DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 476A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.09.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE E______ M_____ O_____

JUDECĂTOR C_______ D_______

GREFIER L_______ I___

Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta S.C. O__ P_____ S.A. împotriva sentinței civile nr. 6961/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta reprezentată de consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.

Apelanta, prin consilier juridic solicită admiterea apelului. Arată că hotărârea instanței de fond nu este motivată, instanța de fond nereținând faptul că autovehiculul condus este exclus din sfera de aplicare a prevederilor Regulamentului nr. 561/2006 și nu s-a avut în vedere decizia Curții Constituționale nr. 42/14.01.2010. Arată că în procesul-verbal fapta nu este descrisă în mod corespunzător, ceea ce conduce la imposibilitatea formulării de apărări cu privire la temeinicia aplicării sancțiunii contravenționale.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 1.04.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. O__ P_____ S.A. a solicitat in contradictoriu cu intimata ISCTR anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ___________ nr. xxxxx din data de 12.03.2013. În subsidiar, a solicitat inlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt, s-a aratat ca procesul-verbal nu este semnat pe fiecare pagina de catre agentul constatator, ca lipsesc datele de identificare ale reprezentantului societatii si ca intimata nu are competenta de a aplica sanctiuni in baza O.G. nr. 37/2007. Cu privire la cererea subsidiara, a aratat ca amenda este disproportionata si ca nu s-a produs niciun prejudiciu ca urmare a faptei.

În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997.

Intimata a depus intampinare prin care a aratat ca procesul-verbal este temeinic incheiat, respectandu-se prevederile art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001. Intimata a mai aratat ca art. 12 din O.G. 26/2011 ii confera competenta de a aplica sanctiuni in baza O.G. nr. 37/2007 si ca fapta petentei este una grava, nefiind suficienta aplicarea unui avertisment.

În drept, s-au invocat prevederile art. 115 si urm. C. proc. civ.

În cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 6961/22.10.2013, Judecătoria Cornetu a respins plângerea ca neîntemeiată.

Analizand actele dosarului, instanta de fond a reținut urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ___________ nr. xxxxx petentei i s-a aplicat amenda in cuantum de 8.000 lei pentru fapta soferului sau de a nu respecta perioada zilnica de odihna redusa cu 2 ore sau mai mult. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 8 alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007, iar sanctiunea s-a aplicat conform art. 9 alin. 1 lit. c din acelasi act normativ.

Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, denumirea și sediul contravenientului, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or, toate aceste mențiuni se găsesc în cuprinsul actului contestat.

Instanta de fond a retinut ca petentei nu i s-a cauzat nicio vatamare prin faptul ca procesul-verbal nu este semnat decat pe ultima pagina de catre agentul constatator, neexistand niciun dubiu cu privire la persoana care a intocmit acest act.

Referitor la lipsa datelor de identitate ale reprezentantului societatii, instanta a retinut ca in cazul in care contravenientul este o persoana juridica, procesul-verbal trebuie sa continta, sub sanctiunea nulitatii, doar denumirea si sediul acesteia, mentiuni care se gasesc in cuprinsul actului atacat.

În ceea ce priveste competenta intimatei de a incheia procesul-verbal, instanta a retinut ca art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 26/2011 prevede ca personalul ISCTR va exercita atributii de inspectie si control care revin, potrivit actelor normative in vigoare, personalului cu atributii de inspectie si control din cadrul ARR, astfel ca intimata avea competenta de a incheia procesul-verbal contestat.

Cu privire la motivul de netemeinicie invocat, acesta este neîntemeiat.

În primul rând, trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale, acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.

Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N_______ G_______ c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A_____ c. României și § 30 din cauza citată anterior).

Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba este amenda, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I___ P__ c. României).

Cu privire la cererea subsidiară, instanta a constatat că fapta petentei este una grava, numeroase accidente de circulatie fiind cauzate de oboseala soferilor, astfel ca amenda aplicata este necesara si proportionala cu gravitatea faptei savarsite.

