R O M Â N I A

TRIBUNALUL C___

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 95/R/2013

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R_____-M______ V____

Judecător B_____ G_____ Z________

Judecător A___ M______ I__

Grefier S_____-I____ Ș_____

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul M_________ C___-N_____ împotriva sentinței civile nr. 3446/2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, privind și pe intimat R__ D_____ T_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Tribunalul, constată că sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3446/17.02.2012, pronunțată de Judecătoria C___-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul R__ D_____ – T_____ în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____ – Direcția Poliția Comunitară, având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx din 12.11.2010 și xxxxxx/16.11.2010 încheiate de intimat, fiind exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 de lei aplicată prin cel de al doilea act sancționator.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal nr. xxxxx din data de 12.11.2010 încheiat de M_________ C___-N_____ – Direcția Poliția Comunitară, petentul R__ D_____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 de lei pentru ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru care exista emis un abonament de parcare valabil, contract de închiriere, fapta petentului fiind încadrată în prevederile art. 1 din HCL nr. 149/2009 și sancționată conform art. 2 din HCL nr. 149/2009. S-a reținut că în data de 25.06.2010, orele 12:25, petentul a staționat cu auto cu nr. XXXXXXXXX pe un loc de parcare pentru care exista emis un abonament de parcare sau contract de închiriere.

Totodată, prin procesul-verbal de contravenție nr.xxxxxx/16.11.2010, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil, reținându-se că, în data de 25.06.2010, orele 10:04, pe domeniul public aparținând mun. C___-N_____, ________________________ ca loc de parcare cu plată, auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a staționat fără tichet sau abonament de parcare valabil.

Petentul a criticat procesul-verbal de contravenție amintit sub aspectul legalității și temeiniciei, învederând instanței că, în mod netemeinic, agentul constatator a procedat la dubla sancționare a sa pentru aceeași faptă contravențională.

Raportat la motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de către petent, instanța de fond a procedat, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, cu prioritate la verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției.

Contrar alegațiilor petentului, prin cele două procese-verbale de contravenție nu s-au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale pentru aceeași faptă. Din examinarea cuprinsului celor două acte de contravenție, deși controlul a avut loc în aceeași zi, la un interval de aprox. 2 h și 20 min, angajarea răspunderii contravenționale a petentului s-a realizat în temeiul unor texte legale distincte și în considerarea unor abateri contravenționale diferite. De asemenea, starea de fapt reținută de agentul constatator este descrisă diferit în cele două procese-verbale contestate. Faptul că în aceeași zi petentul a fost sancționat de două ori, însă pentru fapte diferite, nu poate atrage eo ipso nulitatea proceselor-verbale de contravenție sub acest aspect.

Referitor la procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx/12.11.2010, prima instanță a constatat că întocmirea acestuia s-a făcut cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001, în sensul că actul contravenției cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001, motiv pentru care procesul-verbal de contravenție este valabil încheiat.

Înscrisul întocmit – procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx din data de 12.11.2010 - trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.

În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute (necondiționată de dovedirea unei vătămări), care poate fi invocată și din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.

Procesul verbal este afectat de nelegalitate datorită împrejurării că, deși nu a fost semnat personal de către contravenient, fiind întocmit în lipsa sa, nu poartă semnătura unui martor, așa cum prevede art. 19 din OG. 2/2001, nefiind menționat nici motivul care a stat la baza imposibilității indicării unui martor-asistent. In aceasta ipoteza, sancțiunea care intervine este cea a nulității relative, iar pentru ca instanța sa dispună cenzurarea actului contravenției, petentul era ținut sa facă dovada unei vătămări distincte de simplul fapt al aplicării sancțiunii contravenționale, ceea ce nu este cazul in speță.

În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.

Cu toate că recursul a fost exercitat pentru lămurirea regimului juridic al cazului de nulitate prevăzut expres de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, ce intervine în caz de nerealizare de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni cu privire la cuprinsul procesului-verbal, instanța supremă, în considerentele deciziei, în termeni lipsiți de echivoc, a statuat că nulitatea absolută, care poate fi constatată și din oficiu, intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. În toate celelalte situații, în care cazul de nulitate este, fie expres, fie implicit (rezultând din modul de reglementare, finalitatea urmărită de legiuitor), fiind nesocotite cerințele prescrise de actul normativ în discuție, „ nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.

Cu toate acestea, în ceea ce privește procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxx/16.11.2010, instanța de fond a reținut că acesta este lovit de nulitate absolută, întrucât nu conține o descriere riguroasă a faptei contravenționale imputate petentului, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. 1 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind indicat în mod precis locul săvârșirii abaterii contravenționale. Astfel, instanța de judecată este în imposibilitate de a verifica temeinicia angajării răspunderii contravenționale a petentului pentru contravenția reținută prin acest proces-verbal de contravenție, mai cu seamă că petentul susține că a fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă.

