Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
659/2015 din 10 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

Tribunalul A___ Operator 3207/2504

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 659

Ședința publică din data de 10 iunie 2015

PreședinteEugenia I______

Judecător C______ Șianțiu

Grefier E____ M_____

S-a luat în examinare apelul declarat de petentul L______ C______ I___ împotriva sentinței civile nr. 701 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având de obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal se constată lipsa petentului apelant, L______ C______ I___, lipsă fiind și reprezentantul intimatului I____________ de poliție județean A___.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței _________ nr. xxxxx/29.04.2015 (fila 8).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată de Judecătoria A___ aflată în circumscripția acestui tribunal.

Instanța declară încheiată cercetarea apelului și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, întrucât s-a solicitat judecata în lipsă, în temeiul art. 223 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 701 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul L______ C______ I___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție județean A___, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/19.11.2014. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/19.11.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 360 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 52 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002, republicată, întrucât a condus autovehiculul cu nr. XXXXXXXXX din intersecția Piața Intim către Calea I____ M____ și ajungând la semaforul aflat în funcțiune situat la intersecția cu _______________________ pe culoarea roșie a acestuia. Totodată, petentului i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Sub aspectul temeiniciei, starea de fapt, respectiv nerespectarea culorii roșii a semaforului aflat în funcțiune, a fost constatată personal de agentul rutier (ex propriis sensibus), procesul verbal de contravenție bucurându-se de prezumția relativă de temeinicie, în acord cu practica CEDO (cauza H______ ș.a. contra României), prezumție care nu a fost răsturnată prin probarea de către petent a unei stări de fapt contrare, acesta neaducând nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale.

Mai mult procesul verbal de contravenție a fost semnat fără obiecțiuni de către petent astfel că, văzând că fapta corespunde realității și constituie contravenție, potrivit textelor legale indicate, instanța de fond respingând plângerea formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel petentul care solicită anularea hotărârii primei instanțe pe care o critică pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că argumentele pentru care instanța de fond a respins plângerea sunt în totală contradicție cu principiile de bază ale sistemului nostru de drept cât și cu cele ale dreptului european.

Petentul apreciază ca pe o încălcare gravă a prezumției de nevinovăție de care trebuie să se bucure, obligarea sa procedurală de a proba că starea de fapt consemnată de polițist nu este cea pe care a descris-o, rolul instanței fiind acela de a afla starea de fapt și care a fost realitatea, sens în care să solicite agentului constatator să demonstreze realitatea evenimentelor, ținând seama și de principiul consacrat potrivit căruia cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o probeze. Arată că într-adevăr, după cum susține intimatul, până la proba contrarie procesul verbal de constatare face dovada celor consemnate, însă acest înscris nu dovedește și faptul că cele consemnate sunt și adevărate astfel că, întrucât petentul a negat cele consemnate de polițist, acesta trebuia să indice mijloacele de probă cu care să susțină că ar fi săvârșit cu vinovăție vreo faptă contravențională.

În drept invocă art. 466-482 Cod procedură civilă, OG nr. 2/2001.

Intimatul a formulat întâmpinare la cererea de apel, solicitând instanței să o respingă, apreciind că în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că acesta se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de acesta nefiind susținute de dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată. Precizează că în situația în care procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului constatator, actul are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă a vinovăției contestatorului cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară, cu garanții reale de obiectivitate, iar a oferi forță probantă unui înscris nu înseamnă negarea prezumției de nevinovăție. Consideră că pe bună dreptate declarația martorului audiat de prima instanță a fost apreciată ca fiind subiectivă, dat fiind faptul că și acesta a fost sancționat contravențional pentru refuzul de a-și declina identitatea și totodată neconcludentă, atâta timp cât acesta nu a putut estima distanța la care se afla autovehiculul de semafor când a observat culoarea verde a acestuia.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, dar și din oficiu, pentru motive de ordine publică, conform art. 479 alin. 1 din același Noul Cod, instanța constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.

Astfel, prima instanță a reținut corect starea de fapt în raport cu probațiunea administrată în cauză și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ca urmare a aprecierii corespunzătoare a dovezilor de la dosar, a interpretării judicioase a actului juridic dedus judecății și aplicării corecte a dispozițiilor legale în materie.

În acest sens cu temei a reținut judecătoria că raportat la probatoriul administrat în fața sa fapta există și este încadrată juridic corespunzător și a fost săvârșită de către petent, întrucât a condus autovehiculul cu nr. XXXXXXXXX din intersecția Piața Intim către Calea I____ M____ și ajungând la semaforul aflat în funcțiune situat la intersecția cu _______________________ pe culoarea roșie a acestuia, în contextul în care cele evidențiate în actul juridic contestat au fost constatate direct de către agentul constatator în conformitate cu prevederile art. 109 din OUG nr. 195/2002, procesul verbal de contravenție bucurându-se de prezumția relativă de temeinicie în acord cu practica CEDO (cauza H______ c României) prezumție care nu a fost răsturnată prin probarea de către petent a unei stări de fapt contrare.

Mai mult, procesul verbal de contravenție a fost semnat fără obiecțiuni de către petent, iar invocarea ulterioară a unei alte stări de fapt lipsită de garanții reale, de obiectivitate, este nejustificată în condițiile în care motivele invocate de către petent nu sunt susținute de către dovezi care să conducă la înlăturarea constatării directe a agentului constatator raportat la momentul constatării faptei contravenționale, Tribunalul reține de asemenea că prima instanță în mod întemeiat a înlăturat declarația martorului audiat ca fiind subiectivă de vreme ce martora a fost sancționată contravențional pentru refuzul de a-și declina identitatea și totodată neconcludentă, atâta timp cât aceasta nu a putut estima distanța la care se afla autovehiculul de semafor când a observat culoarea verde a acestuia, existând posibilitatea ca într-adevăr să fi văzut culoarea verde, dar, până la momentul apropierii de intersecție și trecerii de semafor, acesta să se fi schimbat.

Pe cale de consecință, pentru motivele arătate mai sus și, întrucât prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat legea în mod corespunzător, nu se evidențiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate și nici nu se relevă motive de ordine publică, care să poată fi reținute din oficiu de către instanță, văzând și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de petentul L______ C______ I___ împotriva sentinței civile nr. 701 din 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX și în consecință păstrează hotărârea atacată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.06.2015.

Președinte Judecător E______ I______ C______ Șianțiu

Grefier

E____ M_____

Red.E.I./tehnored.C.F.- 4 ex./ 3.07.2015

sent. Judecătoria A___ - A. B. V________

Se _________________>L______ C______ I___ - M____ nr. 186

„ int. I____________ de poliție al județului A___ - __________________ nr. 17-19

2 _______________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025