Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 04 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P_______ L___
JUDECĂTOR - M_____ A_____ - M____
Grefier - S_____ S_____ G_______
D E C I Z I A N R. 5 7 A
La ordine soluționarea apelului formulat de Direcția Generală R________ a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Direcția R________ pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în contradictoriu cu L____ B_____ F_____, împotriva sentinței nr. 703 din 24.10.2013, pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr. 703 din data de 24 octombrie 2013, Judecătoria Darabani a admis plângerea contravențională formulată de petentul L____ B_____-F_____, în contradictoriu cu intimata Direcția R________ a Finanțelor Publice Iași, a înlocuit cu AVERTISMENT sancțiunea amenzii în cuantum de 20.000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxxx, încheiat la data de 05.06.2013 de D.J.A.O.V. B_______, prin reprezentanți legali, a dispus restituirea către petent a sumei de 10.000 lei achitată la Primăria mun. D______ cu chitanța nr. 17.579 din 07.06.2013 și a menținut măsura confiscării a 4 pachete țigări marca WINSTON și 159 pachete de țigări marca MONTE CARLO, cu timbre fiscale de Republica M______. Totodată, i-a pus în vedere petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contravenție _________/20 nr. xxxxxxx încheiat la data de 05.06.2013, petentul L____ B_____-F_____ a fost sancționat cu o amendă în sumă de 20.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea 571/2003 (Codul fiscal), faptă constând în aceea că la controlul efectuat de către un echipaj al S.P.F. Darabani în data de 05.06.2013, au fost găsite în bagajele sale un număr de 163 pachete țigări cu marcaje fiscale din Republica M______ (4 pachete țigări marca WINSTON și 159 pachete țigări marca MONTE CARLO).
Că, petentul nu a contestat faptul că s-a găsit asupra sa cantitatea de țigări menționată ci, a arătat că a cumpărat țigările pentru consumul propriu.
Sub aspectul legalității, referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța de fond a reținut că potrivit art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea 571/2003, constituie contravenție deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv care nu au fost introduse în sistemul de accizare din România, prin urmare, reține că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța de fond a mai reținut că fapta petentului de a cumpăra cantitatea de 163 pachete de țigări reprezintă pericol social, însă, a apreciat că la fel ca în materie penală, contravenientul trebuie să beneficieze de clemență pentru prima abatere.
Analizând modul de individualizare a sancțiunilor aplicate în lumina dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 prin prisma tuturor criteriilor de individualizare enumerate în art. 21 alin. 3 din actul normativ menționat, instanța de fond a apreciat că amenda aplicată, chiar dacă este la limita minimă prevăzută de lege, este foarte mare în raport de veniturile medii din România și nu se justifică motivat de împrejurarea că petentul este la prima abatere. Prima instanță, a mai apreciat că, prin încheierea procesului verbal, confiscarea pachetelor de țigări și aplicarea de către organul constatator a amenzii de 20.000 lei care reprezintă limita minimă prevăzută de lege, petentul a conștientizat care sunt sancțiunile pe care le va suporta în cazul repetării faptelor drept pentru care, consideră, că rolul coercitiv poate fi asigurat pentru început și prin aplicarea doar a unei sancțiuni cu avertisment.
Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel organul constatator apreciind că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond a soluționat plângerea cu superficialitate și a apreciat cu foarte mare ușurință că fapta prezintă un grad de pericol social redus, fără să prezinte raționamentul logico-juridic din care și-a format convingerea și fără a cerceta celelalte criterii de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001. Apreciază că, nu se impunea reindividualizarea sancțiunii aplicate petentului întrucât fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social ridicat prin aceea că desfășurarea activităților comerciale ilicite produce consecințe negative directe și pe termen lung asupra economiei naționale, statul înregistrând zilnic pierderi importante datorită evaziunii fiscale.
Apelul declarat este neîntemeiat.
Referitor la individualizarea sancțiunii contravenționale aplicată, tribunalul reține că potrivit art. 21 pct. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Totodată, conform art. 7 pct. 3 din aceeași ordonanță, sancțiunea „avertisment” se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Față de numărul relativ mic de pachete de țigarete, găsite asupra petentul, (acesta fiind la prima abatere de acest gen), tribunalul, apreciază că scopul de prevenție generală și specială poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni cu avertisment, sancțiunea dispusă de 20.000 lei amendă contravențională, apărând ca disproporțională față de pericolul social concret al faptei, așa cum și prima instanță corect a reținut.
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 alin. 1 din NCPC, va respinge apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală R________ a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Direcția R________ pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și va păstra hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală R________ a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Direcția R________ pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași cu sediul în Iași, ______________________. 26, jud. Iași în contradictoriu cu L____ B_____ - F_____, cu domiciliul în mun. D______, _____________________. 30, ___________. 3, ________________________, împotriva sentinței civile nr. 703/24.10.2013 a Judecătoriei Darabani, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. P.L.
Tehnored. S.S.
Ex. 4/17.02.2014