Din examinarea procesului-verbal de contravenție contestat, prima instanță a constatat că agentul a indicat ca loc al săvârșirii contravenției „_________________________ indiscutabil insuficientă prin raportare la rațiunile care fundamentează exigența legală a indicării precise a locului săvârșirii pretinsei contravenții. În aceste condiții, instanța se vede în imposibilitate de a verifica temeinicia actului contravenției din perspectiva locului săvârșirii contravenției, element esențial, fundamental al procesului-verbal de contravenție, iar menționarea cu rigurozitate a acestuia este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Caracterul lacunar al modului de întocmire a procesului-verbal, prin insuficienta descriere a împrejurărilor în care a fost săvârșită pretinsa contravenție, reprezintă un element de nelegalitate ce nu poate fi complinit prin alte mijloace de probă, întrucât mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001, reprezintă cerințe de formă ad validitatem, a căror îndeplinire trebuie să decurgă din însuși cuprinsul procesului-verbal, iar nu dedusă din elemente exterioare, astfel încât descrierea completă a faptei nu ar putea fi elucidată prin intermediul unor mijloace de probă extrinseci, precum depoziții de martori, întrucât martorii au menirea fie de a confirma situația de fapt reținută în procesul-verbal, fie de a dovedi contrariul. Prin urmare, pentru a putea valorifica proba testimonială pe fondul cauzei, se impune ca situația de fapt să fie complet descrisă în chiar cuprinsul procesului-verbal, în ceea ce privește elementele sale fundamentale, neputându-se concepe mecanismul invers, și anume de identificare ori clarificare a împrejurărilor faptei pe baza informațiilor furnizate de martori.

Pentru a beneficia de putere probatorie, procesul-verbal trebuie întocmit cu respectarea tuturor exigențelor legale și care au menirea de constitui tot atâtea garanții pentru respectarea drepturilor celor sancționați contravențional, numai astfel putându-se pretinde acestora din urmă să producă dovada contrară situației de fapt reținute în cadrul procesului-verbal. Or, în speță, petentul pretinde că, în mod nelegal, a fost sancționat contravențional.

În consecință, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție xxxxxx/16.11.2010 este nul absolut și a dispus anularea acestuia și exonerarea petentul de plata amenzii în cuantum de 200 lei.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx/12.11.2010, prima instanță a reținut că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei, Salabiaku c. Franței, A_____ c. României, ș.a.), materia contravențională a fost privită ca încadrându-se în noțiunea de “acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO.

În consecință, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în cadrul proceselor având ca obiect plângere contravențională, întrucât contravenientul se vede pus în fața unei “acuzații de natură penală” în sensul art. 6 par. 1 din Convenție, acesta trebuie să beneficieze de toate garanțiile prevăzute de art. 6 în ansamblul sau, cu referire specială la dispozițiile paragrafului 2, privitor la prezumția de nevinovăție.

Instanța de fond a reținut că, în conformitate cu jurisprudența Curții, înțelesul noțiunii de „prezumție de nevinovăție” presupune că nu trebuie pornit de la ideea preconcepută că persoana în cauză a săvârșit fapta ce i se impută. În plus, sarcina probei revine celui care acuză.

În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că în acest mod s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.

În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflectă, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.

În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, prima instanță a considerat că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.

Instanța de fond a reținut și că petentul nu a făcut dovada contrară situației de fapt menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție și a reținut situația de fapt astfel cum a fost consemnată în procesul-verbal, iar, în drept, fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 1 din H.C.L. nr. 149/2009.

Prima instanța a avut în vedere faptul că petentul nu a reușit să facă dovada contrară celor reținute în cuprinsul procesului verbal. De altfel, petentul, prin plângerea contravențională formulată, a învederat judecății că, într-adevăr, a parcat mașina în locația indicată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, însă a motivat că a fost sancționat de două ori, susținere contrazisă potrivit analizei instanței expusă în paragrafele anterioare.

Instanța de fond a reținut, de asemenea, că susținerea petentului apare ca nesatisfăcătoare și de neprimit față de caracterul obligatoriu, lipsit de echivoc al prevederilor art. 1 lit. b) din H.C.L. nr. 149/2009, iar motivarea săvârșirii faptei contravenționale în considerarea imposibilității obiective de efectuare a unei parcări regulamentare nu poate avea valoarea unei cauze ce înlătură caracterul contravențional al faptei, cu consecința exonerării de răspundere a petentului.

