Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
887/2015 din 02 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE C_________

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR. 887/A

Ședința publică din data de 02.10.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C______ M____, judecător

JUDECATOR: J___ P____

GREFIER: M_____ L____ MAGNOLIA



S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul-pârât Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ împotriva sentinței civile nr. 479/13.03.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul-reclamant __________________ SRL având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța , raportat la cererea de apel formulată de __________________ SRL constată că nu s-a achitat taxă judiciară de timbru și nu s-a depus delegația de reprezentare, cu privire la apelul formulat, urmând a se pronunța asupra excepției netimbrării apelului.

Instanța, cu privire la apelul formulat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ nemaifiind alte cereri de formulat în baza art.394 din Noul Cod de procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea cererii.

După dezbateri, dar în timpul ședinței de judecată, se prezintă reprezentanta intimatului-apelant __________________ SRL av. U______ S_____ L______, care depune la dosar chitanța __________ nr. xxxxxxx(16)/01.10.2015 în sumă de 20 lei și împuternicire avocațială _______ nr. xxxxxxx/2015.


TRIBUNALUL


Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 21.10.2014, petenta S.C. N____ Z__ Trans S.R.L. în contradictoriu cu intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara–Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție _______/2009 nr. xxxxxxx din data 07.20.2014 și restituirea sumei de 6000 lei achitată cu titlu de amendă. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că în data de 07.10.2014, a fost sancționată contravențional de către inspectorii fiscali pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. e din OG nr. 92/2003, reținându-se în sarcina sa fapta de a nu respecta măsurile dispuse prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, emisă sub nr. 137 din 08.07.2014.

A mai arătat că prin dispoziția nr. 137 din 08.07.2014 s-a stabilit la punctul I.I ca singura măsură, obligația de a pune la dispoziția organelor de control documentele justificative pentru toate sumele reprezentând achizițiile intracomunitare de bunuri și servicii declarate în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx14, termenul de îndeplinire a acestei măsuri fiind la data de 31.08.2014.

Mai menționează că aplicarea sancțiunii amenzii prin procesul verbal contestat nu se justifică, fiind abuzivă atât timp cât a pus la dispoziția organului fiscale documentele justificative solicitate în integralitatea lor și în termenul stipulat.

În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe disp. OG nr. 92/2003 și OG. nr. 2/2001.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței __________ nr. xxxxxxx/21.10.2014 (f. 7).

În dovedire a depus chitanța ______________ __________ nr. xxxxxxx/21.10.2014 (f. 7), procesul verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx/07.10.2014, în original (f.8) Dispoziția nr. 137 din 08.07.2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală (f.9-11), raport de inspecție fiscală(f.12-25), chitanța ___________ nr.xxxxxxxxxxx reprezentând dovada de achitare a sumei de 6000 lei cu titlu de amendă contravențională (f.26).

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În faza de cercetare judecătorească s-a administrat proba cu înscrisuri, sens în care s-au depus la dosarul cauzei următoarele: chitanța __________ nr. xxxxxxx/21.10.2014 (f. 7), procesul verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx/07.10.2014, în original (f.8) Dispoziția nr. 137 din 08.07.2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală (f.9-11), raport de inspecție fiscală(f.12-25), chitanța ___________ nr.xxxxxxxxxxx reprezentând dovada de achitare a sumei de 6000 lei cu titlu de amendă contravențională (f.26), documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție _______/2009 nr. xxxxxxx/07.10.2014 (f.38-43).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. xxxxxxx/07.10.2014 emis de DGRFP Timișoara, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 14.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură fiscală, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a respectat măsurile dispuse prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală emisă sub nr. 137 din 08.07.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 219 alin. 1 lit. e) din O.G. 92/2003, neducerea la îndeplinire a masurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) si art. 105 alin. (9) constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 12.000 și 14.000 lei, conform prevederilor art. 219 alin. 2 lit. c) din același act normativ.

Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a acestuia având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ.

Prezumția de veridicitate si autenticitate este însă una relativă, fiind permisa de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigura accesul la justiție si dreptul la un proces echitabil (cauza A_____ vs. România, 4 octombrie 2007).

Sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumția de nevinovăție, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale car decurg din aceasta. Prin exercitarea plângerii contravențional cel dintâi supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu. Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaște posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator (al situației de fapt expuse), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit. Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Analizând documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal, depusă de către intimată, precum și înscrisurile aduse în apărare de către petentă, instanța a constatat realitatea aspectelor consemnate în actul sancționator de către agentul constatator. Astfel, deși petenta a fost notificată de către intimată să depună documentele justificative pentru toate sumele reprezentând achizițiile intracomunitare de bunuri și servicii declarate în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx14, aceasta nu s-a conformat. Instanța reține că petenta nu a adus nici o dovadă în combaterea înscrisurilor depuse de intimată în susținerea săvârșirii contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură fiscală, petenta fiind vinovată de săvârșirea acestei contravenții.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța a constatat că aceasta este mult prea aspră în raport de criteriile prevăzute de disp.art.21 din O.G.2/2001.

Potrivit art. 21 din O.G.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de împrejurarea că gradul de pericol social al faptei este unul ridicat, cu luarea în considerare a faptului că petenta este la prima abatere de acest gene, instanța a reținut că sancțiunea avertismentului nu este în măsură să atingă gradul de severitate și prevenție necesar împiedicării săvârșirii unor fapte similare de către petentă pe viitor, reducerea amenzii la 14.000 lei la 12.000 lei fiind în măsură să atingă acest scop.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a admis în parte plângerea contravențională a petentei reducând amenda de la suma de 14.000 lei la suma de 12.000 lei.

În temeiul art. 451 și art. 453 C.proc.civ, instanța a obligat intimata să plătească petentei suma de 10 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei încheierii a declarat apel, în termen legal, apelanta Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - AJFP C____-S______, solicitând admiterea apelului, și desființarea sentinței civile nr. 479/13.03.2015 pronuntate de Judecatoria Reșița, și pe cale de consecință respingerea plângerii petentei ca neîntemeiată.

În susținerea apelului se arată că, sentința atacată este netemeinică și nelegală, menționând că reclamanta, în data de 07.10.2014 a fost sancționată contravențional de catre inspectorii fiscali pentru savârșirea contravenției prevazută de art. 219 alin. 1 lit. e din OG nr. 92/2003, retinandu-se în sarcina sa că nu a respectat măsurile dispuse prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspectie fiscală emise sub nr. 137/08.07.2014.

Apelanta consideră că scopul acelor constatări prin controale este acela de a preveni, descoperi și combate orice acte și fapte interzise de lege și prin o înlesnire a sancțiunii aplicate de către instanța de judecată de către instanță ar conduce la încălcarea legii. în drept au fost invocate disp. Art. 466-482 C__.

În temeiul disp. art. 411 alin. 2 pct. 2 C__, solicită judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul __________________ SRL a formulat apel (f. 9 dosar), solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, și pe cale de consecință, anularea procesului verbal contestat și restituirea sumei de 6000 lei achitată cu titlu de amendă. Solicită cheltuieli de judecată.

Aplelantul-intimat critică sentința instanței de fond, sub două aspecte, respectiv:

1. prima instanță, desi a admis in parte plangerea contraventională, a redus amenda aplicată de la 14.000 lei la 12.000 lei, amendă aplicată efectiv __________________ SRL, amenda aplicată efectiv prin procesul verbal atacat fiind de 6.000 lei. În concluzie, efectele admiterii în parte a plangerii contraventionale, sunt o majorare a amenzii aplicate, și nicidecum o reducere a acesteia.

2. sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond în considerentele sentinței apelate, constată realitatea aspectelor consemnate în actul sancționator de catre agentul constatator, retinand că desi petenta a fost notificată să depună documentele justificative pentru toate sumele reprezentând achizitiile intracomunitare de bunuri și servicii declarate în intervalul 01.09.xxxxxxxxxxxxx14, aceasta nu s-a conformat. Consideră că instanța de fond in mod eronat a apreciat ca petenta nu s-a conformat celor dispuse prin Dispozitia nr. 137/08.07.2014. Mai arata ca prin depunerea raportului de inspectie fiscală a dovedit că și-a indeplinit aceste obligatii, iar faptul ca reprezentantul societății, la momentul punerii la dispoziție a docuemntelor solicitate nu a primit nici un număr de înregistrare și nu are nici o dovadă a depunerii acestora, nu implică în mod automat vinovăția acestuia pentru nedepunere, atâta timp cât din raportul întocmit rezultă că aceste documente au fost puse la dispozitie.

Apreciază de asemenea că prima instzanță în mod eronat a retinut că nu a adus nici o dovadă în cobaterea înscrisurilor intimatei, dovada însuși fiind raportul de inspecție fiscală la momentul intocmirii acestuia, deci doar la o zi distanță de încheierea procesului verbal atacat.