Împotriva sentinței civile nr. 6961/22.10.2013 a formulat apel contestatoarea solicitând: admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul anulării procesului-verbal de contravenție și, în subsidiar, admiterea apelului și modificarea sentinței civile recurate în sensul înlocuirii amenzii cu sancțiunea avertismentului și restituirea sumei de 2.000 lei plătită, reprezentând jumătate din minimul amenzii dispuse prin procesul-verbal contestat.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a plângerii contravenționale prin raportare la fiecare din motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, s-a arătat că, prin răspunsul la întâmpinare, s-a invocat inaplicabilitatea prevederilor art. 8 alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007, aspecte pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere în niciun moment la pronunțarea sentinței, nu le-a analizat și nici nu le-a menționat în cuprinsul hotărârii, pronunțând astfel o hotărâre nelegală ce se impune a fi modificată.

În opinia apelantei prevederile O.G. nr. 37/2007 nu pot fi aplicate în cazul de față întrucât conducătorul auto a condus un autovehicul exclus din sfera de aplicare a prevederilor Regulamentului nr. 561/2006, astfel că nu se poate aplica o sancțiune pentru pretinse încălcări ale unui act normativ ce nu este incident în speța de față.

În ceea ce privește insuficiența descriere a faptei în cadrul procesului-verbal, apelanta a arătat că din cuprinsul acestuia fapta nu este descrisă în mod corespunzător, intimata limitându-se la a menționa în cuprinsul procesului-verbal că „raportul tahograf din data de 11.03.2013 relevă conducerea autospecialei începând cu ora 09:11, fără a respecta perioada de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult”

Or, în viziunea intimatei, pretinsa încălcare constă în nerespectarea perioadei de odihnă zilnică redusă, fapta ce ar fi impus cu necesitate, în vederea caracterizării sale drept contravenție și sancționării în mod corespunzător, ca intimata să descrie toate împrejurările ce au condus la calificarea acesteia drept contravenție.

Apelanta a mai susținut că față de modul în care intimata a înțeles că descrie fapta se află în imposibilitate de a-și putea formula apărările cu privire la temeinicia aplicării sancțiunii contravenționale.

Astfel, apelanta a arătat că, din analiza raportului generat de aparatul tahograf din data de 11.03.2013, se observă două valori ale perioadei de odihnă: 09h 32` și 05h 29`, iar în întâmpinare, intimata arată că nu s-a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult, în loc de cel puțin nouă ore, acesta efectuând doar șase ore și cincizeci de minute, valoarea care, arată apelanta, nu este specificată în raportul generat de aparatul tahograf, astfel că intimata nu face proba afirmațiilor sale.

În opinia apelantei, în ipoteza în care intimata ar încerca să justifice la acest moment modalitatea în care a calculat perioada de odihnă, explicația acesteia nu ar putea suplini condiția impusă de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu privire la necesitatea descrierii faptei în cuprinsul procesului-verbal.

Apelanta a mai arătat că neavând raportul tahograf tipărit și formularul de activități, s-a aflat în situația în care a fost sancționată pentru o faptă descrisă necorespunzător și insuficient pentru a fi cunoscută și a fost în imposibilitatea de a efectua propriile verificări necesare și apărările corespunzătoare.

S-a mai invocat faptul că instanța de fond nu a luat în considerare decizia Curții Constituționale nr. 42/14.01.2010, potrivit căreia procesul-verbal de sancționare contravențională contestat nu mai beneficiază de prezumția de legalitate, iar instituția emitentă este obligată să probeze în mod concret aspectele reținute în cadrul său, astfel că contravenientul nu este obligat să-și demonstreze propria nevinovăție, ci autoritatea publică și instanța de judecată sunt obligate să producă și să administreze dovezile necesare lămuririi aspectelor consemnate în procesul-verbal.

