Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SIBIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1272/2015 din 13 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 1272/2015

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : L______ M____ O_____

Judecător : D____ D____

Grefier : N_______ M______



Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN CESTRIN și pe intimat E_________ F___ INGREDIENTS SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprez. intimatei av. J_____ S_____, lipsa fiind celelalte părti..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța pune în discuția părtilor competența de soluționare a cauzei.

Reprez. intimatei av. J_____ S_____ arată că instanța este competentă in soluționarea cauzei.

Instanța, procedând în baza art. 131 N.C.proc.civ. la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 482 rap.la art. 131 C.p.civ. si disp. art. 32 din OG.2/2001 și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 95 pct. 2 N.C.proc.civ.

Reprez. intimatei arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat in cauză.

Nefiind alte cereri sau probe formulate in cauză, instanța in baza actelor dosarului, găsește cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în combaterea apelului.

Reprez. intimatei solicită respingerea apelului, păstrarea ca legală si temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, corect admițându-se excepția prescripției executării sancțiunii, avându-se în vedere că nu s-a putut stabili cu exactitate data comunicării procesului verbal de contravenție in termenul legal prevăzut de lege.

Nefiind alte cereri sau probe formulate in cauză, instanța in baza actelor dosarului si fata si de dispozitiile Deciziei nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , găsește cauza în stare de judecată si o reține în pronunțare.



INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata retine urmatoarele :

Prin plangerea formulata sub nr dosar XXXXXXXXXXXXXX la Judecatoria Sibiu petenta ______________________________ SRL a solicitat in contradictoriu cu intimata CNADNR SA ca prin hotarare sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie _______ 11 nr xxxxxxx /14.04.2011, aratandu-se in motivare , in esenta, ca a intervenit prescriptia executarii amenzii contraventionale deoarece procesul verbal nu le-a fost comunicat si ca si pe fond se impune anularea acestuia in intregime.

Intimata CNADNR, Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica – CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii.

Prin sentința civilă nr. 6226 din 20.10.2014 a Judecătoriei Sibiu s-a dispus admiterea exceptiei prescriptiei sanctiunii, admiterea plangerii formulată de petenta și constatarea nulitatii procesului -verbal de contravenție R 11 nr xxxxxxx /14.04.2015.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut in esenta ca prin raportare la dispozitiile legii 144/2012 de modificare a OG 15/2002 procesul verbal trebuia incheiat si comunicat contraveninetului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei , astfel incat, fiind vorba de o prescriptie a raspunderii speciala, s-a constatat ca in speta a intervenit prescriptia dreptului de aplica sanctiunea contraventionala. S-a mai retinut si ca procesul verbal de contarventie nu a fost comunicat in mod legal si ca a intervenit si prescriptia executarii sanctiunii contraventionale.

Apelantul C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a formulat in termen legal cerere de apel, cerere inregistrata la Judecatoria Sibiu la data de 13.01.2015 si prin care a solicita admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii menținerii sancțiunii cu amendă stabilită prin procesul verbal de contraventie .

În motivarea apelului, apelanta a arătat in esenta ca instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile art 9 al 3 din OG 15/2002 si art 13 al 1 din OG 2/2001, ca amenda a fost aplicata in termenul de prescriptive de 6 luni de la data savarsirii faptei , ca termenul de 30 de zile reprezinta doar un interval in care nu pot fi incheiate alte procese verbale de contraventie sic a procesul verbal de contraventie a fost comuincat petentei in termen de 30 de zile , cf art 14 din OG 2/2001.

Intimata a formualt intampinare prin care a solicitat respingerea apelului , aratand in esenta , in motivare, ca prin sentinta atacata s-a constatat prescris dreptul de executare silita, ca este prescrisa atat raspunderea contracentionala cat si dreptul de executare silita sic a in mod correct s-a admis exceptia prescriptiei dreptului de executare silita invocate de catre petenta intimate.

Apelanta nu a formulat raspuns la intampinare.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și în condițiile art. 479 C.proc.civ., tribunalul reține că apelul este neîntemeiat și va fi respins .

Astfel, analizând sentința atacată prin prisma dispozițiilor art. 479 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 482 C. proc.civ., și art. 17 din OG nr. 2/2001 Tribunalul retine in primul rand ca prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator si ca față de cele expuse anterior, se constată că procesului-verbal de contravenție in litigiu ii lipsește semnătura olografă a agentului constatator, omisiune ce atrage nulitatea absolută a acestuia.

In al doilea rand Tribunalul retine ca prima instanta a constatat in mod gresit nulitatea procesului verbal de contraventie cu motivarea ca in speta a intervenit exceptia prescriptiei raspunderii contraventionale deoarece exista o diferenta esentiala intre constatarea contraventiei si savarsirea acesteia. Din analizarea procesului verbal rezulta ca fapta contraventionala s-a savarsit la data de 10.11.2010, data de la care curge termenul de prescriptie de 6 luni in care trebuia sa aiba loc aplicarea sanctiunii prin intocmirea procesului-verbal de contraventie conform art. 13 din OG2/2001, ca data constatarii contraventiei si de la care curge termenul prevazut de art. 9 alin3 din OG15/2002 este data de 14.04.2011, astfel cum rezulta atat din procesul-verbal si din care reiese ca data interogarii bazei de date este 14.04.2011, ora 09.11 si ca , in consecinta, termenul de 30 de zile a fost respectat cata vreme procesul-verbal s-a intocmit in exact aceeasi data -14.04.2011.

Tribunalul retine insa totodata ca procesul-verbal nu a fost comunicat in mod legal cu respectarea termenului general prev. de art. 14 alin1 din OG2/2001, ca procesul verbal nu a fost comunicat cu scrisoare recomandata cu confiramare de primire , ca in procesul verbal de indeplinire a procedurii de comunicare prin afisare (f 10) nici macar nu este completata data afisarii procesului verbal si ca , fata de aceste aspecte, in mod corect s-a constatat de prima instanta ca a intervenit in speta prescriptia executarii sanctiunii amenzii stabilita prin procesul verbal.

In consecinta, fata de cele mentionate mai sus, fata de faptul ca lipsa semnaturii olografe a agentului constatator pe procesul verbal de contraventie reprezinta un motiv de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție care se analizează cu prioritate față de alte aspecte si fata de faptul ca apelantului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, conform art. 481 C. proc. civ., instanța va respinge cererea de apel formulată de apelanta-intimată C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN CESTRIN si va păstra sentința instanței de fond, în temeiul art.480 alin.(1) teza I Cod procedură civilă.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :



Respinge apelul declarat de apelantul C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul in Bucuresti, sector 6 ___________________ 401 A împotriva sentinței civile nr. 6226 din 20.10.2014 a Judecătoriei Sibiu , pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2015.




Președinte,

L______ M____ O_____

Judecător,

D____ D____

Grefier,

N_______ M______


Tehnored. L M O 07.12.2015.

4 ex..

jud. fond. M____ M.





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025