ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 1/2016
Ședința publică de la 11 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C_______ M_______
Judecător M____ R_______
Grefier Ț____ D______
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea D_______ P___ SRL, cu sediul în Luduș, ___________________________. 96/A, jud. M____, având CUI RO xxxxxxx, privind Decizia nr.375 din 01.10.2015 pronunțată de Tribunalul M____- Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatoarei, doamna avocat G_____ A____, lipsă fiind intimata prin reprezentant legal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată înaintat la dosarul prezentei cauze, dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalul M____ în care a fost pronunțată decizia nr. 357/01.10.2015.
Se constată formulată de A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M____ o cerere de amânare a cauzei în vederea formulării apărării.
Doamna avocat G_____ A____ depune la dosarul cauzei o precizare la contestația în anulare, în două exemplare, și depune la dosarul cauzei copia citației emisă în dosarul XXXXXXXXXXXXX ce are ca obiect contestația în anulare a aceeași decizii formulată de contestatoare ANAF cu termen de judecată la data de 15 februarie 2016. Reprezentanta contestatoarei arată că precizarea este de fapt motivarea contestației în anulare.
Raportat la data comunicării deciziei nr. 357/01.10.2015 către contestatoarea D_______ P___ SRL, respectiv data de 7 decembrie 2015, și raportat la dispozițiile art. 506 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cărora contestația în anulare se motivează în termen de 15 zile de la data comunicării sub sancțiunea nulității, instanța invocă din oficiu nulitatea contestației în anulare și acordă cuvântul cu privire la această excepție.
Doamna avocat G_____ A____ solicită respingerea excepției nulității contestației în anulare, având în vedere că în cuprinsul contestației în anulare formulată la data de 6 octombrie 2015 sunt indicate motivele de drept, iar prin precizarea depusă la acest termen de judecată au fost extinse motivele de drept, apreciază că nu sunt incidente dispozițiile privind nulitatea contestației în anulare, precizarea depusă la acest termen putând fi calificată ca note de ședință.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia nr.357/01.10.2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului M____, a fost respins ca tardiv apelul declarat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr.828/16.12.2014 pronunțate de Judecătoria Luduș în respectivul dosar și a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta D_______ P___ SRL împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare apelanta D_______ P___ SRL, prin care a solicitat admiterea contestației, desființarea deciziei pronunțate de Tribunalul M____ și rejudecarea apelului declarat în sensul admiterii acestuia.
Petenta a arătat că decizia atacată încă nu i-a fost comunicată, iar motivarea contestației va fi realizată în termen de 15 zile de la data comunicării.
Au fost invocate dispozițiile art.503 și următoarele C.proc.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată de contestatoare prin prisma dispozițiilor art.506 alin.2 C.proc.civ., instanța constată nulitatea acesteia, pentru următoarele motive:
Contestația în anulare prevăzută de art.503 C.proc.civ. este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text legal, decizii definitive pronunțate de instanțele de apel sau recurs, după caz.
Conform art.506 alin.2 C.proc.civ., contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin.1 (de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de la data rămânerii definitive), sub sancțiunea nulității acesteia.
Contestatoarea nu a indicat în concret motivul de contestație în anulare care apreciază că este incident în cauză, precizând că va motiva calea de atac în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei contestate. Această hotărâre i-a fost comunicată la data de 07.12.2015, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 66 din dosarul Tribunalului M____ nr.XXXXXXXXXXXXX, iar motivele contestației au fost depuse în ședința publică din data de 11.01.2016, sub denumirea de „precizare la contestația în anulare”.
Nu poate fi reținută afirmația contestatoarei în sensul că este suficient că au fost indicate motivele în drept, întrucât, pe de o parte, indicarea generică a dispozițiilor art.503 și următoarele C.proc.civ. nu este o veritabilă motivare în drept, iar, pe de altă parte, motivarea căii de atac nu se poate rezuma doar la indicarea motivelor de drept, ci trebuie, în primul rând, să conțină motivele de fapt pentru care petentul apreciază că hotărârea atacată nu este legală și/sau temeinică.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.506 alin.2 C.proc.civ., instanța va anula contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 357/01.10.2015 pronunțate de Tribunalul M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul D_______ P___ SRL, cu sediul în Luduș, ___________________________. 96/A, jud. M____, având CUI RO xxxxxxx, împotriva deciziei nr. 357/01.10.2015 pronunțate de Tribunalul M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2016.
Președinte, C_______ M_______ |
|
Judecător, M____ R_______ |
|
Grefier, Ț____ D______ |
|
Red./Tehnored.CM
15.02.2016/4 ex.