În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, apelanta a arătat că instanța nu face nicio particularizare la situația de fapt existentă în speță, limitându-se la afirmații generale ce nu sunt de natură a justifica aplicarea sancțiunii amenzii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele din NCPC, O.G. nr. 37/2007, O.G. nr. 2/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 30.04.2014, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimata a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a celor înscrise în acesta până la proba contrarie. Petenta nu a administrat probe care să infirme situația de fapt reținută prin procesul-verbal întocmit de către intimată, respectiv de a dovedi că la momentul efectuării controlului conducătorul auto a respectat perioada minimă de odihnă zilnică.

Intimata a susținut că fapta pentru care a fost sancționată petenta este individualizată în mod clar, de art. 8 alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007 și se sancționează conform art. 9 alin. 1 lit c) din același act normativ cu amenda aplicată operatorului de transport. Prin plângerea formulată, petenta nu a negat faptul că la momentul controlului s-a constatat că, în data de 11.03.2013, conducătorul auto conducea autoutilitara cu nr. XXXXXXXX, aparținând apelantei, fără a respecta perioada minimă de odihnă zilnică redusă, deoarece acest fapt se constată, fără putință de tăgadă, din raportul generat de aparatul tahograf.

Intimata a arătat că nu se pot reține apărările petentei sub aspectul depunerii unor acte întocmite ulterior controlului la dosarul cauzei, acestea putând fi ușor întocmite pro cauza deoarece contravenenția reținută în sarcina sa s-a consumat la momentul efectuării controlului în trafic.

În opinia intimatei nu pot fi reținute apărările apelantei potrivit cărora șoferul apelantei a condus un vehicul exceptat de la prevederile Regulamentului nr. 561/2006, întrucât, chiar din certificatul de desfășurare a activității depus la dosarul cauzei, rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că acesta a condus acest vehicul exceptat în perioada 04.03.2013 orele 8:00 până în data de 11.03.2013 orele 8:00. În concluzie, la data de 12.03.2013 orele 10:25, acesta conducea un vehicul care nu era exceptat de la aplicarea dispozițiile Regulamentului nr. 561/2005, ba, mai mult decât atât, pentru data de 11.03.2013, conducătorul auto nu a făcut dovada că a efectuat odihna minimă prevăzută de acest regulament, conducând și după orele 8:00 un alt vehicul,. Conducătorul auto avea obligația ca, până să înceapă să conducă un alt autovehicul, să efectueze perioada minimă de odihnă zilnică redusă. În fapt, chiar dacă este vorba de un vehicul exceptat, urmat de un altul neexceptat, se pune în discuție odihna conducătorului auto și oboseala acumulată în timpul orelor de condus.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 37/2007, Regulamentul nr. 561/2006.

Analizând apelul prin prisma criticilor invocate, Tribunalul reține următoarele:

Cu referire la motivul de apel privind inaplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 37/2007, tribunalul reține caracterul nefondat al acestuia, urmând a-l respinge în consecință.

În acest sens, tribunalul reține că apelanta a invocat faptul că șoferul a condus un vehicul exceptat de la prevederile Regulamentului nr. 561/2006. Astfel, din certificatul de desfășurare a activității depus la dosarul cauzei, rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că șoferul a condus vehiculul exceptat în perioada 04.03.2013 orele 8:00 până în data de 11.03.2013 orele 8:00. Iar, la data de 12.03.2013 orele 10:25, șoferul conducea un vehicul care nu era exceptat de la aplicarea dispozițiilor Regulamentului nr. 561/2005, pentru data de 11.03.2013, conducătorul auto nefăcând dovada că a efectuat odihna minimă prevăzută de acest Regulament, conducând și după ora 8:00 un alt vehicul.

