Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
475/2013 din 25 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 475/C__

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ C_____

Judecător G______ U_____

Judecător M______ M________ B_______

Grefier M_____ S_____ P_______



Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent S_____ M____ A________ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este declarat în termen, motivat, că prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare care a fost comunicată, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 301/14.01.2013 a Judecătoriei G______ s-a admis excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu de instanță și s-a respins ca tardiv introdusă plângerea formulată de contestatorul S_____ M____ A________, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 16.08.2011.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________ 11 nr.xxxxxxx din data de 16.08.2011, întocmit de C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, contestatorul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 27.02.2011, ora 14:22, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G______, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând lui S_____ M____ A________, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba făcându-se cu foto 000402_ xxxxxxxxxx_2256000.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligată și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art. 8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa contestatorului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR, și a fost comunicat prin afișare, la data de 31.08.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar potrivit art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Potrivit art. 103, alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Din interpretarea coroborată a acestor texte, rezultă că termenul de 15 zile este un termen legal, imperativ și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai recurge la calea de atac oferită de lege, respectiv plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Termenul se calculează conform dispozițiilor art. 101, alin. 1 din Codul de procedură civilă, pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a împlinit.

Instanța a constatat că procesul verbal atacat a fost comunicat petentului prin a fost comunicat petentului prin afișare la data de 31.08.2011, fapt consemnat prin încheierea procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare (fila 6), moment de la care, conform prevederilor legale arătate mai sus, a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea plângerii.

Prin urmare, termenul de 15 zile a început să curgă de la data de 31.08.2011 și s-a împlinit la 16.08.2011.

Plângerea a fost formulată de petent la data de 03.05.2012, după împlinirea termenului legal.

Instanța a înlăturat ca neîntemeiate apărările petentului referitoare la comunicarea nelegală a procesului verbal atacat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 27 alin.1 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Așadar, legea nu stabilește o ordine de comunicare a proceselor verbale de contravenție, agentul constatator având posibilitatea de a alege modalitatea cea mai adecvată în acest sens.

Analizând procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare existent la dosar, instanța a constatat că acesta îndeplinește condițiile legale, fiind semnat de martorul asistent Ș_____ V_____.

Pentru considerentele de mai sus și având în vedere că petentul nu a invocat nici existența vreunei împrejurări mai presus de voința sa, care să justifice o eventuală repunere în termen, în sensul art. 103 din Codul de procedura civilă, instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul S_____ M____ A________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului acesta a arătat că a contestat procesul – verbal de contravenție _______ 11 nr. xxxxxxx/16.08.2011 care i-a fost adus la cunoștință de Direcția de impozite și Taxe Locale G______ împreună cu alte 4 procese – verbale de contravenție care nu îi fuseseră comunicate, plângerea formulată fiind introdusă în termenul de 15 zile.

În cauză a formulat întâmpinare intimata C.N.A.D.N.R. SA solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Din procesul – verbal aflat la fila 6 dosar fond reiese că petentului i s-a comunicat prin afișare procesul verbal de contravenție, în prezența unui martor a cărui adresă lipsește, ceea ce creează dubii atât în privința reală a afișării procesului verbal, cât și în privința luării acestuia la cunoștința contravenientului.

Tribunalul apreciază că această împrejurare echivalează cu o necomunicare a procesului verbal de contravenție, astfel încât plângerea petentului împotriva acestuia poate fi considerată ca fiind efectuată în termen.

Deoarece a admis în mod greșit excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale, prima instanță nu a analizat fondul cauzei, motiv pentru care tribunalul urmează să admită recursul declarat de recurentul petent S_____ M____ A________, împotriva sentinței civile nr. 301/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România Sa, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 312 C.pr.civ.

Admite recursul declarat de recurentul petent S_____ M____ A________, domiciliat în mun. G______, _____________________, _______________, jud. G______, împotriva sentinței civile nr. 301/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în mun. București, ___________________. 401A, sector 6 , pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.




Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.04.2013.

Președinte,

M_____ C_____

Judecător,

G______ U_____

Judecător,

M______ M________ B_______

Grefier,

M_____ S_____ P_______

Red. Jud. U.G.

Jud. fond I.S.V.

Thred. DMV 2 ex./2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025