În drept au fost invocate disp. art. 466 și următ. Ncpc, OG nr. 92/2003, OG nr. 20/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Examinând încheierea civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că :

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. xxxxxxx/07.10.2014 emis de DGRFP Timișoara, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 14.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură fiscală, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a respectat măsurile dispuse prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală emisă sub nr. 137 din 08.07.2014.

Judecătoria Reșița prin Sentința civilă nr. 479/13.03.2015, a admis în parte plângerea contravențională, reducând amenda aplicată de la 14.000 lei la 12.000 lei.

Analizând hotărârea apelată, tribunalul consideră că aceasta este temeinică și legală, și în consecință va respinge apelurile formulat, pentru următoarele considerente:

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, tribunalul constată ca nu exista motive care sa atragă nulitatea absoluta a procesului verbal contestat, dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, nulitate ce poate fi analizată și din oficiu.

În privința temeiniciei, procesul verbal de constatare a contravenției, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii și constatând fapte percepute personal de către acesta, beneficiază de prezumția de temeinicie și legalitate.

Pe fondul cauzei, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. Procesul verbal fiind un act întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, valoarea probatorie a acestui înscris se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și veridicitate, avânt forță probantă se execută din oficiu, fiind întocmit în formă ad vadidatem, cu respectarea condițiilor de formă și fond, în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Apelul apelantei - intimate, ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ care vizează doar individualizarea sancțiunii contravenționale, este neîntemeiat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate respectiv, reducerea amenzii contravenționale , criticată prin motivele de apel instanța a procedat în raport de criteriile prevăzute de disp. art. 21 din O.G.2/2001.

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Apelul intimata-apelantă __________________ SRL. este de asemenea neîntemeiat. În mod corect instanța de fond, analizând documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, depusă de către intimată, precum și înscrisurile aduse în apărare de către petentă, a constatat realitatea aspectelor consemnate în actul sancționator de către agentul constatator. Instanța a reținut că petenta nu a adus nici o dovadă în combaterea înscrisurilor depuse de intimată în susținerea săvârșirii contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură fiscală. De altfel nici în apel nu au fost aduse probe noi în aceste sens. Susținerile ca prin depunerea raportului de inspectie fiscală s-a dovedit că și-a indeplinit aceste obligatii, nu sunt susținute de alte probe, fiind doar supoziții ale acesteia. Astfel prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală emisă sub nr. 137 din 08.07.2014. s-a stabilit termenul de 31.08.2014, pentru realizarea obligațiilor societății, iar raportul inspecției fiscale , la care face referire petenta, în apărare, a fost întocmit la 08.10.2014, după expirarea termenului de conformare, nu poate dovedii îndelinirea obligațiilor în termen.

Apelul este nefundat și raportat la criticile făcute la soluția instanței de reducere amenzii aplicare, de la 14.000 lei la 12.000 lei. Susținerile că amendă aplicată efectiv __________________ SRL, prin procesul verbal atacat fiind de 6.000 lei, nu sunt reale, Amenda aplicată este de 14.000 lei, suma de 6.000 lei este jumătate din minimul amenzii prevăzută de lege, achitată de societatea contravenientă, în 48 de ore, beneficiu stabilit de legiuitor, pentru plata voluntară, ce nu a fost înlăturat de instanță.

Luând în considerare împrejurările săvârșirii faptei, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, tribunalul apreciază corectă soluția instanței de fond.

Față de considerentele de fapt și de drept, enunțate mai sus, în temeiul art. 480 al.1 N. Cod procedură civilă, tribunalul, va respinge apelurile declarat de apelantul ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ cu sediul în mun. Reșița, __________________________. 2, jud. C____-S______ și intimata-apelantă __________________ SRL.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge apelurile declarat de apelanta-intimată, ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ cu sediul în mun. Reșița, ___________________________. 2, jud. C____-S______ și intimata-apelantă __________________ SRL, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, cu sediul în Reșița, ___________________, _____________, județul C____-S______, împotriva sentinței civile nr. 479/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița , în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.10.2015.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C______ M____ J___ P____

GREFIER

M_____ L____ MAGNOLIA





Red.CM/Tehnored. MLM/04.11.2015

4 ex., 2 _______________________>

Jud.fond: V___ I____ L______




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025