Acesta nu este document finalizat
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2442/2015
Ședința publică din data de 18.09.2015
Completul constituit din:
Președinte : M_________ C_______-V______ - judecător
Grefier: P______ P____ E____
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul C________ A_____ împotriva procesului- verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. 1102 încheiat la data de 6.03.2015 de intimata P_______ Orașului P______- Serviciul Public Poliție Locală .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul și martorul C_____ A____, lipsă fiind intimata .
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
A fost ascultat sub prestare de jurământ martorul C_____ A____, declarația acestuia, fiind consemnată și atașată la dosar.
Petentul a declarat că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă a declarat încheiată cercetarea procesului și a acordat cuvântul pentru dezbaterea fondului.
Petentul a solicitat anularea procesului verbal, motivat de faptul că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal nu corespund adevărului.
J U D E C Ă T O R I A
Asupra plângerii de față:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 17.03.2015 petentul C________ A_____ a solicitat anularea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. 1102 încheiat la data de 6.03.2015 de intimata P_______ Orașului P______- Serviciul Public Poliție Locală .
În motivarea plângerii petentul a arătat în esență că în data de 6.03.2015 se întorcea de la Petroșani împreună cu nevasta sa și o cunoștință comună circulând cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și ajungând în P______ în fața sediului BCR i-a sunat telefonul iar el pentru a răspunde apelului a oprit autoturismul după stația de microbuz, pe partea dreaptă în spatele altor 4 autoturisme parcate.
Că, în timp ce vorbea la telefon a venit la mașină un polițist de la Poliția Locală care i-a solicitat actele la control și i-a adus la cunoștință că a încălcat legea întrucât autoturismul nu este parcat la 25 metri față de trecerea de pietoni amplasată din fața magazinului Profi.
El s-a conformat i-a prezentat actele la control și deși a încercat să-i explice că în fața autoturismului său sunt parcate alte 4 mașini și de aceea consideră că se află la o distanță mai mare de 25 de metri față de trecerea de pietoni, polițistul nu a ținut cont de explicația sa și i-a întocmit procesul verbal contestat.
Plângerea nu a fost motivată în drept .
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, potrivit chitanței aflată la fila 2 din dosar.
Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul a solicitat respingerea plângerii arătând că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate, deoarece săvârșirea faptei rezultă din procesul verbal de constatare a contravenției și din raportul întocmit de agentul constatator .
Intimata a atașat la întâmpinare rapoartele întocmite de agentul constatator la data de 19.04.2015 și de un agent de poliție la data de 20.04.2015 ( filele 15,16).
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 din C.proc.civ., OG nr.2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 și Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. O.U.GO.U. privind circulația pe drumurile publice.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. 1102 încheiat la data de 6.03.2015 organe de control din cadrul intimatei au aplicat petentului o amendă în sumă totală de 195 lei reținând în sarcina petentului încălcarea obligației prevăzută de art. 142 lit.e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. O.U.GO.U. nr. 195/2002 ce constituie contravenția prevăzută de art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 constând în aceea că în data de 6.03.2015 în jurul orei 0930 ,petentul a oprit voluntar autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare HD- XXXXXXXXX, la o distanță mai mică de 25 m de trecerea de pietoni semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj pietonal din zona magazinului Profi din P______, pe sensul de mers Petroșani-P______.
Prin același proces verbal petentului i s-au aplicat și 2 puncte de penalizare în temeiul art. 108 alin. (1) lit. a) punctul 8 din O.U.G. O.U.GO.U. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice .
Potrivit art. 142 litera e) H.G. nr. 1.391 / 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. O.U.GO.U. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice :,,Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și înainte de acestea;”
Articolul 99 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată enumeră la punctele 1-18 faptele săvârșite de către persoane fizice care constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni .
Totodată potrivit art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195 / 2002 republicată: ,,(2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a)”, iar potrivit art. 108 alin.1 litera a) pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, pentru oprirea neregulamentară.
În raportul întocmit la data de 19.04.2015 agentul constatator a reținut că în data de 6.03.2015, în jurul orei 0930, în timpul patrulării pe _____________________________, a observat un autoturism marca Opel cu nr. de înmatriculare HD- XXXXXXXXX, oprit neregulamentar în zona trecerii de pietoni semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj pietonal situată pe _________________________ magazinului Profi din P______, pe sensul de mers Petroșani-P______, respectiv la mai puțin de 25 metri în fața trecerii.
Că, a procedat la legitimarea conducătorului auto și astfel acesta a fost identificat ca fiind numitul C________ A_____ – petentul din prezenta plângere-, care era singur în mașină, că i-a adus la cunoștință acestuia contravenția pe care a săvârșit-o întrucât se afla la aproximativ 2-3 metri în fața trecerii de pietoni și i-a întocmit procesul verbal atacat prin plângerea de față.
În soluționarea plângerii contravenționale, instanța trebuie să procedeze la verificarea respectării cerințelor prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, precum și a celor sancționate cu nulitatea relativă, prevăzute de art.16 și art.19 din același act normativ, iar apoi să verifice temeinicia procesului-verbal atacat, petentul având posibilitatea să propună probe în apărarea sa.
Procedând astfel, instanța reține că procesul-verbal atacat cuprinde toate mențiunile obligatorii, iar amenda contravențională ce i-a fost aplicată petentului a fost în mod corect individualizată.
Procesul-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale legal întocmit face dovada, până la proba contrarie, asupra celor menționate în cuprinsul său, contravenientul având posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, iar instanța având un rol activ în administrarea probatoriului specific procedurii contravenționale
Sub aspectul sarcinii probei, în materie civilă sunt aplicabile dispozițiile art.249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
În cauză petentul a solicitat și i s-a încuviințat proba cu martorul C_____ A____ (fila 29 din dosar), conform declarației căruia în data de 6.03.2015 martorul împreună cu petentul și soția acestuia au fost în Petroșani și la întoarcere, pe raza Petrilei, petentul care conducea autoturismul marca Opel a oprit autoturismul vis-a-vis de Magazinul Profi pentru merge la cumpărături, însă întrucât petentului i-a sunat telefonul, acesta a rămas în mașină iar martorul și soția petentului s-au dus la magazin.
Când au revenit la mașină petentul le-a spus că a fost amendat de un polițist pe motiv că a oprit mașina la mai puțin de 25 de metri față de trecerea de pietoni care există în zonă.
Martorul a declarat că autoturismul petentului se afla parcat la o distanță mai mare de 25 de metri față de trecerea de pietoni întrucât în fața autoturismului petentului erau parcate alte 4 autoturisme, dintre care primul era parcat la o distanță de circa 1 metru față de trecere.
Prin urmare rezultă că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Pe cale de consecință instanța va admite ca fondată prezenta plângere și în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 va anula actul atacat și-l va exonera pe petent de plata amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C________ A_____,cu domiciliul în P______, _________________.35, __________, jud. Hunedoara împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. 1102 încheiat la data de 6.03.2015 de către intimata P_______ Orașului P______- Serviciul Public Poliție Locală cu sediul în P______, ________________________, jud. Hunedoara, și în consecință:
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. 1102 încheiat la data de 6.03.2015 de intimată și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 195 lei ce i-a fost aplicată prin acest act.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Petroșani în cazul exercitării acestei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică azi data de 18.09.2015.
Președinte,Grefier,
M_________ C_______-V______ P______ P____ E____
5ex.MCV/PPE
Tehnored.13.10.2015