Dosar nr. XXXXXXXXXXXX plângere contravențională
Operator de date cu caracter personal nr.5695
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D________, JUDEȚUL V_____
SENTINȚA NR. 2061
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015
PREȘEDINTE: C______ E_____, judecător
GREFIER : P___ A________ I_____
Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul C________ D_____ M_____, cu domiciliul în mun. D________,___________________.105, județul V_____, împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015 de CNADNR S.A.-CESTRIN, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A., cu sediul în municipiul București, ____________________. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile prev. de art.104 alin.12 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM 387/2005, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Obiectul cauzei: plângere contravențională;
Stadiul procesual : al treilea termen de judecată, în fond;
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța, verificând din oficiu, în conformitate cu art.131 Cod proc. civ. coroborat cu art.101 din O.G. nr.15/2002, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța pune în discuție excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție invocată de petent și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A :
Deliberând constată următoarele:
La data de 5 martie 2015 s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petentul C________ D_____ M_____, cu domiciliul în mun. D________,___________________.105, județul V_____, împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015 de CNADNR S.A.-CESTRIN, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A., cu sediul în municipiul București, ____________________. 401A, sector 6.
În motivarea plângerii, petentul arată că la data de 01.12.2012 a vândut, în baza unui contract de vânzare-cumpărare anexat, către numitul M_____ A_____ L______ din mun. București, autoturismul marca Renault Scenic cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX. La predarea autoturismului, s-au înmânat cumpărătorului și documentele de identitate ale autoturismului, carte de identitate, certificat de înmatriculare, tichet itp, asigurare RCA, chitanța plată rovinietă, toate valabile.
Că, până în prezent, cumpărătorul nu a efectuat demersurile necesare și obligatorii prin lege privind efectuarea transferului de proprietar din evidențele DRPCIV, circulând în continuare cu autoturismul, petentul figurând ca proprietar în acte al autovehiculului, mai mult de atât, autoturismul a circulat în repetate rânduri fără rovinienta valabilă, pentru care CNADNR a procedat la sancționarea contravențională a proprietarului în acte, fără ca adevăratul contravenient să fie sancționat.
În luna februarie anul curent, dorind să achite impozitul aferent autoturismelor deținute la Serviciul de Taxe și Impozite, Primăria mun. D________,petentul a constatat că mai fusese sancționat contravențional încă o dată pentru asemenea faptă, pentru același autoturism Renault Scenic și fiindu-i necesar un certificat de atestare fiscală, nu a putut să-l obțină până nu a achitat 250 lei sancțiune contravențională, autoturismul în cauză circulând din nou fără rovinientă valabilă pe drumurile publice, după ce petentul l-a înstrăinat.
Arată petentul că, singura posibilitate legală de radiere a autoturismului, având în vedere situația dată, a fost pentru el radierea fiscală, în luna decembrie a anului 2012 și notificarea SRPCIV V_____, în luna februarie 2015, privind efectuarea în evidențele informatice a mențiunii de înstrăinare a autovehiculului în cauză, pentru ca următoarele sancțiuni contravenționale să fie direcționate către deținătorul și cumpărătorul autovehiculului.
Mai arată petentul că, la data de 26.02.2015 a ridicat de la Oficiul Poștal D________, în baza unui aviz de înștiințare( dată predare aviz 25.02.2015) un proces verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015 de CNADNR S.A.-CESTRIN, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A prin care i s-a adus la cunoștință că vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea sa, a fost înregistrat, la data de 09.11.2014, ora 11,57 pe DN5 Km.28+120 m., Călugăreni, județul Gorj, circulând fără a deține rovinieta valabilă.Conform O.G.nr.15/2002, s-a aplicat o contravenție conform art.8 alin 1,2.
În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile O.G. nr.2/2001,art.5 alin 2,art.7 și 17 și O.G.15/2002.
Prin întâmpinarea formulată intimata CNADNR SA a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată și netemeinică și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.
A fost depus la dosar procesul – verbal de contravenție contestat.
Instanța constată că petentul a invocat excepția nulității absolute a procesului – verbal de contravenție.
Analizând actele depuse la dosar instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015 de CNADNR S.A.-CESTRIN petentul C________ D_____ M_____ a fost sancționat contravențional cu 250 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002.
S-a reținut că la data de 09.11.2014, ora 11,57 pe DN5 Km.28+120 m., Călugăreni, județul Gorj, vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a fost înregistrat circulând fără a deține rovinieta valabilă.
Potrivit art.16 din O.G. nr.2/2001 modificată, printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul – verbal de contravenție se numără și semnătura agentului constatator.
De asemenea, art.17 din O.G. nr.2/2001 modificată arată că lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul – verbal atrage nulitatea acestuia, nulitate care se poate constata și din oficiu.
Sub acest aspect, instanța constată că procesul – verbal de contravenție contestat nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind menționat faptul că documentul a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001.
Potrivit art.15 din O.G. nr.2/2001 modificată, procesele – verbale de contravenție se încheie de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori, respectând formalitățile prevăzute de O.G. nr.2/2001, astfel încât acestea constituie înscrisuri oficiale – autentice.
Potrivit art.5 din Legea nr.455/2001 înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, doar cu înscrisul sub semnătură privată.
De asemenea, la art.4 pct.3 din Legea nr.455/2001 semnătură electronică se definește ca fiind „date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare”. În ceea ce privește noțiune a de „date în formă electronică” acestea, potrivit art.4 pct.1 din același act normativ, sunt „reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice”.
Prin urmare, semnătura electronică se atașează unui înscris în format electronic care este destinat a circula și a-și produce efectele în această formă ori, în cauza de față, petentului i-a fost comunicată o copie a documentului, în format fizic, transmisă prin poștă și nu prin mijloace electronice.
De asemenea, nici O.G. nr.2/2001 nu prevede posibilitatea întocmirii procesului – verbal în format electronic.
În consecință, procesul – verbal de constatare a contravenției nu poate fi întocmit în format electronic, întrucât o astfel de posibilitate nu este încă prevăzută de lege în privința înscrisurilor autentice.
Așadar, neexistând semnătura olografă a agentului constatator pe forma tipărită a procesului – verbal contestat, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001 modificată, astfel că excepția nulității absolute a procesului – verbal de contravenție invocată de petent este întemeiată urmând a fi admisă.
În consecință, va fi admisă plângerea contravențională formulată și se va constata nulitatea absolută a procesului – verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția nulității absolute a procesuluiu-verbal de contravenție invocată de petent.
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C________ D_____ M_____, domiciliat în municipiul D________, _____________________. 105, județul V_____, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A., cu sediul în municipiul București, ____________________. 401A, sector 6.
Constată nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16.02.2015 de CNADNR S.A.-CESTRIN.
Obligă pe intimată să plătească petentului 300 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria D________.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 noiembrie 2015, la sediul Judecătoriei D________, județul V_____.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C______ E_____ P___ A________ I_____
Red.C.E.
Tehnored. P.D.
4 ex. /24 noiembrie 2015