În concluzie, petentul se află în culpă față de fapta contravențională reținută în sarcina sa, în speță, nefiind răsturnată prezumția de temeinicie și legalitate a procesului-verbal de contravenție încheiat.

Față aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a menținut atât procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx/12.11.2010 încheiat de către intimata Poliția Comunitară C___-N_____, cât și amenda contravențională de 300 lei, aplicată petentului.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petenta M_________ C___ – DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARĂ, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii plângerii.

În motivare, recurenta a susținut faptul că descrierea faptei contravenționale făcută de către agentul constatator este clară și precisă, nefiind imperios necesară menționarea detaliilor reținute de prima instanță de judecată. De asemenea, a arătat că neindicarea locului săvârșirii faptei nu constituie o cauză de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, ci una de nulitate relativă, condiționată de dovedirea existenței unei vătămări, probă pe care contravenientul nu a reușit să o facă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 C.proc.civ..

Intimatul R__ D_____ T_____ nu a formulat întâmpinare în recurs.

Analizând actele și lucrările cauzei, Tribunalul constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în cauză agentul constatator nu a realizat o descriere completă a prezumtivei faptei contravenționale care să permită instanței să poată aprecia asupra temeiniciei celor reținute în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxx/16.11.2010, respectiv acesta nu a indicat numărul administrativ al unui imobil situat pe ___________________ dreptul căruia s-ar fi produs fapta contravențională de ocupare abuzivă de a unui loc de parcare fără a deține abonament de parcare sau tichet valabil.

Tribunalul își însușește considerentele instanței de fond privitoare la imposibilitatea verificării pe cale judiciară, ca urmare a neindividualizării corespunzătoare a locului săvârșirii faptei, a unor aspecte de fapt esențiale pentru determinarea existenței contravenției. Mai mult, prezenta instanță subliniază că, în absența unei individualizări corespunzătoare locului în care petentul R__ D_____ T_____ ar fi săvârșit prezumptiva faptă contravențională, dreptul la un proces echitabil al acestuia, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost restrâns până în punctul în care accesul la justiție s-a găsit atins în esența lui.

Astfel tribunalul reține, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că scopul Convenției este acela al garantării unor drepturi concrete și efective, și nu al unora teoretice sau iluzorii (hotărârea Artico c. Italiei, din 13 mai 1980) și că dreptul de acces la justiție nu se limitează la dreptul de a angaja o procedură civilă, ci acesta trebuie să fie efectiv, incluzând dreptul de a obține o decizie a instanței sesizate (hotărârea Kutić c. Croația din 1 martie 2002), instanță care trebuie să se bucure de jurisdicție deplină, în sensul că această instanță trebuie să fie competentă să analizeze atât aspectele de fapt, cât și cele de drept ale cauzei (hotărârea Koskinas c. Greciei din 20 iunie 2002) și care să poată stabili ea însăși starea de fapt (hotărârea Peltier c. Franței din 21 mai 2002). O instanță care este ținută de interpretarea dată de către un organ administrativ unei chestiuni de fapt (hotărârea Devlin c. Marii Britanii din 30 octombrie 2001) sau de drept (hotărârea Chevrol c. Franție din 13 februarie 2003) deduse judecății nu va fi considerată ca având jurisdicție deplină.

În cauza de față se constată că instanța de fond, în lipsa unor mențiuni detaliate privitoare la locul și modalitatea comiterii contravenției, nu a putut proceda ea însăși la stabilirea stării de fapt pe care să o confrunte cu cea reținută în cuprinsul procesului verbal pentru verificarea temeiniciei acestuia.

Ori, într-o atare situație, în mod judicios a apreciat instanța de fond că se impune anularea procesului verbal de contravenție întocmit de agentul constatator. Tribunalul subliniază că în cauza dedusă judecății nu există o modalitate alternativă de înlăturare a vătămării produse contestatorului prin neindicarea locului și modalității concrete de comitere a faptei, întrucât instanța se află în imposibilitatea de a stabili, în urma administrării unui probatoriu specific, situația de fapt și de a aprecia asupra temeiniciei procesului-verbal atacat, imposibilitate care aduce astfel atingere însuși dreptului de acces la instanță al petentului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința nr. 3446/17.02.2012 a Judecătoriei C___-N_____, aceasta fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul M_________ C___-N_____, cu sediul în C___-N_____, ___________________-3, județul C___, împotriva sentinței civile nr. 3446/2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____ pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25.01.2013.

Președinte, R_____-M______ V____	Judecător, B_____ G_____ Z________	Judecător, A___ M______ I__
	Grefier, S_____-I____ Ș_____

Red./dact. AMI

2 ex./27.03.2013