Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
359/2014 din 10 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 359/ R

Ședința publică din data de 10.03.2014

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : B______ A________

JUDECĂTOR : D________ I__

JUDECĂTOR: M____ V______

GREFIER: S_____ R_____ D____

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta parată COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C______ împotriva sentinței civile nr. 4388/11.11.2013 a Judecătoriei Fetești, în contradictoriu cu intimatul petent Z____ V_____ având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _______ 12, nr. xxxxxxx încheiat în data de 12.07.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare precum și faptul că recurenta parata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din Cod de procedură civilă, intimatul petent a formulat întâmpinare, după care;

Tribunalul ia act și, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și considerându-se lămurită, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Cu privire la recursul în contencios administrativ de față reține următoarele:

  1. Circumstanțele cauzei
  1. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr 4388/11.11.2013., Judecătoria Fetești a admis plângerea contravențională formulată de admis în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul Z____ V_____, domiciliat în _______________________________, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, _____________________.401A.

A anulat în parte procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/12.07.2012, exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 720 euro (adică 3.204,58 lei) și înlocuiește amenda de 2.750 lei cu sancțiunea „avertisment” .

A atras atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

In argumentarea soluției pronunțate instanța de fond a reținut că prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/12.07.2012 contestatorul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.750 lei potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 720 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria E cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care îi aparține a circulat la data de 09.07.2012, ora 23.58 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că plângerea dedusă judecății a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Prima instanță a procedat la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

A reținut că intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză contestatorul era dator să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.

Cu privire la sancțiunea aplicată , instanța de fond , făcând aplicarea disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, a procedat la o reindividualizare a sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu avertisment, reținând că fapta a fost comisă cu 23 minute înainte de momentul de început al valabilității rovinietei.

2.Recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – C______

Împotriva sentinței civile a declarat recurs în termen legal recurenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința civilă atacată a fost pronunțată de Judecătoria Fetești cu greșita interpretare a actului dedus judecății solicitând modificarea sentinței în sensul menținerii sancțiunii amenzii aferente procesului verbal contestat , pentru a nu crea un precedent de natură a descuraja respectarea întocmai a cadrul legal

Precizează că intimatul a utilizat drumurile naționale fără a deține rovinietă demonstrând astfel indiferență față de disciplina rutieră și evitând achitarea tarifului impus de lege, faptă de natură a aduce prejudicii atât de natură patrimonială față de recurentă cât și pagube materiale asupra structurii drumurilor.

În drept, sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 312 alin 3 C.p.c.

Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

3 Apărările intimatului Z____ V_____.

Legal citat, intimatul reclamant a formulat întâmpinare , solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile,reiterând apărările pe care le-a invocat în fața primei instanțe. În esență, intimatul arată că este de bună credință și neplata nu a fost intenționată ci s-a datorat faptului că nu a avut de unde să achiziționeze rovinietă.

Învederează că practică meseria de apicultor, ocupația care determină deplasarea la anumite baze melifere printre care și cele de floarea soarelui . La data constatării contravenției a ieșit din Insula Ialomiței în autostradă cu aproximativ un kilometru înainte de stația de taxare Fetești, a plătit taxa de trecere a podului, conform bonului fiscal nr.551, iar la ora 00.21 a plătit rovinieta cu nr. xxxxxxxxxx.

În drept, a invocat dispozițiile prev. de OG nr. 15/2002, OG nr. 2/2001.

II .Considerentele Tribunalului asupra recursului

Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente cât și prevederile art.304 cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

1.Argumentele de fapt și de drept relevante.

Critica recurentului vizează măsura dispusă de prima instanță privind înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2750 lei cu avertisment, critică pe care tribunalul o privește ca nefondată .

În acest sens , Tribunalul reține că disp.art. 34 alin. 1 din OG.2/2001 coroborate cu prevederile art. 38 alin. 3 din același act normativ permit instanței să aprecieze inclusiv asupra sancțiunii ce urmează să fie aplicată contravenientului în situația în care rezultă culpa acestuia și având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ.

In raport de contextul circumstanțial în care a fost constatată și ulterior sancționată fapta contravențională, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect instanța de fond a concluzionat că sancțiunea amenzii apare ca nejustificată, iar scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, măsură permisă în raport de disp.art.7 alin.3 din OG.2/2001.

Fără a mai relua în cuprinsul prezentei decizii argumentele expuse în hotărârea instanței de fond, pe care instanța de control judiciar și le însușește în integralitate, se va reține că sancțiunea contravențională nu reprezintă și nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

Este adevărat că opțiunea legiuitorului de a cuantifica o amendă consistentă sub aspectul cuantumului nu este întâmplătoare, fiind determinată în baza datelor furnizate de statisticile oficiale referitoare la fenomenul contravențional, la recrudescența și consecințele acestuia, de necesitatea de evaluare în norma de stabilire și sancționare a faptei, a pericolului social al acesteia.

Prin norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social, prin raportare nu doar la circumstanțele reale, ci și la cele personale ale contravenientului.

În situația de speță, atât în considerarea contextului circumstanțial în care intimatul a săvârșit abaterea contravențională (acesta a comis fapta cu 23 minute înainte de momentul de început al valabilității rovinietei seria xxxxxxxxxx pentru auto XXXXXXXXX cu valabilitate 10.07.2012 ora 00.21 – 10.07.2012 ora 23.59,) cât și a conduitei sale anterioare (nu s-a susținut probator o recidivă contravențională, fapt ce evidențiază conduita intimatului în îndeplinirea obligaților stabilite prin lege), tribunalul apreciază că în mod corect judecătorul fondului a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal contestat.

2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Tribunalul constată că sentința recurată este legală și temeinică, prima instanță stabilind o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, în materie, potrivit tuturor argumentelor de mai sus.

Neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea sentinței în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat acest recurs, menținând în vigoare hotărârea atacată.

Văzând și dispozițiile art. 377, alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă respinge recurs declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – C______ cu sediul în București, sector 6, bulevardul I____ M____ , nr. 401 A, CUI xxxxxxxx , nr. de ordine J/XXXXXXXXXXX împotriva sentinței civile nr. 4388/11.11.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2014.

Președinte, Judecător , Judecător,

B______ A________, D________ I__ M____ V______

Grefier,

S_____ R_____ D____

Red./tehnored.M.V.

02 ex./10.04.2014

Jud. fond: R.I./Judecătoria Fetești

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025