Reține, astfel, tribunalul că, în cauză, conducătorului auto îi revenea obligația ca, înainte de a începe să conducă un alt autovehicul, să efectueze perioada minimă de odihnă zilnică redusă. Chiar dacă anterior conducerii vehiculului neexceptat de la prevederile regulamentului, conducătorul auto a condus un vehicul exceptat de la incidența acestui act normativ, esențial este că perioada de odihnă a conducătorului auto obligatoriu a fi realizată anterior conducerii vehiculului neexceptat nu a fost respectată, oboseala acumulată în timpul orelor anterioare de condus având influență asupra perioadei ulterioare. Or, rațiunea edictării regulamentului menționat constă tocmai în garantarea respectării stricte a perioadelor de odihnă și de condus de către conducătorii auto pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere nedorite.

Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge acest motiv de apel ca nefondat.

Cu referire la motivul de apel vizând insuficienta descriere a faptei în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, tribunalul reține, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia.

În acest sens, tribunalul reține că, prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ___________ nr. xxxxx/12.03.2013, apelantei i s-a aplicat sancțiunea amenzii in cuantum de 8.000 lei pentru fapta soferului său de a nu respecta perioada zilnica de odihna redusa cu 2 ore sau mai mult. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 8 alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007, iar sanctiunea s-a aplicat conform art. 9 alin. 1 lit. c din acelasi act normativ.

Analizând modalitatea de descriere a faptei contravenționale de către agentul constatator, tribunalul reține că acesta a procedat la indicarea în cuprinsul procesului-verbal a tuturor elementelor necesare caracterizării faptei drept contravenție, fiind indicate în concret toate circumstanțele avute în vedere de acesta. Astfel, s-a consemnat în cuprinsul actului sancționator că: „în urma verificărilor s-a constatat faptul că conducătorul auto a prezentat formularul de activitate din data de 11.03.2013, ce relevă conducerea unui vehicul exclus Reg. nr. 561/2006 în perioada 04.03.2013/08:00-11.03.2013/08:00 și raportul tahograf din data de 11.03.2013 ce relevă conducerea autospecialei începând cu ora 09:11 (07:11 - UTC) fără a respecta perioada de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult”.

Prin urmare, tribunalul reține că procesul-verbal de contravenție cuprinde o descriere suficientă a faptei reținute în sarcina apelantei, nefiind afectat de vreun motiv de nevalabilitate din acest punct de vedere, astfel încât motivul de apel va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la greșita soluționare a cauzei sub aspectul sarcinii probei, tribunalul reține carcaterul neîntemeiat al acestuia. Astfel, prima instanță a respectat prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 42/2010 invocată de apelantă, acesteia revenindu-i sarcina probei în subsidiar, ulterior intimatei.

Se reține de către tribunal că intimata a administrat dovezi în sensul celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, moment în care apelantei îi revenea obligația de a ieși din pasivitate și de a administra probe contrare. Or, apelanta nu a reușit în efortul procesual probator să administreze dovezi pertinente și concludente care să conducă la răsturnarea prezumțiilor de care se bucură actul sancționator.

Prin urmare, tribunalul constată că sarcina probei a revenit în principal intimatei și abia în subsidiar apelantei, însă aceasta din urmă nu a administrat dovezi contrare celor arătate în procesul-verbal de congtravenție și susținute probator de intimată.

Cu referire la motivul de apel vizând înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, tribunalul urmează a-l respinge ca nefondat.

Sub acest aspect, tribunalul apreciază că intimata a procedat la o corectă individualizare a sancțiunii aplicate, fapta săvârșită de petentă fiind una gravă și prezentând un ridicat pericol social de producere a unui accident de circulație cauzat de oboseala conducătorului auto.

Prin urmare, se reține de către tribunal că amenda aplicată este necesară și proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Pentru toate aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în baza art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta S.C. O__ P_____ S.A., cu sediul în București, ______________________, sector 1 împotriva sentinței civile nr.6961/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul ales în București, ________________________ nr. 1, corp D1, _______________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014.

Președinte Judecător

E______ M_____ O_____ C_______ D_______

Grefier

L_______ I___

Concept red. gref. L.I.

Red. Jud.: EMO/4 ex.

Jud. fond: C____ A_____ C_______ - Jud Cornetu

Comunicat 2 ex.