cai.
Astfel, consideră petentul că procesul-verbal contestat trebuia să cuprindă și elemente de identificare ale calului (cailor) găsiți, iar organul constatator avea obligația să identifice numărul total al acestora.
De asemenea, petentul a mai învederat că ziua de 2 august 2015 cade într-o zi de duminică, zi nelucrătoare, când în mod sigur organul constatator era acasă, nu lucra, având în vedere că, la ora 10.00, duminica, omul face altceva.
Totodată, petentul a făcut precizarea că, în ziua respectivă, calul proprietatea sa se afla în grădina casei.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisurile depuse la dosar și testimonială cu doi martori.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată cu chitanța de la fila 7 dosar.
La data de 21.09.2015, intimatul a depus la dosar, solicitând respingerea plângerii contravenționale formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
În apărare față de susținerile petentului, intimatul a arătat că, printr-o simplă analiză a procesului-verbal contestat, se poate observa că există semnătura primarului, însoțită de ștampila Primăriei Orașului B_____.
Cu privire la susținerea petentului în sensul că faptele contravenționale săvârșite pe drumurile publice deschise circulației rutiere (DN 7A) țin de competența exclusivă a poliției rutiere, intimatul a arătat că aceasta este eronată, raportat la disp. art. 15 alin.1 și 2 din O.G. nr.2/2001, precum și la Dispoziția nr.2248/2008, modificată ulterior prin Dispoziția nr.580/2015 privind "Desemnarea împuterniciților primarului pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale", prin care a fost numit domnul A_____ O_______ în calitate de agent constatator al Primăriei Orașului B_____, cu drept de a constata și a stabili amenda prin procesul verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește susținerea petentului cum că ar deține un singur cal și faptul că s-a invocat de către acesta lipsa din cuprinsul procesului-verbal a mențiunilor privind rasa, culoarea și sexul calului, precum și cipul montat, intimatul a arătat că, potrivit Legii nr. 191/2012 privind identificarea si înregistrarea animalelor, toate persoanele care dețin animale au obligația sa ceară medicilor veterinari din localitate identificarea si înregistrarea lor.
Cu toate acestea, a arătat intimatul că, pe raza orașului B_____, există cai care nu au prevăzut acest cip de identificare și atunci recunoașterea lor se face cu ajutorul martorilor prezenți la fata locului și a persoanelor care au calitatea de agenți constatatori, întrucât orașul este mic și oamenii se cunosc foarte bine între ei.
D____ urmare, consideră intimatul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit și realizat cu respectarea prevederilor Ordonanței nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
De asemenea, intimatul a arătat că nu are nicio relevanță în cauză faptul că ziua de 2 august 2015 cade duminica, zi nelucrătoare, întrucât constatarea și sancționarea unei contravenții nu ține de zi lucrătoare sau nelucrătoare, cum nu ține nici de comiterea unei fapte contravenționale.
Or, din spusele petentului s-ar putea înțelege că legile nu sunt la fel pentru toată lumea și că o persoană poate comite nestingherit o fapta ilegala pentru ca se bazează pe supoziția că "este zi liberă și organul constatator sigur este acasă".
A mai arătat intimatul că prin aceste procese verbale încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului care îl reprezintă pentru participanții la trafic aceste animale lăsate libere pe străzi și drumuri publice.
Tocmai datorită faptului că peste tot în țară sunt semnalate accidente datorate animalelor lăsate libere pe străzi, deseori i s-a pus în vedere acest lucru petentului, însă fără rezultat.
În drept, intimatul a invocat prevederile C.proc.civ., O.G. nr.2/2001 și practica judecătoreasca aplicabila materiei.
La data de 18.11.2015, petentul a depus la dosar note scrise, prin care a răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, susținând că, raportat la disp. art.15 alin.2 din O.G. nr.2/2001, la dosar nu există nicio dovadă că numitul A_____ O_______, care a încheiat procesul-verbal în calitate de agent constatator, este împuternicitul primarului.
A mai susținut petentul că, potrivit alineatului 3 al aceluiași articol de lege, doar ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenții privind circulația pe drumurile publice, ca urmare lipsa competenței materiale a primarului sau a împuternicitului acestuia este fără echivoc.
La data de 17.12.2015, urmare a solicitării instanței, intimatul a depus la dosar dovada comunicării cu petentul a procesului-verbal de contravenție contestat, împreună cu alte înscrisuri, respectiv Dispozițiile nr.580/2015, nr.06/2013 și nr.368/2011 emise de Primarul Or.B_____, precum și concluzii scrise la notele depuse de petent.
La termenul de judecată din data de 13.01.2016, raportat la disp. art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, data formulării plângerii contravenționale și data comunicării procesului-verbal de contravenție cu acesta, din oficiu, instanța a invocat excepția tardivității formulării plângerii, pe care a pus-o în discuția petentului, care a formulat verbal concluzii de respingere a acesteia.
Analizând excepției tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că prin procesul verbal de contravenție nr. 99, încheiat la data de 4 august 2015 de Primăria Orașului B_____, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 54 (1) lit.a din H.C.L. 24/2015.
Conform art. 31 din OG 2/2001 „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Potrivit art. 27 din același act normativ „Comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata de face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza _____________________ semnat de cel putin un martor”.
În speță, procesul-verbal contestat a fost comunicat petentului la domiciliul său, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată personal de acesta, la data de 07.08.2015, astfel cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar de intimat (fila 37 dosar), aspect necontestat nici de petent la termenul de judecată din 13.01.2016, iar prezenta plângere a fost depusă la instanță în data de 24.08.2015, adică cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Totodată, se reține că petentul, în cadrul plângerii, nu a formulat o cerere de repunere în termenul legal privind formularea plângerii împotriva procesului-verbal contestat, apreciind că a promovat-o în termenul prevăzut de lege.
În consecință, raportat la toate aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii, respingând plângerea de față ca fiind tardivă.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de către intimat astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu.
Respinge ca fiind tardivă plângerea contravențională formulată de petentul B_____ C_________, CNP: xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în or.B_____, ___________________, jud.V_____, în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL B_____, C__ nr. xxxxxxx, cu sediul în or.B_____, __________________, jud.V_____.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.01.2016.
Președinte,Grefier,
Red.C.C./tehn.M.L.C.
Ex.4/19.01.2016