Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1683/2015 din 08 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Cod operator 2443

R O M Â N I A


TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


Decizia Nr. 1683/2015

Ședința publică de la 08 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ C______ S_____

Judecător L_______ M_____

Grefier M____ R______


Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent V________ A_____-B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 765 din data de 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul V________ A_____ B_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Gorj. A fost modificat procesul verbal ________, nr.xxxxxxx/20.10.2014, în sensul că a fost redusă amenda de la 1000 lei la 200 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal ________, nr. xxxxxxx din 20.10.2014, încheiat de Postul de Poliție Logrești, petentul V________ A_____ B_____ a fost sancționat în temeiul Legii nr.61/1991.

Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal este încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 a căror încălcare atrage nulitatea absolută a actului.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că fapta există, că petentul a participat la săvârșirea acesteia, nefiind, însă, singurul participant la scandal sau provocator al scandalului, fapt care a rezultat din declarațiile martorilor, în special al numitului Ciucurescu C_________ M_____, cumnatul petentului care, atât la organele de poliție, așa cum a rezultat din dosarul penal 2227/P/2014, cât și în instanță, a declarat că și el a intervenit în scandal dar numai pentru că era implicat petentul.

Instanța a apreciat că organul constatator nu a ținut seama de toate criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, dar mai ales de circumstanțele personale ale contravenientului, de vârsta acestuia, de veniturile sale, dar și de faptul că amenda aplicată, pe lângă scopul sancționator, trebuia să aibă, în principal, un caracter preventiv.

Astfel, a apreciat că amenda de 1000 lei putea conduce chiar la dezechilibrarea unei existențe normale a petentului.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, raportat la toate dispozițiile legale reținute mai sus, instanța a admis plângerea în parte, a modificat procesul verbal de contravenție în sensul că a redus amenda de la 1000 lei la 200 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul I____________ de Poliție Județean Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

În motivele scrise de apel, apelantul intimat a precizat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției de provocare și participare la scandal în loc public, prevăzută de art. 2, pct. 24 din Legea nr. 61/1991. A susținut că instanța de judecată a modificat procesul verbal, stabilind sancțiunea „ avertisment”, apreciind că fapta săvârșită ar avea un grad redus de pericol social.

În opinia sa, faptul că scandalul la care a participat petentul a avut loc într-un local public, frecventat de un număr mare de persoane justifică pe deplin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, dar instanța nu avut în vedere nici poziția petentului din plângerea formulată, acesta negând săvârșirea faptei.

În condițiile date, a considerat că va fi greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientei, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30, alin. 2 din același act normativ, instituția este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei sale la dezbateri.

Deși, prin rezoluția din data de 15.06.2015 i s-a comunicat intimatului petent V________ A_____-B_____ o copie de pe cererea de apel formulată de apelanta intimată I____________ de Poliție Județean Gorj, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe cererea de apel, intimatul petent nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

D____ urmare, potrivit art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 08.09.2015, fiind citate părțile.

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul de față este nefondat, pentru următoarele considerente:

Petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 2 pct.24 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind încheiat procesul-verbal de contravenție contestat în cauză.

Prima instanță a reținut în mod just că procesul-verbal întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că nu există nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.

De asemenea, judecătoria a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția petentului cu privire la fapta prevăzută de art. 2 pct.24 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare încadrarea juridică pentru contravenția săvârșită fiind legală, apreciind în mod corect întreg probatoriul administrat în cauză.

Deși se formulează critici cu privire la faptul că instanța a reținut în mod eronat motive de reindividualizare a sancțiunii aplicate pentru fapta contravențională reținută prin procesul-verbal, se constată că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie „proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar potrivit art.5 alineat 5 din același act normativ sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.

Tribunalul constată că prima instanța a avut în vedere la pronunțarea sentinței civile atacate aceste dispoziții legale, ținând cont de împrejurările săvârșirii faptei, de circumstanțele personale ale petentului, de vârsta acestuia, de veniturile sale, din actele dosarului nerezultând că petentul nu a mai fost sancționat anterior pentru aceste fapte, acestea constituind motive întemeiate de reindividualizare a sancțiunii.

Astfel, se constată că funcția preventiv-educativă a răspunderii contravenționale este asigurată și prin aplicarea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fapta săvârșită de către petent, respectiv 200 lei, așa cum a apreciat și prima instanță prin sentința apelată în cauză.

Nu se poate reține că petentul a avut o atitudine duplicitară în cazul în care a formulat plângerea contravențională și a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, acesta folosindu-se de dreptul de a avea acces la o instanță imparțială, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO.

În ceea ce privește susținerile petentului cu privire la faptul că nu se poate dispune înlocuirea în cauză a sancțiunii amenzii cu avertisment, instanța le găsește străine de cauză, prin sentința apelată dispunându-se reducerea amenzii de la 1000 lei la 200 lei.

Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod proc.civ, văzând și dispozițiile art. 34 alineat 2 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța, găsind nefondat apelul de față, îl va respinge.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelantul intimat I____________ de Poliție Județean Gorj având C.I.F. xxxxxxx și sediul în municipiul Tg-J__, ____________________, județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent V________ A_____-B_____ având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în comuna Berlești, __________________________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.



Președinte,

M_____ C______ S_____

Judecător,

L_______ M_____

Grefier,

M____ R______


Red. S.M.C./ Tehn. M.R.

J.f./M. R________

4ex/18 septembrie 2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025